Partenerul perfect- Capitolul 28

Aproape de adevăr

Mașina se opri la câțiva metri distanță de casa pe jumătate distrusă. Cei din interior o analizau în tăcere, privirea fiecăruia fixată pe clădirea mutilată. Nu era nimeni în apropiere.

Fără să spună prea multe, ieșiră din mașină. B ridică banda galbenă ce semnaliza „acces interzis” și o ținu sus pentru ceilalți, apoi se strecură pe sub ea cu pași hotărâți.

– Să ocolim. Intrăm prin spate, spuse el scurt, fără să-i privească.

Doren și Carl îl urmară în tăcere, pășind cu grijă printre dărâmături. Ajunși în spatele casei, B se opri. Se uită fix la partea încă intactă a construcției. Ochii lui cercetau, tensionați, detalii invizibile altora. Ceva nu se lega. Era convins că-i scapă ceva esențial. Simțea asta în stomac.

Dintr-o dată, tresări, un licăr metalic din iarbă îi atrase atenția. Se apropie rapid, îngenunche și apucă un mâner. Metalul rece îi străpunse pielea palmei. Ridică privirea spre ceilalți doi:

– Ajutați-mă să deschid asta!

Apucă strâns de mâner. Doren se repezi lângă el și împreună ridicară capacul greu din metal.

Zgomotul produs de capacul trântit la loc răsună ca un ecou într-un tunel.

– Carl, tu rămâi de pază, spuse B ferm, punând piciorul pe prima treaptă de beton.

Dar Doren ridică imediat o mână, oprindu-l.

– Nu. Carl nu este bun la tras cu  arma, orice ar fi jos, dacă au încercat să-l ascundă, e periculos. Eu rămân sus să țin de șase și coborâți voi doi.

B dădu din cap și fără alte discuții, începu să coboare pe scările înguste și întunecoase, Carl fiind în spatele lui, cu lanterna telefonului aprinsă.

– Uite! spuse brusc Carl, ridicând brațul.

Lanterna telefonului său lumina o funie ce atârna din tavanul jos, deasupra unei camere înguste. Trase de ea și un bec chior pâlpâi și se aprinse, aruncând o lumină difuză în încăpere.

Amândoi rămaseră încremeniți…..

Zeci de calculatoare aliniate, mese pline cu hârtii, monitoare încă în funcțiune, cabluri groase și note înșirate pe pereți.

Pe peretele din spate, anunțuri vechi de ziar, decupate și lipite cu grijă, acopereau aproape întreaga suprafață.

Carl păși încet până lângă B privirea sa mută exprimând aceeași consternare.

– Cine sunt toate persoanele astea?

Glasul îi era răgușit, încărcat de o neliniște aproape viscerală.

B nu spuse nimic pentru câteva secunde…..respira greu…Privea fotografiile și articolele cu ochii tulburi.

– Toți… sunt oamenii pentru care am lucrat, spuse răgușit….

– Ea… și-a făcut temele în privința mea. Conform acestor anunțuri, mă urmărea încă de atunci. Eram tânăr, în ascensiune… ziarele vuiau cu numele meu. Și ea…ea își pregătea planul.

Se apropie de perete și apucă o bucată de ziar cu mâna tremurândă.

-Așa a aflat cine sunt, își șopti aproape mut.

Carl se uită la el, simțind fiorul ce îi urca pe șira spinării.

-Ajută-mă să instalez laptopul, spuse dintr-o dată.

B dădu din cap, ca trezit din transă, și se îndreptă cu el spre masă. Carl scoase laptopul din geanta sa, împreună cu un cablu de date, și începu să-l conecteze la unul dintre calculatoarele încă funcționale.

În timp ce Carl lucra, B continua să culeagă bucățile de ziar de pe perete, dar ceva îl făcu să se oprească brusc. Văzu o ramă foto, singură într-un colț de masă. Se apropie încet, o luă în mâini și o studie cu atenție.

Trei persoane în imagine. Ea, alături de doi bărbați. Unul era clar cel care se prezentase ca „soțul ei”, dar celălalt… chipul lui îi părea ciudat de cunoscut. Inexplicabil de familiar……

Scoase fotografia din ramă, o ținu câteva clipe între degete, apoi își duse mâna la tâmplă….Inima i se strângea….

– Carl… șopti, fără putere.

Nu primi niciun răspuns.

– Carl! repetă, mai tare, dar vocea îi era deja gâtuită.

Carl tresări și își ridică privirea din ecran, alertat.

– Ce s-a întâmplat?

Când îl văzu, se alarmă. B era palid, aproape livid, îi întinse fotografia cu o mână tremurândă, Carl o luă și o privi.

Privirea i se tulbură instantaneu.

– Nu… nu e posibil… nu… șopti Carl, făcând câțiva pași înapoi.

Respirația i se tăia.

– Cine este… bărbatul ăsta? întrebă B, dar în sinea lui deja știa.

Întrebarea era retorică…..

– Asta nu… nu are cum… începu Carl, dar cuvintele se împiedicau în gura lui.

– Nu este soțul ei… rosti B cu o voce dură, clară, rece.

Carl ridică din nou fotografia, privind cu stupoare figura bărbatului.

– Este… este fostul partener al lui Tom, zise, iar vocea i se frânse!

B rămase mut. Trupul îi devenise greu, încordat, inima bătea haotic. Gândurile fugeau la Tom, la toate coincidențele, toate firele ce acum se legau ca o pânză densă, lipicioasă. Se sprijini de marginea mesei, privind în gol.

Carl continua să răsfoiască acea poză, privind-o de parcă încerca să schimbe realitatea cu propria voință.

– Am văzut poza în casa ta… între Tom și el… îmi părea familiar, dar nu reușeam să-mi dau seama de unde… murmura B.

– E ca un cerc care se închide mereu, trăgându-ne pe toți în miezul lui, nu mai știu în cine să cred, Carl….

-Dacă voi… dacă tu și Tom sunteți parte din jocul lor… dacă așa e, nu mai vreau să continui….vreau să se termine totul aici.

Carl se învioră, lăsă fotografia jos și lovi violent un scaun de perete, scuturând fără milă praful de pe el. Bucăți mici de lemn zburară.

– Nu ai fost singurul jucat pe degete, B! …. știu exact ce gândești acum. Vick se transferase în unitate cu mult înainte ca noi să ajungem acolo. Era admirat, respectat…..Când Tom a ajuns, Vick l-a luat imediat sub aripa sa, am devenit prieteni, nu îmbârligați de planuri…vocea îi suna mai rece ca oricând..

– El a menționat o soră mai mică și un frate, dar niciodată nu ne-a spus că e implicat în ceva murdar. Tot ce știu este că a fost ucis în misiune….

Carl oftă adânc…..Vocea îi devenise o lamă rece:

– A fost ucis… așa vi s-a spus. Dar te înșeli, Carl. Toți am fost pioni pe tabla lui de șah….Inclusiv eu…Inclusiv Tom…Inclusiv tu….

-Ce vrei să spui?

– Carl… omul din fotografie e medicul care mi-a injectat soluția aia, cea care mi-a șters memoria….El m-a închis în coșmarul ăsta…… acest om trăiește.

Carl se încovrigă de uimire.

B continuă, tremurând dar cu glasul tot mai sigur:

– El e maestrul, Carl. A crescut fără nimic și a vrut totul…Putere, bani, influență și-a pregătit terenul ani la rând. Sora lui a intrat în viața mea, apoi au pus piesă cu piesă, când au avut tot ce le trebuia… au aprins scânteia.

Carl ofta, ascultând….Părea sfărșit.

– E genial, spuse B amar. Dar tot ce ne rămâne acum este un pas înaintea lor și acel pas trebuie făcut cu mintea, nu cu inima…..Primul pas: cârtița.

Carl închise laptopul. Privi fișierele transferate, apoi spre B.

– Să plecăm, am destule date…avem de scos  la lumină mai mult decât o rețea. Avem de prins o familie de umbre.

B aprobă, dar inima lui nu era încă liniștită.

Nu până când Tom nu era bine și urma să-i privească din nou în ochi.