Hong Kong Shuai privea cerul întunecat în care doar stelele străluceau puternic.
Când Li Kong îi dădu telefonul, stăpânul conacului pufni:
– Ce spui, inspector?
– Am citit dosarul familiei Rong, răspunse persoana de la celălalt capăt al firului, înainte de a continua:
– Kong Shuai, martorul confirmă că omul care a deschis capota mașinii mele are între 60 și 70 de ani. Data nașterii lui Rong Shi Xi pare destul de departe de această vârstă. Ar trebui să aibă cincizeci și opt de ani anul acesta. El este omul acela?
– Nu am nicio dovadă, răspunse celălalt.
– Dar au trecut peste treizeci de ani. Nimeni din Hong Kong nu îndrăznește să-mi facă asta mie și oamenilor mei… Cu excepția ăstuia.
Tonul cu care răspunsese fusese în mod clar răutăcios. Lu Yi Peng închise ochii.
– Kong Shuai… tu și el…
Fu liniște la celălalt capăt al firului pentru o vreme. Apoi se auzi un răspuns:
– Inspectore Lu, ce ai auzit despre această chestiune?
Lu Yi Peng inspiră adânc înainte de a răspunde:
– Am auzit că ai fost violat de fratele tău mai mare când erai copil…
– Mda…
– Kong Shuai…
– Acum 36 de ani, Peng Peng, toată lumea era dispusă să-l lase să facă asta. Dar n-au vrut să-mi spună. Într-o cameră mică, a trebuit să-mi adaptez emoțiile în invizibil timp de aproape trei luni. N-am văzut soarele și luna timp de trei luni. De aceea am înțeles…
Lu Yi Peng rămase șocat pentru o clipă. Apoi întrebă
– Câți ani aveai atunci?
– Treisprezece, răspunse Hong Kong Shuai râzând.
– Inspectore, și eu te-am hărțuit pe tine…Aveai 23 de ani și ar trebui să te simți fericit că afli acum lucruri care s-au întâmplat cândva.
Lu Yi Peng nu era amuzat.
– Din cauza faptului că ai fost tratat așa, ai devenit genul ăsta de persoană?
Hong Kong Shuai tăcu o vreme înainte de a râde din nou.
– De ce întrebi? E prea târziu să-mi corectez comportamentul chiar acum.
Lu Yi Peng își strânse buzele înainte de a răspunde:
– Hm…
Între ei doi se lăsă tăcerea. În cele din urmă, Lu Yi Peng fu cel care întrebă din nou.
– Ce s-a întâmplat pe nava aceea? A încercat să te omoare?
– Dacă ar fi să răspund în felul unei victime, să fiu rău și jalnic, ar trebui să spun că a încercat să mă omoare, spuse Hong Kong Shuai și făcu o pauză pentru un moment.
– Dar cazul e expirat, inspectore… Nu o voi spune într-un mod care să ceară simpatie. Pe nava aia, l-am ucis.
?!
– Știu că mă înregistrezi. Acest caz nu a fost închis de peste treizeci de ani. Îți voi povesti totul… De dragul tău inspectore.
– Kong Shuai…
Lu Yi Peng îi șopti numele și înghiți greu.
– Nu trebuie să-mi spui…
– Hai… Nu m-ai sunat pentru că ai vrut să afli și tu despre această chestiune?
………….
– Am fost violat de el timp de trei luni. Abia atunci mi-am dat seama că ar trebui să mă adaptez, spuse Hong Kong Shuai.
– Atunci am încetat să mai rezist și m-am schimbat răspunzându-i la avansuri. Așa am putut să ies din cameră după câțiva ani.
Lu Yi Peng își mușcă buzele. Se gândi la acea fotografie. Îl auzi din nou pe Hong Kong Shuai vorbind.
– Am învățat că era important să-i cedez și să fac compromisuri. L-am făcut să se supună inimii mele. L-am rugat să mă învețe kung-fu. Apoi l-am rugat să mă ducă să învăț kung-fu. Acestea fiind spuse ar trebui să primesc și onoruri. Ai studiat și tu kung-fu cu mine, spuse Hong Kong Shuai pe un ton extrem de vesel.
Dar inima ascultătorului se simți și mai grea.
– Și…
– Oh… Ai întrebat când mi-am făcut un tatuaj cu păun pe spate, nu?… Nu știu dacă ceea ce am făcut a fost la fel de curajos ca tine când ai scris Hong Kong Què așa de frumos pe coapsa ta. Mi-am făcut tatuajul în secret când aveam treisprezece ani.
– ?!!
– Liniile nu mai sunt la fel de ascuțite ca atunci când tatuajul era nou. Dar încă arată drăguț, nu?
Lu Yi Peng vorbi cu emoție și tristețe:
– În vârstă de treisprezece ani… Kong Shuai, de ce ți-ai făcut un tatuaj…
– Uram când tipul ăla mă freca pe spate și-mi spunea că spatele meu era alb ca zăpada. Atunci mi-am spus că dacă îi place atât de mult, trebuia să-l zgârii. Dar nu voiam să am urme urâte pe spate. Nu trebuia să mă rănesc în moduri nebunești doar pentru că îl uram. Voiam să mă eliberez de el. Aveam nevoie de o confirmare pentru mine.
– Deci de aceea ai ales păunul?
– Da… Era mare și frumos. Nu voiam să mai las loc pe spate. Așa că mi l-am tatuat pe tot corpul.
Tânărul polițist simți o durere mare în piept. Un băiat de treisprezece ani a avut curajul să-și faci un tatuaj atât de mare pe mijlocul spatelui…
– Când a aflat, a înnebunit. M-a bătut zdravăn și m-a lăsat legat în grădină trei zile și trei nopți. Atunci am gustat roua.
!!!!!!
– Dar asta nu l-a împiedicat să iasă din mine.. După aceea, s-a îndrăgostit de păunul de pe spatele meu. Îl mângâia și îl săruta. Atunci a fost prima dată când am început să mă gândesc să-l omor.
Rămase tăcut pentru o clipă. Lu Yi Peng auzi din nou vocea tristă.
– Era mulțumit de fiecare dată când jucam rolul unui îndrăgostit pătimaș în pat care depășea orice imaginație. Prin urmare, când ieșea, indiferent de câte zile era plecat, când se întorcea, îi satisfăceam pe deplin dorințele. Până aproape că se târa la picioarele mele. Când o făceam des, oamenii din casă care mă disprețuiau începuseră să creadă că am putere asupra lui. Era amuzant. Începusem să câștig prestigiu din cauza lucrurilor din pat.
– Vocile din casă au început să se împartă în două părți. Desigur, deși el se pricepea la management…eu… mă pricepeam la toate. Dar nu toată lumea era mulțumită de el. Probabil că el însuși simțise asta. Și probabil își dăduse seama că pe zi ce trecea aveam din ce în ce mai multă putere asupra lui. Atât de mare încât și-a organizat propria petrecere de naștere pe o navă. Scopul era să rezolve această problemă odată pentru totdeauna.
Hong Kong Shuai făcu o pauză și luă o înghițitură din apa pusă lângă el, apoi continuă:
– Oh… despre navă, de fapt, eu am fost cel care a sugerat. I-am spus că vreau să merg într-o croazieră. Probabil că știa la ce mă gândesc. Dar probabil că el gândea la fel ca mine. Ca oamenii de pe vapor care n-au putut scăpa. Tuturor
le-a fost frică de moarte… Din cauza asta am urcat pe barcă.
Lu Yi Peng asculta cu atenție cu inima tremurândă. Crima brutală de pe acea navă… Fusese chiar opera acestei persoane?
– Am plănuit cu cineva din casă, care nu-l plăcea, să reușesc să-l omor pe acea navă, dar… chiar a fost la înălțimea poreclei… Hei Ying..Nu știam că va invita atâția oameni pe vapor. El știa planul meu, așa că noi doi a trebuit să luptăm pe navă… Oh… Hei, nu te gândi nebunește. Că eu sau el singur am fi putut ucide atât de mulți oameni? Ne-am omorât unii pe alții…. Nu m-ai auzit greșit. Ne-am ucis între noi.
!!!
– Hei Ying părea că înnebunise, iar eu devenisem la fel de nebun ca el. Pot mărturisi puțin mai mult. Și eu am ucis mulți oameni. Pe cei care se uitau cu indiferență la mine lăsându-mă să fiu violat de el. Ei chiar au meritat să moară. În ceea ce mă privește, probabil că în ochii lor și eu meritam să mor. Și așa vaporul a ajuns într-o stare înfiorătoare. Până la urmă am rămas doar eu si el…. Oh… a mai fost și majordomul Li. Știi deja că era confidentul lui Hei Ying.
– Da.
– Odată a fost bătut de moarte pentru că mi-a făcut în secret o poză. După aceea, nu m-a mai deranjat niciodată. Pe acel vapor, a stat mereu lângă Hei Ying. Când am rămas noi trei, am crezut că trebuie să-l omor mai întâi pe Hei Ying. Dar nu am reușit și eram pe cale să mă sinucid, dar în cele din urmă, Li Kong m-a ajutat… M-a lăsat să-l ucid pe tipul ăla cu propriile mele mâini.
Imediat după aceea se făcu tăcere.
Lu Yi Peng sera sub șoc și vocea lui abia putu fi auzită întrebând:
– Dar el nu a murit. Nu?
Hong Kong Shuai rămase tăcut o vreme. În cele din urmă răspunse.
– L-am împușcat drept în față pe prova vaporului. A căzut in mare… Pe vremea aceea ne grăbeam… Trebuia să scap înainte să mă găsească cineva… Credeam că a murit…Mai târziu am aflat că nimeni nu-i găsise trupul.
– Dar când s-a produs explozia, te-ai gândit la el? întrebă Lu Yi Peng. Hongkong Shuai respiră adânc și apoi răspunse:
– Înainte să știu despre explozie cineva a angajat niște tineri să ia cadavrul unui păun și să-l arunce în conacul meu….
?!
– Inspector Lu… Indiferent de persoana care a făcut-o, că e el sau nu… Indiferent dacă a supraviețuit cu adevărat incidentului la acel moment… ticălosul nebun care a îndrăznit să-mi facă asta…cu siguranță nu-l voi lăsa să scape.
Inima lui Lu Yi Peng se zbătu puternic în piept. Suferea…
– Kong Shuai, cooperează cu mine. Motivul pentru care m-a atacat a fost pentru că a vrut să ieși la suprafață. Nu mă voi ascunde, îl voi atrage afară. După aceea, îl vom prinde.
Hongkong Shuai râse imediat, ca un nebun.
– Oare tu știi despre cine vorbești?
– Despre un psihopat, spuse Lu Yi Peng.
Hong Kong Shuai tăcu o clipă apoi râse zgomotos.
– Răspunsul lui Peng Peng a fost foarte drăguț. Ei bine, sunt de acord că e un psihopat. Dar el nu este un psihopat obișnuit, e inteligent, foarte inteligent. Atât de inteligent și priceput încât Xiao Peng Peng nu ar putea lupta… Peng Peng, poți deschide capota unei mașini cu mâinile goale? Peng Peng, crezi că poți pune o bombă în acest fel?
Lu Yi Peng fu foarte tăcut. Se gândi la metoda folosită de acea persoană pentru a pune bomba. Se gândi cum deschisese capota unei mașini cu mâinile goale. Hong Kong Shuai continuă să vorbească.
– El a așteptat peste treizeci de ani… a așteptat… a așteptat ziua în care îmi voi dezvălui slăbiciunile, a așteptat ziua în care voi ieși la suprafață. Eu nu-l voi putea prinde cu ușurință.
– Nu ‘’eu’’… ci ’’noi.” răspunse Lu Yi Peng.
– Știu că nu-l cunosc. Dar tu îl cunoști. Îl cunoști bine. Cel mai important, te vrea, nu? Va face orice ca să te scoată afară, vrea să te șocheze prinzându-mă. Vii să mă ajuți?
– Hei… nu mă întreba așa ceva, bine? Încerc să te salvez înainte să te prindă. Încetează să-ți bagi gâtul în gura tigrului, spuse agasat Hong Kong Shuai.
Lu Yi Peng zâmbi.
– Kong Shuai, nu mă vei lăsa să fiu ucis, nu?
– Hm… eu nu-l voi lăsa să te omoare, dar mi-e teamă că tu te vei lăsa omorât.
– Cu siguranță nu mă va ucide, răspunse Lu Yi Peng.
– Dacă voia să mă omoare ar fi trebuit să pună o bombă mai mare… Kong Shuai, el m-a atacat ca să te ademenească să ieși la suprafață.
– Măi, măi…e bine că știi atât de multe, spuse Hong Kong Shuai și continuă.
– Te-am rugat să citești dosarul afacerii pentru că voiam să-mi înțelegi necazurile. Mă poți aresta mai târziu, dar deocamdată pleacă de aici.
– Kong Shuai…
– Chiar vrei să te răzbuni, nu?
– Da…
– O să-l omori, nu?
……………….
– Kong Shuai, nu te pot lăsa să te comporți ca și cum ai fi legea.
Lu Yi Peng pufni.
– Mi-a aruncat mașina în aer. Mi-a rănit grav prietenul. El trebuie târât în fața justiției și pedepsit conform legii.
………….
– Kong Shuai, te rog să cooperezi cu mine. Voi fi momeala pentru a-l atrage.
?!
Se auzi vocea lui Lu Yi Peng în urma lui.
– Vom elabora un plan ascuns. Îl voi lăsa să mă prindă. Vei veni după mine și apoi îl vom băga în închisoare.
Hong Kong Shuai chicoti.
– Inspectorul e sigur că îl va captura viu?
– Și dacă mor? Tot mai ești dispus să fii momeală? Nu-mi spune că vei aștepta să mor, apoi te vei răzbuna în numele meu.
Hong Kong Shuai tăcu pentru o clipă apoi râse din nou.
– Nu-mi place să mă răzbun pe alți oameni. Când inspectorul încearcă să-și găsească probleme pentru el… Nu poate fi ajutat dacă chiar este timpul. Ce e în neregulă cu inspectorul? Nu mă poți condamna.
– Nu te condamn. Am convenit asupra acestui lucru.
Hong Kong Shuai tăcu o vreme.
– Inspectore, pește de zăpadă…inspectore… mai vrei să mănânci?
– Da, răspunse prompt Lu Yi Peng.
– După ce se termină totul, voi veni la tine acasă să mănânc… în fiecare zi…
Un zâmbet luminos apăru pe chipul lui Hong Kong Shuai.
– Inspectorul e din ce în ce mai rău pe zi ce trece. OK… O să urmăresc planul inspectorului… de această dată.
…………………………………………………………………………………………………….
Lu Yi Peng închise telefonul. Oftă. Avea inima grea și se simțea foarte trist. După o vreme cineva deschise ușa.
– Bravo, inspectore, spuse Chen Qin, târând un scaun pentru a se așeza lângă pat. Deja l-am înregistrat pe unitatea de interceptări. Acum, dacă putem să-i capturăm pe Hei Ying și Hong Kong Shuai, putem închide ambele cazuri.
Lu Yi Peng ridică surprins capul și se uită la comandant.
– Dar cazul de acum peste treizeci de ani a expirat.
Chen Qin se uită la el, apoi zâmbi.
– Dacă există un singur reclamant care vine să raporteze o nouă plângere, îl putem aresta. Doar prinde-i. Nu trebuie să-ți faci griji de altceva.
Lu Yi Peng înghiți în sec înainte de a da din cap. Simțea că lumea întreagă se prăbușea.
––––––––––––––––– –-
– Kong Shuai…
Li Kong intrase și schimba carafa cu apă care fusese plasată lângă Hong Kong Shuai.
Apoi continuă să vorbească.
– Telefonul inspectorului Lu era interceptat.
– Da, știu, spuse Hong Kong Shuai oftând.
– Peng Peng mă minte mereu, dar haide, nu e ca și cum ar vrea să-mi facă rău/ pentru el. De data aceasta prietenul lui a fost rănit. Cu cineva ca el care este pe deplin concentrat pe munca lui, oricum, nu va renunța la această afacere. În plus, este atât de simplu. Aș fi dispus să fac orice pentru el.
– Atunci e adevărat….
– De asemenea, aș face orice să-l prind pe tipul ăla și să-l ucid. Nu cred în corectitudinea legii.
Făcu o pauză când luă paharul cu apă și luă o înghițitură.
– Din moment ce inspectorul Lu s-a oferit să fie el însuși momeala, nu ar trebui să-mi pară rău pentru el.
Li Kong se uită la paharul cu apă tremurând în mâna stăpânului său înainte de a spune cu o voce uscată,
– Kong Shuai…
––––––––––––- ––––––
Lu Yi Peng se așeză pe pat privind în gol la ecranul telefonului mobil din mână . Hong Kong Shuai închisese cu mult timp în urmă. Dar ochii lui încă zăboveau pe fotografia alb-negru afișată pe ecranul telefonului. Fotografia alb-negru era foarte veche. Dar chiar și așa, încă reflectă o expresie facială complet elocventă. Nasul drept… Buze modelate frumos…Vârful bărbiei rotund… Ochi negri cu gene lungi care privesc în sus și care par să reflecte ceva plictisitor și de neînțeles.
Lu Yi Peng ridică mâna și-și mângâie buzele. Atingerea caldă și blândă a buzelor lui Kong Shuai în ziua precedentă rămăsese încă în memoria lui. Acei ochi negri în care putea înota plin de iubire… trecutul pe care a vrut mereu să-l cunoască…adevărata identitate a bărbatului care se numea Hong Kong Shuai…
…………
Rong Pai Xi…
………
Lu Yi Peng își aminti cuvintele lui Zuo Zilian. Tânărul stăpân al familiei Rong era înnebunit după fratele său mai mic. A fost chiar molestat și închis într-o cameră timp de mulți ani. Acesta este motivul pentru care băiatul din fotografie avea astfel de ochi?
Tânărul polițist își aminti de vremea când Hong Kong Shuai îl forțase să facă sex. De fiecare dată tindea să se comporte ca un dominator. Apoi venea și se ascundea la pieptul lui ca o pasăre mică ce căuta căldură.
Inima lui Lu Yi Peng bătea puternic în piept. Cuvintele lui Hong Kong Shuai de înainte…cuvintele de acum… cuvintele când făcuseră dragoste după dans…Cuvinte precum ‘’să nu ai încredere’’ și ’’să știi nu ajută la nimic’’.
În acest moment, Lu Yi Peng înțelegea clar. Trecutul lui Hong Kong Shuai fusese atât de rău și de dureros încât nu se aștepta să i se întâmple cu adevărat ceva bun și frumos. Era o rană gravă care îi rodea inima de mult timp și era greu de vindecat.
…Până acum…
Tânărul polițist oftă din greu. Admira imaginea persoanei din fotografie privind în sus… Când fusese făcută această fotografie? La ce se gândea exact Hong Kong Shuai? Spera să fie liber ca păsările care zburau în grădină?……
Anterior, se gândise la trecutul lui Hong Kong Shuai în multe feluri. Un copil care fusese crescut pentru a deveni un mare șef al mafiei și tot felul de alte lucruri, dar nu se gândise niciodată că trecutul lui Hong Kong Shuai fusese cu adevărat atât de teribil. Și poate mult mai teribil? Cu atât mai mult că îi povestea despre trecut cu o voce veselă, de parcă ar fi fost plin de mândrie. Tânărul polițist simți o durere ascuțită în piept…Kong Shuai…..îl iubea atât de mult…
Dar trebuia să-și îndeplinească sarcinile așa cum i-au fost atribuite… Trebuia să-și facă datoria așa cum trebuie…
Ușa camerei se deschise încet. Lu Yi Peng întoarse capul și privi. Cineva drag intrase pe ușă. Hong Kong Shuai purta o haină roșie sânge. Părul îi era pieptănat în lateral, ca de obicei. Tânărul polițist se ridică imediat…inima aproape că îi sărea din piept…
– Kong Shuai…
– Așază-te sau rana se va deschide din nou, spuse el apropiindu-se.
Lu Yi Peng se uită la acea față mult timp înainte de a vorbi:
– Kong Shuai, trecutul tău…
– Nu ți-am povestit trecutul meu tocmai pentru că nu voiam să te uiți așa la mine, spuse el agasat.
Apoi luă un scaun și îl puse lângă patul lui .
Lu Yi Peng dădu din cap.
– Știu, ai fost foarte puternic.
– Hm…
– Kong Shuai…
Lu Yi Peng îl chemase cu blândețe apoi tăcu, în semn de considerație. După un moment, continuă:
– De data asta, te voi aresta și pe tine.
– Hm… știu. Peng Peng a vrut să mă aresteze de la început, nu?
…
– Ai simțit vreodată vreun regret? Că ai ales să fii ofițer de poliție? întrebă Kong Shuai cu voce șoptită, stinsă.
Lu Yi Peng simți un nod în gât.
-Nu… am doar inima zdrobită… sunt trist că am întâlnit pe cineva ca tine.
– Regreți cu adevărat că m-ai întâlnit? spuse Hong Kong Shuai, aplecându-și fața mai aproape de fața lui cu un zâmbet trist.
– Ești trist pentru că nu m-ai putut păcăli? Sau ești trist pentru că nu te poți despărți de mine, ofițer de poliție?
Tânărul polițist își mușcă buza de jos până la sânge. Întinse mâna și o strânse pe cea a lui Kong Shuai, apoi lăsă capul în jos.
– Sunt…!
Lu Yi Peng deschise ochii. Se trezise pentru că simțea că nu mai putea respira. Era o liniște de moarte în camera de recuperare. O lumină strălucitoare, un pic roșie, străbătea marginea perdelei din fereastra mică de sticlă a ușii de la intrare. Tânărul se ridică și se uită în jurul camerei.
Nu era nimeni altcineva…
Lu Yi Peng îşi strânse buzele. Lângă el se afla doar telefonul lui.
Tânărul își îngropă fața în palme. Începu să plângă încet cuprins de o mare durere sufletească.
Hong Kong Shuai…..
……………………………………………………………………………………………………
De-a lungul ultimelor decenii Hong Kong Shuai trecuse prin nenumărate furtuni . Tot ce putea fi mai rău și care putea fi numit iadul pe pământ. Trecuse prin asta. Dar Hong Kong Shuai reușise să iasă din abis. Folosind cele două mâini îmbibate de sânge, își întinsese umbra aripilor, dominând sfera de influență timp de mai bine de treizeci de ani cu o cruzime nemaiîntâlnită.
Păstrându-și identitatea misterioasă…
Și asta pentru că voia să-și îngroape propriul trecut urât în partea cea mai adâncă a memoriei sale…
Trecutul teribil l-a făcut pe Hong Kong Shuai să fie apatic și să urască totul. Întreaga lume era pentru el doar o fotografie cenușie plictisitoare. În ceea ce privește oamenii vii, Hong Kong Shuai îi vedea doar ca pe niște bucăți de carne acoperite cu diferite forme de dorință. Prin urmare, concepuse diverse teste crude pentru a-i obliga să-și arate adevărata față.
Ura se transformă în cruzime. Mai era loc pentru cei care trecuseră de greaua încercare. Loialitate primită în natură. Suficient pentru a umple spațiul distorsionat din mintea lui, pentru a-l face superficial.
Chiar și așa, întreaga lui lume era încă de un gri plictisitor nuanțat de roșul sângelui întunecat putred.
Hong Kong Shuai stătea pe pat. Lumina de la lampa din capul patului era slabă și reflecta pielea delicată a corpului și chipul ascuțit care privea în jos la ceva din mâna lui.
Un album foto… Fotografia din interior era a unui tânăr. Fața lui era sumbră, de parcă ar fi fost complet enervat de ședința foto. Dar acest lucru îl făcea pe Kong Shuai să se uite la imagine cu un zâmbet.
Într-o lume plină de cruzime, de când scăpase din iadul pe pământ, în trecut, Hong Kong Shuai folosea sexul doar pentru a-și satisface nevoile fizice. Nu însemnase niciodată nimic mai mult decât atât. Trecutul îl făcuse să-i fie greață când corpul îi era atins. Printre acei tineri nimeni nu-i atinsese trupul. Nimeni nu-i văzuse fața când făceau sex. Acești oameni erau doar o eliberare a emoțiilor. Pentru a găsi un înlocuitor nou în orice moment, Hong Kong Shuai nu a fost niciodată descurajat. Chiar dacă după aceea trebuia să-i ucidă pe acei oameni pentru că încălcaseră legea. O făcea fără să clipească din ochi.
Până când… a văzut acei ochi negri ca bezna care aveau o hotărâre aprigă.
În tot acest timp Hong Kong Shuai văzuse multe feluri de ochi, tot felul de priviri. În fața acelor fiare roșii, aprinse, ochii fiecărei persoane deveneau diferiți. Unii erau speriați, alții erau încăpățânați, alții veniseră să profite de el pentru a-și satisface propriile nevoi. Mulți veniseră să-l slujească.
Dar într-o zi…această persoană…venise pentru beneficiul altora.
Ochii aceia erau cei mai hotărâți, mai fermi și mai curajoși pe care îi văzuse vreodată. Plus că nu avea intenția de a pierde….
O poză cu un tânăr de douăzeci de ani.
El mușcase batista cu fața congestionată, în timp ce încerca să scrie acele litere pe picior. Aceasta îl afectase profund făcându-i inima plictisită să bată cel mai tare. Hong Kong Shuai voia să experimenteze. Voia să se distreze cu acei ochi hotărâți măcar o dată. Pentru că atunci când acest tânăr ridicase privirea spre el fără teamă, fusese fulgerat direct în inimă. Se îndrăgostise de el la prima vedere.
Iar după acea noapte, lumea lui gri se schimbase complet.
Sosirea acelor ochi serioși provocase un moment ceresc în sentimentele lui. Pentru prima dată, simțea fericirea. Chiar dacă cealaltă parte nu simțea același lucru.
Hong Kong Shuai știa mai bine decât oricine. Că privirea hotărâtă din ochii lui nu era pentru el. Și nu putea să-și folosească puterea sau bogăția pentru a-l avea.
Terminase de răsfoit albumul foto. Pe ultima pagină, o poză cu un tânăr în uniformă completă de poliție. Ochii aceia erau atât serioși…atât de strălucitori. Cu adevărat mândru de uniforma pe care o purta.
Un zâmbet slab apăru din nou pe chipul lui Hong Kong Shuai înainte de a închide albumul foto. Apoi întinse mâna și stinse lumina de pe noptieră.
Calea lui și cea a acelor ochi hotărâți erau prea diferite. Oricât de profund se dezvăluise lui, ochii aceia nu se schimbaseră niciodată. Într-o zi, va alege aceeași cale curată pe care intenționa să avanseze. Cât despre el, va continua să urmeze o cale întunecată care mirosea a sânge.
Această relație care fusese atât de apropiată, probabil că era timpul să o termine și probabil că nu se vor mai întâlni niciodată. Pe aleea îngustă a vieții sale tenebrele îl așteptau. Memoria lui îl va ghida până la capăt.
Ar fi vrut să păstreze doar amintirile care îi încălziseră inima… Dar în ultimele zile ale vieții sale întunericul din față îl aștepta…
Întoarse fața în pernă și plânse amar pentru prima dată în 40 de ani.
Lu Yi Peng…
