Zece zile mai târziu doctorul îi permise lui Lu Yi Peng să se întoarcă acasă pentru a se recupera. Înainte de a pleca, se opri să-l vadă pe To Pheng care fusese transferat din reanimare într-o camera sterilă. Pentru că erau încă îngrijorați cu privire la infecția rănii de arsuri.
Când văzu că persoana care intrase era el, To Pheng spuse imediat:
– Inspector, vei fi externat azi din spital?
Lu Yi Peng dădu din cap. Se uită la colegul său de muncă care încă avea bandaje înfășurate aproape pe tot corpul. To Pheng văzu asta și vorbi din nou.
– De ce faci fața asta? Asistenta tocmai mi-a schimbat bandajul. Acum sunt mult mai confortabil.
Lu Yi Peng s-a uitat din nou la el. Știa că arsurile acestui polițist erau de gradul doi și pielea nu este complet distrusă Dar probabil că durerea era indescriptibilă. Pentru că pielea are cele mai multe terminații nervoase. To Pheng încă mai avea curajul să-i vorbească pe un ton atât de vesel. Lu Yi Peng chiar nu se putut abține să nu-l respecte.
– Inspectore, n-o să rămâi aici o viață să vezi cum devin mumie. Este corect?… Trebuie să găsești persoana care a explodat mașina, nu?
Lu Yi Peng nu spusese încă nimănui despre acest plan. Dar referitor la cazul familiei Rong și faptul că Rong Shi Xi ar fi fost cel care a pus bomba, îl informase pe scurt. Îl lăsase pe To Pheng să asculte. Acest ofițer de poliție părea să poată vedea ce era în inima lui.
— Fii atent, inspector. Știu că inspectorul este bun. Dar inspectorul nu este la fel de dur ca o capotă de mașină.
Lu Yi Peng râse.
– Nu-l voi lăsa să se joace cu mine.
To Pheng întoarse capul și-l privi serios:
– Inspectore, te voi aștepta să vii să mă duci înapoi la muncă. Inspectorul trebuie să vină să mă vadă. Inspectorul trebuie să vină să arunce o privire la noua mea față.
Lu Yipeng și-a mușcat buza. În cele din urmă, a reușit să zâmbească:
– Hm… cu siguranță voi veni să te vizitez.
…………………………………………………………………………………………………………….
După ce termină de vorbit cu To Pheng, Lu Yi Peng își schimbă hainele și plecă în mașină cu alți trei polițiști. Planul lui era să se întoarcă acasă și să lase cel puțin doi polițiști să păzească fața casei. Apoi va pretinde că turele se schimbau periodic. Rong Shi Xi avea să profite cu siguranță de acel moment pentru a-l prinde. Apoi…
Polițistul care era la volan întrebă în timp ce conducea dacă n-ar fi mai bine să intre pe autostradă. Rulau pe centură care era un drum singuratic.
După o vreme constatară că erau urmăriți de un stivuitor.
– O mașină în pană pe aici? observă polițistul care conducea mașina.
– Nu am auzit nicio știre la radio, răspunse al 2-lea polițist.
– Poate că a fost chemat să ia mașina din garaj. E un garaj auto pe aici. Se pare că și el se grăbește. Condu mai repede, spuse al 3lea polițist.
Cel care conducea decise să tragă pe stânga pentru a lăsa stivuitorul să treacă.
– Grăbește-te, nu am văzut niciodată un stivuitor conducând atât de repede, spuse polițistul de lângă el.
Lu Yi Peng se încruntă.
– De ce trebuie să fie atât de grăbit să ridice o mașina din garaj?
– Nu știu, răspunse unul dintre ei.
Dar nu mai avu timp să spun ceva. Polițistul care conducea mașina exclamă cu voce tare:
– Hei!!
Apoi se auzi zgomot de frâne puternice. Fața lui Lu Yi Peng fu propulsată în scaunul din față al mașinii. Noroc cu centura de siguranță pentru a-l ține pe loc. Urmă un zgomot de scârțâit metalic după doar o fracțiune de secundă. Airbagurile frontale se declanșară automat.
– Ce s-a întâmplat!? întrebă Lu Yi Peng de îndată ce-și recăpătă calmul. Polițistul care stătea pe scaunul șoferului scoase un sunet înfundat din cauza airbagului care îi apăsa gâtul:
– Stivuitorul a oprit brusc mașina.
!!!!
Înainte ca cineva să aibă timp să spună ceva, un sunet de metal greu lovind mașina sună teribil de tare. Mașina fu apoi ridicată în aer.
– Idiotul ăla!! înjură Lu Yi Peng pe măsură ce mașina fu ridicată până când pluti aproape perpendicular cu solul. Cei patru ofițeri încercau să se țină de ceva pentru a nu-și pierde și mai mult echilibrul. Furca galbenă a stivuitorului putea fi văzută clar pe parbriz. Sunetul scârțâitului, zgomotul frecării metalului pe metal și zgomotul micii macarale montată pe camion care se rotea, se auzeau apocaliptic. Apoi stivuitorul începu să funcționeze din nou târând mașina cu cei patru polițiști cu capul ridicat la șaizeci de grade.
– E o nebunie!
– Radio: Centru, grăbește-te! strigă cu voce tare ofițerul de poliție care stătea lângă Lu Yi Peng. Problema era că airbagurile frontale încă se umflau și îi comprimau pe ceilalți doi ofițeri. Acest lucru făcea dificil să apuci și să ții ceva. Radioul atârna într-o canelură și căzu din cauza gravitației. Lu Yi Peng întinse mâna și încercă să-l apuce. Dintr-o dată simți că mașina se roti brusc și fu aruncată violent în lateral înainte ca scârțâitul metalic să se audă din nou. Apoi simți că erau învârtiți ca într-o mașină de spălat.
Dintr-o dată, mașina se rostogoli în aer, se izbi violent de bariera de pe marginea drumului și se opri complet. Fumul de la radiatorul deteriorat se ridică imediat.
Lu Yi Peng își pierdu cunoștința câteva clipe. Revenindu-și în simțiri, se întoarse imediat să se uite la polițistul care stătea lângă el. Polițistul acela avea sânge pe toată fața. Nu știa dacă doar era leșinat sau dacă murise. Când întinse mâna pentru a-i lua pulsul, auzi geamătul polițistului din față.
– Ce dracu este asta? Doamne… piciorul meu…
– Ai grijă de tine, spuse Lu Yi Peng și se simți groaznic. Când ridică mâna pentru a o freca, constată că era mult sânge pe ea.
– Voi informa centrul. Trebuie să chem o ambulanță, continuă Lu Yi Peng și încercă să găsească telefonul în buzunarul lui de la pantaloni. Deodată, sunetul ciocnirii metalelor se auzi din nou și mașina fu din nou ridicată. Lu Yi Peng se gândi că i se rupsese gâtul când mașina se prăbuși la pământ. Nu avu timp să-și revină. La portiera mașinii unde se spărsese geamul era atașat un cârlig mare. Ușa fu smulsă. O mână se întinse brusc și îl scoase cu violență.
De la întâlnirea cu Hong Kong Shuai, Lu Yi Peng fusese apucat de gât de multe ori. De fiecare dată era la fel de greu și de violent ca și cum ar fi fost prins într-un clește. Dar de data asta simțit altfel. Parcă era zdrobit de o mașină întreagă.
Tânărul ofițer de poliție fusese scos din epava mașinii cu cea mai puternică mână pe care o întâlnise vreodată. Apoi fu aruncat la pământ. Lu Yi Peng încercă să se scoale. Dar acea mână îl prinse din nou de gât. Respirația tânărului polițist se opri brusc.
Ochii lui Lu Yi Peng ieșiseră din orbite. În fața lui era un bărbat de vreo șaizeci de ani, cu o cicatrice în mijlocul frunții. Ochii negri, fioroși îl priveau de parcă ar fi vrut să omoare.
Rong Shi Xi!!!!
……………………………………………………………………………………………………..
Hong Kong Shuai făcea kung-fu când Li Kong intră. Bătrânul majordom stătea în fața ușii cu un telefon mobil în mână, dar nu spunea nimic. Până când stăpânul se întoarse.
– A sunat în sfârșit?
Li Kong se uită la șeful său și dădu încet din cap. Mâinile lui erau mereu neclintite, dar acum tremurară imediat când luă acel telefon.
Hong Kong Shuai îl duse la ureche:
– Sawasdee…
Apelul telefonic arăta numărul lui Lu Yi Peng. Dar vocea răspunsului se schimbase:
– Sawasdee, frumusețe mică… Xiao Pai Xi, sunt foarte bucuros să-ți aud vocea din nou.
Ochii lui Hong Kong Shuai înghețară instantaneu și el însuși deveni o statuie.
– Vocea ta sună mult mai rău decât înainte.
– Hm… Dar vocea ta este aceeași. Mi-a fost dor de tine tot timpul.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
– Xiao Pai Xi. Acum treizeci de ani, chiar dacă m-ai rănit grav sunt mândru că ai devenit atât de faimos. Când aud numele lui Hong Kong Shuai, chiar mă face să mă gândesc la spatele tău.
– Unde îți ascunzi mutra de peste treizeci de ani?
– Am fost în Hong Kong, dar probabil că nu știai. Am fost cu ochii pe tine în tot acest timp. Ești cu adevărat introvertit. Timp de treizeci de ani nu am avut șansa să te văd față în față. Puterea ta devenise din ce în ce mai puternică. Sunt cu adevărat mândru de tine.
Ochii lui Hong Kong Shuai arătau clar o privire crudă.
– Ar fi bine să încetezi prostiile tale stupide și să treci direct la obiect. Ți-ai ascuns capul mai bine de treizeci de ani. Nu ai sunat brusc pentru că voiai să mă lauzi.
Rong Shi Xi râse puternic.
– Ce nerăbdător ești. Vorbește cu mine mai mult timp. Sau ești îngrijorat de proprietarul telefonului?
– Ca să fiu sincer, nu vreau să vorbesc cu tine nici o secundă, răspunse Hong Kong Shuai.
– Cum se poartă jumătatea mea?
– Nu a murit încă, răspunse Rong Shi Xi, înainte de a continua:
– Jumătatea ta? El e? E o glumă? Ai numit ‘’jumătatea mea’’ un polițist? Xiao Pai Xi !!Acest copil ți-o trage așa de bine? Cum te-ai îndrăgostit tu atât de mult? Dacă îl înjunghii și-i trag intestinele afară, vei fi îngrijorat?
– Hei Ying!!!!!răcni Hong Kong Shuai.
Cealaltă parte tăcu o vreme înainte de a-și drege vocea pentru a răspunde.
– Nu seamănă deloc cu tine. Chiar îl iubești cu adevărat? Mai ai o inimă ca să te îndrăgostești?
– Tacă-ți fleanca! spuse Hong Kong Shuai,
– Lasă-mă să vorbesc cu el.
– Nu te las. Nu vreau ca urechile mele să fie rănite.
……..
Hong Kong Shuai tăcu o vreme. Apoi rupse tăcerea.
– Dacă nu mă lași să vorbesc cu el, nu te aștepta să fac ceea ce vrei.
– Oh… vorbești de un alt târg? răspunse persoana.
– Dacă te las să vorbești, vei face tot ce-ți voi cere?
– Dacă l-ai capturat ca să-l ucizi pentru a-ți elibera sentimentele, eu închid. Am multe alte lucruri de făcut.
– Ești atât de încăpățânat. Chiar poți suporta să-l vezi murind? Bine, închid acum. Îi voi lua cadavrul și voi face ce vreau cu el.
Persoana de la celălalt capăt al firului râse dintr-o dată.
– Și eu te plac pentru că ești așa. Ești cu adevărat încăpățânat.
După ce vorbi, auzi un sunet ca și cum cineva se zbătea în apă și o tuse înecată, apoi auzi vocea lui Rong Shi Xi urlând.
– Spune ceva !! Hai !! Fă-l să știe că nu ești mort!!
Inima lui Hong Kong Shuai bătu dureros și cu putere în piept. El ascultă în tăcere așteptând răspunsul.
Trecu ceva timp…
– Kong Shuai…
Un val de căldură îi fulgeră imediat în inimă. Hong Kong Shuai îi răspunse:
– Peng Peng, ești în viață?
Fu liniște la celălalt capăt al firului pentru o vreme înainte de a răspunde.
– Cred că sunt întreg.
– Oh, bine… O să-i spun că dacă nu te găsesc întreg, îl omor.
Se auzi apoi vocea lui Rong Shi Xi care interveni brusc în discuția lor.
– Acum ești mulțumit?
– Unde ești? întrebă Hong Kong Shuai.
– Sunt pe un vapor. Te aștept să vii să-ți cauți jumătatea, răspunse celălalt.
– Sunt un pic cam enervat din cauza acestui copil. Dar mi-e dor să te revăd, așa că hai să-ți reamintesc. Sunt pe un vapor.
Apoi îi spuse culoarea și caracteristicile vaporului.
– Vino singur, Xiao Pai Xi. Pentru că vreau să te văd singur.
– Știu, răspunse Hong Kong Shuai, apoi continuă.
– Lasă-l pe inspectorul Lu să țină telefonul și să continue să vorbească cu mine.
– Dacă nu-l auzi, vei muri? replică cealaltă parte.
Hong Kong Shuai pufni.
– Nu , dar mi-e teamă că-l vei necăji. Vreau să mă asigur că atunci când voi ajunge acolo va avea toți cei 32 de dinți.
Auzi cealaltă parte râzând zgomotos.
– Sunt foarte îngrijorat pentru asta. Bine. Fac deja tot ce vrei. Îl vei pune să vorbească cu mine la telefon. Grăbește-te, aștept.
Telefonul tăcu din nou, apoi vocea lui Lu Yi Peng răsună :
– Kong Shuai, care e treaba?
– Te rog, povestește-mi niște prostii. Vreau să mă asigur că încă vei mai avea cei treizeci și doi de dinți când ajung acolo.
– Păi… vreau să mănânc pește de zăpadă la tine acasă, spuse Lu Yi Peng.
Hong Kong Shuai râse în timp ce se ducea să-și schimbe hainele.
– Bine, după ce termin această lucrare, îi voi ordona lui Li Kong să-ți pregătească asta.
– Aș vrea să fac și eu un tur al conacului tău.
– Hm… o voi face. Îl voi lăsa pe Xiao Zi să te ducă să faci un tur.
– Și vreau să merg să înot la tine acasă.
-Hm…
– În piscina de la tine acasă, vreau să facem dr…
– Peng Peng !!
Hongkong Shuai strigase speriat numele lui când vocea se întrerupsese.
– Dacă te apasă și ți-a tăiat vorba, e pentru că ai spus asta. Bănuiesc că se holbează la tine chiar acum de parcă te-ar ucide, nu?
– Ai ghicit bine, răspunse celălalt.
– Dar nu știu despre ce să vorbesc cu tine.
– Nu bănuiam că se va întâmpla așa. Tocmai ieșisem din spital. Singurul lucru de care eram curios era acest caz.
A fost tăcere pentru o vreme. Lu Yi Peng continuă apoi:
– Oh, și cred că am capul spart. Și se pare că rana s-a deschis.
Hong Kong Shuai oftă adânc.
– Bănuiesc că spitalul nu va putea să te trateze, spuse el, luând cămașa de la majordom și punând-o pe el.
– Kong Shuai ! îl strigă Li Kong pe nume când șeful ieși afară.
Hong Kong Shuai întoarse capul și privi.
– Te rog, lasă-mă să merg cu tine.
Hong Kong Shuai se uită o vreme la acel chip bătrân, apoi a zâmbi:
– Nu e nevoie, dacă majordomul pleacă, cine va gestiona acest loc pentru mine?
Li Kong se uită trist la el.
– Kong Shuai…..
Persoana care fusese chemată se apropie de el înainte de a continua:
– Te rog să mă mai ajuți încă o dată….
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– Peng Peng, vorbește mai tare. Sunt pe o barcă, motorul este zgomotos, spuse Hong Kong Shuai după ce sărise pe barcă și pornise motorul.
– Oh, am crezut că vii pe un ski-jet.
Hong Kong Shuai pufni sec.
– Ar fi prostesc. Unde te afli, nu e aproape de țărm. În plus, nu vreau să mă ud pe vremea asta rece.
Fu liniște pentru o vreme. Lu Yi Peng vorbi apoi:
– Kong Shuai, să-ți spun ceva care să te facă să te simți mai fierbinte?
– Nu sunt deja suficient de înfierbântat?
Îl auzi pe Lu Yi Peng râzând, dar vocea îi tremura:
– Ah.. Hm.. Dar eu nu cred că sunt suficient de înfierbântat…
Hong Kong Shuai se încruntă,.
– Peng Peng, ce e în neregulă cu vocea ta?
– Oh…ah…e că…oh.. Tocmai s-a întâmplat.. Sunt ud.. Și… e foarte mult vânt pe aici.
?!!
– Kong Shuai… ți-e cald, nu?
– Peng Peng! strigă din nou Hong Kong Shuai.
– Nu mai vorbi ca o moară hodorogită ca să ai necazuri. Poți să spui ceva care să nu-l enerveze…
Cealaltă parte râse cu dinți clănțăind.
– Eu… cred… orice aș face pare să-l enerveze… Hong Kong Shuai, kung-fu… cu cât îmbătrânești, cu atât e mai bun ?
– Depinde de persoană, spuse Hong Kong Shuai înainte de a continua să explice.
– Dar el este un geniu. Lasă-mă să ghicesc, ai fost doborât de el într-o clipită.
– Oh… A adus un stivuitor pentru a-mi ridica mașina.
?!!
– Ce nebun!
– Oh… dar o să-ți spun, ești la fel de nebun ca el. Este o navă mare?
– Mare, răspunse Lu Yi Peng.
– Nu știu dacă este la fel ca acum treizeci de ani. Nava este foarte mare. Nu văd pe nimeni în afară de el. Dar nu sunt sigur. Pentru că s-ar putea să se ascundă.
– Hm…răspunse Hong Kong Shuai, accelerând barca sa cu motor și înălțându-se pe apă. Era scăldat de lumina aurie a soarelui din ultima parte a zilei.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Încă din copilărie Rong Shi Xi nu deschisese niciodată gura să numească pe cineva mamă.
Mama lui murise în ziua în care se născuse, iar tatăl său refuzase să se recăsătorească. Decisese să-și crească singur fiul.
Rong Shi Xi crescuse ca singurul stăpân masculin al casei familiei Rong. În afară de mamă avea totul. Tatăl său îl învăță despre management și kung-fu încă de la o vârstă fragedă cu scopul ca acest singur fiu să devină un excelent lider de familie. Și Rong Shi Xi fu un elev excelent.
Copilăria lui fu superioară celorlalți copii din toate punctele de vedere, dar inima lui avea o gaură goală ivită de nicăieri. Voia să aibă pe cineva apropiat. Cineva cu care să se poate juca. Cineva care să fie lângă el fără să-l învețe, fără să se plângă sau să-i spună ce să facă.
Și într-o zi, când avea vreo opt ani, tatăl lui aduse un băiat în casă și-i spuse că de acum înainte acesta este fratele lui mai mic. Băiatul avea vreo trei ani. Piele albă, fină, păr negru, ochi mari ca ai unei căprioare mici. Când zâmbea, părea că întreaga lume era plină de strălucire. Auzindu-l pe băiat spunându-i frate, spațiul gol din inima lui păru să se umple până la a se revărsa.
Rong Pai Xi…
Rong Shi Xi a dat imediat tot ce putea în acel moment acestui frățior. Fratele lui cel drăguț.
De când avu un frățior, viața lui deveni plină de culoare…era extrem de fericit. Oriunde se ducea, auzea o voce care îl striga. Aproape că nu voia să mai dea drumul mânuței celui ce-l urma peste tot.
Fratele lui mai mic era mai drăguț decât orice altceva pe lume.
Dar Rong Shi Xi nu rămânea întotdeauna cu fratele său iubit. Tatăl le despărțise camerele. Fratele acela mai mic trebuia să doarmă într-o cameră mică. De multe ori, Rong Shi Xi mergea în secret să-l vadă. Să se uite la fața acelui frățior în timp ce doarme. Cel mai adorabil și cel mai drăguț.
Când mai crescu puțin Rong Shi Xi încercă să-l mulțumească pe fratele său mai mic în toate privințele. Indiferent ce voia să obțină era de ajuns s-o spună. Rong Shi Xi încerca să găsească ceva care să-l seducă pe acest frățior. Chiar dacă ar trebui să fie bătut în schimb, ar fi acceptat.
Cel mai mult îi plăcea zâmbetul de pe acel chip.
Până când Rong Bai Xi i-a spus că vrea luna. Dar cum nu găsise nici o modalitate de a o doborî, găsi o cale de a-l trimite pe fratele mai mic la ea. A aflat abia după aceea că aproape îl făcuse pe fratele său să plece pentru totdeauna.
Chiar și așa, Rong Shi Xi continuă să-și răsfețe fratele mai mic până când tatăl său i-a ordonat să plece să studieze în Taiwan.
Fiind despărțit de fratele pe care îl iubea atât de mult de atâția ani, acest lucru i-a creat disconfort și suferință mai mult ca niciodată. Rong Shi Xi se gândea la multe lucruri, temându-se că cineva îi va fura dragostea fratelui său mai mic de la el. Nu știa dacă lui Rong Pai Xi îi va mai fi dor de el. În final, a trebuit să scrie o scrisoare prin care cerea familiei să-i trimită din când în când știri și fotografii cu Rong Pai Xi.
A fost suficient pentru a ușura puțin nostalgia, dar pe zi ce trecea, fotografiile pe care i le trimitea fratele său mai mic deveniră atât de adorabile încât nu mai putea suporta. Chiar dacă erau fotografii alb-negru, Rong Shi Xi aproape că vedea cât de albă era pielea aceea, cât de roșii erau buzele acelea. Și era chiar ca și cum l-ar fi auzit pe fratele său mai mic vorbindu-i prin fotografie.
Nu se putea gândi la ceva mai adorabil pe lumea asta. Lui Rong Shi Xi nu-i păsa de nimeni. De ani de zile era fascinat de fotografia fratelui său mai mic. Până se întâlniră din nou față în față.
Rong Shi Xi își dădu seama atunci că era atât de nebun îndrăgostit de fratele său, încât nu se mai putea stăpâni. Fu prima dată când îl făcu pe Rong Pai Xi să plângă ca un nebun. Fu prima dată când Rong Pai Xi îi spuse că îl ura. Dar Rong Shi Xi nu se mai putea controla.
El voia totul. Totul de la acest frățior. Fie că era vorba de zâmbete, lacrimi, râsete, blesteme…totul. Voia ca acei ochi să se concentreze doar asupra lui.
Era nebun și pasionat de fiecare aspect. Rong Pai Xi îl înnebunea iar și iar. Uneori era ca nectarul, îi ungea inima. Și alteori era otrava care îi rodea inima.
Chiar dacă Rong Pai Xi îl urâse și încercase să-l ucidă, în mod miraculos supraviețuise și obsesia lui nu se schimbase deloc.
Așteptase, așteptase cu răbdare, așteptase momentul când îl va primi pe Rong Pai Xi înapoi.
De data aceasta, nu va mai lăsa pe nimeni să-i ia din nou fratele de la el.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………
De când se născuse, Lu Yi Peng nu mai văzuse niciodată ochi atât de înspăimântători. Era adevărat. În cinci ani de muncă întâlnise ucigași brutali, pacienți psihici, chiar și figuri legendare precum Hong Kong Shuai, cu ochii ca un pârâu adânc, turbulent. Dar nicio privire nu-l înghețase până în măduva oaselor… Până acum.
Persoana din fața lui tăcuse complet. Dar îi dădu senzația de presiune extremă. Dacă aceasta era privirea din ochii unui nebun, Lu Yi Peng se gândi că se întâlnise cu cineva care era la limita superioară a nebuniei.
– Chiar ești Rong Shi Xi? întrebă tânărul polițist, cu telefonul încă lipit de ureche. Un bărbat de vreo cincizeci și opt de ani sau care se apropia de şaizeci de ani, se uită la el o vreme. El zâmbi rece :
– Hm… Am fost numit așa înainte.
Lu Yi Peng înghiți în sec. Timpul putea afecta cu adevărat corpul unei persoane. Rong Shi Xi era acum complet diferit de fotografia de acum mai bine de treizeci de ani. Dar personalitatea lui rămăsese aceeași.
– De ce a trebuit să explodezi mașina?
– Știi ce? spuse Rong Shi Xi încet apropiindu-se.
– Dacă nu ești jumătatea fratelui meu, am de gând să te arunc în aer. Te voi tăia în bucăți, te voi arde și voi arunca cenușa în toaletă.
Lu Yi Peng înghiți în sec, în timp ce cealaltă parte ridică vocea și continuă să-i vorbească.
– Ești doar un copil care s-a născut doar acum câțiva ani. Dar, întâmplător, ai avut norocul să-l îmbrățișezi pe dragul meu frățior. În plus, e foarte îndrăgostit de tine. Știai că de peste treizeci de ani nu a fost niciodată îndrăgostit de nimeni? Ce îi faci mai exact?
Mâinile acelea puternice ca o pereche de clești se întinseră și-l sugrumară din nou.
– Te-a lăsat să i-o tragi ?! Te-a lăsat vreodată să-l atingi?! Se pare că intrai și ieșeai atât de des din casa lui. L-ai sărutat?! Să te ia dracu !!!! Meriți să ți se smulgă degetele unul câte unul!!
Tânărul polițist încercă să tragă aer în piept. Rong Shi Xi se uită la el cu ochi severi.
– Dacă nu ar fi faptul că ești cea mai prețuită jucărie a fratelui meu, te-aș fi ucis deja. Dar nu-ți face griji. Îți garantez că indiferent de situație, cu siguranță nu vei supraviețui. Vreau doar să-l văd fericit că te vede intact și apoi…
Strânsoarea degetelelor lui devenea din ce în ce mai sufocantă. Lu Yi Peng gândi că până aici îi fusese și că va muri fără măcar să-l revadă pe Kong Shuai.
– O să te omor. Te va vedea murind sub ochii lui.
Fața lui Lu Yi Peng se înroși până deveni aproape complet verde. Rong Shi Xo continua să strângă râzând diabolic.
– Te rog, ceartă-mă, în curând te vei putea odihni în pace.
Deodată, o voce puternică, furioasă bubui întrerupându-l.
– Hei Ying !!!!!! Dă-i drumul chiar acum !!!!
………………………………………………………………………………………………………………………
Sfârșitul părții întâi al capitolului 26.
