Păunul se uita la spatele transpirat al tânărului. Lu Yi Peng nu împlinise încă 30 de ani. Rămas orfan de mamă la naștere, tatăl său murise când era încă adolescent. Viața lui fusese cufundată în hotărârea de a deveni ofițer de poliție. Fiecare respirație pe care o scotea acest bărbat era pentru protejarea publicului și îndeplinirea datoriilor sale. Ochii negri, care scânteiau de hotărâre, erau atât de strălucitori. Ei îl impresionaseră și intraseră în inima amorțită a marelui mafiot care se numea Hong Kong Shuai, încă de la prima întâlnire. Acesta nu visase niciodată că într-o zi va avea acei ochi în posesia lui, pentru că știa mai bine decât oricine altcineva că acei ochi hotărâți nu erau pentru el. Dar folosise timpul și oportunitatea pentru a profita de fericirea din relația lor, șansa de a se apropia unul de celălalt o meritase din plin. Își amintea însă mereu că într-o zi trebuia să se termine. Dar chiar și așa… Când încă mai avea putere în Hong Kong, uneori se culca visând inconștient că acolo era proprietarul acelor ochi, întins lângă el. Visa că erau unul într-altul iubindu-se cu pasiune în mijlocul întunericului. În frig, doar atingând ușor pielea celuilalt, devenea fierbinte până în miezul inimii sale.
Asta îi făcuse să decidă să meargă să-l vadă pe Lu Yi Peng la spital, dezvăluindu-și identitatea…Doar pentru a-l vedea și a fi cu el câteva minute. El își riscase viața pentru a convinge pe acel om să se reunească, chiar dacă știa pe deplin că va fi imposibil…
Pe acea navă… întrebarea pe care i-o pusese lui Lu Yi Peng…îi venise în minte exact în acel moment. Dacă Lu Yi Peng ar fi dat din cap sau ar fi promis, fără ezitare, ar fi abandonat tot ce avusese în trecut și ar fi sărit jos cu acest tânăr ofițer de poliție… Chiar dacă știa că va fi arestat.
Dar Lu Yi Peng fusese hotărât, era mai dedicat îndatoririlor sale decât oricine altcineva.
Kong Shuai recunoscuse înfrângerea. Nici o clipă nu regretase, pentru că nu avusese nici o șansă încă de la început. Știa că nu va dura pentru totdeauna. Pe o navă care era cuprinsă în flăcări, el avusese lupta finală cu Rong Shi Xi. Omul care fusese cândva totul pentru el și care îi luase totul lăsând în inimă o rană adâncă greu de vindecat… Omul pe care îl urâse atât de mult încât nu voise să conviețuiască vreun minut cu el…El revenise în mijlocul flăcărilor și bătălia de acum 30 de ani se întorsese. De data aceasta însă, Kong Shuai nu mai avea însă niciun ajutor…nimeni… era doar el și acel frate de sânge.
Kong Shuai își adunase toată puterea pentru a învinge demonul care se întorsese din iadul pe care îl trăise cu zeci de ani în urmă, dar chiar și cu toată puterea lui nu și-a putut învinge fratele.
Kong Shuai era conștient în acel moment că el însuși dorea să moară. Lu Yi Peng nu-l iubea … ce sens avea să mai trăiască? În acel moment durerea din inima lui fusese atât de adâncă încât voia să-și încheie propria viață în această lume, lăsând în urmă doar amintirea unui nume: Păunul roșu. Voia să moară ca să se urce la cer și să se ducă pe lună, așa cum visa când era copil. În durerea lui fără margini nimic nu-i mai părea semnificativ… Lu Yi Peng îl refuzase…Atunci, în mijlocul flăcărilor plânsese urlând…
Se aruncase în mijlocul exploziei cu Rong Shi Xi de gât ca să nu-i lase acestuia nici o șansă de supraviețuire…Lu Yi Peng ar fi fost în pericol de moarte… Explozia finală îl aruncase pe Hong Kong Shuai de pe puntea navei și căzuse în apele înghețate atât de sărate și de întunecate…Rănit nu numai trupește dar și sufletește, așteptase resemnat să se scufunde din ce în ce mai adânc, în timp ce accepta moartea sărată care îi intra pe gură și pe nas. Dar mâna aspră care-l salvase cu zeci de ani în urmă, mâna îl prinsese…O siluetă înaltă înotase prin valul teribil, sărat, îl scosese la suprafață și-l transportase cu o barcă cu motor deținută de cineva pe care îl cunoștea din copilărie. Ultima imagine pe care Hong Kong și o amintea de la acel eveniment teribil fusese cerul. Cerul întunecat era umplut de stele sclipitoare. Erau ca scânteile din ochii acelui tânăr ofițer de poliție…
Uitându-se acum în acei ochi, doar imaginea lui era reflectată clar în acel moment. Hong Kong Shuai putea să simtă determinarea puternică a tânărului de a fi cu el. Îl biciuise ca să simtă aceeași durere pe care el o simțise când fusese obligat să-l arunce peste bord pe Lu Yi Peng.
– Peng Peng.
Hong Kong strigă numele acelui tânăr într-un mod duios înainte de a se da jos de pe bicicletă și de a-i strânge mâna.
– E destul, ai făcut foarte bine. Ai trecut testul… ai făcut foarte bine.
Lu Yi Peng își ridică cealaltă mână și atinse ușor fața lui Hong Kong. Vocea lui era joasă, dar atât de senzuală.
– Te rog, nu mă lăsa din nou… să nu mai fugi de mine. N-aș mai suporta încă o dată, dacă ai dispărea…Știi, nu ?
Se apropiase de Hong Kong cu blândețe.
Orbitele lui Kong Shuai erau necontrolat de fierbinți când își auzi propria voce răspunzând:
– Fii sigur, fii sigur că nu voi mai fugi de tine, nu voi mai dispărea din nou.
Căldura de la orbite fu transmisă palmelor strânse în jurul palmelor lui Lu Yi Peng. Acest lucru făcu ca și orbitele acestuia să devină fierbinți. Tânărul clipi lăsând să-i curgă lacrimi calde pe obraji înainte de a-și apleca încet fața frumoasă spre cel ce-l iubea cu atâta forță. 2 perechi de buze fierbinți se atinseră doar ușor, dar reușiră să transmită în mod miraculos o căldură arzătoare care fulgeră în inimile lor.
– Kong Shuai…
Lu Yi Peng își mută corpul mai aproape, frecându-se încet de partea de jos …voia să aprofundeze sărutul, dar Hong Kong se îndepărtă brusc. Sprâncenele tânărului se încruntară. Deschise gura să întrebe, dar Hong Kong fu mai rapid decât el, se apropie din nou și îi șopti la ureche:
– Putem să ne întoarcem? Mi-e rușine de Chik Chik.
Ochii lui Lu Yi Peng se măriră cât cepele. Când se uită în lateral, văzu pasărea, care stătea cu capul înclinat și se uita la ei cu interes.
Lui Lu Yi Peng aproape că îi veni să strige.
Hong Kong Shuai îl săruta oricând, fără să-i fie rușine de chipul unuia sau altuia. Dintr-o dată nu îndrăznea să-l sărute doar pentru că îi era rușine în fața unei păsări. Lu Yi Peng voia să plângă.
– Kong Shuai, ești chiar atât de timid ?
Tânărul nu se putuse abține să nu întrebe. Hong Kong îl pocni tare cu brațul, mai mult decât biciul care coborâse înainte pe spatele lui.
– Nu vreau ca Chik Chik să se comporte ciudat. Știi că păsărilor le place să imite comportamentul stăpânilor lor ?
Lu Yi Peng zâmbi.
– Ah, înțeleg.
După ce spuse asta își mișcă fața spre el.
– Deci ți-e teamă că dacă ne vede, mă va săruta în secret când nu ești prin preajmă.
– Desigur, spuse Hong Kong cu o expresie serioasă.
– Mi-e teamă că Xiao Chik se va îndrăgosti de tine într-o zi. L-ar durea capul în ziua aceea, pentru că nu poți fi deloc drăguț cu el.
– Hong Kong chiar ești nebun. Nu am văzut niciodată ca o pasăre să fie mai drăguță decât o persoană.
– Dar eu am văzut asta, confirmă Kong Shuai în timp ce făcea o față solemnă.
– Xiao Chik e atât de drăguț. Uită-te la el, doar înclinând capul pentru a ne privi mă face să mă simt slab. Ah, asta e rău!
Apoi se îndepărtă rapid de Lu Yi Peng și se repezi imediat spre pasăre.
– Xiao Chik, ceva e în neregulă?
Pasărea mică, deschise imediat ciocul și țipă:
– Doare! Doare!
Kong Shuai făcu o față de parcă ar fi văzut un copil lovit de un camion.
– Unde doare ?
Ridică ușor pasărea și o strânse aproape de piept.
Lu Yi Peng văzu și se simți un pic enervat.
– Aceasta este probabil o simulare. Probabil că pasărea nu are nimic.
– Îl doare, argumentă Hong Kong Shuai.
– Am uitat că am zguduit-o cu bicicleta. Nu știu dacă nu i-am rupt vreun picior.
După ce spuse asta, păru complet îngrijorat și Lu Yi Peng gemu.
– N-are niciun picior rupt, altfel cum ar putea să stea și să mă privească când te sărut?
– Xiao Chik e rezistent, suportă stoic durerea, de aceea.
Lu Yi Peng ar fi vrut foarte mult să sară în sus și să muște gâtul lui Hong Kong pentru a-l pedepsi.
– Ești cu adevărat stupid și eu m-am rănit la picior.
– Ei bine, nu ai spus că te doare.
– Acum mă doare, spuse Lu Yi Peng uitându-ne înspre călcâi.
– Mă îndoiesc că voi mai putea merge. Au! Au! Acum mă doare de tot. Hong Kong ajută-mă!
Spunând acestea se lăsă în jos ca și cum era pe punctul să se prăbușească.
Cel strigat se încruntă înainte de a lăsa bicicleta și-l prinse la timp cu mâna liberă. Apoi se aplecă să-l privească fără să dea drumul la pasărea lipită de pieptul lui.
– Poți să-ți sufleci pantalonii că să văd?
Lu Yi Peng fu șocat și se grăbi să-i arunce o privire încruntată.
Acum, din cauza acestei pasări guralive, crezuse o clipă că nu-i mai păsa de el.
– E în regulă. Haide măi, călcâiul iubitului tău nu mai doare, apoi se pregăti să se ridice.
Trebuia să recunoască sus și tare că Hong Kong îl iubea. Acea pasăre arăta ca un bebeluș și crezuse că e mult mai importantă decât el.
Dar tocmai acum Hong Kong fusese atât de speriat încât dăduse drumul bicicletei și se grăbise să-l susțină. Valoarea lui probabil nu era cu mult inferioara acelei păsări ce se certa cu el.
De ce păsările sunt atât de lipsite de respect față de oameni?
– Peng Peng e supărat! Peng Peng e supărat!
Pasăre care era îmbrățișată de Hong Kong Shuai scosese un sunet puternic. Apoi își înclinase capul înainte și înapoi.
– Peng Peng sensibil! Peng Peng sensibil!
Hong Kong se alătură păsării:
– Peng Peng e supărat? Peng Peng e sensibil?
Lu Yi Peng se uită la perechea ciudată și strigă la pasăre:
– Cine e supărat?! Nu sunt sensibil!
Dar Pae Chik Chik nu renunță:
– Supărat! Sensibil! Supărat!
– Cine e supărat?!!
Lu Yi Peng strigase ca și cum era el însuși o pasăre. Se gândea la durerea de cap pe care i-o dăduse păsării când locuise cu el.
Iar acum Pae Chik Chik devenise adversarul lui. Da, era clar. De când se mutase înapoi să locuiască cu Kong Shuai, această pasăre nebună pe care o adusese cu el, devenise adversarul lui. La naiba!
Dacă aș fi știut asta, l-aș fi pus în ceaun și gata! Ce bunătate ar fi iești cu tăieței.
De data aceasta, Hong Kong făcu o mutră șocată :
– Ce? Peng Peng este supărat? Oh, nu fi supărat.
Lu Yi Peng ar fi vrut să rupă gâtul păsării.
– Ce rost are să fiu supărat? Ți-ai lăsat bicicleta și ai venit să mă ajuți, nu?
– Peng Peng !
Pasărea nu se lăsa învinsă. Deschise ciocul și nu se mai opri din vorbit ceva vreme.
– Peng Peng, supărat!, Peng Peng rău! Peng Peng! Than mi dai rak kun!![1]
Tânărul rămase cu gura căscată. Se uită la ea și își dădu seama că trebuie să se predea.
Hong Kong se uită la el surprins.
– Peng Peng, ai îndrăznit să-l înfurii pe Xiao Chik?
– Când l-am înfuriat? răspunse mirat Lu Yi Peng înainte să se întoarcă să se uite la pasăre, sperând să-și folosească ochii pentru a intimida creatura cu pene.
– Cui îi place să imite cuvintele acestei creaturi?
Creasta de pe capul păsării se umflă în sus și în jos, apoi își înclină capul.
– Kiss me! Kiss me!! Kiss me! Kiss me!![2]
– Ce?!
Apoi pasărea se întoarse spre Hong Kong și scoase un strigăt asurzitor:
– Te iubesc! Te iubesc! Kong Shuai! Kong Shuai!
Hong Kong Shuai rămase mut, era surprins. Apoi spuse cu glas șoptit:
– Știu că Chik Chik mă iubește și eu îl iubesc pe Chik Chik.
Se opri câteva secunde și continuă cu o voce duioasă.
– Dar eu îl iubesc mult și pe Peng Peng.
Respirația lui Lu Yi Peng se opri net. Pentru că nu se aștepta ca Hong Kong Shuai să recunoască așa ceva. Această propoziție apăruse în momentul în care Lu Yi Peng era dezorientat Hong Kong Shuai se apropie repede de el și-l sărută puternic, fierbinte cu disperare.
– Totul e rezolvat acum, spuse Hong Kong vesel.
Lu Yi Peng îl atrase spre el. Nu mai era capabil să-l țină pe Kong Shuai departe de el. Îl înconjură complet cu brațele într-un gest profund și plin de iubire. Îl aplecă spre spate, apoi veni și sărută buzele lui Hong Kong aspirându-le. Pasărea țipă scurt și tare smulgându-se de la pieptul lui Kong Shuai. Zbură de câteva ori în jurul lor apoi se agăță de umărul lui Hong Kong Shuai. Sărutul era lung, pasionant și corpurile începeau să devină fierbinți. Dintr-o dată, Chik Chik strigă tare :
– Kiss me! Kiss me!! și profită pentru a crea haos etalându-și aripile și bătând tare din ele. Lu Yi Peng ridică mâna pentru a o bloca, dar nu pe deplin, de teamă că dacă lovea pasărea, ar cădea și și-ar rupe piciorul. Hong Kong cu siguranță că i-ar rupe și lui piciorul, în schimb. În tot acest timp, Hong Kong Shuai râdea din toată inima.
– Lu Yi Peng, nu te mai pune cu o pasăre bătrână de companie.
De îndată ce cuvintele sale se terminară, pasărea se liniști. Nu mai bătu aripile în Lu Yi Peng și zbură imediat înapoi pentru a se așeza pe umărul lui Hong Kong Shuai. Își frecă capul de fața lui și acesta o mângâie.
– Știu că tu mă iubești și eu te iubesc.
– Rak! Rak![3] strigă micuța pasăre, apoi se lipi de Hong Kong Shuai.
Cuplul fusese separat brusc și Lu Yi Peng se uită urât la cacatoes. Pasărea îl sfidă cu privirea și strigă și mai tare:
– Kiss me! Kiss me!
Lu Yi Peng se uită nedumerit la Kong Shuai.
– Trebuie să-l sărut?
– Desigur. Sau vrei să-l mai lași mult timp să-și demonstreze senzualitatea? Atunci Peng Peng n-ar mai fi un absolvent cu merite și onoruri.
Lu Yi Peng ezită o clipă să sărute ciocul păsării, dar la urma urmei n-ar fi prima dată. În vremurile în care Kong Shuai fusese dat dispărut, săruta ciocul acestei păsări de mai multe ori pe zi. Nu va muri dacă o va săruta încă o dată.
Se apropie și sărută ciocul păsării. Aceasta se bucură și cu ciocul se frecă de buzele lui Lu Yi Peng, care o sărută din nou.
După acest moment afectiv, micuța pasăre bătu din aripi:
– Acasă! Du-te acasă! Foame! Foame!
Hong Kong râse în hohote.
– Hai să ne întoarcem.
După ce spuse asta se urcă pe bicicletă.
– Peng Peng, ce faci? Vrei să te întorci pe jos?
Lu Yi Peng se uită uluit la Hong Kong Shuai.
– Mă lași să merg cu tine.
– Da, Xiao Peng Peng a alergat destul astăzi. Să ne grăbim sau nu vom ajunge la timp la micul dejun.
Lu Yi Peng se urcă pe șaua din spatele bicicletei și îl auzi vorbind Pe Păun:
– Peng Peng, ține-te bine. O voi face!
Lu Yi Peng îmbrățișă strâns talia lui Hong Kong Shuai. Apoi simți că probabil era prima persoană care va supraviețui călătorind așa. Kong Shuai făcu cele mai extreme cascadorii, iar Pae Chik Chik se alăturase aventurii zburând în spatele lor și strigând tare tot drumul.
– Peng Peng rak Kong Shuai!
Data viitoare, dacă Hong Kong s-ar gândi să-l lase să meargă din nou pe bicicletă, va prefera sigur să se întoarcă alergând.
[1] Nu te mai iubesc!
[2] Sărută-mă!
[3] Iubire