Piesa lipsă – Capitol Special 9

După ploaie

În timpul celor două săptămâni, plouase mereu.

Ploaia cădea din cer ca și cum nu s-ar fi terminat niciodată.

Ji Mingxuan a venit acasă de la muncă. Când a intrat în casă, a auzit sunetul cuiva plângând. Urmărind acel sunet, s-a îndreptat spre camera copilului, unde a văzut-o pe noua bonă, doamna Chen, care îl legăna ușor pe nou-născut în brațe.

Chen era o profesionistă cu mai mult de zece ani de experiență în îngrijirea copiilor. Cu toate acestea, în fața bebelușului care plângea în brațe, părea încă puțin dezorientată. Ridicându-și privirea, ea a spus:

– Domnule Ji…..    

Ji Mingxuan a făcut un pas înainte. Văzând fața bebelușului, înroșită de plâns, a făcut un pas înapoi înainte de a întreba:

  – Ce este în neregulă cu el?    

  – Tocmai a terminat de băut lapte. Plânge pentru că vrea să doarmă.    

  – De ce plânge atât de mult?    

  – Copiii se simt ușor nesiguri. La urma urmei, mama lui… uh…  Doamna Chen a spus ce avea pe suflet. Abia după ce a vorbit și-a dat seama că vorbele ei nu fuseseră cele mai potrivite și a dezvăluit o expresie de remușcare.

Ji Mingxuan nu a luat-o în seamă. A dat din cap și a făcut un gest cu mâna. Afară ploua torențial. Privirea lui, șovăitoare, s-a îndreptat spre fereastră.

Cu două săptămâni mai devreme, Ji Anan, sora iubită a lui Ji Mingxuan, îl părăsise….

Pentru totdeauna.

Ji Anan avea o malformație cardiacă congenitală. Ji Mingxuan a știut întotdeauna că într-o zi o va pierde, dar când acea zi a venit cu adevărat, tot s-a simțit luat prin surprindere. Ji Anan fusese bună și dulce încă din copilărie. Chiar și atunci când stătea întinsă pe patul de spital, cu respirația superficială, ea tot încerca să zâmbească.

  – Nu plânge, frate mai mare.  

  – Nu regret deloc.  

  – Ai grijă de Ji Ning pentru mine, frate mai mare.  

Ji Ning era bebelușul care plângea în acel moment. Ji Anan suferise nespus pentru a-l naște. Îi dăduse bebelușului numele  „Ji Ning”* , sperând că va crește sănătos și în siguranță.

*(N/T: Caracterul 宁, ning, se regăsește în cuvântul 安宁, anning, care înseamnă  „liniște, pace”).

Gândindu-se la acest lucru, Ji Mingxuan s-a apropiat în cele din urmă și i-a spus doamnei Chen:   – Lasă-mă să-l țin în brațe.

Femeia a fost puțin surprinsă.

– Domnul Ji?    

Ji Mingxuan a râs de el însuși.   -De acum înainte, suntem doar noi doi. Va trebui să învăț să îl țin în brațe mai devreme sau mai târziu.

Așa că bona Chen l-a pus pe Ji Ning în brațele lui Ji Mingxuan.

Bărbatul l-a luat pe Ji Ning foarte atent și a constatat că bebelușul era incredibil de moale. De teamă să nu-l rănească, nu s-a putut abține să nu se crispeze, neștiind unde să-și pună mâinile.

Doamna Chen a chicotit și l-a ajutat pe Ji Mingxuan să-și ajusteze postura.

Abia atunci bărbatul a reușit să țină corpul mic al copilului nemișcat. Neîndemânatic, a încercat să îl adoarmă.

Evident, copilul nu a arătat niciun respect pentru domnul Ji și a continuat să plângă.

  – Nu plânge. Ji Mingxuan și-a coborât capul și a sărutat chipul mic și încremenit.

 – Știu de ce plângi. Știi, și mie mi-e foarte dor de el.    

În acel moment, durerea pierderii lui Ji Anan a umplut în sfârșit inima lui Ji Mingxuan.

Ji Mingxuan a avut nevoie de mult timp pentru a-l face pe Ji Ning să adoarmă. Transpirase, chiar dacă era deja începutul toamnei.

Dar, în cele din urmă, copilul adormise în brațele lui.

Chipul mic al lui Ji Ning era dolofan. Chiar arăta ca Ji Anan, acum că dormea atât de liniștit.

Ji Mingxuan s-a holbat la el. Își amintea că, cu mulți ani înainte, când sora lui abia se născuse, el era sprijinit de fereastra camerei de spital, privindu-l pe Ji Anan dormind exact așa.

Distrat, a auzit deodată pe cineva exclamând în afara ferestrei:

 – S-a oprit ploaia!    

Ji Mingxuan și-a ridicat privirea. Ploaia, care durase mai bine de două săptămâni, se terminase într-adevăr. Soarele nu apusese încă. Într-un colț al cerului albastru limpede, un curcubeu slab atârna lateral.

Lumea se înseninase.

***

Prima dată când Ji Ning i-a spus lui Ji Mingxuan   -tată    a fost când avea zece luni. În acel moment, Ji Mingxuan răspundea la un telefon de la domnul Chen, care se afla în China.

[… Celelalte proprietăți erau toate rezolvate. Dar casa din Jinxiu Villa… Domnul Shen dorea să o păstreze].

Ji Mingxuan a tăcut o vreme înainte de a răspunde:

 – Atunci, lasă-l să o păstreze.

S-a gândit la asta o clipă. În cele din urmă, nu s-a putut abține să nu întrebe:

– Cum se simte Shen Mo acum?  

[Domnul Shen Mo a deschis un studio pe Yongning Road. Afacerea nu merge excelent, dar nici rău nu este. Reușește să își acopere cheltuielile zilnice].

  – Un studio? A început să picteze din nou?    

[Cred că da.]

  – Serios? Asta e… foarte pozitiv.    

Domnul Chen a părut să ezite pentru o clipă înainte de a spune: [Când l-am contactat pe domnul Shen ultima dată, a spus că speră să vă întâlnească altă dată, domnule Ji. Ce credeți….]

Ji Mingxuan a fost surprins.

El și-a amintit că, înainte ca Ji Anan să moară, ea îi ceruse un singur lucru:

– Lasă-l pe Shen-ge să fie liber. Lasă-l, cel puțin, să trăiască liber.

Cum ar fi putut Ji Mingxuan să refuze cererea lui Anan?

Așadar, în tot acest timp, Ji Mingxuan nu se întorsese niciodată în China. A încercat chiar să nu ceară niciodată vești despre Shen Mo. Nu a vrut să îi tulbure viața liniștită în continuare. Dar acum, Shen Mo era cel care cerea să îl vadă….

[Domnule Ji?] a întrebat domnul Chen la celălalt capăt al firului.

 [Ce credeți…?]

Ji Mingxuan nu a luat imediat o decizie. În schimb, s-a uitat la Ji Ning, care se juca cu câteva jucării în pătuțul din fața lui. Ca și cum ar fi putut citi gândurile celuilalt, Ji Ning s-a uitat și el la el cu o pereche de ochi mari și strălucitori. Apoi a deschis gura și a articulat:

– Baba!    

Ji Mingxuan a fost uimit.

Nevăzând nicio reacție din partea bărbatului, Ji Ning a continuat să strige,   „Bababababa”

Era un ton de cântec, dar pentru Ji Mingxuan, era cu siguranță cel mai frumos sunet din lume.

Bărbatul s-a repezit și a luat copilul în brațe. Nu închisese încă apelul. Cu Ji Ning în brațe, Ji Mingxuan i-a spus domnului Chen la celălalt capăt al firului:

– Nu mă voi întâlni cu el.    

[Oh? Dar domnul Shen chiar a vrut să vă întâlnească.]

  – Spune-i lui Shen Mo ceva pentru mine. Spune-i doar că…    Ji Mingxuan s-a uitat la Ji Ning, al cărui trup mic era în brațele lui, și a continuat:

– Sunt bine acum, și spune-i să nu-și facă griji.    

Apoi a închis. Și-a pus fruntea pe fața lui Ji Ning și a spus:

 – Mai spune o dată.

Copilul s-a bosumflat, dar a continuat să cânte:

– Babababababa.  

***

Ji Ning fusese întotdeauna isteț. Până la vârsta de doi ani, devenise un adevărat trăncănitor, care își hărțuia mereu tatăl, întrebându-l unul după altul. Ji Mingxuan era ocupat cu munca, dar totuși își culca fiul în fiecare seară, spunându-i povești și povestindu-i despre Ji Anan.

În fiecare an, după Anul Nou, Ji Mingxuan îl lua pe Ji Ning într-o călătorie. Investise într-un hotel pe Insula S, așa că întotdeauna îl ducea pe copil pe insulă pentru sărbători. Peste tot în lume, existau atât de multe locuri care meritau vizitate. De ce să aleagă Insula S, unde el și Shen Mo au vrut cândva să meargă? Nici măcar Ji Mingxuan nu putea spune dacă avea vreo speranță neexprimată în minte.

Ca de obicei, un număr mare de vizitatori au venit în acel an pe Insula S. După ce și-a sărbătorit ziua de naștere pe insulă, Ji Mingxuan a rămas acolo pentru încă câteva zile cu Ji Ning. Copilul avea doar trei ani, o vârstă destul de vioaie și jucăușă. Alerga prin tot hotelul ori de câte ori avea ocazia; Ji Mingxuan trebuia să îl supravegheze chiar el.

În acea zi, a fost la fel.

Ji Ning se juca la piscină cu noii săi prieteni, iar Ji Mingxuan îl supraveghea de nu prea departe. Brusc, bărbatul a auzit pe cineva strigând:

– Mingxuan!

S-a întors și a văzut o femeie atrăgătoare într-un costum de baie la modă. Strângând de braț un bărbat de vârstă mijlocie, ea a trecut pe lângă piscină.

Ji Mingxuan nu a putut decât să zâmbească, gândindu-se că trebuie să fie cineva cu același nume. Dar când cuplul a trecut prin fața lui, l-a văzut pe Shen Mo.

Și el îl privea.

Privirile lor s-au întâlnit, iar lumea a devenit tăcută.

Începutul primăverii tocmai trecuse. În acea zi, vremea era deosebit de frumoasă, fără nori pe kilometri întregi pe cer. Dar Ji Mingxuan părea să simtă că doar în acel moment ploaia care persista în inima lui s-a oprit cu adevărat.