Piesa lipsă – Capitolul 31

– Te întorci în cameră?

– Da.

– Hai să luăm cina împreună în seara asta. Ji Mingxuan a spus-o pe un ton afirmativ, așa cum făcea întotdeauna, luând singur deciziile, fie că era vorba de a pretinde că sunt un cuplu sau de a se despărți.

Dar de data aceasta, Shen Mo nu i-a urmat planurile.

– În seara asta trebuie să pictez. Știi, când vine inspirația, e mai bine să nu o întrerupi.

Ji Mingxuan a înțeles:

 – Atunci mâine.

Shen Mo a răspuns:

– Bine, hai să vorbim despre asta mâine.

S-a ridicat în picioare și i-a întins mâna pentru a o strânge. Ji Mingxuan a ezitat pentru o clipă, apoi a strâns-o ușor.

Shen Mo a spus încet:

– Mulțumesc.

Nici el nu știa pentru ce îi mulțumea.

A fugit în grabă. Întorcându-se în camera sa, nu a început să picteze, ci a deschis fereastra pentru a privi priveliștea mării. Timpul a trecut repede până la apus, cerul era în flăcări deasupra mării, iar soarele care cobora în spatele stâncilor era profund emoționant.

Ji Mingxuan nu a mers să îl deranjeze, ci a trimis un chelner cu cina, adăugând chiar și unguent pentru arsuri. Shen Mo a observat un bilet lângă unguent, cu instrucțiuni despre de câte ori să îl aplice pe zi, scris cu scrisul de mână al lui Ji Mingxuan.

Ultima dată când văzuse scrisul de mână al lui Ji Mingxuan fusese când găsise un cadou primit cu ani în urmă, în interiorul căruia se afla o cheie și un bilet. După aceea, urmase adresa scrisă pe bilet până la vila Jinxiu, unde văzuse camera plină de tablouri.

Dacă ar fi mers la vilă cu ani în urmă și ar fi văzut toate acele picturi, poate că totul ar fi fost diferit, nu-i așa?

Shen Mo a suspinat adânc, desfăcându-și pumnul încleștat. Poate că soarta a fost așa, el a iubit întotdeauna acea persoană la momentul nepotrivit.

Târziu în noapte, insula era încă confortabilă și frumoasă. Mai erau câteva zile până la sfârșitul călătoriei lui Shen Mo, dar el știa că vacanța se va încheia mai repede decât se aștepta.

În dimineața următoare, Shen Mo s-a trezit devreme pentru a rezerva un zbor spre casă. În timp ce căuta zboruri, s-a auzit o bătaie la ușă. El era încă în pijama, așa că s-a grăbit să se schimbe înainte de a merge să răspundă.

A fost surprins să-l vadă pe Ji Mingxuan stând în fața lui.

Era deja îmbrăcat complet și, când l-a văzut pe Shen Mo, l-a întrebat:

– Ce-ți face mâna?

Shen Mo a fost confuz pentru o clipă, apoi, revenindu-și, și-a întins mâna.

Ji Mingxuan a luat-o, uitându-se la ea din toate unghiurile. Văzând că era doar o ușoară roșeață pe dosul mâinii, s-a relaxat și a spus:

– Se vindecă bine, astăzi, nu uita să mai aplici unguentul de două ori.

Shen Mo nu a putut decât să răspundă afirmativ.

Ji Mingxuan a întrebat:

– Care sunt planurile tale pentru astăzi?

Shen Mo a crezut că vrea să îl invite din nou la cină, așa că a încercat să găsească o scuză:

– Trebuie să pictez în camera mea în această dimineață, iar după-amiază mă gândeam să fac o plimbare pe plajă.

– Atunci ești liber. Ji Mingxuan a dat din cap și a spus:

– Fă-mi o favoare.

În timp ce vorbea, a scos din spatele său un copil cu părul negru și ochii negri și l-a adus în fața lui Shen Mo.

Ji Ning purta un tricou de baseball și pantaloni scurți sport în acea zi, cu o șapcă roșie de baseball pe cap. Arăta vioi și adorabil. Când l-a văzut pe Shen Mo, a zâmbit dulce:

– Bună, unchiule.

Inima lui Shen Mo s-a topit instantaneu și a răspuns repede, întrebând:

– De ce te-ai trezit atât de devreme?

Ji Ning și-a ridicat capul și s-a uitat la tatăl său cu o privire rugătoare.

Ji Mingxuan s-a uitat la ceasul de la mână și a spus:

– Trebuie să mă întâlnesc cu un client, în zece minute trebuie să plec. A făcut o pauză, apoi s-a uitat la Shen Mo și a spus:

– Fii cu ochii pe Ji Ning.

– Ce? Shen Mo era încă confuz și, după un moment, a spus:

– Dar nu știu cum să am grijă de un copil…

Evident, domnul Ji nu a acceptat niciun refuz și a răspuns imediat:

– Este și bona, trebuie doar să fii lângă el.

În timp ce vorbea, a mângâiat capul lui Ji Ning.

Copilul s-a întins imediat și a luat mâna lui Shen Mo, privindu-l cu ochii lui mari și spunând încet:

– Unchiule, joacă-te cu mine.

Era atât de adorabil încât Shen Mo nu a putut da înapoi. În timp ce era încă nehotărât, Ji Mingxuan l-a luat pe Ji Ning de cealaltă mână și l-a condus afară, spunându-i:

– Să mergem la mine acasă, tot ce ai nevoie este acolo. Dacă ai nevoie de ceva, o poți întreba pe dădacă. Voi fi la mare toată ziua, mă voi întoarce în jurul apusului și vom lua cina împreună.

Deși Ji Mingxuan mergea într-un ritm lent, era totuși ritmul unui adult. Shen Mo, îngrijorat că Ji Ning s-ar putea împiedica, a închis în grabă ușa de la cameră și i-a urmat.

Ji Ning mergea fericit între cei doi, ținându-i de mână, cu o energie contagioasă.

Ji Mingxuan s-a întors să se uite la Shen Mo, zâmbind ușor. Apoi și-a încetinit și mai mult pasul și a spus:

– Dacă este o urgență, sună-mă. Ji Ning îmi știe numărul, nu?

Ji Ning a răspuns tare în engleză.

Ji Mingxuan a spus:

 – Vorbește în chineză cu unchiul.

Ji Ning s-a uitat la Shen Mo, umflându-și pieptul și răspunzând întinzându-și vocea:

– Da…

Vocea lui copilăroasă l-a făcut pe Shen Mo să râdă, care se gândea că a avea grijă de el pentru o zi nu ar fi atât de rău.

Camera lui Ji Mingxuan era în cealaltă parte a hotelului, un apartament cu trei camere, un living mare și o terasă. Mobilierul nu era luxos, dar foarte rafinat, cu atenție la detalii. Iar vederea spre mare era mult mai bună decât cea din camera lui Shen Mo.

Bona lui Ji Ning era femeia de vârstă mijlocie pe care Shen Mo o văzuse cu o zi înainte. Părea să fie o persoană atentă și de încredere și nu vorbea prea mult. Când l-a văzut pe Shen Mo, doar a dat din cap un salut politicos.

Ji Mingxuan, grăbit să plece, i-a dat câteva instrucțiuni înainte să plece. După aceea, i-a spus lui Shen Mo:

– Ji Ning a fost răsfățat și poate fi un pic capricios. Nu trebuie să fii prea blând cu el.

Shen Mo nu a putut decât să dea din cap.

De îndată ce Ji Mingxuan a ieșit, Ji Ning a arătat ca o păsărică eliberată din cușcă. Și-a scos imediat pantofii și a plonjat țipând pe canapea. În acel moment, Shen Mo și-a dat seama la ce se referea Ji Mingxuan când a spus că totul era acolo: canapeaua era plină de jucării.

În cameră, în afară de mâncare și obiecte de zi cu zi, nu era niciun semn de femeie.

Bona lui Ji Ning se numea Chen, așa că Shen Mo a decis să îi spună „Chen-jie”. El a întrebat-o:

 – Dar doamna Ji? Nu a venit cu voi?

Doamna Chen, foarte rezervată, a răspuns:

– Domnul Ji a venit cu afaceri, l-a adus doar pe tânărul stăpân.

Shen Mo nu a mai insistat.

Între timp, Ji Ning era întins pe canapea și, agitând un Transformers în mână, l-a strigat pe Shen Mo:

– Unchiule, vino aici!

Shen Mo a zâmbit involuntar și a mers repede să se joace cu el. Își amintea că, în copilărie, îi plăcea să se joace cu Transformers și nu se aștepta ca, după atâția ani, copiii să fie încă atât de entuziasmați de acele jocuri.

Dimineața a trecut repede.

Ji Ning era ascultător și tăcut, iar cu doamna Chen supraveghind, Shen Mo nu trebuia să facă prea multe.

La prânz, un chelner a adus prânzul. Ji Ning știa deja să mănânce singur, deși nu știa încă să folosească bețișoarele și folosea doar o lingură. Unul dintre feluri a fost o budincă de ouă aburite, care părea să îi placă în mod deosebit. A luat imediat o lingură mare, dar în loc să o pună pe farfurie, a pus-o lângă gura lui Shen Mo.

Pictorul a fost surprins.

Ji Ning s-a uitat la el cu ochii ei mari și negri și a spus:

– Unchiule, mănâncă!

Shen Mo, flatat, a înghițit imediat bucățica. Oul aburit era încă fierbinte, iar odată ce l-a avut în gură, și pieptul i s-a încălzit ușor.

Abia atunci copilul a fost mulțumit și s-a întors să mănânce restul prânzului, în timp ce Shen Mo a continuat să îi servească mai multă mâncare. În cele din urmă, Ji Ning a mâncat mai mult de jumătate din bolul său de orez, cu mai mult apetit decât de obicei.

Chiar și doamna Chen a spus că Shen Mo și Ji Ning erau în sincronizare.

Adultul doar a zâmbit.

Ji Ning avea obiceiul să tragă un pui de somn după prânz. După ce s-a jucat o vreme, a început să scâncească. Shen Mo, care nu dormise bine în noaptea precedentă, începea să se simtă și el obosit, așa că l-a dus în camera lui să tragă un pui de somn.

Au dormit profund, iar când s-au trezit, era deja trecut de ora trei după-amiaza. Doamna Chen a pregătit niște lapte praf pentru Ji Ning, care l-a băut pe tot dintr-o singură înghițitură. Apoi i-a arătat lui Shen Mo sticla goală, iar el l-a mângâiat imediat pe cap, complimentându-l pe copil.

Ji Ning se obișnuise acum cu prezența lui Shen Mo și a început să arate ceva din temperamentul micului său prinț, refuzând să mai poarte pantofi în timp ce stătea pe pat. Shen Mo l-a convins pentru o vreme, până când Ji Ning s-a urcat pe spatele lui și i-a șoptit la ureche:

– Unchiule, vreau să mă joc jocuri video.

Shen Mo, amuzat, a răspuns:

– Ce vrei să joci? O să mă joc cu tine.

Ji Ning a zâmbit larg și s-a cufundat în pat, scotocind sub pernă. Shen Mo credea că va scoate un alt Transformers, dar, spre surprinderea lui, Ji Ning a scos un telefon mobil vechi.

Era un model învechit. Shen Mo și-a amintit că, cu câțiva ani înainte, când apăruse, Ji Mingxuan avusese și el unul asemănător. A înțeles imediat și a întrebat:

– Acesta este telefonul tatălui tău?

– Da., a dat din cap Ji Ning.

– Unchiule, pornește-l.

Shen Mo nu se aștepta ca un copil atât de mic să iubească deja să se joace pe telefon și a crezut că nu era chiar lucrul potrivit de făcut. Cu toate acestea, văzând așteptarea din ochii lui Ji Ning, nu a avut inima să refuze și a spus:

– Poți să te joci doar un pic… mmm, zece minute.

Ji Ning l-a îndemnat:

– Repede, repede.

Shen Mo a pornit apoi telefonul.

Bateria era complet încărcată, iar lui Shen Mo i s-a părut un pic ciudat. O persoană obișnuită ca el ar fi putut păstra un telefon vechi ca rezervă, dar era neobișnuit pentru Ji Mingxuan să păstreze un telefon mobil vechi de câțiva ani. Ar putea fi faptul că avea nevoie să economisească bani pe un telefon?

Pentru a evita să dea peste informații personale, Shen Mo a decis să nu cotrobăie prea mult.

Ji Ning, pe de altă parte, nu a avut scrupule și a început să deruleze frenetic ecranul. Evident, era obișnuit să se joace cu telefonul său și, în câteva secunde, a deschis mai multe aplicații. Shen Mo a observat că multe conținuturi erau goale, probabil fiind deja șterse, ceea ce l-a liniștit.

Apoi Ji Ning a deschis un joc și a început să se joace. Shen Mo s-a uitat la el pentru o clipă: arăta ca un labirint în care un omuleț trebuia să meargă. Nu părea un joc deosebit de distractiv, dar copilul l-a jucat cu mare entuziasm.

Când cele zece minute s-au terminat, Shen Mo a ridicat receptorul. Ji Ning, încă cufundat în joc, a început să facă o criză de furie. Dar Shen Mo și-a amintit cuvintele lui Ji Mingxuan, așa că nu i-a făcut pe plac și a închis aplicațiile una câte una. Când era pe punctul de a închide mesajele, și-a văzut propriul nume în folderul de mesaje trimise.

Inima lui Shen Mo a tresărit, iar mâna lui, aproape fără să vrea, a deschis folderul. Mesajele fuseseră, de asemenea, șterse, dar exista un rând de mesaje trimise către el.

Shen Mo își amintea că Ji Mingxuan îi trimitea rareori mesaje, dar în mailurile trimise erau zeci de mesaje adresate lui, toate din urmă cu patru ani, trimise din zori până seara.

Shen Mo a început să le citească unul câte unul, iar vederea lui a început să devină încețoșată.

– Shen Mo, unde ești?

– Ai plecat cu Zhou Yang?

– Vino înapoi.

– Shen Mo, nu pleca.

– Rămîi.

– Rămâi cu mine.