Sunt expusă.
Chiar dacă obrajii îmi ard, apa din cadă pare brusc rece. Lumina cenușie care intră pe fereastră este nemiloasă. Nu ar trebui să las niciun bărbat să mă vadă dezbrăcată, iar acum sunt doi în cameră. Mai mult, Blake pare evident amuzat de situație. Pentru o clipă sumbră, sper ca Callum să-l stranguleze. După câteva secunde, face un pas înapoi.
Blake nu reușește să-și ascundă gura de aer pe care o trage înainte să-și netezească cămașa acum șifonată, cu gulerul strâmb. Părul îi este ciufulit, iar obrajii ușor roșii. Totuși, reușește să pară încrezut.
— Care rege? mârâie Callum.
Blake se sprijină de tocul ușii și își lasă expresia să alunece într-o plictiseală studiată.
— Al nostru.
Există ceva aproape sarcastic în tonul lui.
— Ce mesaj?
— Știi, ar trebui să fii atent la temperamentul tău, Callum. Și ar trebui să ai grijă de tine.
— Oh, ești un lup mult prea onorabil ca să-mi fac griji pentru asta.
— Zeiță, Blake! Ai de gând să-mi spui mesajul? mârâie Callum. Sau o să ți-l scot eu din bătaie?
Ochii lui Blake strălucesc. Evident că se bucură să-l provoace pe Callum.
— E în bucluc. Are nevoie de ajutorul tău.
— Ce bucluc?
În ciuda furiei care se revarsă din Callum, observ o urmă de îngrijorare în vocea lui.
— Poate ar trebui să mergem undeva discret să vorbim. După ce termini de spălat animalul tău de companie, desigur.
Sângele mi se încinge și mă îndrept, încercând să mă adun. Surprind o străfulgerare de interes în ochii lui Blake când îmi vede partea de sus a spatelui. S-ar putea să fi observat cicatricile care îmi brăzdează pielea. Mă las repede înapoi, iar apa se revarsă peste marginea căzii.
— Nu te uita la ea. Te uiți la mine.
Callum se mișcă într-o parte, astfel încât corpul lui îmi blochează complet vederea.
— Ieși dracului din camera mea. Ne vedem jos.
Blake se desprinde de perete.
— Uită-te la tine, te îmbraci ca un sudist ca s-o impresionezi pe Prințesă. Pantaloni scurți? Ce-ar fi spus tatăl tău? Dumnezeu să-l odihnească.
Întregul corp al lui Callum se încordează. Îmi amintesc ce a spus despre tatăl său. Oricare ar fi fost relația lor, evident nu a fost una ușoară. Blake a trecut peste o limită.
Ceva se întărește în mine. Uit că sunt goală și vulnerabilă. Vreau să-l ating unde doare pe Blake.
— Știu ceilalți Lupi? îl întreb.
— Știu ce?
— Că ți-e rușine că ești lup.
— Ce te face să spui asta?
— Nu ai fost la ritual aseară.
Îmi amintesc gemetele de durere care m-au scos din cameră și lupta de pe fața lui Blake când am intrat peste el.
— Încercai să nu te miști.
Își înclină capul, amintindu-mi de o pisică ce decide dacă vrea să se joace cu un șoarece.
— Știi?
— Știu ce?
— De ce a murit mama ta?
Tot sângele mi se scurge din corp. Timpul încetinește. Nu mai sunt o ființă vie, care respiră. Sunt furie.
— Destul.
Vocea lui Callum mă trage înapoi în corpul meu.
— A murit de o boală, mârâi.
— Chiar a murit? spune Blake.
— Afară. Acum.
Callum mârâie. Blake pășește înapoi pe coridor.
— Stai.
Mă crispez la disperarea din vocea mea. Amândoi se întorc spre mine, dar doar Callum pare surprins de izbucnirea mea.
— Știi de ce a murit? îl întreb pe Blake.
— Nu, spune el. Dar mi-ar plăcea. Nu-i așa?
Se întoarce pe călcâie și dispare din vedere. Callum închide ușa. Lupul este în ochii lui, provocat de furie de data aceasta. Expresia i se înmoaie când se uită la mine.
— Ești bine, Prințesă?
Inima îmi bate prea repede.
— Da, spun încet, deși nu sunt sigură dacă sunt.
Mă simt din nou expusă. Mică. Proastă. La ce mă gândeam? Nu ar fi trebuit să fiu atât de îndrăzneață. Nimic bun nu putea ieși din asta. Callum ia o cămașă din dulap și o îmbracă.
— Îmi pare rău, Prințesă, dar trebuie să plec. Trebuie să aflu ce se întâmplă. Dacă James are probleme…
— Blake ar putea minți.
Își trece o mână peste ceafă.
— Nu mințea. Bătăile inimii îi erau constante. Îl cred. Termină-ți baia. Vin după tine mai târziu.
Se îndreaptă spre ușă, încheindu-și nasturii. Când o deschide, se uită peste umăr. Ochii i se întunecă și clipește de câteva ori înainte să sufle aer cald.
— Probabil că e mai bine așa, mormăie el.
Nu sunt sigură dacă vorbește cu mine sau cu el însuși în timp ce se îndreaptă pe coridor și închide ușa în urma lui.
Îmi termin repede baia.
Nu sunt sigură cum să mă simt în legătură cu ce tocmai s-a întâmplat. Este cel mai îndrăzneț lucru pe care l-am făcut vreodată și, dacă tatăl meu ar afla vreodată, aș fi aspru pedepsită. Totuși, atingerea lui Callum persistă pe pielea mea. Cred că voia să mă sărute și, mai mult, mi-am dorit asta. Mi-a stârnit o neliniște pe care nu am mai simțit-o niciodată. Aproape că îmi lipsesc zilele în care nu simțeam absolut nimic.
Mă șterg, iar cum nu s-a întors, mă îmbrac și mă întorc în camerele mele. Trec în grabă pe lângă Isla, încercând să nu reacționez când ea mormăie ceva judicios despre mine prietenei ei.
Doamna McDonald mi-a spus că nu trebuie să ajut la bucătărie astăzi, așa că îmi petrec timpul citind cu atenție cărțile medicale din camera mea. Cuvintele lui Blake despre mama au prins rădăcini în mintea mea. Nu pot scăpa de ele. Citesc până când întunericul se strecoară pe fereastră și trebuie să mă străduiesc să descifrez cerneala neclară de pe pergament.
Când Callum încă nu a venit, mă întreb dacă a plecat călare până la un sat din Ținuturile de Nord ca să-l găsească pe rege. Mă enervează gândul că ar pleca fără să-mi spună. Totuși, după evenimentele de aseară, îmi este greu să-mi țin ochii deschiși.
Îi închid.
Sunt în pădure, întinsă pe spate. Lumina lunii se strecoară printre crengile de deasupra. Fața lui Callum plutește deasupra mea. Corpul lui mă ține lipită de pământul proaspăt, iar căldura lui mă arde. Este gol și îi simt duritatea apăsată de șoldul meu.
Un mârâit îmi răsună în piept, deși nu sunt sigură dacă vine de la el sau de la mine, în timp ce buzele lui coboară spre maxilarul meu, gâtul meu, clavicula mea. Picioarele mele se înfășoară în jurul taliei lui.
Și sunt în flăcări. Flăcările mă cuprind, tânjind după eliberare. Este sufocant. Căldura. Cuptorul. Greutatea lui. Presiunea care se adună adânc în mine. Îmi înfig unghiile în spatele lui, iar el geme, în timp ce gura lui coboară și mai jos, iar una dintre mâinile lui urcă. Simt o durere între picioare, acolo unde se adună căldura. O durere insuportabilă.
— Callum, gâfâi. Callum.
Aerul e nemișcat, apăsător, necruțător. Frunzele foșnesc. Nu suntem singuri în pădure. Îmi mușcă urechea, iar o scânteie de căldură mă străbate. Gem în timp ce spatele mi se arcuiește. Privirea mi se fixează asupra lupului din umbră. Acesta se năpustește prin tufișuri spre mine.
Ochii mi se deschid brusc. Pulsul îmi accelerează, iar corpul îmi arde. Durerea din vis este încă acolo. Respir repede, iar păturile mi se lipesc de piele. Căldura lichidă se adună între picioarele mele.
Îmi ia un moment să mă orientez – patul îngust, cărțile și vasele de pe rafturi și noaptea care îmi întunecă încăperea.
Se aude un zgomot în fața ușii mele.
Sar din pat.
— Stai departe de ea.
Vocea răgușită a lui Callum răsună prin ușă. O deschid brusc.
Callum l-a împins pe Blake în perete, la fel ca în această dimineață. Totuși, acum e ceva mai amenințător în întuneric. Callum pare mai mare, mai sălbatic. Blake este încordat, cu ochii îngustați. De data aceasta ripostează, cu mâna strânsă în jurul gâtului lui Callum. Amândoi par că se luptă să respire.
Se întorc spre mine, iar eu inspir brusc. Callum pare sălbatic. Nu există alt cuvânt pentru el. Ochii îi strălucesc la fel ca atunci când era în formă de lup. Respirația îi este grea, neregulată.
— Întoarce-te înăuntru, spune Blake. Acum.
— Callum? spun încet.
Îl eliberează pe Blake și se întoarce spre mine. Arată diferit. Sălbatic. Dorința de a vâna îi arde în ochi. Rămâne nemișcat.
Ar trebui să mă sperie. Ar trebui. Și totuși, pulsul meu accelerează dintr-un cu totul alt motiv.
— Callum? Ce s-a întâmplat?
Se îndreaptă spre mine cu pași repezi.
