Secretarul
Capitolul 1
-Bună ziua, domnule di…
Nu apucă să termine de vorbit pentru că bărbatul ridică un deget atenționând-o din mers că nu era acolo pentru socializare.
Fata închise gura și strânse buzele încercând să își ascundă tremurul. De fiecare dată când îl vedea, fără voie începea să tremure. Bărbatul ce intra în biroul șefului ei, pe lângă faptul că era intimidant ca persoană, mai era și directorul general.
Ca de obicei era însoțit de secretarul lui, care îi era mereu în preajmă. Se vorbea pe la colțuri că acesta ar fi fost mai mult de cât un simplu secretar.
Directorul deschise ușa și intră, iar celălalt rămase afară și o închise după acesta.
Ella s-ar fi ascuns sub birou dacă ar fi putut face asta…Apucă niște coli cu gândul să le aranjeze, dar pentru că mâinile îi tremurau, mai mult le încurcă.
Bărbatul care rămase cu ea, se așeză pe unul din cele trei scaune din fața biroului ei, comportându-se de parcă nici nu era acolo.
***
-Mă omori când faci asta, spuse femeia împingând pieptul mai mult spre gura bărbatului ce îi săruta sânii plini.
–Și tu iubito, ai același efect asupra mea, o complimentă acesta bucurându-se în continuare de nurii apetisanți.
Își așeză mâinile pe fundul ei și o săltă pe birou, iar după ce buzele îi părăsiră sânii , îi captură gura într-un sărut umed.
Se lăsă să cadă pe scaunul de la birou și după ce se trase mai aproape, lăsă mâinile pe gleznele ei și apucându-i picioarele i le ridică pe mânerele scaunului.
-Ia să vedem dacă ți-ai ascultat șeful, spuse bărbatul urcând cu palmele pe gambe.
Îi ridică în același timp și fusta largă, dorind să ajungă la acea parte din trupul ei pe care voia să o privească, dar mai ales să o guste după bunul plac.
-Surpriză…surpriză, articulă femeia lăsându-se pe spate pentru a se sprijini cu palmele pe suprafața netedă a biroului.
Privi cu coada ochiului să nu dărâme ceva, lăsându-și capul pe spate în anticiparea atingerii fierbinți.
Înainte de a întra în birou, primise mesaj că o poate face doar dacă vine fără lenjerie intima. Așa că se conformase, deja anticipând ce avea să se întâmple dacă îi respecta dorința. Nu apucă însă să o descopere când auzi ușa deschizându-se.
-Ella, ieși imediat afară dacă nu vrei să te concediez, spuse bărbatul de la birou printre dinții încleștați, nebăgând de seamă cine îi strica clipa de intimitate.
Bărbatul care intrase își drese vocea, încercând să le atragă atenția.
Pentru câteva secunde, cei doi rămaseră împietriți, ca mai apoi bărbatul să se ridice brusc de pe scaun. Partenera lui căzu brusc din cauza picioarelor care nu o mai susțineau. Îi trecu prin gând să rămână la adăpost sub birou, în speranța deșartă că bărbatul ce intrase nu o văzuse. Știa că această speranță era în van, așa că se ridică în picioare ferindu-și privirea. Se trase aproape, în spatele scaunului de la birou fără a ridică privirea din podea.
-Domnule director...încercă să spună constatând că vocea îi sunase pițigăiat.
Bărbatul tânăr înghiți de câteva ori, sperând ca și femeia din spatele lui, că celălalt nu văzuse prea mult din acțiunea lor.
– Dar, ce problemă urgentă vă aduce în biroul meu!?
Acum vocea îi suna mai aproape de normal. În timp ce rosti cuvintele, ieși din spatele biroului și rămase rezemat de acesta.
Era o mișcare înțeleaptă care îl ajuta și la stabilitate dar și la menținerea distanței de bărbatul în vârstă care îl privea ca și când ar fi venit să îl escorteze spre ghilotină.
-Am venit să te iau să mergem împreună la masă, dar…se pare că tu îți savurai deja prânzul, spuse bărbatul în zeflemea privindu-l la fel de intens.
-Nu este…adică, nu am plecat fiindcă nu îmi era foame.
-Aaaa, scuză-mă. Erai la desert!?
-Domule direc…
-În cinci minute să fii la mine în birou, ordonă directorul general întrerupându-l, după care se întoarse spre ușă.
-Nu…nu mai mergi la masă !? auzi în spatele lui.
-Simt că m-a luat cu greață, așa că nu mai am apetit.
Deschise ușa cu furie și ieși fără a o mai închide.
-O Doamne…o Doamne…
Atât reuși să articuleze femeia, privind ușa deschisă.
– Dragă, stai liniștită pentru că am să rezolv eu totul, îi spuse venind în fața ei.
Îi apucă umerii între degete scuturând-o un pic, fapt ce o aduse parțial în simțiri. Îl privi cu ochii umezi, abia abținându-se să nu lase lacrimile să îi curgă pe obrajii palizi.
-Ce mă fac!?
-Acum, te vei duce în baie și te vei spăla cu apă rece pe față, după care îți împrospătezi machiajul și te duci la tine la birou unde o încerci sa zâmbești așa cum știi tu…frumos.
Îi vorbi liniștit conducând-o spre baia de la el din birou.
– Când mă întorc vreau să te văd liniștită.
Dădu mecanic din cap și intră în baie. Bărbatul ieși mulțumit și trecu în grabă pe lângă biroul Ellei..
-Șefu’, îmi cer…
Nu apucă să termine, se văzu oprită în același mod ca și bărbatul de adineaori. Strânse din buze, cu gândul la asemănarea dintre cei doi.
Privi înfrigurată spre ușa ce rămăsese deschisă, așteptând ca din clipă în clipă să își facă apariția și secretara.
***
Urcă în lift înjurând de mama focului. Se privi în oglinda acestuia și încercă să se aranjeze.
Ultima oară când fusese prins de directorul general în aceeași ipostază, îl amenințase că îl trimite în Groenlanda…pe jos.
Ieși din lift și se îndreptă spre biroul acestuia, cu gândul că avea să își petreacă tinerețea într-o zonă a lumii ce nu se găsea pe hartă.
Respiră de câteva ori și deschise ușa.
Privirea compătimitoare a bărbatului de la birou nu îi dădea nici un strop de speranță pentru binele viitorului său.
-Băiete…băiete, nu te astâmperi de loc.
-Crezi că de data asta o să mă deporteze? întrebă privind cu ochii mari pe bărbatul din fața lui.
-La cât este de furios, cred că înainte de asta, o să te castreze, îl atenționă acesta.
-Din câte știu eu, singurul cuțit pe care îl are în birou, este cel cu care deschide corespondența.
-Corect, doar că nu este prea ascuțit, spuse celălalt ridicând din sprâncene.
–Te rog, Sam, dacă auzi țipete să intri să mă salvezi, îl rugă pe celălalt cu voce spășită.
-Nu o fac de fiecare dată? Înainte de a intra, ia și ceașca asta cu ceai de tei, poate bea și se mai calmează.
Îi mulțumi cu speranță și încercând să nu verse lichidul roșiatic din cauza tremurului mâinii, apăsă clanța ușii și intră în biroul directorului general.
-Tată, ți-am adus o ceașcă cu ceai de tei.
Bărbatul era în dreptul ferestrelor mari ce țineau loc de perete. Postura rigidă și mâinile prinse la spate, arătau că nu se calmase prea mult.
Așeză ceașca pe masă joasă din mijlocul spațiosului birou. Acesta era înconjurat de două canapele mari din piele, fiecare de câte trei locuri, la capete tronând câte un fotoliu. Cel din capătul ansamblului era al bărbatului de la geam. Nimeni nu avea voie să se așeze pe el. Cei care ajungeau până aici, știau foarte bine acest lucru…toți cei ce reușeau să treacă de vigilentul și loialul Sam.
Rămase în picioare așteptând emoționat o reacție din partea tatălui său, reacție ce o primi prin aceeași privire aprigă când acesta se întoarse spre el.
-Cred că singura modalitate prin care te pot face să nu mai ai relații cu secretarele tale este să îți montez pe cur o centură de castitate. Am să o prind atât de strâns, de nici nu ai să te mai poți pișa.
Auzindu-l, înghiți în sec, urmărindu-l cum se apropia de el. În timp ce pronunțase cuvintele amenințătoare vocea i se ridicase cu câteva tonuri.
-Tată, te rog, nu te enerva mai tare. Promit că asta a fost ultima dată când voi mai face acest lucru la birou.
-Sunt sătul până peste cap de promisiunile tale, așa că de mâine, am să-ți aleg eu secretara.
-Doar nu vrei să îmi găsești vreo băbăciune care nici n-o să mă poată vedea din cauza miopiei, spuse, încercând să pară cât mai spășit.
-În primul rând, vorbește cu respect despre persoanele în vârstă, în al doilea rând, în această privință nu mai avem ce discuta. M-am săturat ca în fiecare seară să adorm cu frica zămislirii unui bastard.
-Sunt un bărbat responsabil și folosesc…
-Folosești pe dracu, iar responsabilitatea ta când vezi o femeie frumoasă, coboară din cap în sculă. Știi foarte bine că secretarei pe care ai avut-o înaintea acesteia, a trebuit să-i cumpăr un apartament în centrul orașului. Și asta pentru a o face să stea potolită după ce m-a amenințat că o să spună în toată media ce mare sculă ai. Ai treizeci de ani, și nu pot înțelege de ce nu vrei să te însori, ai putea fute până îți sar capacele și mi-ai dărui și un nepot legal.
Bărbatul admonestat își lăsă capul puțin pe spate, de frică să nu fie împuns cu degetul fixat spre vârful nasului.
-Te asigur că mereu am folosit prezervativ.
-Te asigur că îmi doresc foarte mult un nepot, altfel te castram! îl atenționă tatăl aproape țipând.
-Am mai discutat de o mie de ori referitor la însurătoare. Încă nu mă simt pregătit pentru un asemenea pas.
Tatăl lui își mută privirea spre ușa ce se deschise, moment în care el făcu un pas în spate, întorcând la rândul lui capul. Îi mulțumi din priviri lui Sam.
Acesta ignoră privirea furioasă a șefului său.
-Voiam să vă anunț că peste cincisprezece minute aveți o întâlnire.
-De câte ori țip la el, tu îți faci imediat apariția anunțând o întâlnire importantă. Ceea ce mă face să mă întreb pe cine salvezi de fapt, spuse privind pe bărbatul ce rămăsese în dreptul ușii deschise. Pe el, sau pe mine…de un accident vascular!?
-Pe amândoi, răspunse acesta privindu-l.
Prietenia de ani de zile dintre ei îi dădea dreptul să vorbească câteodată informal.
-În situația asta, eu…am să mă retrag, spuse fiul, mergând cu spatele spre ușă.
-Vezi, diseară să nu dea naiba să întârzii la cină. Nu vreau să o superi și pe mama ta, cum mă superi pe mine, îl atenționă urmărindu-l cu privirea.
Se mai calmase, iar resemnarea i se putea citi ușor în ochi.
-Promit că am să vin chiar mai devreme, îl asigură, după care ieși în grabă pe ușă, nu înainte de ai face cu ochiul lui Sam.
Directorul general se prăbuși în fotoliu mormăind spre Sam:
-Îți jur că într-o zi am să vă strâng de gât pe amândoi,
-Până atunci mă duc să îți fac altă cană cu ceai, fiindcă aceasta s-a răcit.
Luă ceașca de pe masă și ieși și el din birou.
Bărbatul își privi degetele deznădăjduit. Era directorul general al propriei sale companii, o companie ce asigura echipamente schelelor de foraj de pe întregul teritoriu al țării. Era un bărbat respectat și temut totodată, dar în fața fiului său se simțea ca un învins. Pentru că în fața lui nu era de cât un tată, funcția neajutându-l de loc în acest aspect.


Doream să fiu prima care comentează, baftă la cititori. Jed și MM mi-au furat inima ❤️
Mulțumesc pentru tot.
O carte care incepe interesant. Se pare că acest bărbat e fierbinte. Va fi postată în fiecare zi? Mi-a plăcut mult cum e scrisă. Mulțumesc
Mulțumesc. Va fi postat câte un capitol în fiecare miercuri.
Nu m-am putut abține să nu rad la unele faze..mai ales când veni vorba de castrat..Îmi place noul proiect,felicitări Gianina Gabriela pentru curajul tău și îți mulțumesc că imparti cu noi ..sunt curioasa de “noua secretara”, adică noul secretar..cu siguranță va fi ceva frumos,de abia aștept următorul capitol
Mulțumesc. Sigur o sa fii încântată de noul secretar, și sper de toată aventura lor.
Pentru început …..îți doresc succes și inspirație…!!
Omule …nu ai și tu o camaruță ascunsă …ceva…unde te poți destrăbălaaaaa în voie …fără sa fii prins de cineva ??
De parca nu era de ajuns ca i director general …mai trebuia sa fie și tatăl tău…hm…..!!.
…………………………..
Curge frumos povestea…am întrat în birou odată cu dumnealui tatăl…și…ce am văzut…mi a cam plăcut…..♥️!!!
Acu’ sa vedem ce urmează….ce secretară îi va aduce domnul tată !!!
Mulțumesc GG…..tare începutul….și mulțumesc pentru curaj…
…….fortza GG ….!!!♥️♥️♥️♥️♥️!!!
Mulțumesc. Eu cred că am pus de toate în poveste. Sper să le descoperi cu plăcere.
O carte foarte frumoasa ! Asteptam pe’noua’ secretara Multumesc Ana ca ai pus-o pe blog.
Mulțumesc pentru fidelitate și pentru toate aprecierile.❤️
Primul capitol a fost interesant și a avut exact ce trebuie pentru a stârni curiozitatea evenimentelor următoare.
Felicitări pentru proiect și succes mai departe.❤️
Mulțumesc. Îmi doresc ca în fiecare capitol sa găsești ceva interesant.
Va mulțumesc din tot sufletul pentru încurajări. Sper să fiți la fel de încântate de tot ce urmează.
Felicitari, Gianina Gabriela! Un inceput fierbinte care m-a atras si abia astept sa vad ce se va mai intampla in continuare. Mult succes in continuare si stii ca daca ne-ai servit o data, noi o sa mai vrem bunatati de la tine :))) Si iata descopar un alt bautor de ceai <3
Mulțumesc. Am încă cinci astfel de ,, bunătăți” și un GL. Toate pe Wattpad. cont Gia-71. Acum depinde de Ana dacă o să mai vrea să pună aici și o altă poveste din colecția mea.
Foarte, foarte plăcu surprinsă! Parcă citeam din paginile unei cărți scrise de un autor celebru…este minunat scrisă, super coerentă, îmi place foarte mult si nu o zic doar de coplezență. Voi astepa cu mare interes fiecare capitol. Fustangiul deja mi-a captat interesul, aștept cu nerăbdare să apară la orizont și secretarul!
Mulțumesc Gianina!
…și mi-ar plăcea să te citesc mai mult, dacă mai ai si altele..
❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Mulțumesc. Aprecierile înseamnă foarte mult pentru mine, findcă nu am fost ajutată de nimeni în scrierea lor. Nici măcar cu o primă citire. În preajma mea nimeni nu agrează acest gen de povesti. Am mers mai departe doar datorită aprecierilor voastre.
PS. Pe Wattpad la contul Gia_71 găsești și celelalte povești BL, și una GL. Am și trei cărți fizice pe care le găsești pe GOOGLE. SACRIFICIUL…ALEGERI…DRAGOSTE ȘI IERTARE. Acolo sunt Gianina Gabriela.
Mulțumesc!❤️❤️❤️
început interesant ,un Don Juan interesant ce nu se poate abține , așteptăm “noua secretara”…mulțumesc pt postarea pe blog
Mulțumesc. O ,,secretară” care nu vrea să fie acolo și un șef care este în același gând. Până când…o să descoperi ce îi unește…la un moment dat.
Se anunță o nuvelă f interesantă și vom trăi aventuri clar nenumărate cu fustangiul sef.Felicitări pt cum este scrisa,mi a plăcut mult și o voi citi cu plăcere!
Mulțumesc. O să descoperi provocări și trăiri intense. Sper să le savurezi cu plăcere
mulțumim ❤️
Eu mulțumesc
mulțumesc frumos!❤️
Eu mulțumesc
un prim capitol frumos și interesant, mulțumim Gianina pentru că împărtășești cu noi această nuvelă
Mulțumesc. O fac cu tot dragul, și sper sa descoperi tot ce se ascunde în fiecare capitol.
Interesanta poveste și total diferita de tot ceea ce am citit până acum,dar cred că pe parcursul ei o sa fie din ce in ce mai interesanta ….Multumesc
Eu mulțumesc. Am încercat să fac fiecare poveste diferită. Si ca personaje și ca intrigă. Îți doresc să descoperi totul cu plăcere
Am savurat primul capitol. Deja stim ce le poate capul personajelor principale masculine si limbajul informal, degajat este foarte realist. Te felicit Geanina si iti urez succes si sa te bucuri de caldura cititoarelor, asa cum si tu ai oferit la randul tau caldura comentand cartile noastre.
Eu îți mulțumesc. Am încercat să fac din imaginația mea o poveste cât mai realistă. Îmi doresc ca după fiecare capitol, să rămâi cu impresia că în lumea asta mare aventura lor există și continuă. Dacă am reușit, rămâne de văzut.
Îmi place,detaliile tot scrii foarte frumos și abia aștept secretara din capitolul următor îți mulțumesc și succes cu cartea pupici
Mulțumesc. Poate apare în capitolul următor, sau tatăl lui nu și-a pus amenințarea în aplicare. Cert este că nici unul nu este încântat de decizia acestuia, dacă o duce la bun sfârșit…cum am spus.
Gianina, tu știi părerea mea de prea multa vreme. Ti-am făcut parul permanent comentând și în privat și pe Facebook.
Recitesc cu placere cartea și ma bucur din nou de sensibilitatea ei.
Ca și comentariu la primul capitol: am ras teribil la toată întâmplarea și m-au binedispus dialogurile atât tata-fiu cât și director-secretar. Aștept cu mare drag capitolul angajării secretarului.
Mulțumesc Gianina.
Mulțumesc din tot sufletul. Fericirea mea este imensă, iar comentariile bine venite. Ele mă fac să visez la noi povestiri, sper la fel de incitante și interesante. Mă bucur că Ana, a fost de acord să posteze una din ele aici.
Foarte interesant, frumos si promitator . Secretarul trebuie sa ma dea pe spate. Abia astept sa citesc . Felicitari . Pupici.
Foarte interesant Gianina mi.a placut mult
Deja aștept cu nerăbdare următorul capitol! Domnul neastâmpărat care nu poate să își țină cocoșelul în pantaloni, a cam încurcat-o de această dată, i-a scăpat rău de tot mâța din sac, și a fost prins exact de cine își dorea mai puțin!
Nu o văd prea bine pe actuala secretară, iar directorul în ideea că își mai potolește fiul o să facă din câte se pare totul și mai rău!
După titlul povestirii se pare că nici noul – viitor secretar nu o să scape de farmecele fiului cuceritor!
Așadar pentru domnul director o să fie și mai deranjantă situația, acum nici măcar nu mai sunt șanse să apară vreun moștenitor!
Mulțumim mult Gianina pentru acest început în forță al nuvelei, sunt foarte curioasă cum decurge povestea cuceritorului și a noului secretar! Spor în continuare la scris!
Felicitari in primul rand scriitoarei si multumiri Anei ca a adus aceasta carte in familia Nuvele! Un prim capitol frumos care a lasat loc de interpretari! Sigur o sa fie o poveste buna cu de toate! Astept cu nerabdare postarea urmatorului cap. unde sigur o sa apara si secretarul!
Felicitari scriitoarei GIA pentru aceasca poveste frumoasa
Mulțumim pentru apreciere și pemtru comentariu