Secretarul Capitolul 20

Capitolul 20

-Dacă nu vine Mohamed la munte, vine muntele la Mahomed, spuse Eric intrând alături de Marco în biroul lui Jed, aproape de prânz.

Acesta era așezat la birou privind încruntat laptopul.

       -De când ai venit de la sonde nu ai dat nici un semn de viață, îl admonestă Eric în glumă așezându-se cu fundul pe un colț al biroului.

     -A trebuit să întocmesc un raport complet pentru director pe lângă cel verbal.

      -Nu ești scuzat pentru că directorul este tatăl tău.

       -Tocmai din această cauză este și mai exigent. Mai bine să mă frece la memorie cu raportul decât cu căsătoria.

       -Apropo, unde este secretarul tău adorabil!? întrebă Marco trântindu-se pe canapea.

       -Probabil este plecat cu ceva acte la alte departamente, îl lămuri Jed privindu-l pe sub gene.

Simțea că îl irită interesul prietenului său în privința lui Miha.

        -Poate vine cât mai stăm și îl rogi să ne aducă niște cafea.

         -Noi am venit să te scoatem la masă, îl informă Eric.

-Mai bine am comanda ceva aici, astfel eu îl pot privi în voie pe secretarul lui Jed, iar Ella Cosânzeana se poate delecta privindu-l pe Făt Frumos, spuse Marco, făcându-i cu ochiul.

         -Ti-am mai spus să ai grijă cum te porți cu ea, îl atenționă Jed.

-Nu am făcut nimic, se apără acesta.

– Cu ce sunt eu vinovat că ea roșește adorabil când mă vede.

        -Tratează-o cu politețe detașată și nu îi da speranțe.

       -Bineînțeles, îl asigură Erik.
– Eu tot timpul țin cont de părerea ta.

Se părea că nici unul nu remarcă sarcasmul.

-Lăsați-mă cinci minute să trimit un mail și putem pleca, spuse Jed privindu-i din   spatele biroului.

Marco se ridică de pe canapea și merse spre ușă.

-Lasă că îi spun eu, spuse Jed aproape sărind de pe scaun.
–  Îl cheamă Miha, îl atentionă el pe un Marco împietrit de uimire.

Rămase privind întrebător spre Eric. Acesta doar ridică dintr-un umăr nepăsător.

Peste câteva minute intră urmat de Miha care ducea o tavă cu două cafele. Jed o avea pe a lui în mână. Merse din nou în dreptul biroului, dar nu se așeză.

       -Miha să vii puțin să vezi ceva la acest mail, spuse Jed când acesta se îndreptă spre ieșire, urmărit de privirea apreciativă a lui Marco…poate chiar pofticioasă, i se păru lui Jed.

Miha se apropie de birou, iar Jed îi făcu semn să se așeze pe scaunul lui.
După ce se așeză, se aplecă spre el arătându-i ceva pe ecran. Miha încercă să se concentreze pe ce trebuia să vadă, inspirându-i cât putea de ușor parfumul amestecat cu cel de țigară.

Jed îi atinse în treacăt degetele, încercând să fie cât mai subtil față de privirea ageră a lui Marco.
Oricum nici între ei lucrurile nu se îmbunătățiră prea mult în privința comunicării.

       -Trimite-l, îi spuse Jed plecând de lângă el.

-Am terminat. Hai să mergem la masă.

După ce termină, Miha închise laptopul și ieși din birou.

         -Ești sigur sigur că nu este gay!? întrebă Marco înainte de a ieși toți din birou.

      -Foarte, î lămuri Jed.
Nu voia ca prietenul sau să aibă vreo suspiciune referitor la Miha.
Ce începuse între ei voia să știe doar el, cum voia să știe și răspuns la întrebarea ce i-o puse Marco.

***

       -Așa că acum sunt plecați amândoi într-un fel de lună de miere, termină Marco povestirea referitoare la Colen și Agatha care erau plecați în  Maldive.

       -Poate au noroc și se întorc trei. Oricum își doresc de mult un copil.

        -Ar fi super, iar pe mine m-ar face un unchi extrem de fericit, spuse Marco.

– Sunt curios care dintre voi va fi următorul, completă el privind de la unul la altul.

-Ai grijă la dorință pentru că eu nu  vreau să ți-o îndeplinesc, îl atenționă Jed.

– Cel puțin nu în următorii ani.

Marco întoarse capul țintuindu-l cu privirea pe Eric.

-Nu mă mai privi așa, îl atenționă Eric încruntat.

– Mută privirea și visează în continuare.

Se hotărâseră să ia masa la un restaurant nu prea departe de firma lui Jed, unde merseră pe jos, nevrând să mai pornească mașinile.

Ospătarul le aduse comenzile, iar pentru câteva secunde întrerupseră discuția.
Înainte ca acesta să plece, Jed îl atenționă că vrea două feluri de mâncare la pachet, pe care i le arătă din meniu. Acest lucru făcu ca privirile celorlalți să se oprească asupra lui.
Încercă să le ignore, concentrându-se spre propria farfurie cu mâncare.

        -Apucați-vă și mâncați fiindcă nu am toată ziua la dispoziție să stau cu voi la povești, spuse arătând cu furculița spre farfuriile din fața lor.

       -Mâncarea ar merge mai bine dacă ne-ai lămuri pentru cine sunt porțiile comandate, spuse Eric, iar Marco dădu din cap aprobator.

        -Sunt pentru Ella și Miha, îi lămuri continuând să mănânce și încercând să-i ignore.

-Până acum, de câte ori am mâncat împreună în afara biroului, nu ai comandat mâncare pentru nimeni, se arătă Marco din ce în ce mai surprins. Apucă tacâmurile, tăie o bucată de friptură și o duse la gură cu privirea în continuare pe Jed, care rămase concentrat asupra propriei farfurii.

      -În plus de asta, Ella pleacă la douăsprezece de la birou pentru a merge la facultate.

Amândoi aveau dreptate să fie uimiți și o știa de când se hotărâse să ia mâncare la pachet. Cum știam de asemenea, că Ella avea cursuri după-amiază, dar nu le putea spune că de fapt comanda pentru Miha.
Afirmația lui Eric îi ridică la fileu un subterfugiu de care se putea agăța, sperând să le abată atenția.

         -De unde știi tu la cât pleacă Ella? întrebă Jed privindu-l pe Eric.

-Păi…cred ca a menționat astăzi când am vorbit puțin, spuse acesta foarte concentrat deodată asupra propriei farfurii.

-Dacă aflu că îți încerci zâmbetul și privirea pe care le afișezi la sindrofiile tale, asupra ei,  te strâng de gât.

        -Bravo prietene, spuse Marco.
    – Frumoasă încercare de a omite să răspunzi la întrebare.

       -Am răspuns, dacă tu nu ești mulțumit este fix problema ta.

***

Reușise să se eschiveze de un răspuns mai amănunțit în fața lor, iar acum era în lift având în mâna dreaptă pungile cu mâncare, iar pe cea stângă în buzunarul pantalonilor de la costum.
Stătea sprijinit de peretele din spatele lui privind cifrele ce arătau etajele ce se derulau pe displayul poziționat lângă butoane.

Privit din afară părea mulțumit și relaxat, numai că nu _era deloc așa.

Se gândea la reacția lui Miha, fiind prima oară când îi aducea mâncare.
De ce făcea acest lucru? Habar nu avea.
Pur și simplu se lăsase condus de un impuls.

Ieși din lift și împingând  ușa de sticlă  intră în antecamera unde aveau ei biroul.

Miha era întors cu spatele concentrat pe imprimanta ce scotea coli ritmic.
Jed se opri la doi pași de birou admirându-i postura.

Nu înțelegea și pace ce avea acest bărbat de îl făcea să viseze cu ochii deschiși și zi și noapte.
Ce putere avea de îi acaparase gândurile ce se întorceau obsesiv la acel sărut, făcându-l să fie furios pe propria persoană că întrerupse interacțiunea.

Miha se întoarse încercând să aranjeze colile ce le printase, surprins să îl vadă pe Jed.
Fusese atât de adâncit în propriile gânduri că nu îl auzise intrând.

     -Ți-am adus ceva de mâncare, spuse acesta așezând pe blat cele două pungi.

      -Știi că eu nu mănânc când sunt aici.

        -Știu, dar cred că ar trebui să o faci.

       -De când îți pasă de bunăstarea mea!? întrebă mirat.

Lăsă colile pe blat la două palme de pungile de hârtie.

– De când ne-am sărutat, răspunse doar pentru gândurile lui.
Ar fi fost ipocrit să nu recunoască propria participare.

        -Dacă vrei, putem mânca împreună, pentru că am luat două porții, spuse cu voce tare.

-Nu ai mâncat cu prieteni tăi? întrebă privindu-l cu o sprânceană ridicată.

    -Ba da, dar mi-ar face plăcere să mănânc și cu tine.

După câteva clipe de priviri intense, celălalt făcu un pas spre cele două pungi și privi în ele.
Mirosul apetisant îl făcu să-și simtă stomacul gol.
În genere, la birou nu mânca. Bea cafea și eventual fuma o țigară, două. În schimb mânca în fiecare dimineață înainte de a pleca.

        -Mergem la mine în birou? După câte știu nu am nici o vizită programată.

Miha aprobă, așa că luă pungile și intră în propriul birou lăsând ușa deschisă.
Peste câteva clipe o auzi închizându-se.

Miha veni lângă el și îl ajută să facă loc pe birou.
Jed așeză caserolele astfel încât să stea față în  față.
După ce îl văzu  poziționând unul din cele două scaune în față, se așeză și el pe al lui.

–De ce nu  mănânci peste zi? Nu îți place mâncarea de la cantină?

       -Mănânc dimineața, înainte  de a pleca.

Jed îl privi surprins, amintindu-și de zilele când fusese plecați împreună. Nu îl văzuse mâncând dimineața, ci doar bând cafea și fumând o țigară.

       -Fac acest lucru doar când sunt la birou. Când sunt liber mănânc cu fiul meu și fetele.

       -Fetele!?

          -Alia mama lui Chris, și Mika mătușa lui.

      -Ai o soră?

      -Nu,  sunt singur la părinți.

      -Aaa…este fosta ta cumnată, trase Jed concluzia.

Miha nici nu infirmă, dar nici nu confirmă.

Continuară să mănânce în liniște, încercând să se concentreze fiecare asupra propriei porții.

–Miha…te fac să te simți incomod!? îl întrebă lăsând furculița jos.

Oricum mai mult frunzărise, fiind deja sătul de la masa luată cu prietenii săi.

Acesta rămase cu furculița în aer în dreptul gurii, pe care Jed rămase cu privirea ațintită.

Lăsă la rândul lui furculița jos și îl privi tăcut, parcă încercând să aleagă un răspuns.

–Tu te simți incomod în preajma mea? spuse punând aceeași întrebare.

Luă sticla cu apă și bău câteva guri.

–Mă simt…bulversat …referitor la unele trăiri necunoscute până acum, recunoscu Jed.

         -Mă tem că eu nu îți pot răspunde referitor la aceste trăiri.

        -Mă poți ajuta cu răspuns la o singură întrebare, spuse Jed privindu-l în ochii.

Miha cumva intuia care avea să fie întrebarea.

      -Nu pune acea întrebare, îl atenționă el.

Încă nu se simțea confortabil să îi dea un răspuns. Acesta depindea de viitoarele lor interacțiuni…apropieri.

         -De unde știi ce voiam să întreb?

        -O văd în ochii tăi.

Când îl auzi, clipi de  câteva ori parcă încercând să ascundă trăirile ce îl măcinau.

       -Te rog, Miha…spuse Jed șoptit.

Se simțea ca un papă lapte în fața lui, cerșind.

Îl văzu ridicându-se și ocolind biroul. Veni lângă el.

       -Ce simți când sunt atât de aproape? întrebă Miha privind în jos spre el.

–Cred că…furie. Furie că nu  pot înțelege sau explica.

Miha se aplecă asupra lui, privindu-i în continuare irișii pe care îi văzu  schimbându-și culoarea într-un albastru întunecat.

-Ce crezi că ai simți dacă…te-aș săruta!?

Jed nu răspunse, doar rămase  privind ca hipnotizat buzele ce se apropiau.
Închise ochii așteptând să simtă.

-Deschide ochii, auzi comanda.

Făcu întocmai, simțindu-și trupul inundat de freamăt, doar ca să-l vadă depărtându-se încet.

Întinse o mână prinzându-i cravata între degete. Trase, obligându-l să se aplece din nou.

-Nu credeam că ești laș, îi spuse Miha printre buzele încleștate.

–Cere-mi, astfel îți poți răspunde singur la  întrebare.

Dacă îi accepta cererea, atunci ar fi știut sigur că tot freamătul ce îi inunda trupul era dorință.

Nu spuse cuvintele, doar îl trase de cravata ce și-o înfășurase pe degete.