Secretarul Capitolul 21

– Bună…Te-am văzut și săptămâna trecută cu băiețelul, îl abordă femeia privind fugitiv spre degetele lui.

-Bună, răspunse din politețe  neplăcându-i intruziunea.

–Eu sunt mama fetiței cu pantaloni albaștri și tricou roz, îi explică arătând spre fetița respectivă ce era cu alți copii la tobogan.
– Eu sunt Sandia, se prezentă întinzând mâna spre el.
Între timp se așezase pe bancă lângă el.

-Miha, se prezentă scurt și îi strânse mâna.
– Tatăl băiețelu-lui de la trenuleț.

      -Știu. Ți-am spus că te-am mai văzut.

      -Soția mea este foarte ocupată așa că vin mai mult eu cu Chris, în parc.

Referirea la soția lui era făcută pentru a tempera avântul femei. Nu îi plăceau nici abordarea și nici insistența cu care încercă să îl agațe.
După cum observa, doamna nu era impresionată de existența unei soții.

–Ai un copil foarte frumos, îl coplimentă privindu-l insistent.

-Seamănă cu mama lui.

 -Eu mă gândeam că seamănă mai mult cu tine.

  -Bună, spuse bărbatul care se opri lângă banca lor, scutindu-l de un răspuns.

Amândoi ridicară privirea spre el.
Femeia privindu-l aproape bălind iar el cu un început de zâmbet.
Chiar dacă nu îi putea vedea ochii din cauza ochelarilor de soare, știa sigur că sunt îndreptați doar asupra lui.

-Aăă…Sanda, el…

 -Sandia, îl corectă cu un zâmbet imens pe chip.

-Sandia, el este prietenul meu, îl prezentă fără a-i menționa numele.

-Atunci…am să vă las, spuse dezamăgită ridicându-se de pe bancă.

Le făcu cu mâna și le mai zâmbi încă o dată înainte de a se depărta.

  -Ce faci aici? întrebă privindu-i chipul.

–Eram în mașină oprit la semafor când mi s-a părut că te văd, îl lămuri.
–  Așa că am parcat și am venit să mă conving. Am rămas surprins pentru că nu locuiești în zonă, spuse scoțându-si ochelari după care se așeză lângă el pe bancă.

-Alia, fosta mea soție  locuiește la două blocuri distanță., răspunse întorcând capul spre el, privind în ochi ce îl priveau la rându-l lui.

–Tati…tati…vreau la nisip, strigă băiețelul venind în fugă.

–Chris, el este Jed, îi spuse copilului ce se pozitionase între picioarele lui desfăcute.

–Pe mine mă cheamă Christof, dar toată lumea îmi spune Chris, spuse copilul studiindu-l atent.

–Mă bucur să te cunosc Chris, spuse Jed întinzând mâna spre el pentru un salut bărbătesc.

–Ai venit și tu cu copilul tău? întrebă prinzându-i degetele.

–Nu am copii, îl lămuri.

  -Mami mi-a spus că dacă sunt cuminte, s-ar putea să îmi aducă un frățior sau o surioară.

–Păăăi…însemnă că trebuie să fii cuminte, spuse privind fețișoara pe care se oglindeau o frumusețe de ochii albaștri
Moștenire clară de la mamă.

  -Pot să mă duc, tati? La nisip?

  -Sigur, dar ai grijă să nu îți dai în ochii, ție sau altor copii, îl atenționă.

Nici nu termină de aprobat că acesta o și zbughi de lângă ei.

  -Soția ta s-a recăsătorit? întrebă referitor la afirmația copilului cum că s-ar putea să aibă un frățior sau o surioară.

-Nu. Dar …este într-o relație cu cineva, spuse fără a dezvolta subiectul.

Rămaseră tăcuți privind forfota copiilor ce se jucau fericiți.

-Când văd inocența și fericirea de pe chipurile lor, mai că  îmi vine să mă gândesc serios la decizia de a avea și eu unul. Oricum tatăl meu mă presează să iau această decizie cât mai curând, spuse cu o oarecare nostalgie în privire.

–Un copil nu înseamnă doar zâmbete și fericire. Aduce cu el nopți nedormite, colici, răceli și multe altele, și totuși aș mai trece bucuros prin toate fără să mă gândesc, doar că să mai am unul.
 
        -Problema este că ne trebuie o mamă pentru a se întâmpla acest lucru.

Miha rămase gândindu-se la mama fiului său, mulțumindu-i în gând pentru minunea ce i-o dăruise.
Iar după discuția cu ele, știa că decizia de a mai avea un copil era deja un fapt concret, ceea ce îl făcea un bărbat foarte mulțumit și fericit.

-Ce făceai în zonă? întrebă mai mult pentru a face conversație.

-Mă îndreptăm spre casa părinților mei. Ieri a venit sora mea în țară, este la facultate în Anglia, și vroiam să o văd.

Știa că dincolo de cartierul de blocuri era o zona rezidențială împânzită cu vile.

El nu știa prea multe despre familia lui Jed, față de el care avea acces la dosarul lui, aflând tot ce era nevoie despre el și familia lui.
Nu că nu era curios, dar în acest stadiu al tatonărilor dintre ei, nu putea pune întrebări.

Până la urmă Jed era șeful lui. Un șef cu care împărțise sărutări, cei drept. Doar că interacțiunilor lor erau mai mult bazate pe curiozitatea celuilalt.

Gândurile îl duseră spre sărutul împărtășit cu două zile în urmă. Sărut cerut și inițiat de Jed.
Nu că el nu și-l dorise, dar prefera să acționeze cu reticență, lăsându-l pe el să  își afle răspuns propriilor trăiri.

-Aș putea să vă invit la o înghețată, sau o prăjitură?

Chiar și el rămase surprins de propriile cuvinte, iar Miha ieși din starea de contemplare.

Îl privi nu prea convins că auzise bine.

-Mi-ar face plăcere că tu și fiul tău să mă însoțiți.

-Nu te duceai la familia ta? întrebă vrând să se convingă că invitația nu fusese una formală.

-Familia mea nu pleacă nicăieri. Sora mea este într-o vacanță semestrială și o să stea o săptămână.

-De ce vrei să te însoțim? întrebă privindu-i degetele care învârteau între ele, brațele ochelarilor de soare pe care la un moment dat îi dăduse jos de la ochi.

-Mi-ar face plăcere să îți cunosc fiul mai bine.

-Dacă vreodată...accentuă cuvântul vreodată.

– …va fi ceva între noi, acela va fi doar sex, îl atenționă privindu-i profilul.

Jed întoarse atât de repede capul spre el, că își simțise gâtul trosnind.
Aproape îl privi cu gura căscată.

-Pentru faptul că tu m-ai sărutat, am crezut că asta vrei.

-Îmi plac sărutările noastre, dar…până…la ce ai sugerat…rosti întretăiat cuvintele.

-Fie că este curiozitate, dorință sau știi tu ce, eu nu am să fac nimic în acest sens. Tu vei hotărâ totul.
Asta nu înseamnă că nu te doresc.

Era sigur că îl șocase cu adevărul spus. Dar, era un adevăr pe care celălalt îl aflase  din interacțiunile lor, așa că hotărî să spună lucrurilor pe nume. Astfel  putând lua în cunoștință de cauză propria decizie.

-În afaceri pot lua decizii fără să analizez prea mult, dar când vine vorba de ceea ce simt pentru tine…nu mă pot hotărî. Mă simt…depășit de situație, mai ales că este prima dată când mă simt atras de un bărbat, recunoscu privind copii ce strigau și alergau unul după altul.

Dacă i-ar fi privit cineva, ar fi crezut că sunt doi prieteni ce vorbeau despre lucruri  banale.

-Vrei să cer transferul înapoi la contabilitate? Poate astfel…

-Nu, spuse rapid întrerupându-l.
– Rămâi cu mine, rosti el rugător.
– Indiferent cum va evolua chestia asta dintre noi, aș vrea să…rămâi.

+