Spiritul renăscut – Capitolul 1

Spiritul renăscut – Capitolul 1

Pe măsură ce se apropia începutul semestrului, Khemjira își mută lucrurile într-un apartament foarte accesibil, la o distanță rezonabilă de universitate.

Cu toate acestea, nu era o problemă pentru el, care prefera să meargă pe jos, în loc de mașină sau transportul în comun, atâta timp cât distanța era rezonabilă. Asta însemna doar că trebuia să se trezească puțin mai devreme pentru a merge la cursuri. Cineva s-ar putea întreba de ce venise să studieze în Bangkok singur, fără niciun prieten care să-l însoțească. Răspunsul era că Khemjira nu avusese niciodată prieteni din cauza blestemului din familia sa. Fiindcă trăise la țară, toată lumea din zonă știa despre asta și nimeni nu îndrăznea să se asocieze cu el, de teamă să nu-i lovească și pe ei ghinionul. Khemjira înțelegea bine acest lucru. Fiecare își iubea propria viață și dacă ar fi fost în locul lor, ar fi făcut la fel.

Asta nu însemna că era hărțuit sau boicotat de alții. Ei încă puteau vorbi, doar că nu erau suficient de apropiați pentru a se numi prieteni. Acesta fusese unul dintre motivele pentru care Khemjira își dorise să studieze în Bangkok. Voia să aibă prieteni și să fie într-un mediu nou. După ce se instală, ieși să caute ceva de mâncare. Apartamentul nu era foarte accesibil, dar era situat în apropierea unei piețe, așa că nu avea nicio grijă că nu avea ce mânca.

 Oh, acest Pad Thai[1] pare delicios.

Aroma de Pad Thai care plutea în aer îl făcu pe Khemjira să se oprească în loc și să comande.

– Un Pad Thai la pachet, vă rog.

-Doar unul, dragă? îl întreabă vânzătoarea.

–Da, Khun.

-Cum rămâne cu prietenul tău de acolo?

Khemjira făcu o pauză, uitându-se încet în jur înainte de a întreba.

– Cine?

Trosc!

Vânzătoarea scăpă spatula. Fața ei deveni palidă înainte de a-și forța un zâmbet slab și spuse:

– Oh, ochii mei trebuie să-mi joace feste. Nu contează. Costă 40 de baht.

Khemjira plăti pentru Pad Thai și-l luă cu o expresie confuză.

În timp ce se pregătea să traverseze strada, călcă din greșeală pe șiret, împiedicându-se pe șosea, și se întoarse rapid pe bordură. Apoi se aplecă pentru a-și lega șiretul.

Frână!

Bang!

Înainte ca Khemjira să se poată ghemui, o bufnitură puternică răsună în apropiere, forțându-l să ridice rapid capul.

Ochii lui căprui deschis se măriră șocați la vederea unei motociclete sport care se prăbușise și fusese prinsă sub un autobuz care oprise pentru a lua pasageri … chiar în fața lui.

Totul se întâmplase într-o fracțiune de secundă. Dacă nu s-ar fi aplecat să-și lege șireturile… își spuse Khemjira.

Gândurile lui se îndreptară către blestem, dar scutură din cap încercând să se consoleze cu gânduri pozitive.

A fost doar o coincidență. Nu s-a întâmplat nimic înainte.

Fără să-și dea seama, mâna lui strânsese amuleta agățată de gâtul lui. Se retrase din haos și fugi imediat înapoi în camera sa. A doua zi, accidentul devenise știre la televizor. Khemjira, în drumul său prin holul apartamentului către camera sa, se opri să se uite la televizorul comun care transmitea de la locul accidentului.

Aseară, a avut loc un accident tragic când o motocicletă sport cu numărul de înmatriculare XXX a intrat în spatele unui autobuz care aștepta să preia pasageri, provocând moartea imediată a șoferului. Motociclistul era student în ultimul an la Universitatea XXX și tocmai se întorsese de la o petrecere cu prietenii.

Inima lui Khemjira se scufundă când auzi despre motociclistul care murise pe loc. Brațele lui cuprinseră strâns sticla de apă pe care tocmai o umpluse, ca și cum ar fi vrut să o folosească drept suport emoțional. Nu se putea abține să nu se gândească că, dacă șiretul nu s-ar fi desfăcut în acel moment, ar fi putut exista mai mult de un mort.  Mai rămăsese mai puțin de o săptămână până la începerea semestrului universitar.

Khemjira încerca să trăiască normal în ciuda imaginilor obsedante ale acelui accident. Nu ar fi trebuit să continue să se gândească la asta. Hotărî că va trebui să fie mai atent și mai precaut de acum încolo.

Gata, își spuse Khemjira după ce termină de cumpărat obiecte pentru a-și amenaja noua cameră și a o face să arate mai locuibilă. Majoritatea obiectelor erau la mâna a doua. Își șterse sudoarea de pe frunte. Ceasul arăta aproape opt seara.

E timpul să termin cu cărțile, se gândi el, măturând rapid gunoiul într-o pungă  pe care o duse jos. Coșul de gunoi se afla pe o alee pustie de lângă apartamentul său. Singura lumină de pe alee venea de la un felinar din mijloc, care se aprindea și se stingea încontinuu, ca o scenă dintr-un film de groază.

Atmosfera oarecum înspăimântătoare îl făcu pe Khemjira să se uite în stânga și în dreapta înainte de a arunca punga de gunoi în ghenă. Dar, în timp ce se întorcea să plece, ceva îi atrase atenția în colțul ochilor, și simți că-i înțepenesc picioarele. Creierul său se străduia să proceseze ce era. Curiozitatea puse stăpânire pe el, iar Khemjira decise să se uite mai atent.

Văzu figura unui copil purtând o cămașă albă murdară și zdrențuită, ghemuit cu capul în jos lângă coșul mare de gunoi. Khemjira era sigur că nu era un om, pentru că nu văzuse pe nimeni acolo când venise aici. Răceala îi cuprindea  treptat tot corpul. Ce fel de persoană ar sta noaptea lângă un coș de gunoi pe o alee întunecată și pustie? Înghiți în sec înainte de a-și muta privirea și de a păși grăbit înainte, practic alergând.

Deci asta era o fantomă.  În cei 19 ani de viață ai săi, Khemjira nu văzuse niciodată una până acum. În momentul în care Khemjira o luă la fugă, acel lucru își ridică încet capul. Întinse încet gura din care ieșea ceva verde înainte de a se ridica și de a se avânta după tânăr.

După acea zi, Khemjira începu să experimenteze din ce în ce mai multe întâmplări ciudate. Primul lucru fu acela că avusese trei accidente într-o săptămână, ceea ce nu i se mai întâmplase niciodată până atunci.

De exemplu, pur și simplu mergea și brusc se împiedicase și căzuse. Cel mai rău fusese când căzuse aproape 20 de trepte pe scări. Din fericire, în acea zi reușise să se prindă de balustradă la timp.

Altfel, nu ar fi ieșit bine. În al doilea rând, Khemjira începu să vadă spirite mai des. De fapt, chiar acum vedea unul. Khemjira respiră adânc, prefăcându-se că nu vedea spiritul slab al unei femei în uniformă, care stătea cu capul plecat în fața ușii de lângă el. Stătea acolo de trei zile.

Proprietarul camerei de lângă a sa era un bărbat care locuia singur cu fiul său. Când Khemjira o văzuse prima dată, aproape că o întrebase dacă are nevoie de ajutor sau de ce nu voia să intre în cameră. Dar când văzuse că nu avea picioare …  deschisese repede propria ușă și intrase. Khemjira se gândi că ar putea fi soția bărbatului care locuia acolo. Probabil că încă își făcea griji pentru ei și nu era pregătită să meargă mai departe.

– Nu-i …face… rău …fiului meu.

Vocea ei era tremurândă și înfrigurată. Inima lui Khemjira cedă și mâinile îi tremurau incontrolabil în timp ce se chinuia cu cheile. Îi luă o eternitate să deschidă ușa și aproape că făcu pe el de frică. Picioarele îi cedară și se prăbuși pe podea, cu ochii arzând.

Oare tocmai a vorbit?

 Să nu-i fac rău fiului ei?

 Se întâmplă ceva cu fiul ei?

În acea noapte, Khemjira abia putu să doarmă, bântuit de ceea ce spusese spiritul. O parte din el nu voia să se implice, pentru că avea și el destule probleme, dar o altă parte era îngrijorată că i s-ar putea întâmpla ceva rău copilului. A doua zi dimineață, în jurul orei opt, după ce vecinul plecase la muncă, Khemjira stătea în fața ușii vecinului său, ezitând mult timp înainte de a se hotărî să bată.

Spiritul femeii era încă acolo, chiar lângă el, dar de data aceasta era atât de aproape încât umerii lor aproape se atingeau. Ușa se deschise încet, dezvăluind figura mică a unui băiat de șase sau șapte ani. Cu toate acestea, din cauza lanțului de la ușă, aceasta se deschise doar atât cât să se vadă fața băiatului.

– Bună, spuse Khemjira zâmbind, ghemuindu-se pentru a fi la nivelul ochilor băiatului.

– Numele meu este Khem. Tocmai m-am mutat alături.

Băiețelul nu răspunse, dar dădu din cap în semn de recunoaștere. Khemjira se uită pe furiș prin deschizătură și zări mai multe sticle de bere aliniate și o dezordine generală.

Ce naiba?

– Ai mâncat ceva până acum?

De data aceasta, băiatul scutură din cap, iar Khemjira simți cum îi zvâcneau pleoapele. Tatăl plecase la muncă fără să-i dea acestui copil să mănânce. În același timp, un fior îi străbătu șira spinării, dându-i o senzație de neliniștite.

– Ce-ar fi să vii să iei masa cu mine? Eu fac cinste. După ce mâncăm, te voi aduce înapoi, se oferi Khemjira.

Băiatul scutură din cap mai energic decât înainte. Atunci Khemjira observă lanțul strâns în jurul gleznei băiatului, pielea de sub el fiind foarte vânătă. Zâmbi forțat și-i spuse băiatului:

– Așteaptă-mă aici o clipă, bine?

Khemjira coborî scările. Cumpără niște supă de orez, apă și gustări și le duse băiatului să mănânce. Băiatul ezită, dar în cele din urmă foamea învinse și întinse mâna să ia mâncarea.

– Te rog, nu-i spune tatălui meu că ți-am mâncat mâncarea, imploră băiatul cu o față disperată.

Asta îl făcu pe Khemjira să simtă atât durere în suflet, cât și furie, dar dădu din cap în semn de aprobare.

– Bine, nu-i spun.

În seara aceea, după ce Khemjira raportă situația proprietarului, poliția dădu buzna și-l arestă pe vecinul care era beat și își bătea fiul.

La interogatoriu, aflară că băiatul era fiul prietenei bărbatului, care murise într-un accident cu o lună înainte. Bărbatul era împovărat cu o datorie uriașă. Odată cu dispariția prietenei sale, nu mai avea pe nimeni care să îl ajute să o plătească, lăsându-l cu responsabilitatea și stresul de a-l crește pe băiat. Khemjira nu știa ce fel de pedeapsă primise bărbatul. Știa doar că băiatul era acum în siguranță în grija rudelor sale materne. Spera ca el să poată trăi o viață fericită.

Când era pe cale să adoarmă, auzi o șoaptă lângă urechea lui dar pentru că era somnoros, nu deschise ochii.

– Mulțumesc.

– …

-…  și… ai grijă.

[1] Mâncare tradițională cu gust acidulat-dulce-sărat-picant din bucătăria thailandeză , cu bază de tăiței de orez prăjiți la wok , foarte populari și consumați pe scară largă ca fel de mâncare națională în toată Thailanda