Spiritul renăscut – PROLOG

Versiunea audio: accesați linkul

https://youtu.be/-mkAj6UGJPQ?si=4rHLbP5EA0jpqwBu

În toiul nopții, într-o casă mică situată într-o mahala, silueta mărunțică a lui Khemjira sau Khem, un licean de optsprezece ani, se uita atent la ecranul unui computer vechi în timp ce descărca încet rezultatele examenelor sale de admitere la universitate.

În stânga lui era un ceas de birou care bătea miezul nopții, iar în dreapta lui, un tort mic cu o lumânare a cărei lumină pâlpâia în camera altfel întunecată.

“Ticăitul” celei de-a doua limbi a ceasului răsună în capul său, amplificând stresul până când își strânse buzele.

În cele din urmă, veniră rezultatele și citi că fusese acceptat la universitatea și facultatea pe care le alesese.

“Ura!” exclamă Khemjira cu bucurie, împreunându-și  mâinile a rugăciune, sperând la o călătorie lină prin viața universitară, înainte de a se apleca să sufle în lumânare.

Într-adevăr, astăzi era cea de-a nouăsprezecea aniversare a lui Khemjira.

În camera întunecată luminată doar de strălucirea ecranului computerului, tânărul stătea mâncându-și tortul în timp ce privea poze ale campusului universitar în care fusese acceptat. Mâncă, se uită la acele poze și zâmbi mulțumit până când se uită la ceas și tresări surprins.

Este deja ora două?

Mâine, Khemjira trebuia să se grăbească să-l informeze pe Luang Por[1] la templu despre această veste bună. Cu acest gând, își termină repede tortul, închise computerul, spălă vasele, se spălă pe dinți și se culcă.

În somn, Khemjira visă ceva ce nu mai visase niciodată.

Visul său se desfășura ca într-un film vechi, într-o casă tradițională thailandeză dintr-o epocă în care încă existau sclavi.

Khemjira văzu o tânără alergând în casă, cu mai mulți servitori încercând în zadar să o prindă. Fata râdea încântată și bucuroasă.

Apoi, scena se mută într-o casă din lemn de culoarea cojilor de ouă, ce părea a fi într-o perioadă în care forfoteau mașinile, atmosfera era blândă și amintea de anii optzeci.

Khemjira stătea în fața acestei case de lemn, uitându-se nepoliticos în casă, prin fereastră.

Văzu un cuplu stând împreună la masă, împărțind cina și zâmbindu-și unul altuia. Fruntea lui Khemjira se încruntă în timp ce privea scena, simțind o ușoară durere în inimă și pieptul i se strânse.

– La ce te uiți? veni o voce rece din spatele lui.

Inima lui Khemjira bătu cu surprindere și corpul îi îngheță în timp ce simțea respirația persoanei care apăruse în spatele lui.

Încercă să se întoarcă, dar corpul său nu se mișca. Atmosfera caldă din jurul lui se răci treptat, trimițându-i fiori pe șira spinării, pe măsură ce casa de lemn de culoarea cojilor de ou din fața lui se transformă într-o casă stranie, abandonată.

Khemjira strânse din dinți, încercând să se trezească.

Ce naiba e asta? Trezeşte-te! Trezeşte-te!

Vrei să rămânem aici?

Khemjira tresări în timp ce simți o respirație slabă apropiindu-se de el. Frica îi inundă inima, făcându-i trupul să tremure.

Doar noi doi.

…

Ce zici de asta?

Pentru o fracțiune de secundă, se gândi să fie de acord doar pentru a scăpa de disconfort, dar apoi auzi vocea cuiva.

– Khem, este timpul să te trezești, dragă.

Khemjira tresări, trezindu-se și stând în pat panicat. Se uită repede în stânga și în dreapta pentru a vedea dacă mai era cineva în dormitorul său, înainte ca ochii lui să zărească ceva în apropiere.

Era takrutul din piele de tigru[2] pe care îl purta de când se știa.

Când se desprinsese…?

Acest colier takrut era un obiect magic care fusese binecuvântat de un Por Kru[3] pe care nu și-l putea aminti. Avea capacitatea de a-l proteja împotriva pericolelor nevăzute pe cel care-l purta. Mama lui insistase să-l poarte tot timpul.

Chiar și în ultima ei zi de viață, mama lui îi amintise să nu-l dea jos.

Adevărul era că Khemjira se născuse într-o familie blestemată ai cărei fii piereau înainte de a împlini 20 de ani.

Pentru a-i schimba soarta, mama lui îi dăduse un nume de fată, “Khemjira”, adică “a fi în siguranță pentru totdeauna”.

Chiar dacă lui Khemjira nu-i plăcea în mod deosebit designul acestui colier, el nu acționase niciodată împotriva dorinței mamei sale. După ce ea murise din cauza unei boli grave în urmă cu șapte ani, el continuă să-l poarte tot timpul, deoarece era ca o amuletă protectoare pe care mama lui o lăsase în urmă.

În ultimii optsprezece ani, fusese în siguranță. S-ar putea să fi existat accidente minore ici și colo, tipice pentru oricine. S-ar putea să fi existat accidente minore ici și colo, tipice pentru cineva puțin stângaci ca el, dar nu fusese nimic grav. Totul fusese normal până aseară.

Aceasta fusese prima dată când Khemjira avusese un vis atât de ciudat și indescriptibil de înfricoșător.

Se liniști, chiar dacă avea încă un fior de la cât de real era visul. Odată ce-și recăpătă calmul, luă takrutul și-l puse înapoi în jurul gâtului înainte de a se ridica să facă duș și să se îmbrace pentru a-l vizita pe Luang Por la templu.

Khemjira luă un songthaew, un tip de transport public, până la templul din orașul în care locuia Luang Por Pinyo, tatăl său. Acesta se hotărâse să devină călugăr pe viață la aproximativ trei ani după moartea mamei sale – Khemjira avea exact cincisprezece ani atunci.

El credea că acest lucru fusese predeterminat încă de când Khemjira era copil. Por Kru, care-I dăduse lui Khemjira obiectul magic, îl instruise pe tatăl său să găsească un moment de bun augur pentru a deveni călugăr pe viață pentru a-și dedica meritele dușmanului karmic al familiei[4] în speranța că va putea prelungi viața lui Khemjira. Acesta fusese motivul pe care tatăl său i-l explicase, când el plângea în semn de protest față de decizia lui.

Khemjira credea doar că pierderea unui părinte, mama sa, era deja prea mult. Nu voia să-și piardă și tatăl, nici prin călugărie, nici prin moarte.

Dar, în cele din urmă, nu se putuse împotrivi dorinței tatălui său și a celorlalte rude. Tot ce putea face era să stea acolo plângând, privindu-l pe tatăl său cum se rade în cap și își îmbracă hainele galbene. Apoi, el se întorsese cu spatele și intrase în sala de rânduire a templului.

După acea zi, Khemjira plecase să locuiască cu rudele din partea tatălui său, deoarece rudele mamei sale refuzaseră să-l primească, temându-se că vor fi blestemate.

Cei din afară puteau crede că sunt superstițioși, dar toată lumea din familia lor și din sat credea asta din toată inima, deoarece niciun bărbat din partea maternă nu trăise vreodată să-și vadă cea de-a douăzecea aniversare.

Rudele paterne care se oferiseră voluntar să aibă grijă de el erau unchiul și mătușa sa, care luară banii de întreținere a copilului pe care tatăl său îi lăsase și banii de asigurare de sănătate ai mamei sale. Ei fugiră să trăiască o viață confortabilă în străinătate încă din prima zi în care-i primiseră, lăsând doar câteva mii de baht și o casă veche pentru el.

Khemjira nu intenționase să-și îngrijoreze tatăl, care tocmai fusese hirotonit cu câteva zile înainte, așa că tăcuse. Chiar și atunci când tatăl său aflase mai târziu, nu putu face nimic.

Locuia singur în acea casă și avea noroc că vecinii erau amabili și-i aduceau în mod regulat mâncare. În plus, ori de câte ori își vizita tatăl la templu, se întorcea acasă cu multă mâncare.

În plus, performanțele sale academice fuseseră destul de bune, așa că primise bursă de la începutul până la sfârșitul liceului, ceea ce-i făcuse viața de liceu nu prea dificilă.

De asemenea, intrase la universitate concurând pentru o bursă.

– Sawasdee Krub[1], Luang Por, spuse Khemjira după ce intră în casa parohială înainte de a se prosterna la podea de trei ori și de a privi în sus cu un zâmbet blând. Tatăl său îl privi tandru.

– Sawasdee Krub. Rezultatul examenului tău a apărut, nu-i așa?

Khemjira își scărpină obrazul stingher cu o mână, în timp ce cealaltă era încă în poziția de rugăciune.

– De unde ai știut? Plănuiam să te surprind.

Luang Por îi zâmbi cu drag și-i spuse:

– Ieri, doi novici au părăsit călugăria și mi-au spus că începe semestrul lor.

– Am intrat la Facultatea de Arte Plastice și Aplicate la o universitate din Bangkok …

 Vocea lui Kemjira rosti cuvintele aproape în șoaptă, cu mâinile încă unite într-o rugăciune, dar ochii săi aruncară încet o privire spre tatăl său.

– Chiar trebuie să mergi până la Bangkok? întrebă el, atitudinea lui fiind calmă, chiar dacă ochii lui arătau o licărire de îngrijorare pentru copilul său.

Khemjira se strânse și mai mult. Era pe deplin conștient de cât de îngrijorat era Luang Por de siguranța sa. Fusese obligat să trăiască singur afară, fără adulți care să aibă grijă de el, ca să nu mai vorbim că blestemul era încă activ.

Dar Khemjira visa să devină artist. Câștigase bani în plus desenând de ceva vreme, suficienți pentru a acoperi costul materialelor de artă și chiria ieftină a apartamentului.

El își dorea să exceleze în această carieră. Dacă ar fi să moară mâine, și-ar dori ca măcar o dată să-și trăiască viața după bunul său plac.

– Universitatea de aici nu are facultatea pe care vreau să o studiez, declară Khemjira motivul cu sinceritate, dorindu-și ca tatăl său să fie de acord cu el.

Văzând hotărârea fiului său, decise să-și lase fiul să facă ce dorește. Și fiind hirotonit călugăr timp de mulți ani, Pynio înțelesese adevărurile vieții. Nașterea, îmbătrânirea, boala și moartea erau în natura oamenilor. Făcuse tot ce putea un tată, restul depindea de soartă.

– Ei bine, dacă aceasta este situația, atunci să studiezi din greu și fii atent în orice faci. Să nu fii neglijent.

Khemjira zâmbi când primi binecuvântarea tatălui său și dădu repede din cap drept răspuns.

– Da, Luang Por.

După ce mai vorbiră puțin, Khemjira își aduse omagiile și-și luă rămas bun de la tatăl său pentru a se întoarce la munca sa neterminată.

În acel moment, Pinyo nu putea decât să stea, urmărind spatele fiului său mișcându-se din ce în ce mai departe, însoțit de … umbra mai multor spirite misterioase.

—————-

[1] Luang Por (หลวงพ่อ) este un titlu dat unui călugăr thailandez de sex masculin a cărui vârstă este în jurul valorii de cea a tatălui vorbitorului.

[2] Takrut (ตะกรุด) este un tip de amuletă tubulară originară din Thailanda.

[3] Por Kru (พ่อครู) este un titlu dat unui maestru magic.

[4] Dușmanul karmic (เจ้ากรรมนายเวร) este un spirit răzbunător pe care o persoană l-a rănit în viața anterioară; în consecință, caută răzbunare în viața actuală a persoanei.