Spiritul renăscut – Capitolul 10

Spiritul renăscut – Capitolul 10

Jettana îl împinse mai departe, dar apoi, temându-se că nu va obține nimic, trebui să se retragă. El îi ceru scuze lui Por Kru. Când Khemjira se întoarse, aproape că-și luă prietenul și se repezi afară din casă.

Pharan îi urmări pe cei doi până când nu-i mai văzu, apoi clătină din cap cu inima tulburată.

– Khem este destul de adorabil. Chiar nu vrei să-l ajuți, Por Kru?

– Așa este, Por Kru. Este destul de jalnic.

Thong și Ake, servitorii spirituali care păreau a fi băieți gemeni, se așezară frumos în apropiere. Aceștia doi erau destul de apropiați de Jettana – prea apropiați, chiar. Le provoca dureri de cap încă de când Jettana era mic.

– Vreți să primiți una în cap ca el?

Cei doi se uitară cu gura căscată unul la celălalt înainte de a pleca imediat târându-se, deoarece oamenii obișnuiți nu puteau atinge spiritele, dar Por Kru putea.

– Bine, bine, plecăm.

Jettana și Khemjira alergară spre punctul de întâlnire chiar la timp, adică la ora șapte dimineața. Primul lucru pe care ei fură nevoiți să-l facă fură exercițiile de aerobic, conduse de o senioară, care era membră a clubului. Mulți săteni se alăturară și ei exercițiilor.

– Omule, mor de foame, se plânse Jettana în timp ce își freca stomacul. După ce se antrenară la catarg, se adunară la cantina școlii pentru micul dejun.

– Ei bine, nu ai mâncat nimic aseară și nici măcar nu ai dormit. Mă duc să-ți iau niște terci. Stai aici, spuse Khemjira.

Jettana dădu din cap și căscă în timp ce prietenul său se duse să ia mâncarea, iar el ațipi la masă.

Charnwit, care se afla într-o stare similară, își luă terciul și se așeză vizavi de Jettana. Evenimentele la care fusese martor noaptea trecută îl făcură să se simtă neliniștit și era nedormit. Chaiya, proprietarul casei, se întorsese la o oră  necunoscută. Când se dusese să facă baie, îl văzuse dormind pe un așternut de bambus în spatele casei.

Văzându-l pe Jettana atât de somnoros și căscând, fu și mai convins că el și Khemjira trebuie să fi fost implicați în incidentul de noaptea trecută.

Astăzi, el va fi cu ochii pe aceștia doi. Trebuia să afle ce se întâmplase exact aseară!

Jettana mâncă două boluri pline cu terci cu carne de porc, urmate de o cafea neagră tare, care era atât de amară încât putea trezi morții. Acum pe deplin alert, era pregătit pentru munca grea a zilei.

Membrii fură apoi grupați, fiecare grup îndreptându-se spre locații diferite. Un grup fu însărcinat cu refacerea acoperișului școlii, altul cu construirea unei biblioteci și un al treilea cu restaurarea zonelor din templu. Aceste locații nu erau departe, permițând mișcarea între ele dacă vreun grup avea nevoie de mâini suplimentare.

Instalarea filtrelor de apă fusese programată pentru mâine, după ritualul din ziua sfântă buddhistă și ritualurile de închinare pentru Phra Pirun și Phra Mae Thorani.

Șeful satului tocmai îi informase pe membrii Clubului de Servicii Comunitare despre acest lucru dimineața.

– Nu sărbătoresc ziua sfântă buddhistă și au ritualurile de închinăciune în luna a noua? Acum este doar a patra lună. De ce atâta grabă? întrebă cineva pe un prieten în timp ce vopseau gardul școlii.

– Probabil că sătenii vor ca noi să experimentăm cultura lor. Bine că mi-am adus aparatul foto, răspunse altcineva.

– Da, este minunat. Vom avea o mulțime de fotografii de postat pe pagina de Facebook a universității. Poate ne vor mări bugetul anul viitor, spuse el râzând cu voie bună.

Între timp, Jettana și Khemjira erau în echipa care restaura templul. Jettana, care era mai robust decât Khemjira, fu însărcinat cu repararea acoperișului pavilionului. În ceea ce-l privește pe Khemjira, după ce-i ajută pe alții să curețe pereții templului, el fu însărcinat să picteze picturi murale alături de alți cinci membri ai grupului.

– Uau, Khem, desenul tău este atât de frumos, îl complimentă Pearmai, o altă prietenă de la aceeași facultate care stătea lângă el.

Desenul lui Khemjira înfățișa o femeie tânără într-o bluză albă și un sinh, stând în genunchi cu mâinile împreunate închinându-se. Lângă ea era un băiețel de vreo trei sau patru ani iar în fața lor era un călugăr care dădea o binecuvântare. Surprinsese scena dimineții devreme a unei mahalale.

Khemjira își desenase propria familie.

– Și al tău este frumos, Pear. Culoarea este într-adevăr uniformă, iar detaliile de pe haine sunt grozave, spuse Khemjira, întorcându-se pentru a complimenta munca lui Pearmai.

Desenase o femeie în ținută tradițională thailandeză pe o barcă, într-un iaz de lotus.

Pearmai râse, văzând că Khemjira se uita sincer și îi aprecia munca.

– Ha,ha. Te pricepi să vorbești. Mulţumesc! Văzându-te atât de concentrat, m-a făcut și pe mine să devin serioasă.

Khemjira se înroși, dând din cap în semn de recunoaștere a laudelor lui Pearmai. Observând că se înțelegea ușor cu Pearmai, treptat Khemjira se mai relaxă puțin. Mai vorbiră o vreme înainte ca fiecare să se întoarcă la munca lui.

Jettana îl privi pe Khemjira de pe acoperișul templului, în timp ce Charnwit, care îi ajuta pe săteni să amestece cimentul dedesubt, îi supraveghea pe cei doi până când veni ora prânzului. Masa consta în orez lipicios cu carne de porc prăjită învelită în frunze de bananier, oferită de săteni. Gustul dulce și sărat era  ceva de care Khemjira se bucura cu adevărat; îi amintea de copilăria sa, când mama lui prăjea carne de porc ca aceasta pentru el ca să mănânce cu legume prăjite.

Mi-e atât de dor de mama. Voi termina repede lucrul, astfel încât să mă pot întoarce la casa lui Por Kru și să o văd mai târziu.

Munca în templu fu terminată la ora trei după-amiaza, adică mai târziu decât grupul care lucrase la școală. Aceasta le dădu timp liber membrilor clubului, așa că unii merseră să se odihnească, în timp ce alții săriră în spatele camionetei șefului satului pentru a se îndrepta spre piața orașului. Mâine era o zi sfântă buddhistă, iar sătenii se pregăteau pentru un ritual de închinare, așa că trebuiau să cumpere provizii.

Odată ce Jettana coborî de pe acoperișul templului, fu întâmpinat și angajat într-o conversație de diverși localnici. Între timp, Khemjira nu putu sta degeaba, așa că merse pe la diferite case pentru a oferi ajutor sătenilor.

Jettana îi spusese că noaptea trecută mai mulți șamani din sat  trebuiseră să-l ajute pe Por Kru Pharan să se ocupe de spirite toată noaptea. Khemjira, care provocase acest incident, vru să se revanșeze față de săteni, deși nimeni nu știa despre asta, deoarece Por Kru nu le spusese. Khemjira ajută la repararea instalațiilor sanitare în unele case, la curățarea caselor și la săparea grădinilor pentru plantare în altele. El chiar ajută sătenii să vânture semințele de cereale.

După ce vorbi cu un sătean, Jettana își dădu seama că îl pierduse din vedere pe Khemjira. Cu doar o clipă în urmă, îl văzuse îndreptându-se spre casa bunicii Si. Când fu întrebată, bunica Si îi spuse că terminase de curățat casa și apoi plecase în altă parte.

Charnwit se uită la Jettana, care părea neliniștit ori de câte ori Khemjira nu era în apropiere. Nu se putu abține să nu-și încrețească sprâncenele, curios de natura relației lor. Era neobișnuit ca prietenii să fie atât de inseparabili. Ar putea cei doi să fie mai mult decât prieteni obișnuiți?

Charnwit nu se putea gândi decât la asta. Nu vedea nimic în neregulă și nici nu se simțea dezgustat de relațiile dintre bărbați. Era secolul 21, la urma urmei, chiar dacă ar putea arăta ca un bărbat din secolul trecut.

Dar privirea din ochii celor care erau îndrăgostiți unul de celălalt nu era așa. O femeie pusese odată o vrajă de dragoste asupra tatălui său, ducând la divorțul de mama sa. Modul în care tatăl său o privea pe acea femeie era plin de dragoste și dorință.

Cu toate acestea, Jettana se uita la Khemjira ca o mamă care veghează asupra unui copil care tocmai învăța să meargă. Era ca și cum lumea lui s-ar fi sfârșit dacă Khemjira s-ar fi împiedicat vreodată… ferească sfântul.

Charnwit își masă tâmplele, neînțelegând de ce era atât de obsedat de ei.

– Ei, tu de colo!

Charnwit își coborî mâna, fruntea zvâcnindu-i ușor când cineva i se adresă nepoliticos. Dar corpul i se încordă imediat când văzu cine îl chema.

Confuzia, curiozitatea și entuziasmul se ciocniră în mintea lui Charnwit.

– Aoleu, Jet? izbucni Charnwit, ceea ce-l făcu pe Jettana să ridice o sprânceană, întrebându-se de unde știa numele său.

Dar apoi, amintindu-și că era oarecum faimos, Jettana nu se mai gândi la asta. Acum trebuia să-l găsească pe Khemjira.

– Da, mi-ai văzut prietenul? Mic de statură, cu ochi mari, păr șaten, poartă un tricou albastru, îl descrise Jettana pe Khemjira lui Charnwit, dar răspunsul pe care-l primi îl lăsă uimit pe moment.

– Numele meu este Charnwit, dar poți să-mi spui Charn, răspunse Charnwit cu sprâncenele încruntate.

De obicei, era politicos cu ceilalți și faptul că i se vorbea atât de nepoliticos de către cineva de care nu era apropiat, în special Jettana, îl enerva cu adevărat.

– Corect. Da, Charn, mi-ai văzut prietenul? Scund, ochi mari, păr șaten, poartă un tricou albastru, se corectă Jettana adăugând numele, crezând că Charnwit voia doar să se prezinte. Charnwit era încă supărat, dar credea că este mai bine decât să fii numit “tu de colo”.

– De ce îl urmărești mereu pe Khem?

Charnwit se decise să întrebe direct, deoarece doar observarea celor doi toată ziua nu-i dăduse niciun răspuns și simțea că este o pierdere de timp.

– Ce?

– Incidentul cu autocarul și sătenii care mergeau spre vest în mijlocul nopții, aceeași direcție în care tu și Khem ați mers înainte de asta. Ce este mai exact?

Ce se întâmplă? Ce faceți voi doi?

Charnwit lansă o serie de întrebări fără a-i da lui Jettana șansa de a se gândi la un răspuns.

Auzind astfel de acuzații, Jettana începu să se enerveze și era pe punctul de a-l ataca pe Charnwit, dar apoi vocea lui Khemjira răsună din spate.

– Jett, ajută-mă!

– Rahat!

– Fii atent!

Khemjira se îndreptă spre ei, zbătându-se sub greutatea unui mănunchi întreg de banane, cu brațele încărcate cu saci de alimente și gustări și se împiedică de o piatră.

Jettana și Charnwit se simțiră de parcă ar fi fost electrocutați. Trupurile lor se mișcară în timp ce se aruncau înainte pentru a-l prinde simultan pe Khemjira. Charnwit, cel mai mare și aparent cel mai puternic, luă ciorchinele de banane, care era surprinzător de greu, de la Khemjira.

Între timp, Jettana luă pungile cu gustări și alte produse comestibile din brațele lui Khemjira pentru a-l ajuta să le transporte, bombănind în același timp:

– Ce-i cu toate chestiile astea? Mori de foame sau ce?

– Sătenii mi le-au dat. Dacă vă mai plângeți, nu vă mai dau nimic! replică  Khemjira instantaneu.

Sincer, Khemjira nu dorise inițial nicio compensație, intenționând să-i răsplătească pe săteni și să ispășească pentru problemele pe care le provocase noaptea trecută. Dar nici sătenii nu renunțară și în cele din urmă, Khemjira nu putu să refuze bunătatea lor. Acceptase tot ce-i oferiseră, chiar și tot acest enorm mănunchi de banane.

– La naiba, devii obraznic, nu-i așa?

Khemjira își scoase limba la Jettana înainte de a se întoarce spre celălalt tip care venise să ajute la căratul bananelor. Era un băiat înalt, cu părul neted, negru, purtând ochelari pătrați care îi dădeau un aspect savant. Khemjira își aminti vag că numele lui era Charnwit.

– Charnwit, nu? Mulțumesc că m-ai ajutat. Sigur aș fi căzut. Lasă-mă să-l car acum, spuse Khemjira, ștergându-și mâinile de cămașa deja pătată, înainte de a întinde mâna pentru a lua încărcătura. Odată ce Jettana îi luă pungile cu mâncare din brațe, Khemjira crezu că poate căra bananele.

Dar Charnwit clătină din cap. Aruncă o privire la semnele roșii de pe brațele lui Khemjira pentru o clipă înainte de a spune:

– Lasă-mă să le duc eu pentru tine.

– Pe naiba. Dă-l aici. Îl voi căra singur, interveni rapid Jettana, simțind o antipatie puternică pentru Charnwit de la incidentul de mai devreme și dorind să-l îndepărteze pe acesta.

Dar Khemjira îl plăcu instantaneu pe Charnwit, simțind că trebuie să fie o persoană bună. Ceva în legătură cu Charnwit îl făcu să se simtă în siguranță, deși nu prea știa să spună ce anume. Mai mult, părea mai matur decât Khemjira și Jettana. A-l avea ca prieten ar fi cu siguranță un plus.

– Ce-ar fi să mergem să luăm niște gustări? Am atât de multe aici, nu am cum să termin totul, sugeră Khemjira cu fața îmbujorată. Charnwit îl privi cu drag și dădu din cap.

– Sigur. Este un mic pavilion de lemn în față. Putem să ne odihnim și să mâncăm acolo.

– Nu, Khem. Hai să ne întoarcem la casa lui Por Kru. Chiar vreau să fac un duș, interveni Jettana cu o expresie clar enervată.

Cu toate acestea, fu surprins când Khemjira făcu o față de cățeluș.

– Nu putem să stăm și să luăm niște gustări mai întâi, Jet? Mor de foame. Dacă merg până la casa lui Por Kru, cu siguranță voi leșina, spuse Khemjira. Gura lui Jettana se deschise și apoi se închise fără să rostească un cuvânt, cu ochii uitându-se iritați la micul său prieten.

– Ugh, de ce nu ai făcut asta în fața lui Por Kru?

Khemjira își ridică mâinile la urechi pentru a-i bloca cuvintele.

Doar gândul la Por Kru îi făcu picioarele să tremure.

– Să mergem. Charn, ia-o înainte.

În timp ce se bucura de gustări în pavilionul de lemn din inima satului, Khemjira îl întrebă cu nerăbdare pe Charnwit despre trecutul său, la ce facultate și în ce an era. Află că Charnwit studia la Facultatea de Științe Sociale, specializarea Psihologie, și era boboc la fel ca Jettana și Khemjira.

– Uau, este impresionant, spuse Khemjira, cu ochii scânteietori.

– Nu, nu e atât de impresionant. Au, la naiba, strigă Jettana în timp ce Khemjira îl  ciupi de o parte.

Charnwit nu-i acordă atenție lui Jettana. El dădu din cap spre Khemjira și răspunse:

–  Și tu ești destul de impresionant, Khem.

– Uf. Au. Îmi pare rău, îmi pare rău.

– Îmi cer scuze în numele lui. Are o gură cam spurcată, dar este într-adevăr o persoană bună la inimă, spuse Khemjira apărându-și prietenul în timp ce Jettana își întoarse fața. Charnwit îi oferi un zâmbet blând.

– Nu port pică oamenilor nebuni, spuse el, făcându-l pe Jettana să se întoarcă.

– Oi, rahat mic, ce dracu ai spus? Au, Khem, mă doare!

– Atunci de ce nu te calmezi ?!

Din considerație pentru Khemjira, atât Charnwit cât și Jettana făcură pace și se concentrară asupra gustărilor, angajându-se într-o conversație ușoară despre planurile pentru ziua următoare. Odată ce terminară de mâncat, se ajutară reciproc să curețe și să arunce gunoiul. Cu toate acestea, mai rămăsese mâncare pe care Khemjira o pusese deoparte pentru el și mama sa, precum și o porție pe care o rezervase pentru Por Kru. Khemjira încă nu-i mulțumise cum se cuvine lui Por Kru pentru incidentul din noaptea precedentă.

După aceea, Charnwit îi conduse pe Khemjira și Jettana până la capătul drumului asfaltat. Pe ambele părți se aflau plantații de banane, iar în față era o fermă de arbori de cauciuc pe unde trecea o potecă îngustă de pietriș.

Charnwit tocmai aflase că Jettana și Khemjira stăteau în casa lui Por Kru Pharan, un șaman pe care sătenii îl stimau foarte mult. Khemjira explică că Jettana era ucenicul lui Por Kru Pharan, motiv pentru care amândoi stăteau cu el. Casa reală a lui Jettana se afla în centrul orașului, la o distanță destul de mare de sat.

– Ne poți lăsa aici. Acum, întoarce-te, spuse Jettana luând repede mănunchiul de banane de la Charnwit, în timp ce Khemjira aștepta nu departe.

– Nu te duce să-l întrebi pe Khem despre ceea ce m-ai întrebat, bine? avertiză Jettana. Chiar dacă Charnwit nu menționase asta în fața lui Khemjira, era mai bine să fie în siguranță decât să-i pară rău.

Charn ridică din umeri.

– Data viitoare, dacă te întreb ceva și nu-mi răspunzi direct, o să mă duc să-l întreb pe Khem.

Jettana se uită la el și spuse:

– Pune-mă la încercare, rahatule.

Khemjira auzi ce-i spusese Jettana lui Charnwit și strigă:

– Jet, ce-ai spus!?

Jettana se enervă imediat.

– Uf, ce enervant!