Spiritul renăscut – Capitolul 9

Spiritul renăscut – Capitolul 9 

Khemjira se simțea ca și cum ar fi alunecat într-o dimensiune vastă, goală. Totul în jurul lui era negru ca smoala, și doar o ceață albă, tulbure, împrăștiată și un fum ce plutea în aer, făceau  ca vizibilitatea să fie redusă.

Unde era acest loc ?…

Khemjira nu putea decât să cugete în sinea lui.

Un sentiment înfiorător de groază îl împiedica să se miște chiar și un centimetru.

Khemjira era sigur că visează, dar nefamiliaritatea situației îl speria.

Haide, trezește-te .

Timpul trecea chinuitor de încet.

Khemjira se simțea ca și cum ar fi stat acolo ore întregi. Tocmai când era pe punctul de a ceda panicii totale, o voce răsună brusc:

– Khem… Vino pe drumul ăsta, dragule.

Departe de locul unde stătea, îl chema o femeie într-o bluză albă și un sinh.

– Mamă… chiar ești tu, mamă?

Khemjira își mușcă buza pentru a-și reține lacrimile. Inima îi bătea cu putere pentru că se temea că silueta ar putea să nu fie cu adevărat mama lui.

– Eu sunt. Nu-ți fie frică. Te voi scoate de aici.

Vocea mamei sale era incredibil de blândă. Ceva îi spunea lui Khemjira că era într-adevăr mama lui.

– Mamă, rosti el incapabil să reziste dorului pentru mama sa.

Khemjira își șterse repede lacrimile și alergă cu bucurie spre ea.

– Mamă, mi-a fost atât de dor de tine, spuse Khemjira și-și îmbrățișă mama, dar nu simți căldura trupului ei.

Era ca și cum ar fi îmbrățișat aerul. Asta confirma că ea nu era în viață, în lumea reală, ci doar un spirit în visul său.

Mama lui dădu din cap și-i zâmbi, înainte de a-l lua de mână și de a-l conduce.

Curând, Khemjira văzu o lumină și, dintr-o dată, mama lui se opri, apoi se întoarse spre el zâmbind și-i spuse:

– Urmează lumina, dragule.

Khemjira își privi mama cu îngrijorare și o durere profundă în inimă, care aproape că-l făcură să plângă.

– Dar tu, mamă?

– Nu pot merge cu tine, scumpule. Grăbește-te acum, nu-ți face griji pentru mine.

– Dar…

Khemjira era pe punctul de a protesta când o altă voce răsună în acea dimensiune.

– Khem, mă auzi? Khem!

Era vocea neliniștită a lui Jettana.

Khemjira își mușcă buzele și plânse în timp ce strângea ușor ambele mâini reci și lipsite de viață ale mamei sale.

– Te rog, vino să mă vezi din nou, mamă. Te voi aștepta, bine?

Mama lui zâmbi înainte de a încuviința din cap.

– Du-te acum, dragule.

Odată ce mama lui îl îndemnase, Khemjira îi dădu drumul fără tragere de inimă, se întoarse și fugi spre lumina albă care nu era departe. Lumina se extinse din ce în ce mai mult până când…

Speriat, Khem se trezi cu inima bătându-i atât de repede încât gâfâia. Apoi văzu fața lui Jettana, care stătea lângă patul său.

– Jet …

– În sfârșit te-ai trezit, spuse Jettana, clar ușurat.

Khemjira se ridică încet, frecându-și fața.

– Am visat că eram undeva … Era atât de întuneric, plin de ceață și de fum… La început, m-am speriat foarte tare, dar apoi, dintr-o dată, mama a venit la mine. Jet, de când a murit, nu i-am mai simțit niciodată prezența. Ce se întâmplă?…

Khemjira nu terminase de vorbit când observă fața obosită a lui Jettana, cu cearcăne sub ochi, de parcă nu ar fi dormit.

-Jet, ce s-a întâmplat aseară? întrebă Khemjira având o premoniție.

Jettana îi spusese deja lui Khemjira despre incidentul din autocar înainte de a merge la culcare. El aproape că îi pusese pe toți în pericol.

Habar n-aveam că nu se termină aici…

Jettana se uită la Khemjira și i se făcu milă de prietenul său. Nu voia să-i spună, dar trebuia să o facă pentru că Por Kru Pharan și alți practicanți de magie îl salvaseră.

– Khem, calmează-te și ascultă-mă …

Jettana îi povesti apoi lui Khemjira tot ce știa, începând de la țipetele puternice ale bufnițelor de pe acoperișul casei, care era considerat un semn rău, deoarece se credea că bufnițele de hambar erau păsări blestemate. După aceea, mai mulți practicanți de magie veniseră la casa lui Por Kru. Jettana îl auzise pe Por Kru recitând Cântarea Invitației Îngerilor, un khatha pe care Por Kru îl folosise pentru a face față armatei de fantome în timpul unui incident în cimitir acum cinci ani, când era încă călugăr. Noaptea trecută fusese a doua oară când îl auzise pe Por Kru recitând acest khatha, indicând faptul că o mulțime de spirite erau în drum spre ei, ceea ce se dovedise a fi adevărat. După aceea, auzise bocetele stridente ale pretas, aceleași sunete pe care le auzise în autocar, împreună cu duhoarea de carne putrezită și mirosul urât al spiritelor răuvoitoare purtate de vânt.

Jettana era sigur că acestea îl urmăreau pe Khem.

– După ce Por Kru a recitat acel khatha acum cinci ani, spiritele s-au retras înapoi în cimitir și nu i-au mai tulburat niciodată pe săteni. Dar noaptea trecută, am auzit sunetul ploii și al tunetelor de mai multe ori. După aceea, soarele a răsărit și totul a revenit la normal. A fost al naibii de uimitor. Sunt atât de trist că nu am ieșit să-l văd.

Khemjira își strânse buzele și spuse:

– Îmi pare rău, Jet.

– Hei, nu spun asta ca să te îngrijorez, omule. Vreau doar să știi că Por Kru și sătenii te-au ajutat aseară. Acum, fă o baie și apoi du-te să le mulțumești.

Khemjira dădu din cap, chiar dacă ochii îi erau încă întunecați de tristețe.

Era acum șase treizeci dimineața și mai era încă o jumătate de oră înainte de ora întâlnirii. După ce făcu o baie și se îmbrăcă, Khemjira îl urmă pe Jettana în partea centrală a casei, care era folosită pentru efectuarea ritualurilor.

Por Kru, într-o cămașă neagră cu mâneci lungi și pantaloni asortați, stătea încă pe o platformă de lemn înaltă până la genunchi, asemănătoare unei mici scene.

Jettana se târî în genunchi într-un loc nu prea departe de Por Kru și apoi se prosternă. Ridicând capul, își împreună mâinile și-i oferi un zâmbet sec.

Khemjira, văzând acțiunile prietenului său, îi urmă exemplul, dar odată ce  termină de prosternat, își aruncă ochii în jos, prea intimidat și vinovat pentru a privi fața și pungile de cearcăne de pe fața epuizată a lui Por Kru, care erau mult mai întunecate decât cele ale lui Jettana.

Pharan îl privi pe Jettana cu o privire ascuțită ca un cuțit, înainte de a se întoarce spre Khemjira, care stătea blând lângă el.

– Numele tău este Khem, nu?

– Da… da, Khun.

– Vino aici.

Khemjira tresări ușor și apoi își ridică fața, clipind rapid, nesigur dacă auzise corect.

– Haide, îl îndemnă Jettana, care încă avea mâinile împreunate, aplecându-se să-i șoptească.

Gura lui Khemjira se deschise ușor, apoi se închise în timp ce se târî repede înainte pentru a îngenunchea în fața lui Por Kru, care stătea pe platforma ridicată, dar nu îndrăzni să-și ridice ochii pentru a-i întâlni pe ai lui.

După ce făcuse baie mai devreme, Jettana îi spusese lui Khemjira că, atunci când va vorbi cu Por Kru, nu trebuia să-l privească în ochi mai mult de trei secunde, dar nu-i explicase de ce. Nici Khemjira nu întrebase, oricum i-ar fi urmat instrucțiunile.

Pharan nu era preocupat de modul în care Khemjira reacționa față cu el. Ceea ce-l intrigă fură cuvintele lui Ran Phueng, dușmanul karmic al lui Khemjira.

– Ascultă, prunc nebun. Da, de dragul bunicului tău, care nu m-a rănit…

Ran Phueng îl cunoștea pe bunicul lui Pharan. Asta însemna că cei doi se mai întâlniseră înainte, iar Pharan simțea o ciudată familiaritate față de numele lui Khemjira. Asta îl făcuse să vrea să clarifice unele îndoieli care persistau în mintea lui.

– Scoate ce porți în jurul gâtului, spuse el pe un ton neutru.

Khemjira tremură ușor înainte de a încerca să îndepărteze takrutul.

– Arată-mi-l. Nu-l da jos.

Khemjira înghiți cu greu, surprins de tonul sever al lui Por Kru, dar se conformă scoțând colierul takrut de sub cămașă. Apoi, își coborî mâinile în poală, închise ochii și-și înclină capul pentru ca Por Kru să vadă clar.

– P … Poftiți, Khun.

Por Kru rămase inexpresiv, în timp ce Jettana trebui să-și strângă buzele pentru a-și suprima râsul. Nu mai văzuse niciodată pe cineva atât speriat de Por Kru care să se poarte într-un mod atât de comic.

Pharan, care stătuse așezat cu picioarele încrucișate, se ridică și-și așeză picioarele pe podea. Mâna lui se întinse după o frunză de betel de pe tava de alamă cu care ridică takrutul lui Khemjira și se aplecă pentru a arunca o privire mai atentă. În timp ce Khemjira simți mirosul emanat de Por Kru, închise ochii strâns, fără să îndrăznească să respire.

Pharan se uită strâmb la obiect. Acesta era un takrut din piele de tigru asupra căruia bunicul său aruncase magie. Era unul autentic din care doar trei existau în lume.

Unul era în posesia prietenului apropiat al bunicului său, un renumit călugăr, care era acum călugăr tudong[1] în pădure și despre care Pharan nu mai auzise de ani de zile.

Al doilea îi aparținea nepotului său, adică lui.

În ceea ce-l privește pe ultimul proprietar, nu-și imaginase niciodată că va fi un băiat fără nicio legătură aparentă cu bunicul său.

Dar dintr-o dată, Pharan își aminti de asta. Fusese acum șaisprezece ani când el era încă la liceu. Pe atunci, bunicul său mergea adesea în diferite provincii pentru a exorciza fantome, așa cum era angajat să facă, însoțit de trei ucenici-Chaiya, Lah și Mhek, cei mai puternici trei șamani din sat.

În acea zi, bunicul său venise să-l viziteze acasă. Pe atunci, încă locuia cu tatăl său. Bunicul îi adusese dulciuri și suveniruri din provinciile în care fusese și vorbise despre munca sa, ca de obicei.

– Am întâlnit o familie de trei persoane în Kanchanaburi. Tatăl și mama erau bine, dar copilul de trei ani nu va trăi mult. E blestemat, știi? De inamicul karmic. Indiferent de câte ori au încercat să-l îndepărteze, nu a fost mai bine. De fiecare dată când copilul s-a îmbolnăvit… aproape că a murit. Probabil că nu va trăi până la vârsta de cinci ani…Oh, numele copilului era Khemjira. Frumos nume, nu-i așa? Dar e băiat.

Avea o față atât de drăguță și de  adorabilă. Mi-a plăcut de el, așa că i-am dat takrutul din piele de tigru. Ha, ha, ha!

Bunicul său râsese din toată inima, dar Pharan se încruntase, neînțelegând de ce făcuse asta, așa că îl întrebase:

– Nu ai spus că nu ar trebui să ne amestecăm în treburile karmice ale altora?

Bunicul său dădu din cap.

– Ei bine, era atât de drăguț, încât nu m-am putut abține să nu-mi fie milă.

Zece ani mai târziu, bunicul său murise de bătrânețe. Cu toate acestea, înainte de a muri, suferise dureri și chinuri îngrozitoare. Imaginile bunicului său vomitând sânge negru, zvârcolindu-se în agonie, căutând în delir moartea în fiecare noapte, încă se agățau de amintirea lui Pharan, în special dorința sa de a muri pe care și-o va aminti până la propria moarte.

– Să practici magia albă, nu magia neagră. Și nu te amesteca în treburile karmice ale altora dacă nu vrei să suferi așa cum am suferit eu.

Pharan eliberă takrutul și se întoarse la locul său inițial după ce primi răspunsul. Următorul lucru pe care vru să i-l spună lui Khemjira fu legat de acel vas de lut inscripționat cu caractere pali pentru a lega spiritul.

– Spiritul din acest vas este cel al mamei tale, spuse Por Kru.

Inima lui Khemjira se scufundă. Ochii lui se uitau neîncrezători la vasul de lut.

– M… Mama mea?

Pharan dădu ușor din cap, indiferent dacă Khemjira îl credea sau nu.

– Mama ta a fost cu tine tot timpul. Este un spirit slab care poate exista numai datorită intenției sale pure de a te proteja și pentru că a acumulat o mulțime de merite în timp ce era în viață, iar takrutul pe care l-ai purtat în jurul gâtului încă din copilărie, te-a ținut în siguranță ca să nu fii capturat de ceilalți dușmani karmici.

Să practici magia albă, nu magia neagră. Și nu te amesteca în treburile karmice ale altora dacă nu vrei să suferi așa cum am suferit eu.

– Dar magia din takrut a dispărut complet. Mama ta a supraviețuit pentru că încă mai există oameni care îi trimit merite…

Ochii lui Khemjira ardeau de lacrimi. Acea persoană trebuie să fie tatăl său, pentru că el nu avusese timp să facă merite pentru mama sa în toate aceste ultime luni.

Pharan privi în tăcere fața înlăcrimată a lui Khemjira dar, cu toate acestea, nu se gândi să-l mângâie.

– Mama ta nu este slujitoarea spirituală a cuiva care să o protejeze. Dacă nu aș fi lăsat-o să se refugieze în vasul de lut noaptea trecută, spiritul ei ar fi fost distrus.

Khemjira, amintindu-și visul din această dimineață, nu-și putu stăpâni lacrimile. El credea fiecare cuvânt pe care Por Kru i-l spunea și se prosternă recunoscător.

– Vă mulțumesc foarte mult. Vă mulțumesc pentru că ați salvat-o pe mama mea.

Pharan se uită la Khemjira fără să-i accepte recunoștința, apoi continuă:

– După asta, dușmanul tău karmic va deveni și mai puternic. Dacă mama ta încă încearcă să te protejeze așa cum a făcut-o, nu va dura mult până când o va lua.

Khemjira clătină din fața înlăcrimată, cu ochii mari implorând în timp ce se uită la fața lui Por Kru.

– Deci, ce ar trebui să fac?

Pharan ridică vasul de lut pentru a-l așeza în fața lui.

– Ia-l și pune-l la templu ca să-i facă Ritualul Înălțării [2]pentru ea. Las-o să meargă unde îi este locul.

Khemjira își trase nasul, dând din cap și ștergându-și lacrimile cu mâneca înainte de a îmbrățișa vasul.

– Pot să o fac mâine? Eu… Vreau să petrec o ultimă noapte cu mama mea.

Pharan se uită la Khemjira, care încă plângea. Nedorind să recunoască că i se făcuse milă, se prefăcu că își soarbe cafeaua neagră și răspunse:

– Fă ce vrei.

– Mulțumesc, spuse Khemjira, prosternându-se din nou de bucurie.

Curând era timpul să se întâlnească cu membrii clubului, așa că luă în grabă vasul de lut pentru a-l depozita în dormitorul său.

Khemjira așeză vasul lângă pat, fără să uite să mângâie ușor capacul, și-i șopti mamei sale:

– Am atât de multe lucruri despre care vreau să vorbesc cu tine, mamă. Voi reveni în curând.

Între timp, Jettana, văzându-l pe Khemjira cărând oala, se apropie repede de Por Kru.

– Por Kru, noaptea trecută a fost dușmanul karmic al lui Khem?

Pharan se uită acuzator la Jettana înainte de a da un răspuns scurt:

– Da.

Jettana îi zâmbi slab.

– He, he, îți mulțumesc că l-ai protejat. Ești cu adevărat ceva… au! țipă Jettana  în timp ce Por Kru îl lovea în cap cu marginea unei tăvi din oțel inoxidabil, provocându-i lacrimi de durere.

– Doar o dată. Dacă se întâmplă altceva, nu te voi ajuta. Te descurci singur.

– Oh, haide. Nu vezi cât de jalnic este? Este atât de fragil încât o rafală de vânt l-ar putea spulbera. Cum ar putea el să înfrunte un spirit puternic ca acesta?

Pharan se uită la elevul său cu o privire aspră.

– Nu mă face să repet.

Jettana își strânse buzele. De obicei, nu se certa cu Por Kru, dar de data aceasta, trebuia să facă o excepție pentru Khemjira.

– Dacă nu-l ajuți, le voi spune tuturor numărul tău de telefon!

Pharan ridică imediat piciorul și-l lovi pe Jettana.

[1] Călugărul Tudong (พระธุดงค์) este un călugăr care călătorește prin mediul rural, comportându-se ca un ascet.

[2] Ritualul Înălțării (พิธีสวดส่งวิญญาณ) este un ritual pentru a trimite sufletul de pe pământ într-o lume mai bună și mai înaltă a existenței.