Spiritul renăscut – Capitolul 21

Versiunea audio:

https://www.youtube.com/watch?v=mgaHVNyUezE

De ce trebuie să atingi pe cineva pe care tocmai l-ai văzut pentru prima dată…

Acesta era gândul care-i trecu prin minte lui Pharan în timp ce intervenea.

Pharan se întoarse în camera lui să mediteze și să reflecteze asupra acțiunilor sale, pentru că astfel de comportamente copilărești nu ar fi trebuit să aibă loc.

Dacă consecințele revizitării vieții sale trecute erau atât de grave, ar  trebui să fie mai precaut în viitor…

La trei zile după acel incident, Khemjira urmă cu sârguință sfatul lui Jettana. Se trezea devreme pentru a curăța casa și a găti. În timpul liber, medita și asculta canale budiste la radio. Când se plictisea, desena în caietul său de schițe, fără să iasă din casa lui Por Kru din motive de siguranță.

Cel mai important, Khemjira evita să-l vadă pe Por Kru dacă nu era necesar. Nu trecea aproape niciodată prin zona de ritual. De la a trage cu ochiul pe furiș acolo mai multe ori pe zi, se limită la o dată sau de două ori pe zi…

Khemjira voia cu adevărat să îi ceară scuze lui Jettana, dar nu putea să îl ignore complet pe Por Kru în felul acesta.

Acum, Khemjira făcea toddy palm în sirop[1] ca desert, deoarece Kaew adusese câteva pe motocicleta ei în acea dimineață. După ce termina, Khemjira plănuia să le pună în pungi pentru a le împărți cu ea.

Când a venit ora prânzului, Jettana și Charnwit coborâră să i se alăture lui Khemjira în bucătărie. Îl ajutară la căratul mâncării, pentru a se așeza și a mânca pe așternutul de bambus. Khemjira, care tocmai terminase de preparat desertul, opri aragazul, plănuind să îl servească după ce terminau de mâncat. Nu uită să pună deoparte o porție pentru Por Kru, ca de obicei.

– Khem, hai să mergem astăzi la piață, spuse Jettana, încântat de șansa de a ieși.

– Mmm, șeful este ocupat astăzi? întrebă Khemjira, clipind  surprins că șeful satului, de obicei, avea grijă să cumpere el alimentele.

– Da, bunica Si nu se simte bine, așa că a dus-o la un doctor din oraș, răspunse Jettana.

Auzind acest lucru, Khemjira întrebă repede:

– Ce este în neregulă cu bunica Si?

– Ei spun că este doar o banală răceală, nimic serios. Așa sunt bătrânii. Se udă puțin de la ploaie și se simt rău.

Dacă Jettana spunea așa, se simțea ușurat. Soțul bunicii Si murise la mai puțin de doi ani după ce se căsătoriseră, lăsând-o fără copii. În plus, rămăsese singură și refuzase să se recăsătorească. Dacă se întâmpla ceva grav, Khemjira se îngrijora că nu va fi nimeni să aibă grijă de ea.

– Hai să găsim timp să o vizităm împreună, bine?

– Da, sigur. Oricum aveam de gând să o ajut să-și umple frigiderul, spuse Charnwit care stătea liniștit, ascultând în timp ce servea mâncarea în farfuriile lui Jettana și a lui Khemjira, lăsând conversația lor să curgă lin. Acest gest devenise natural pentru el, ca și cum trupul lui se mișca de la sine. Și, în scurt timp, ar fi devenit un lucru normal pentru toți.

Deoarece Jettana și ceilalți trebuiau să meargă astăzi la piață, Pharan intenționa să termine ora mai devreme. După ce-i lăsă pe ceilalți să mănânce primii,  coborî scările până la etajul inferior pentru a lua prânzul după-amiază. Aceasta devenise o rutină zilnică pentru el, pentru a evita întâlnirile directe cu Khemjira.

Khemjira era de asemenea conștient că Por Kru îl evita. De fiecare dată când cobora să mănânce, de obicei își găsea altceva de făcut. Dar astăzi, Khemjira pregătise desertul, așa că rămase să îl servească după ce Por Kru termină de mâncat.

– Por Kru, dorești niște inimă de palmier în sirop? spuse Khemjira ieșind din bucătărie. Stătea în spatele scaunului pe care era așezat Por Kru, și îl întrebase cu o atitudine timidă. Pharan, care era pe cale să se ridice și să plece, se așeză încet la loc și spus simplu:

– Adu aici.

Khemjira își strânse mâinile, încercând să nu fie prea entuziasmat și amintindu-și că Por Kru mânca aproape orice. Ar fi mâncat orice era disponibil, chiar dacă altcineva decât el ar fi gătit. Cu acest gând, se întoarse să adune inima de palmier parfumat într-un castron și o aduse să-l servească pe Por Kru. După aceea, intenționa să plece, dar Por Kru îl chemă să rămână.

–Așteaptă, spuse Por Kru și apoi savură încet desertul pe care îl pregătise Khemjira și-l termină în mai puțin de trei minute, fără să lase măcar o picătură în urmă. Apoi se ridică și se întoarse cu fața la Khemjira, care stătea cu capul plecat.

Apoi, îi întinse cinci bancnote de o mie de baht.

– Pentru mâncare. Cumpără suficientă pentru o săptămână și folosește restul pentru a cumpăra haine și lucruri necesare pentru voi trei, spuse Pharan, observând că Khemjira și prietenii săi purtau aceleași câteva ținute.

– Mulțumesc, dar e în regulă, Por Kru, eu…

Khemjira clătină din cap, împiedicându-se de cuvinte în timp ce încerca să-l refuze pe Por Kru din politețe.

Dar apoi se gândi la ceilalți și nu se putu hotărî să refuze. Chiar dacă nu și-ar fi dorit, nu știa dacă Jettana și Charnwit aveau nevoie de ei. Totuși, cinci mii de baht nu erau un pic cam mult?

Khemjira era atât de pierdut în gânduri încât nu observă oftatul lui Por Kru, care îl făcu să se simtă vinovat și incapabil să refuze. Își strânse buzele în liniște.

În cele din urmă, Por Kru împături bancnotele de cinci mii de baht în două și le vârî în buzunarul cămășii cu mânecă scurtă a lui Khemjira. Apoi se întoarse și plecă imediat.

Khemjira se simțea descurajat, dar din moment ce Por Kru îi dăduse, nu ar fi fost corect să îi refuze. El decise să se consulte cu Jettana și Charnwit cu privire la cel mai bun mod de a folosi cele cinci mii de baht.

La ora trei după-amiaza, Jettana și Charnwit ieșiră din camera de meditație. La cererea șefului satului, unul dintre ucenicii lui Por Kru aduse o camionetă pentru ca ei să meargă la piață. După ce acesta îi aduse un omagiu lui Por Kru și purtă o scurtă conversație, se urcă în spatele motocicletei conduse de soția sa, care venise să îl ia.

– Cine va conduce? întrebă Khemjira în timp ce cei trei se pregăteau în cameră. El nu putea conduce o mașină. Putea să meargă pe bicicletă și abia se descurca cu o motocicletă. De obicei, mergea pe jos peste tot.

– Conduc eu, spuse Jettana în timp ce aplica pudră pentru bebeluși pe măsuța de toaletă. Khemjira, care își aplica niște cremă de protecție solară lângă el, rămase cu gura căscată, ușor surprins.

– Știi cum să conduci o mașină? Eu nu credeam că știi.

– Da, de când aveam paisprezece ani. Tata m-a învățat.

Khemjira clătină din cap cu invidie. Chiar dacă ar fi existat cineva care să îl învețe să conducă, îi era prea frică să încerce măcar. Mersul pe jos i se părea mai sigur și mai confortabil. Apoi se întoarse să îl întrebe pe Charnwit, care își aranja părul pe partea cealaltă:

– Dar tu? Știi să conduci?

Charnwit dădu din cap uitându-se la Khemjira prin ochelarii săi cu lentile groase.

– Mă descurc, dar mama mă lasă rareori pentru că am vederea slabă.

Khemjira îi aruncă o privire compătimitoare. Charnwit zâmbi și-i ciufuli jucăuș părul lui Khemjira, ca și cum ar fi vrut să spună că nu era mare lucru.

După ce fură gata, urcară în camionetă și se îndreptă direct spre piața din oraș.

Vremea era destul de caldă, iar piața era plină de oameni la acea oră. Cei trei intenționau să cumpere rapid alimente și să se întoarcă acasă. Pe lângă cumpărarea ingredientelor pentru gătit, Jettana, Khemjira și Charnwit își aleseră și câte trei ținute.

În cea mai mare parte, ei cumpărară bumbac traditional, articole de îmbrăcăminte făcute de localnici și câteva obiecte personale, pentru că urmau să se întoarcă în Bangkok săptămâna viitoare.

Cu toate acestea, nu se așteptau ca, în timp ce se plimbau prin piață, să dea peste Phukka Phong, fiul șefului de subdistrict Chang, pe care îl întâlniseră cu trei zile în urmă.

Astăzi, Phukka Phong fusese însărcinat să fie șofer pentru mama și sora sa, dar văzând mulțimea, decisese să aștepte lângă ieșirea din piață în loc să se alăture lor.

Simțindu-se puțin frustrat pentru că mama și sora lui întârziau prea mult, iritarea lui păru să dispară când îl văzu pe Khemjira, pe care nu se aștepta să-l întâlnească din nou. Supărarea-i fu înlocuită cu un sentiment de bucurie și se apropie repede să-l salute.

– Bună, Khem. Ne întâlnim din nou, spuse Phukka Phong cu un zâmbet și cu ochii sclipitori.

Khemjira, deși surprins, reuși să schițeze zâmbet și îl salută, știind că era cu câțiva ani mai tânăr decât Phukka Phong.

– Bună ziua, Phong.

– Oh, Phong, bună.

Phukka Phong fusese salutat de Jettana, care tocmai îl ajunsese din urmă pe Khemjira. Rămăsese în urmă pentru că se târguise cu un vânzător de pui.

Jettana și Phukka Phong se cunoșteau destul de bine deoarece familiile lor erau funcționari publici și locuiau nu departe una de cealaltă. Se vedeau de când erau copii. Când Jettana era doar un copil mic care nu putea riposta când era hărțuit, Phukka Phong era cel care era mereu acolo să-l protejeze.

– Charn, acesta este Phong. Phong, el este Charn, ucenicul lui Por Kru.

Jettana profită de ocazie pentru a-l prezenta pe Charnwit lui Phukka Phong.

Charnwit îi zâmbi și dădu ușor din cap, în timp ce mâinile îi erau ocupate.

– Bună. Uau, ați cumpărat o mulțime de lucruri. Cum vă întoarceți? Aveți nevoie de ajutor? întrebă Phukka Phong nerăbdător, sperând să marcheze câteva puncte cu Khemjira, dar Jettana scutură din cap.

– Nu, e în regulă, Phi. Am venit cu mașina până aici.

– Oh, înțeleg… spus Phukka Phong, clar dezamăgit.

Khemjira evită imediat contactul vizual cu el. În acel moment, Jettana simți ceva și-și miji ochii, dar nu spuse nimic.

Văzând că era o ocazie rară, Phukka Phong nu vru să rateze șansa de a-l cunoaște mai bine pe Khemjira și-i sugeră:

– Vreți să mergeți cu mine diseară la târgul templului din oraș? O să fie și un spectacol Mor Lam [2]. Pot să vă iau seara.

De îndată ce Jettana a auzit cuvântul “mor lam”, ciuli urechile, iar ochii îi sclipiră. Sângele i se încălzea de emoție. În timpul liceului, nu ratase niciun templu. Jettana și mor lam erau întotdeauna împreună.

– Khem, vrei să mergi? Templul din oraș are un târg mare în fiecare an. Este multă mâncare și sunt și jocuri, spuse Jettana și a făcut ochii mari pentru a-l convinge pe Khemjira.

Khemjira se gândi că, cu atâta entuziasm, Jettana nici măcar nu trebuia să îl întrebe….

– Ei bine, dacă Por Kru ne lasă să mergem, eu voi merge. Dar tu, Charn? Vrei să mergi și tu?

Khemjira se întoarse să-l întrebe pe Charnwit și îl împinse pe Jettana cu cotul în timp ce stătea acolo, presându-l pe Charnwit cu privirea.

Charnwit dădu din cap.

– Sunt de acord cu orice, dar așa cum a spus Khem, ar trebui să-l întrebăm mai întâi pe Por Kru.

Khemjira încuviință din cap. Jettana se întoarse apoi pentru a-i zâmbi lui Phukka Phong.

– Așa rămâne. O să te sun mai târziu.

[1] Toddy palm – inimă de palmier

[2] Mor Lam este un cântăreț expert în interpretarea unor cântece tradiționale din Laos și Isan. El cântă după realizarea meritelor în timpul festivalurilor sau al ceremoniilor