Spiritul renăscut – Capitolul 8

Spiritul renăscut – Capitolul 8

Toți șamanii din sat se treziră simultan când simțiră pericolul. Sunetul bufnițelor de hambar răsuna în vânt dinspre vest, direcția în care locuia Por Kru Pharan, șamanul respectat de toată lumea din sat.

Cu toții își aruncară păturile și se ridicară pentru a împacheta obiecte esențiale în sacii lor, inclusiv Chaiya, proprietarul casei cu numărul patruzeci și șase și unul dintre cei mai puternici zece șamani din sat.

– Ce se întâmplă, dragă?

Kaew simți, de asemenea, că se întâmpla ceva groaznic când îl văzu pe soțul ei ridicându-se brusc să-și schimbe hainele, arătând grăbit ca și cum ar fi destinat să meargă undeva.

– Mă duc acasă la Por Kru. Se pare că ceva rău este pe cale să se întâmple. Te rog să ai grijă de copii până dimineață și asigură-te că nimeni nu iese afară, o instrui Chaiya. Kaew dădu din cap, fără să intenționeze să îl oprească pe soțul ei de a-l ajuta pe Por Kru Pharan, căruia întreaga sa familie precum și tot satul îi datorau multă recunoștință.

– Să fii atent, dragule, spuse ea.

Chaiya dădu din cap, își aruncă geanta peste umăr și părăsi casa. Afară așteptau, Lah și Mhek, colegi șamani de același nivel. După o scurtă conversație, se grăbiră să ajungă la casa lui Por Kru.

Între timp, Charnwit, care nu putea adormi pentru că nu era obișnuit cu locul, deschise ochii în întunericul dormitorului său și auzi sunetul unei uși care se deschidea și voci în fața casei.

– Ce fac ei la ora asta? se încruntă Charnwit, curiozitatea lui devenind din ce în ce mai mare. Se ridică pentru a deschide ușor fereastra și aruncă o privire afară pentru a-i vedea pe Chaiya și pe alți doi bărbați pe care Charnwit îi recunoscu ca proprietarii caselor la care stăteau colegii săi membri ai clubului.

Unde se duc?

Mintea lui Charnwit era plină de suspiciune, deoarece, în afară de aceștia trei, mai erau și alți câțiva bărbați care mergând pe stradă, trecură pe lângă casa lui Chaiya și se îndreptară spre vest.

… la fel cum au mers Jettana și Khemjira mai devreme în această seară?

Ce se întâmpla acum? Ce ascundeau cei doi și oamenii din acest sat?

Charnwit deschise ușa, hotărât să-l urmărească pe Chaiya. Cu toate acestea, când ușa se deschise, o văzu pe Kaew, soția lui Chaiya, stând și cosând la lumina unei lămpi cu kerosen în mijlocul casei.

– Oh, unde te duci, dragă? întrebă Kaew, la fel de surprinsă să-l vadă pe Charnwit treaz la această oră.

Înainte de a pleca, soțul ei recitase un khatha pentru a-i adormi pe toți cei din casă, cu excepția ei. Încercase să le trezească pe cele două fete care dormeau în cealaltă cameră, dar le găsi într-un somn adânc. Cum putea acest tânăr băiat să fie încă treaz?

– Unde s-a dus Lung[1] Chai, Paa[2]? întrebă Charnwit direct.

Kaew se uită fix la tânăr pentru o lungă perioadă de timp simțindu-i puterea mentală puternică. Știa că spunându-i s-ar putea să nu-l facă să creadă, iar el ar putea chiar să creadă că totul este o prostie superstițioasă.

– Nu-i nimic, dragă. Chai are ceva afaceri cu prietenii săi. E foarte târziu. Ar trebui să te întorci la culcare. Nu ieși. Ai încredere în mine, îl sfătui Kaew.

Charnwit se luptă cu el însuși pentru o clipă înainte de a ofta încet și de a da din cap. Curios cum era, nu voia să provoace probleme gazdelor sale, așa că se întoarse fără tragere de inimă în camera lui.

Cu toate acestea, indiferent ce făcea, nu se putea forța să adoarmă.

Micul templu din sat găzduia un total de treisprezece călugări și novici. În acest moment, Luang Por Sua, starețul, merse de-a lungul potecii și se opri în fața ușii casei unui călugăr.

– Amorn, strigă el încet.

Ușa casei se deschise și Amorn, care îngenunchease în spatele ușii, se prosternă în fața lui  Sua de trei ori înainte de a-și uni mâinile și de a-l întreba:

– Este ceva ce ai nevoie să fac, Luang Por?

– Du-te și adu alți călugări și novici la pavilion… chiar acum.

Amorn putea să-și dea seama din tonul starețului că ceva rău era pe cale să se întâmple. Tânărul călugăr ascultă porunca și se prosternă înainte de a pleca să facă așa cum i se spusese.

Nu după mult timp, treisprezece călugări și novici se adunară la pavilion. Unii erau calmi și reținuți, în timp ce alții păreau panicați și alarmați, nesiguri de ceea ce-l făcuse pe stareț să-i cheme în acest moment. Cu toate acestea, ei nu  puseseră întrebări, ci pur și simplu făcuseră așa cum li se spusese.

Kappiyas pregătiseră locuri pentru toți călugării, care stăteau la rând, strângându-și mâinile, ținând un fir sfânt care fusese transmis tuturor. Când Starețul începu să conducă cântările, toți călugării cântară la unison:

“Burapharatsaming phraphutthakunang Burapharatsaming phrathammetang. Burapharatsaming phrasangkhanang. Thukkharokhaphayang wiwanchaiye. Sapphathuk sapphasok sappharok sapphaphai. Sapphakhro saniadchanrai wiwanchaiye. Sapphathanang sapphalaphang phawantume rakkhantu surakkhantu.” [*][3]

Cântecul umplu terenul templului, insuflând un sentiment de pace. În acel moment, personaje pali aurii, invizibile cu ochiul liber, formară încet o barieră protectoare în jurul satului, protejându-l de toate forțele răuvoitoare care căutau să pătrundă în el.

Călugării și ucenicii magiei aveau propriile căi de practică, dar mai presus de toate, practicile lor aveau un scop comun: să se protejeze pe ei înșiși, să protejeze familiile lor și oamenii din acest sat.

Când toată lumea ajunse la casa lui Por Kru Pharan, unii rămaseră de pază în jurul ei. Cei mai puternici zece practicanți de magie formară un șir și urcară în casă însoțiți de sunetul pașilor care scârțâia pe scări.

La poalele scărilor, doi băieți cu fețe asemănătoare erau îngenuncheați de o parte și de alta, cu mâinile împreunate ca și cum ar fi vrut să invite magia practicanților în casă.

Dacă cineva venea aici și nu-i găsea pe cei doi servitori spirituali așteptând pe scări, însemna că în acea zi, Por Kru Pharan nu era disponibil să se întâlnească cu nimeni. Toți practicanții știau bine acest lucru.

Chaiya, Lah și Mhek fuseseră cândva ucenicii lui Por Kru Sake, bunicul lui Pharan. Când acesta murise, el transmisese cunoștințele sale magice nepotului său. Toți trei îl vedeau pe Por Kru Pharan ca pe o persoană cu mari merite. Caracterul și personalitatea pe care le observaseră la Pharan încă de când era copil le indicase acest lucru.

Por Kru Sake îl iubise foarte mult pe acest nepot. Înainte de a muri, el îi rugase pe săteni să-l ajute și să aibă grijă de el, dar de multe ori fusese invers, nepotul avusese mai mult el grijă de săteni.

La fel ca acum zece ani, când fiul de șase ani al lui Chaiya se rătăcise în pădure și dispăruse timp de trei zile. Por Kru Pharan, care fusese hirotonit călugăr la acea vreme, fusese cel care mersese să-l găsească și-l adusese înapoi foarte slăbit. Această imagine rămăsese gravată în memoria lui Chaiya. La fel ca toți cei care veniseră aici, Lah și Mhek fuseseră, de asemenea, ajutați de Por Kru Pharan în mai multe rânduri.

Nu avuseseră niciodată șansa să-i răsplătească bunătatea, iar acum, cu multe spirite rău intenționate îndreptându-se spre această casă, nu ar sta cu mâinile în sân.

Când intrară în casă, văzură spatele unei persoane în fața altarului buddhist. Toată lumea îngenunche și se prosternă cu respect.

Pharan rămase în meditație, conștient că ucenicii săi și cei ai bunicului său vor veni la el. Buzele lui recitau continuu khatha fără pauză.

Chaiya, cel mai mare dintre cei zece, se târî înainte, scoase o tavă cu lumânări și le distribui pentru ca toată lumea să le aprindă.

Le aranjară într-un pătrat în jurul lor și al lui Por Kru. Apoi se târâră în spatele lui. Unii scoaseră cărți scrise cu incantații magice și toți începură să recite khatha la unison cu Por Kru.

” [4] Sakke kāme ca rupe kirisikharatate.”

Jettana simți, de asemenea, ceva neliniștitor. De fapt, simțea asta de ceva vreme.

Sunetul bufnițelor străpunse aerul și urechile lui Jettana, trezindu-l instantaneu. Cu toate acestea, Khemjira rămase profund adormit.

Sunetul persistă o vreme înainte de a se opri. Bufnițele se împrăștiară în diferite direcții dar Jettana, oricât de epuizat ar fi fost, nu îndrăznea să adoarmă din nou. El vru să iasă afară pentru a verifica, dar se temu să nu se supună ordinului lui Por Kru de a nu părăsi camera până în zori.

După un timp, auzi sunetul mai multor pași care urcau scările. Jettana deschise ochii și se ridică, uitându-se la Khemjira, care încă dormea pe pat.

– Khem… hei, Khem.

 Jettana încercă să strige puțin mai tare decât de obicei, dar Khemjira nu se trezi. Se ridică, îi puse mâna sub nas și oftă ușurat când îi simți respirația.

Dar asta nu era bine. Cu fiecare zi care trecea, somnul lui Khemjira devenea din ce în ce mai adânc, atât de adânc încât putea fi somnambul, ceea ce era foarte periculos. Jettana se temea că într-o zi Khemjira ar putea cădea într-un somn atât de adânc încât nu se va mai trezi niciodată.

Jettana era neliniștit, neștiind ce se întâmplă afară. Dar când auzi sunetul scandării, fața i se făcu palidă instantaneu.

Cântecul pe care-l auzea era Cântarea Invitației Îngerilor, menită să-i cheme pe toți îngerii să asculte Dharma [5], astfel încât să poată ajuta la protejarea oamenilor de pericol și de rău.

Se credea că, cu cât cântărețul avea mai mult merit, cu atât cântecul va crește mai tare, ajungând la cel mai înalt nivel al cerului.

După incidentul din cimitir de acum cinci ani, când se dezlănțuise iadul, Jettana nu-l mai auzise pe Por Kru cântând acest khatha din nou. Nu era nevoie să ghicească ce urma să se întâmple.

Jettana se ridică repede, aprinse o lumânare și o puse în fața lui. Strângându-și mâinile în rugăciune, el închise ochii pentru a se concentra și a asculta cât de departe progresase cântarea exterioară înainte de a începe să recite.

” …” titthāna santike yam munivāravachanaṃ sadhāvo me sunantu[6].”

Spiritul lui Pharan văzu o hoardă de pretas și alte spirite, mai mult de o sută de spirite puternice, convergând și avansând spre sat. Aceste spirite răuvoitoare  se îndreptau direct spre acest loc, cu intenția de a revendica viața lui Khemjira.

De ce trebuiau să vină într-o asemenea măsură?

Pharan nu putea decât să se întrebe. Spiritul său se despărți și plecă în căutarea sufletului răuvoitor care era dușmanul karmic al lui Khemjira, o femeie de acum patru secole, îmbrăcată în haine de sclavă din acea epocă.

Dar, indiferent cât de mult o căută, el nu o găsi și nici pe Cha Yod, fratele său din viața anterioară…nu era nicăieri de găsit.

Unde ar putea fi?

În timp ce o parte a spiritului său cutreiera pădurea adâncă de ceva timp, scena din fața ochilor lui Pharan se schimbă brusc.

Dintr-o hoardă de spirite înspăimântătoare care alergau,  mergeau sau se  târau, scena se schimbă într-o casă thailandeză veche, acum abandonată și dărăpănată, plină de praf și de pânze de păianjen.

– Mă căutai?

Pharan auzi vocea rece a unei femei, dar nu putu vedea vorbitorul, așa că nu răspunse.

– Să nu te amesteci în această afacere. Predă sufletul copilului și al mamei lui, altfel moartea va fi asupra ta.

Pharan răspunse încet:

– Ce ți-a făcut acel copil? Nu poți să-l lași să plece?

Ucenicii care stăteau în spate auziră și ei aceste cuvinte, dar continuară să cânte khatha fără oprire.

– Liniște! Ce fac eu nu este decât treaba ta! Să mi le trimiți. Altfel moartea va fi asupra ta! Ascultă, iubitorule nechibzuit. Da, dragul tău, bunicul tău, nu mi-a provocat nici o rană. Prin urmare, fii bun și nu mă provoca!

– Nu-i voi lăsa să plece!

Pharan își rechemă spiritul înapoi în corpul său fizic. Ochii îi străluceau în timp ce privea flacăra lumânării, urechile sale ascultând țipetele ce nu veneau de departe și simțind duhoarea descompunerii și mirosul acru al fantomelor purtate de vânt. Treisprezece pretas și peste o sută de spirite ieșiră din pădure și-i înconjurară casa, dar nu putură intra datorită straturilor multiple de bariere magice stabilite de practicanții magiei.

Chaiya și ceilalți ucenici auziseră, mirosiseră și simțiseră sosirea acelor spirite, dar nu se panicară prea mult. Chiar și în timp ce sudoarea le curgea pe gât, își țineau mâinile strânse, așteptând să audă ce va face Por Kru în continuare.

După incantarea Invitației Îngerilor, ceea ce urmă fu invocarea zeităților și a tuturor ființelor sacre.

– Cu toții concentrați-vă, limpeziți-vă mintea, renunțați la dorințele voastre și nu ezitați nici măcar o secundă, îi instrui Pharan, încă așezat cu spatele la ei. Închise ochii încă o dată pentru a pronunța invocația:

– Eu, Pharan Ruangdech, fac apel la puterea veneraților mei învățători, Buddha, Dharma, Sangha, părinții mei, părinții mei spirituali, protectorii mei spirituali ai fiecărei nașteri, păzitorii mei angelici, precum și marii mei zei, Bodhisattva, și cei mari din cele nouăsprezece niveluri ale cerului, șaisprezece niveluri ale raiului Brahma-loka, cincisprezece lumi, paisprezece tărâmuri ale Nagas și douăzeci și unu de tărâmuri ale Phra Mae Thorani[7]  și zeița Ganga [8]. Vă rog să protejați, să păziți și să mă protejați pe mine, pe cei dragi, pe ucenicii mei și pe fiecare viață din acest sat de orice rău sau pericol.

Luang Por Sua părea să audă vocea lui Por Kru Pharan purtată de vânt, simțind spiritul pur și plin de compasiune al tânărului care dorea să protejeze satul.

Ca și cum ar fi primit încurajări, Luang Por Sua cântă cu voce și mai ridicată, determinându-i pe ceilalți călugări să-i urmeze exemplul:

– Chem ființele și obiectele sfinte din univers din toate cele opt direcții. Veniți și vă transformați în șapte pereți de cristal. Veniți și apărați-ne de orice rău…

În acel moment, după invocarea zeităților și a ființelor sacre, pe cer apăru brusc o lumină aurie strălucitoare. Picăturile de ploaie începură să cadă, dar acestea nu erau picături de ploaie obișnuite, pentru că spiritele care fuseseră prinse în ploaie se zvârcoleau și plângeau în agonie. Treisprezece fulgere loviră capetele celor treisprezece Pretas, creând un sunet reverberând prin toată casa. Jettana era atât de surprins încât ieși din meditație în timp ce Khemjira rămase profund adormit.

În plus față de ploaie, pământul umed începu să se transforme într-o groapă de noroi, aspirând spiritele răuvoitoare care încercau să se îndepărteze, trăgându-le în jos, sub pământ. Țipetele lor răsunau în semn de protest înainte ca noroiul să le urce în gură, toate astea sub ochii practicanților de magie care stăteau cântând incantații în ploaie. Între timp, cei de la etaj asistau la toate scenele prin vederea lor magică.

Toți credeau că picăturile de ploaie și fulgerele fuseseră dăruite de Phra Pirun, zeul apei și al ploii în timp ce groapa de noroi care înghițise spiritele era lucrarea lui Phra Mae Thorani.

Cele două zeități  răspunseseră dorinței lor doar pentru că cel care îi invocase era cineva care avea un mare merit sau care avea o inimă pură. Altfel, ei nu ar fi putut fi martorii unei astfel de puteri miraculoase.

La scurt timp totul se disipă și pacea reveni. Lumina blândă a soarelui unei noi dimineți pătrunse în casă, învăluind silueta nemișcată a lui Por Kru. În acel moment, toți ucenicii se prosternară la unison.