TĂRÂMUL TĂU- Capitolul 13

Retragere

Punctul de vedere al unei terțe persoane

De-a lungul celor douăzeci și unu de ani de viață, Phop experimentase diverse forme de iubire. Își adora și îi iubea pe părinții, frații și prietenii săi. Era o iubire altruistă. Recent, însă, Phop descoperise o iubire complet diferită, care îi răsturnase viața cu susul în jos. Odată un tânăr liniștit și practic, acum era consumat de gânduri și emoții tumultoase și amețitoare, dorindu-și constant persoana care îi ocupa mintea.

Pe măsură ce se apropia sfârșitul după-amiezii și ziua lui de muncă era aproape de final, Phop își termină patrularea și se îndreptă spre comandant pentru a depune raportul zilnic de incidente. Astăzi, însă, nu reușise să se concentreze. De fiecare dată când încerca să scrie, amintirile din seara precedentă îi umpleau mintea. Își amintea foarte clar atingerea delicată a nasurilor lor, obrajii celuilalt, buzele pline ale lui Klao care îl tentau să se apropie și să le guste. Încercă să-și ascundă zâmbetul, dar nu se putu abține.

– Domnule Than Muen, domnule Than Muen, strigă unul dintre subordonații săi, întrerupându-i gândurile.

– Da, ce este? răspunse Phop, încercând să-și ascundă zâmbetul incontrolabil care îi apăruse pe față în timp ce își amintea ce se întâmplase.

– Probabil ți s-a întâmplat ceva bun. Nu ai încetat să zâmbești de ceva vreme, comentă unul dintre colonei.

Părea amuzat de expresia lui Phop,  atât de mult încât băiatul se întreba dacă reușise să-și ascundă zâmbetul. Probabil că nu. Probabil că zâmbi în timp ce scria raportul,  făcându-i pe ceilalți să se îndoiască de el.

– Ceva de genul ăsta, chicoti Phop ca răspuns, dar colegii săi, intrigati de comportamentul său, îl presară să le dea o explicație.

– Așa mă gândeam și eu! Ai un zâmbet atât de dulce. Trebuie să fie o femeie! Cine este? întrebă unul dintre ei, presupunând că Phop se îndrăgostise de o femeie.

– Nu chiar, Phop le corectă presupunerea, zâmbetul slab încă persistând pe fața sa. Inima lui nu aparținea unei femei, ci aparținea cu adevărat tânărului dulce care locuia în aceeași casă cu el.

Subordonații lui continuară să-l întrebe, dar Phop știa că nu era momentul potrivit să spună cuiva adevărul despre sentimentele lui. Încheie politicos conversația și reluă scrierea raportului, chiar dacă gândurile lui se întorceau mereu la persoana care îi ocupa mintea.

Pe lângă dulceața și farmecul pe care le simțise în noaptea precedentă, exista și un vag sentiment de neliniște. Klao, cu obrajii îmbujorați și urechile roșii, dăduse semne că îi răspundea la sentimente lui Phop. Cu toate acestea, chiar dacă negase și încercase să evite să rămână singur cu el, Klao se comportase ciudat când Phop flirtase cu el în mod atât de evident.

Părea a fi tânărul și rezervatul Klao, care își ascundea emoțiile, înainte de a se muta în orașul Phichit. Dar acest nou Klao era diferit. Era sincer și deschis, exprimându-și liber părerea despre el. Cu toate acestea, încă nu acceptase sau respinsese direct sentimentele lui Phop. Era confuz. Dacă Phop nu s-ar fi prefăcut că se îneacă în acea noapte, probabil că nici nu ar fi avut șansa să se apropie de Klao.

– Oh, Muen Phop, pleci? îl strigă o voce profundă și familiară, în timp ce părăsea regimentul și se îndrepta spre doc pentru a se întoarce acasă.

Phop își lăsă deoparte gândurile pentru o clipă și își concentră privirea asupra siluetei colegului său care se apropia.

El dădu din cap în semn de confirmare, făcând cu mâna înainte de a răspunde calm.

– Da. Ce mai faci, Muen Harn?

– Tocmai m-am întors de la patrulă. Am avut noroc că golanii nu au făcut prea multe probleme astăzi, în timp ce luam notițe. Altfel, ar fi trebuit să mă întorc și să scriu un raport lung, răspunse Muen Harn oftând, în timp ce menționa situația delincvenților.

Acest lucru îi aminti lui Phop de întrebarea nerezolvată la care se gândea.

– Apropo de criminali. Muen Harn, am observat că Cherd a fost neobișnuit de tăcut în ultima vreme. Se comportă destul de ciudat, Phop puse întrebarea care îi stătea pe creier de ceva vreme.

Piața Pak Klong era de obicei un loc permanent pentru Cherd și banda lui, provocând probleme în zona lor de competență de două sau trei ori pe lună. Erau întotdeauna certuri și conflicte din cauza implicării lor. Dar era ciudat că nu mai fusese nicio activitate în ultima vreme. Ceva nu era în regulă.

– Ei bine, unii dintre subordonații săi au fost arestați recent pentru trafic de opiu . E normal să fie mai precaut, răspunse Muen Harn cu nonșalanță, de parcă nu i se părea ceva deosebit de îngrijorător.

Phop rămase uimit pentru o clipă, dar continuă să pună întrebări când Harn nu mai spuse nimic.

– L-ai supravegheat pe Cherd? Ai observat vreun comportament neobișnuit?

– Nu chiar, dar le-am dat instrucțiuni subordonaților mei să-l monitorizeze îndeaproape. Până acum, nu pare să fie nimic ieșit din comun. Bea alcool ca de obicei și, ocazional, se implică în mici neînțelegeri și încălcări ale regulilor, răspunse Muen Harn, aparent nepăsător.

– Serios? întrebă Phop cu voce increduloasă. Harn suspină și îl bătu ușor pe umăr.

– Știu la ce te gândești, Phop. Inițial, și eu aveam suspiciuni, la fel ca tine. Dar se pare că unul dintre subordonații capturați ai lui Cherd s-a mutat recent la Sam Khok. Cherd nu știa că opiul era trimis de la Phra Nakhon la Sam Khok pentru distribuție. Se pare că era o încercare de arestare. Așadar, cred că nu are legătură cu Cherd, explică Muen Harn, împărtășindu-și punctul de vedere.

În ciuda explicației colegului său, Phop nu putea să-și alunge îndoielile. Părea prematur să se concluzioneze că Cherd nu era implicat în opiul confiscat de la Sam Khok. Tatăl lui Phop și tatăl lui Muen Harn fuseseră, de asemenea, implicați în anchetă. Cantitatea de opiu confiscată era substanțială, făcând improbabil ca un mic comerciant să poată gestiona totul în mod independent.

În plus, părea improbabil ca un lider precum Cherd să nu fie la current cu activitățile subordonaților săi.

Phop credea că aceștia operau ca un grup, cu persoane de rang superior care orchestrează operațiunea. Cantitățile mari de opiu care treceau neobservate de patrule și soldați indicau existența unei rețele mai importante.

– Cred că este mai bine să nu tragem concluzii pripite pentru moment. Ar trebui să continuăm să monitorizăm situația, sugeră Phop.

– Desigur, să nu ne grăbim să judecăm. Nu trebuie să-ți faci griji, Phop, răspunse Muen Harn râzând. Cu toate acestea, disconfortul încă persista pe fața lui Phop.

Phop nu putea să nu observe că Muen Harn părea mai puțin implicat în caz decât sperase. Se părea că colegul său se concentra pur și simplu pe prinderea micilor comercianți și nu pe aprofundarea cauzei principale.

Deși cea mai mare parte a traficului de opiu avea loc în zonele alocate, Phop era conștient că, fără ordine adecvate de la superiori, intervenția era mposibilă. El urmări situația în tăcere.

– Oh, apropo, l-am văzut pe Klao astăzi la piață. Era cu frumoasa lui prostituată,  Muen Harn schimbă subiectul.

O undă de gelozie îi invălui brusc pieptul lui Phop. Pentru o clipă, păru tensionat, dar își recăpătă repede calmul.

– E normal să vizitezi prietenii din când în când, răspunse Phop, încercând să pară dezinvolt.

– Dar se pare că o vizitează destul de des pe doamna Pim. E greu de crezut că sunt doar prieteni.

Phop era supărat de speculațiile lui Muen Harn că Klao și Pim ar avea o relație.

– Te rog să mă scuzi, Muen Harn. Am niște treburi de rezolvat. Ai grijă de tine, spuse Phop, îndepărtându-se politicos de conversație.

– Sigur, ne vedem mai târziu, când îți convine, Muen Harn îl salute cu un zâmbet vesel. Phop se îndepărtă repede, cu pași mari. Odată ajunși la doc, îi porunci lui Kong să ducă barca acasă, încercând să își calmeze emoțiile pe drumul de întoarcere.

În trecut, în timpul unei discuții, Klao menționase că vizita piața Pak Klong pentru a discuta cu prietenii. Phop voia să creadă că erau doar prieteni, dar faptul că Klao o vizita des pe doamna Pim îl făcea din ce în ce mai neliniștit cu fiecare moment care trecea.

~~~~~~~

Ajuns la destinație, Phop urcă cu precauție scările, scrutând împrejurimile cu privirea. O găsi doar pe mama sa stând pe terasă printre numeroase ghirlande, fără niciun semn de la persoana pe care o căuta. După ce întrebă, află că Klao plecase și nu se întorsese încă, ceea ce îl nedumeri și mai mult.

Dragostea era un lucru misterios. În ultimii douăzeci și unu de ani, Phop fusese un om care se bazase pe rațiune. Întotdeauna lăsase logica să-i ghideze emoțiile.

Cu toate acestea, când era vorba de persoana pe care o iubea, emoțiile aveau întotdeauna prioritate față de rațiune. Își reamintea constant să fie prudent și să nu se lase copleșit de sentimentele sale pentru Klao. Nu voia să-l rănească din nou.

– Klao s-a întors.

Phop era încruntat, dar vocea mamei sale rupse tăcerea, făcându-l să ridice privirea de la ceaiul pe care îl sorbea. Văzu o siluetă zveltă însoțită de un servitor care se îndrepta spre casă: Klao.

– Cum a fost? Ce ai cumpărat de la piață? îl întrebă mama lui.

– Nimic special, mătușă. Am fost doar să mă uit, Klao îi răspunse mamei sale cu un zâmbet politicos, dar își îndreptă privirea când îl văzu pe Phop.

Privirile lor se întâlniră pentru o clipă, înainte să-și întoarcă repede privirea.

– Îmi cer scuze, mătușă. Sunt foarte transpirat, trebuie să fac o baie, spuse Klao.

– Bine, vino să iei cina cu noi după ce te speli.

Klao ridică respectuos mâinile într-un gest de salut înainte de a se îndrepta spre dormitor. Phop își ceru și el scuze, puse jos ceșcuța de ceai și îl urmă îndeaproape pe Klao.

– Klao, strigă Phop.

– Ai ceva să-mi spui, P’Phop? spuse Klao, odată ce ajunseră în afara razei vizuale a celorlalți. Se întoarse spre el, cu o expresie impasibilă, dar cu o umbră de nervozitate care îi strălucea în ochii întunecați, în timp ce se apropia.

– Ai fost astăzi la piața Pak Klong? observă Phop.

Klao dădu din cap imperceptibil, fața lui nepreădând nicio schimbare de emoție.

– Da, am fost acolo azi.

– Ce ai făcut? întrebă el.

– M-am dus să-mi văd prietenii.

– Prietenul la care te referi este Khun Pim? vocea lui Phop avea o notă clară de severitate, dezvăluind gelozia lui inconfundabilă.

– Da, m-am dus să o văd pe Pim, răspunse Klao.

Acele cuvinte îl loviră pe Phop în inimă ca un cui înfipt într-o rană deschisă. Rămase momentan fără cuvinte, iar Klao profită repede de ocazie pentru a încheia conversația înainte ca Phop să-și poată recăpăta calmul.

– Dacă nu mai ai nimic să mă întrebi, îmi cer scuze.

Klao îi întoarse spatele și intră în dormitorul său, închizând ușa cu putere. Sunetul ușii care se închidea însoți suspinul frustrat al lui Phop. El rămase acolo, privind confuz ușa de lemn închisă a dormitorului lui Klao.

Cu o zi înainte, gesturile timide ale lui Klao indicau clar că avea sentimente pentru Phop. Atunci de ce le evita și continua să o viziteze pe Khun Pim? Phop nu putea înțelege ce gândea Klao în acel moment: dacă era pur și simplu confuz sau dacă existau alte motive ascunse pe care refuza să le înfrunte.

Poate pentru că societatea considera homosexualitatea ca fiind perversă? Oare Klao refuzase să-și accepte sentimentele pentru Phop și intenționa în schimb să urmărească o relație cu Khun Pim?

Privirea ascuțită a lui Phop era din nou severă. Nu putea lăsa povestea dintre ei nerezolvată pentru mult timp. Trebuia să găsească o modalitate de a avea o conversație sinceră și onestă cu Klao, pentru a înțelege ce gândea el cu adevărat despre asta.

Putea vedea că Klao ținea clar la el, dar chiar dacă prevăzuse care ar fi răspunsul lui Klao, totuși îi era teamă de acesta. În orice caz, Phop luă decizia de a nu renunța ușor.

~~~~~~~

Punctul de vedere al lui Khun

Imediat ce ușa se închise complet, m-am sprijinit de ea, oftând tare. În ultima vreme, îmi rețineam cuvintele și îl evitam pe Phop pentru a evita conversația, dar nu mințisem când spusese că o vizitasem pe Pim. De fapt, mă dusese să o văd. Când o întrebasem despre Cherd, Pim îmi răspunsese că acesta fusese destul de discret în ultima vreme, nu mai vizitase bordelul și nu-i mai oferise serviciile sale la fel de des ca înainte, așa că nu avea prea multe informații despre locul în care se afla Cherd. Am fost dezamăgit de răspunsul ei, pentru că mi se părea că Cherd ar fi fost cea mai bună pistă pentru a găsi informații despre Klao.

– Cherd a spus ceva despre mine înainte să dispar? am întrebat-o.

– Nu, nu a menționat nimic despre tine.

– Și nu ți-a spus niciodată unde mă duc?

– Niciodată.

Am încercat să reformulez întrebarea, dar răspunsul ei a rămas același, ceea ce mă demoralizase. De ce Klao trebuia să țină totul pentru sine în felul acesta? Ei bine, se întâmplase ceva de genul acesta dar nimeni nu știa detaliile dispariției lui și nu puteam să încerc să-l găsesc dacă nu știam nimic despre ce se întâmplase.

– Khun Klao, cred că poate Cherd nu are nimic de-a face cu opiul. Poate că este un delincvent, dar de fapt este destul de laș. Nu a vrut să se implice cu soldații sau cu patrula.

Această ultimă afirmație pe care Pim mi-o spusese în treacăt înainte de a mă întoarce acasă îmi răsună în minte, făcându-mă să mă încrunt. Dacă nu aș fi știut din vis că Cherd era implicat în comportamente suspecte, poate că aș fi crezut-o. Părea că aici fusese vorba de o manipulare și din ceea ce văzusem și auzisem în visele mele, nu puteam elimina toate îndoielile.

Poate părea ciudat că luam visele atât de în serios, dar intuiția îmi spunea că ceea ce visam era realitate. Poate că Klao pur și simplu urmărise urma opiului și, din nefericire, se trezise implicat cu Cherd, așa că plecase de acasă pentru a face ceva în privința asta. Era foarte probabil ca Cherd să-l fi făcut pe Klao să dispară.

Am închis ochii și am scos un suspin obosit, tâmplele îmi pulsau după o lungă zi de gândire. În cei douăzeci de ani de viață, mă confruntasem cu numeroase dificultăți, dar acest moment părea cel mai greu. Găsirea unei căi de întoarcere în prezent părea o sarcină teribil de dificilă, dar ceea ce se dovedea și mai provocator era încercarea de a-l scoate din minte pe un anumit bărbat.

Cu cât mă gândeam mai mult la el, cu atât mă simțeam mai tulburat. Incidentul în care Phop se prefăcuse că se îneacă îmi confirmase deja bănuiala că aveam sentimente pentru el. Singura mea opțiune era să mă distanțez și să mă prefac indiferent, în speranța că va înceta să mă urmărească și va înțelege că nu aveam sentimente pentru el. Cu toate acestea, după cele trei luni pe care le petrecuserăm împreună până atunci, îmi dădusem seama că nu va fi o sarcină atât de ușoară pe cât crezusem inițial.

Phop era un om cu convingeri puternice, care își păstra întotdeauna integritatea față de sentimentele sale adevărate și își urmărea dorințele. Mersese chiar împotriva dorinței părinților săi de a anula logodna cu familia Wanna. Din acest motiv, eram descurajat că el nu era la fel de implicat sau afectuos când venea vorba de mine, iar asta mă durea.

Era pentru că el credea că eu eram altcineva. El îl iubea pe nong al lui numit Klao. Nu pe Nakhun, un student în anul trei la universitate. Nu puteam să-mi dezvălui adevărata identitate, așa că am evitat prezența lui pe cât posibil, căutând-l pe Klao pentru a putea în sfârșit să mă întorc acasă…

Dar cât timp va dura până se va întoarce Klao? O săptămână, o lună sau chiar un an? Inima mea nu era suficient de puternică pentru a face față tuturor acestor lucruri.

Briza ușoară și lumina aurie a soarelui apusului se filtrau prin deschiderile camerei. Fereastra era ușor întredeschisă. Am deschis ochii și am întins mâna după chiloții mei, pregătindu-mă să fac o baie înainte de cină, în timp ce luam o decizie fermă.

Indiferent dacă îi plăcea de Klao sau de mine, Klao și cu mine am fost de acord că această relație nu ar trebui să existe. Era mai bine să o împiedicăm să înceapă. Era mai bine să cedez durerii acum și să sufăr singur, decât să provoc durere și tristețe chinuitoare amândurora în viitor.

Această relație ar fi fost dezastruoasă.

~~~~~~~

În trecut, răspundeam ambiguu ori de câte ori Phop mă întreba dacă îl evitam intenționat.

Dar acum nu mai puteam ascunde asta și nu îmi mai păsa cât de evident era că îl evitam intenționat.

Phop încercase să găsească o modalitate de a fi singuri împreună, dar eu îi tăiasem șansele prin faptul că nu ieșeam des din camera mea. Apoi îmi ceru să fiu present în timpul studiilor, dar l-am evitat pretinzând că am dureri de cap și că trebuie să mă odihnesc. Părea descurajat, dar era bun la a-și ascunde dezamăgirea și, în schimb, îi oferise compasiune.

Nu își dădea seama cât de greu îmi era să fiu puternic și să-mi păstrez calmul în felul acela, dar trebuia să o fac pentru binele amândurora.

Chiar în această dimineață, Phop aproape că găsise ocazia să vorbească cu mine în particular, dar Kong se grăbise să-l informeze despre o problemă urgentă, care îl obligase să plece imediat la muncă. Am răsuflat ușurat.

– Khun Klao, de ce ești supărat pe Than Muen? mă întrebă într-o zi după prânz Chuay, care părea că ne urmărea în secret de ceva vreme.

Am ezitat o clipă înainte de a răspunde:

– De ce crezi că sunt supărat pe el?

– Khun Klao… pare că nu mai vrea să vorbească cu Than Muen.

– Nu sunt supărat pe el. Doar că… nu contează. Mă întâlnesc cu Kaew astăzi, am declarat.

– A trecut mult timp de când nu l-am mai văzut. Du-te și pregătește-te să ieșim cu barca.

– Da, Khun.

Servitorul se grăbi să-mi urmeze ordinele și să pregătească barca. Între timp, m-am îndreptat spre bucătărie și i-am cerut mătușii Muan să pregătească două gustări diferite pe care să i le duc lui Kaew ca cadouri. Apoi, cu dulciurile în mână, m-am dus la debarcader pentru a urca în barcă și a mă îndrepta spre casa lui.

În viața mea normală ca Nakhun, nongul meu, Pan, provenea dintr-o familie bogată și înstărită. Părinții lui erau acționari majori atât în marile magazine, cât și în hoteluri renumite, mai mult decât îmi puteam imagina. În această perioadă istorică în care mă aflam, Kaew semăna foarte mult cu Pan. La fel ca tatăl lui Pan, și tatăl lui Kaew deținea o poziție influentă în societate. În loc să fie acționar, el deținea o poziție puternică ca Phraya în Departamentul Metropolitan, iar Kaew era fiul cel mic, adorat de familia sa.

În comparație cu alți bărbați din acea epocă, Kaew părea mult mai delicat. Uneori auzeam zvonuri despre fiul cel mic al acestei familii nobile, spunând că era prea slab pentru a fi bărbat. Dar acest lucru nu provoca în niciun fel resentimente sau dezamăgire din partea părinților săi. În schimb, ei îl iubeau și aveau grijă de Kaew ca și cum ar fi fost o bijuterie prețioasă.

– P’Klao, mă strigă o voce blândă imediat ce am intrat în curte de pe scări. Tânărul amabil care stătea în pavilion se ridică repede și veni să mă întâmpine. Fața lui părea puțin mohorâtă, mai puțin veselă și radiantă decât de obicei, ceea ce mă surprinse.

– Ai venit să mă vezi?

– Da, am venit să-ți aduc niște gustări. Ce s-a întâmplat? Te simți rău? l-am întrebat, plină de îngrijorare.

Kaew dădu din cap în semn de răspuns, forțând un zâmbet slab care mi se păru destul de trist.

– Sunt bine. Probabil ești obosit după călătorie. Hai să stăm jos și să povestim în timp ce savurăm gustările. Jos e mai bine, e mult mai răcoare și bate vântul, Kaew  arătă spre un mic pavilion din grădină.

M-am apropiat și am observat culoarea palidă și obosită a feței sale. Kaew părea dezordonat, vizibil diferit față de ultima dată când ne-am întâlnit. Ochii lui erau mai întunecați decât de obicei, iar obrajii, odată plini și dolofani, păreau să fi căzut ușor, ca și cum tocmai se recuperase după o boală sau suferea de lipsa poftei de mâncare.

Am început conversația după ce servitorii aduseră ceaiul și gustările pe o tavă.

– Nu ai mai ieșit în ultima vreme? Am fost la piață și nu te-am văzut. Am venit să te văd astăzi pentru că m-am gândit la tine.

– Nu am chef să ies, răspunse el cu voce grea.

De obicei, luminozitatea din ochii lui strălucea ca soarele de la amiază. Dar acum păreau să se fi estompat, ca și cum ar fi fost acoperite de nori cenușii. Tânărul vesel se transformase într-o persoană deprimată. Era clar că se întâmplase ceva.

– Și tu, P’Klao? Ce mai faci?

– Sunt bine, am răspuns, punând jos ceșcuța goală de ceai.

Mâna fragilă a lui Kaew se întinse spre ceainic, turnă ceaiul și îmi umplu din nou ceșcuța. I-am urmărit mișcările, abținându-mă să nu mă uit prea insistent.

Nu puteam să mă uit la el în felul acela.

– Kaew, ești sigur că ești bine? Aspectul tău este destul de îngrijorător.

Mâna lui, care turnase ceaiul, se opri în aer, iar el rămase tăcut pentru o clipă, înainte de a pune ceainicul jos și de a scoate un suspin greu.

– Am mințit. Mă simt groaznic în acest moment. Am inima frântă.

– Inima frântă? am ridicat sprâncenele, surprins de mărturisirea neașteptată.

Kaew dădu din cap în semn de răspuns, zâmbindu-mi trist.

– Da, nu demult, P’Jom îmi spuse că trebuie să pună capăt relației noastre.  Până acum, s-a comportat întotdeauna într-un mod ambiguu, fără să-mi dea vreodată un răspuns decisiv cu privire la ceva. Dar de data aceasta răspunsul lui a fost clar. Sunt absolut devastat, mărturisi Kaew, cu vocea plină de durere.

Am stat în tăcere, neștiind cum să-l consolez. Nu eram priceput să dau sfaturi sau să-i mângâi pe alții. Și eu experimentasem iubirea neîmpărtășită și știam durerea pe care o aducea. Împărtășeam aceeași tristețe.

– Nu-i nimic dacă crezi că sunt nebun, murmură Kaew, pierdut în gânduri despre el. – Știu că e neobișnuit pentru mine să iubesc un bărbat în loc de o femeie.

– Nu cred deloc că ești nebun. Suntem cu toții ființe umane. Dacă o persoană iubește pe alta, ce e rău în asta? am spus cu fermitate.

Ochii lui Kaew se măriră, ușor surprins, înainte să chicotească încet și să zâmbească șiret. Era cel mai vioi pe care l-am văzut vreodată în timpul întâlnirii noastre de astăzi.

– Știi, P’Klao, ești prima persoană care mi-a spus asta. Ceilalți probabil cred că sunt nebun. M-am simțit chiar vinovat că mi-am făcut familia să se rușineze de mine. Dar, din fericire, părinții mei ignoră cuvintele celorlalți, și pentru asta sunt norocos.

Ultima frază părea că o murmurase pentru sine, dar eu i-am înțeles perfect sentimentele.

Într-adevăr, în acea perioadă, a fi homosexual atrăgea multe insulte. Kaew probabil se confruntase cu numeroase provocări la o vârstă atât de fragedă. Era mai tânăr decât mine, dar părea mult mai curajos și mai puternic. Cel puțin Kaew avusese curajul să-și urmeze inima.

– Dar chiar și așa, chiar dacă ar fi fost o femeie pe care o iubeam, dacă ea nu m-ar fi iubit, tot m-aș fi simțit rănit și descurajat, continuă Kaew, cu vocea tremurând ușor.

Cu compasiune, am întins mâna și i-am strâns ușor umărul, oferindu-i căldură și simpatie.

În cele trei luni de când îi cunoșteam pe amândoi, fuseseră multe momente în care Jom părea să țină foarte mult la Kaew. Se prefăcea că este supărat pe el, dar totuși îi permitea să-l urmeze oriunde se ducea. Îl însoțea până acasă când se întuneca afară, chiar dacă Kaew avea un servitor care îl însoțea și nu era inutil, deoarece era și el bărbat. Și când credea că Kaew nu se uită, îl privea cu atâta tandrețe în ochi.

Poate că îl iubea doar ca pe un frate mai mare, sau poate că era ceva mai profund decât atât. În cele din urmă, însă, Jom îl respinsese pe Kaew. Alesese să nu continue relația lor ca iubiți, ci mai degrabă ca frați.

– Nu crezi că e ciudat, P’Klao? A trecut aproape o lună, dar încă mă gândesc la el, chiar dacă el niciodată… niciodată nu s-a uitat înapoi la mine, spuse Kaew.

– Nu, pentru că îl iubești cu adevărat, nu-i așa? E normal să te îndrăgostești de cineva atât de profund încât să ne provoace durere. I-am mângâiat umărul delicat. – Acum doare, dar durerea se va vindeca cu timpul.

– Probabil că da… murmură el.

Am încercat să-i distrag atenția invitându-l să mănânce gustări. Mâinile lui delicate luară o bomboană, mestecând-o, dar el părea gânditor și distant, de parcă nu simțea deloc dulceața.

– Dar P’Klao, știi ceva? Chiar dacă aș putea să mă întorc în timp, tot l-aș iubi din toată inima și l-aș bântui ca înainte, spuse Kaew cu convingere.

– De ce?

– Pentru că îl iubesc din copilărie. Nu am idee pe cine aș putea iubi în afară de el. Chiar dacă sunt trist, măcar pot spune că am încercat.

– Chiar știind că el s-ar putea să nu-ți împărtășească sentimentele?

– Regretul pentru că am încercat și regretul pentru că nu am avut ocazia să o fac sunt două lucruri foarte diferite. Dar nu ar fi nimic de regretat știind că am făcut tot ce am putut, mărturisi Kaew, cu un zâmbet care purta o umbră de tristețe.

Am stat în tăcere, admirându-i puterea și optimismul. Eu nu aveam același curaj. Eram plină de teamă: teama de a nu fi acceptată dePhraya și mătușa ei, teama că Phop va deveni subiectul bârfelor și, mai presus de toate, teama că, dacă mi-aș accepta adevăratele sentimente, aș sfârși prin a mă răni pe mine însumi.

Chiar dacă acum sufeream.

– Dar tu? Cum te-ai comporta dacă ai fi în situația în care mă aflu eu acum? mă întrebă el.

– Nu știu.

Am forțat un zâmbet, deși simțeam deja răspunsul clar în inima mea. Mi-am recunoscut că eram un laș, dar erau și numeroși alți factori care mă împiedicau să-mi urmez dorințele inimii.

El suspină:

– Este dificil să iei o decizie. Îți doresc tot ce e mai bun. Dacă iubești pe cineva, urmează-l. Nu ajunge nefericit ca mine, îmi zâmbi Kaew, arătând ca tânărul vesel cu care mă obișnuisem.

M-am simțit ușurat să văd că prietenul meu avea puterea de a face față diverselor dificultăți.

Am stat împreună și am discutat până seara, când mă invită să rămân la cină. Nu voiam să mă duc acasă și să-l înfrunt pe Phop, așa că am acceptat să rămân și să mănânc cu el.

Când eram gata să ne luăm rămas bun pentru totdeauna, cerul era complet întunecat.

– Călătorie plăcută spre casă, P’Klao.

Kaew mă conduse până la doc și îmi făcu cu mâna. I-am răspuns la fel, privindu-l cum mă observă o vreme, înainte de a se întoarce acasă.

Simțeam un amestec de dor de casă și frustrare. Îmi plăcea Phop și, dacă mă întorceam vreodată în prezent, nu l-aș mai fi putut vedea niciodată.

De ce soarta îmi jucase o farsă atât de crudă și îmi prezentase o poveste atât de dificilă?

Călătoria pe apă noaptea era diferită de cea din timpul zilei. Era mai puțin trafic și bărcile se întâlneau mai rar. Mediul era tăcut și doar sunetul vâslelor care se scufundau în apă rupea liniștea. Am stat în tăcere, lăsându-mi gândurile să rătăcească, până când am văzut casa lui Phraya Pichai apropiindu-se în depărtare. Apăru silueta cuiva care stătea și aștepta, făcându-mi inima să bată mai repede.

– Nu e Than Muen acolo? am suspinat la răsturnarea de situație.

Părea că Phop mă aștepta intenționat și că eram prins în capcană. Era prea greu să-i scap. Cum puteam găsi o cale de a evita asta de data asta?

– De ce stai aici?

Am spus calm „la revedere” odată ce barca acostă, mergând spre pavilion. M-am prefăcut că nu știu de ce stătea acolo așteptându-mă.

– Chuay, poți pleca.

El nu îmi răspunse, ci se întoarse să-i dea instrucțiuni servitorului meu. L-am privit, ordonându-i în tăcere să nu plece, dar Chuay mă privi îngrijorat pe mine și pe Phop, care avea o expresie severă.

– Atunci, vă rog să mă scuzați.

În cele din urmă, se părea că frica servitorului față de Phop câștigase, așa că îmi aruncă o privire plină de scuze și plecă repede. Mi-am strâns buzele, simțind o vină apăsătoare în timp ce îl priveam plecând.

Ești mai ascultător față de alții decât față de stăpânul tău? Al cui servitor ești, de fapt? m-am gândit.

O tăcere stânjenitoare se așternu imediat peste noi. Odată ce Phop și cu mine am rămas singuri, i-am întâlnit cu forța privirea ascuțită, care continua să mă fixeze cu o intensitate neclintită.

După un timp, însă, a trebuit să accept înfrângerea, pentru că nu mai puteam suporta acest război rece. Cu reticență, am acceptat în cele din urmă să am o discuție sinceră cu el.

– Hai să intrăm, te rog. Se întunecă, plouă mărunt și sunt mulți țânțari. O să ne îmbolnăvim dacă rămânem aici.

– Dar dacă intrăm, o să mă eviți din nou, nu-i așa? mă întrebă el, cu vocea plină de durere.

Ca răspuns la aceasta, am închis ochii pentru o clipă, stând acolo ca o păpușă, timp în care Phop mă apucă de mână.

– Dacă nu te-aș fi așteptat și nu te-aș fi prins astăzi în drum spre casă, nici măcar nu am fi avut ocazia să vorbim așa, nu-i așa?

– P’Phop, dă-mi drumul la mână.

Am încercat să o retrag, dar el o ținu strâns, refuzând să-mi dea drumul. Înainte să pot să mă eliberez, Phop mă trase spre el, înfășurându-și brațele strâns în jurul taliei mele.

– P’Phop, dă-mi drumul! Ceilalți ne vor vedea!

– Nu mă interesează. Lasă-i să vadă. În acest moment, tot ce mă interesează este de ce te comporți așa. De ce nu mai vorbești cu mine? mă întrebă el solemn.

– Klao, deja știi asta, nu-i așa?

La această întrebare, m-am întors cu spatele.

– Ce știu? am întrebat.

– Știi ce simt pentru tine.

– …

Nu am răspuns, așa că Phop îmi prinse ușor bărbia între degete, ridicându-mi fața pentru a-mi privi ochii. Era ca și cum aș fi putut să-mi văd fața reflectată adânc în ochii lui,  plini de dorință și nostalgie. Obrajii mi se înroșiră, iar inima îmi bătea cu putere și nu mă asculta.

– Dacă nu ai fi știut ce simt pentru tine, nu m-ai fi evitat așa. Și când te țin așa în brațe, nu ai roși.

La naiba, de ce trebuia să mă simt atât de vulnerabil în fața lui? Era căderea mea și pierzania mea. Știam că Phop îmi interpretase tăcerea ca pe un răspuns.

– Nici măcar nu știu cum sau când s-a întâmplat. Dar acum nu-mi pot lua ochii de la tine. Vreau să fiu lângă tine tot timpul. Vreau să fiu cel care are grijă de tine. Vreau să fiu lângă tine pentru totdeauna.

Vocea lui era plină de convingere în fiecare cuvânt pe care îl rostea, făcându-mi tot corpul să se încălzească. Privirea lui intensă era ca o vrajă, făcându-mi mâinile să devină slabe. Mă simțeam atât de epuizat, încât abia mă țineam pe picioare.

– Klao.

Phop își odihni fruntea de a mea și îmi șopti încet:

– Nu te mai văd ca pe un frate mai mic, ci ca pe un bărbat cu care vreau să-mi petrec viața,  până la ultima suflare.

Lumea din jurul nostru amuți. Singurul sunet pe care îl auzeam era bătăile sălbatice ale inimii mele. În adâncul sufletului meu, eram deja conștient de ceea ce îmi spusese Phop, dar auzind-o direct de la el, totul deveni brusc mai intens. Toate aceste emoții se învârteau și dansau în interiorul meu și nu puteam distinge dacă simțeam fericire, șoc sau îngrijorare.

– Și tu? mă întrebă el.

– …

– Ce simți pentru mine? mă întrebă din nou, în mijlocul confuziei mele.

Am făcut o pauză, am respirat adânc, apoi mi-am ridicat fața pentru a răspunde. Cu toate acestea, odată ce privirile noastre se întâlniră, toate cuvintele pe care intenționam să le spun dispărură brusc.

Privirea intensă a lui Phop se îndreptă spre buzele mele, făcându-mă să înghit nervos și să mă uit involuntar și eu la buzele lui. În acel moment, mi-am pierdut complet conștiința de sine. Era ca și cum am fi fost singurii doi oameni care existau. Ca și cum nu existau limite, reguli sau motive.

Așa că, când petalele moi ale buzelor lui se așezară pe ale mele, am închis ochii și m-am predat. La început fu o atingere moale și necunoscută, buzele noastre tremurau. Ne-am atins ușor unul pe celălalt cu mângâieri ușoare ca penele, apoi am făcut un pas înapoi, înainte ca buzele lui să se odihnească pe ale mele într-un sărut mai profund.

– Ahh… am gemut surprins când mâinile mari ale lui Phop îmi apucară bărbia pentru a-mi apăsa mai tare buzele.

Sunetul pasional al săruturilor noastre răsună în tăcere. Cu cât trecea timpul, cu atât devenea mai agresiv și mai exigent. Phop mă sărută iar și iar, până când m-am simțit amețit și fără suflare, dar asta nu făcu decât să-i dea ocazia să-mi intre în gură și să-și împletească limba fierbinte și arzătoare cu a mea.

El gemu, făcându-mă să roșesc. Mâinile mele îi strânseră puternic cămașa, în timp ce răspundeam stângaci la setea lui. Acela fu primul sărut din viața mea și nu îmi imaginasem niciodată că el ar putea fi atât de blând, dar în același timp atât de pasional.

Nu aveam idee cât timp ne-am sărutat așa, până când Phop trecu la sărutarea ușoară a colțurilor buzelor mele, înainte de a se îndepărta în cele din urmă. Am ridicat ochii pentru a-i întâlni privirea, obrajii mi se înroșiră când am realizat dorința intense reflectată în privirea lui.

– Klao, trebuie să-ți spun încă o dată că…

– …

– Te iubesc.