TE AȘTEPTAM- Capitolul 38

,,Atunci gândește-te la profesorul Xiao în fiecare zi înainte de a merge la culcare.”

Xiao Qeu dormi în patul lui Zhou Zui în acea noapte, în timp ce stătea întins lângă el, cu picioarele puse strâmb deasupra corpului lui Zhou Zui. Niciunul dintre ei nu era somnoros în acel moment, iar Qeu își aminti de primele două dăți când Zhou Zui dormise în studio și cum se trezise când apăruse el brusc.

Xiao Qeu îi mângîie brațul cu degetul în timp ce îl întrebă:

– Când dormi… Ți-e frică?

Zhou Zui era relaxat și nu se putea concentra. Îi luă o vreme să scoată un sunet după ce Xiao Qeu vorbi:

– Hmm?

Xiao Qeu râse:

– La ce te gândești, iubitule?

Zhou Zui râse și el și-i spuse:

– Mintea mea este goală, ce ai spus?

Xiao Qeu repetă apoi întrebarea:

– Am întrebat dacă ți-e frică când dormi.

Zhou Zui făcu o pauză înainte de a vorbi:

– Nu mă tem, deși visez. Pot să mă trezesc ușor dintr-un somn adânc.

Xiao Qeu se simți inconfortabil doar auzind asta, iar gândul că nu se va trezi era sufocant.

Xiao Qeu se întoarse apoi într-o parte pentru a întinde mâna și a atinge capul lui Zhou Zui. Îi plăcea prea mult această senzație și se gândea că va trebui să îl pună pe Zhou Zui să își radă părul pe viață.

Zhou Zui îl întrebă:

– Îți place?

Xiao Qeu zâmbi și spuse:

– Da, îmi place foarte mult. Îmi pare foarte rău, nu m-am ras niciodată așa, nici înainte să devin profesor.

Zhou Zui se gândi cum ar arăta Qeu dacă și-ar tunde părul foarte scurt, deoarece ochii profesorului Xiao erau atât de frumoși și avea o figură de băiat chipeș. Xiao Qeu, în timp ce mângâia capul țepos al lui Zhou Zui, spuse cu un zâmbet:

– Atunci gândește-te la profesorul Xiao în fiecare zi înainte de a merge la culcare.

– Da.

Zhou Zui dădu serios din cap.

– Bine.

Lui Xiao Qeu îi plăcea privirea lui serioasă și, dacă nu ar fi fost disconfortul pe care-l simțea deja, ar fi vrut să o facă din nou imediat. La urma urmei, cel mai mare lucru la care se gândea era dorința de a face sex cu el tot timpul, de a fi la o distanță mică de el, de a-l vedea cuprins de o dorință profundă și de a-i vedea fața când ejacula, în timp ce își pierdea controlul și nu se mai abținea.

Xiao Qeu nu putea să-l aibă cu ușurință pe Zhou Zui, deoarece acest lucru trebuia anunțat tuturor și arătat tuturor, și trebuia, de asemenea, să-i dea omului un nume potrivit.

Astfel, Xiao Qeu amână asta pentru weekendul următor și-i sună pe toți prietenii lui Zhou Zui, dar îl sună doar pe Fang Qimiao din cercul său, deoarece el era singurul dintre amici lui care știa despre orientarea sa sexuală. Când îi spuse lui Fang Qimiao despre întâlnire, celălalt îl tachină mult timp.

– Profesorul Xiao se purta alaltăieri seară de parcă urma să moară, dar astăzi, și-a luat rămas bun de la burlăcie.

Xiao Qeu îi trimise un mesaj vocal înapoi:

– Atunci poți să crezi că sunt trist pentru că e sfârșitul vieții mele de burlac.

– Poți să uiți de asta, râse Fang Qimiao.

– Abia aștepți să-ți iei adio de la viața de burlac. Lasă-mă să întreb obscen, care dintre voi doi….

Xiao Qeu nu putea răspunde la o astfel de întrebare și-i spuse:

– Ești prea vulgar, oprește-te.

Xiao Qeu termină de vorbit și apoi îl ignore, deoarece bărbații erau inimaginabili. Fang Qimiao arăta normal și era prezentabil, dar uneori, când bea prea mult, era nesuferit. Dacă ar fi menționat acest subiect, atunci Xiao Qeu nu i-ar fi răspuns.

Xiao Qeu părăsi chat-ul cu el doar pentru a descoperi că Fang Xi îl băgase într-un grup, iar numele grupului era foarte direct și potrivit pentru acest grup de oameni, deoarece fusese numit „Dog Men[1]”.

De îndată ce Xiao Qeu intră în grup, Lin Xuan îi trimise: [Bine ai venit, profesore Xiao! De acum înainte, nivelul mediu de educație în grupul nostru va fi de absolvenți de facultate].

Lao Cao spuse: [Arată puțin respect, Dage.]

Lin Xuan: [Dage? Chiar are așa ceva? Nu cred că s-a născut cineva să-I fie Dage.]

Xiao Qeu nu spuse nimic ci doar trimise imediat o mie de yuani în plicuri roșii care erau două sute într-o serie de câte cinci.

Cheng Ning luă el însuși trei înainte de a ieși și de a spune: [Acest grup nu a mai văzut plicuri roșii din ziua în care a fost înființat. Îl iubesc pe profesorul Xiao].

Lao Cao: [Îl iubesc pe profesorul Xiao de mult timp, dă-te la o parte, Lao Cheng, ar trebui să-ți fie și ție rușine].

Acest grup era de obicei destul de animat, așa că Xiao Qeu vorbi cu ei mult timp și, deoarece era deja destul de familiarizat cu toată lumea, se înțelegea bine cu toți și se integra peste tot.

Zhou Zui de obicei nu vorbea prea mult, și ar fi fost ușor pentru el să treacă o jumătate de lună întreagă fără să trimită o singură replică. De data aceasta apăru destul de repede. După ce Xiao Qeu discută cu ei o vreme, mai multe plicuri roșii apărură brusc pe ecran.

Zhou Zui trimisese o grămadă de plicuri și apoi spuse: [Bine ai venit, profesore Xiao.]

Xiao Qeu îi trimise imediat înapoi un emoticon „pupici” și emoticonul „iepurașul a trimis dragoste”.

Era cam greu de suportat pentru Lao Cao care spuse: [Nu veni să-ți etalezi sărutările și să ne insulți ochii de câine].

Zhou Zui dispăruse după această afirmație și nu mai vorbi. Xiao Qeu se uita acum la Zhou Zui prin propriul său filtru și îi plăcea totul. El ieșise în mod deliberat după ce trimisese urarea: [Bine ai venit, profesore Xiao], pentru a-l face, de asemenea, să se simtă primit cu un pic de dragoste.

Xiao Qeu trimise întregului grup: [Să luăm cina împreună săptămâna viitoare.]

Cheng Ning răspunse: [Veniți la mine acasă.]

Xiao Qeu nu era de acord să meargă la el acasă și le spuse că făcuse deja o rezervare. Această masă trebuia să fie cinstea lui, iar dacă mergeau la Cheng Ning însemna că nu putea plăti. O masă nu că nu-l costa nimic, dar asta nu era atât de important.

Lao Cao spuse: [Va trebui să refuz. Dragostea mea a fost pierdută sâmbăta trecută. Qeu, dacă vreodată nu mai poți face față lui Lao Zhou, sau crezi că acest bătrân nu este suficient de bun în pat, vino să mă cauți. Sunt un tigru].

Fang Xi: […. ia un castravete, Yuan’er.]

Cheng Ning: [La dracu’.]

Jiang Tao: [Lao Cao, nu fi așa în fața profesorului Xiao.]

Zhou Zui, care dispăruse un timp, trimise direct un mesaj vocal cu o voce plată: „Nu te mai gândi la asta, amintește-ți aceste cuvinte”.

Fang Xi zâmbi și el și trimise de asemenea un mesaj vocal: „Îndrăznești să te gândești la profesorul Xiao? Lao Zhou chiar o să se răzbune”.

Xiao Qeu se uită la mesajul lui Zhou Zui cu ochii mijiți de râs și-l văzu pe Lao Cao spunând: [Îmi voi aminti deocamdată, dar s-ar putea să uit mâine sau poimâine].

Mai discută cu ei o vreme apoi blocă ecranul și puse telefonul jos. De data aceasta era foarte ocupat. Un nou experiment începuse în grup, și un nou lot de echipament importat  venise în laborator, care era încă în stadiul de depanare. Xiao Qeu, deși fericit cu viața sa amoroasă, nu îndrăznea să fie neglijent în munca sa.

Conducătorul său de doctorat îi ceruse să îl ajute cu încă două masterate, iar Xiao Qeu trebui, de asemenea, să găsească timp pentru a ajuta la revizuirea tezei. Doctoratul său nu era finalizat la această facultate, iar profesorul său voia ca el să rămână acolo, în timp ce Xiao Qeu încă mai dorea să se întoarcă. Deoarece profesorului său îi părea destul de rău, voia totuși să continue să-l ia cu el.

Calitatea lotului de masteranzi din acest an nu era foarte bună. Xiao Qeu considera că lucrările lor nu erau nici măcar la fel de bune ca cele ale studenților de la licență. Ei luaseră fragmente de pe internet, dar nu aveau sens atunci când erau puse împreună. Dacă ar fi fost în trecut, Xiao Qeu i-ar fi putut ajuta să le editeze un pic, dar mentalitatea lui se schimbase după ce devenise el însuși profesor. Le returnă direct lucrările și le spuse să le rescrie.

Călătorise timp de două zile, de miercuri până joi, la Beijing, pentru a ține un seminar academic. Nivelul său era de fapt inadecvat pentru acest tip de seminar, dar decanul îl tratase bine și-I oferise acest gen de oportunități.

Deși Xiao Qeu era tânăr, din punct de vedere profesional era foarte bun și era, de asemenea, foarte perspicace, astfel încât îi făcea pe oameni să se simtă foarte relaxați și confortabil.

Întâlnirea fusese foarte serioasă, dar, de fapt, acești profesori renumiți în domeniul lor se cunoșteau între ei, mulți dintre ei fiind chiar colegi de clasă sau  avuseseră același profesor, motiv pentru care se obișnuia să se organizeze o cină după întâlnire. Era bine atunci când erau mulți oameni, deoarece aceste întâlniri se dovedeau a fi pline de mâncare și se depănau amintiri. Se discutau și unele subiecte academice. Cu toate acestea, era mai dificil atunci când erau mai puțini oameni. Aceste mici întâlniri erau cu siguranță pline de oameni de la aceeași școală.

De data aceasta, Xiao Qeu îl urmase pe vicepreședinte la o întâlnire, iar masa era plină de colegii de clasă ai vicepreședintelui care rămăseseră în domeniul educației.

Xiao Qeu tocmai băuse weekendul trecut, dar mâncase ceva mai întâi pentru a-și amortiza stomacul în acel moment, iar de data aceasta, începu să împiedice ca vinul să ajungă la vicepreședinte înainte ca acesta să poată mânca câteva înghițituri. Erau persoane în vârstă la masă, așa că nu voia să îi îngreuneze situația. Vicepreședintele însuși bău mult, dar Xiao Qeu era cel mai tânăr, așa că trebui să oprească băuturile să ajungă prea des la el.

După masă, toată lumea fu, într-adevăr, puțin copleșită, dar atmosfera era normală, deoarece chiar vorbiseră ca și cum ar fi fost sobri și disciplinați, iar Xiao Qeu îl conduse apoi pe vicepreședinte înapoi în camera sa.

Cu toate acestea, nervii tensionați ai lui Xiao Qeu dispărură când se întoarse în camera sa. După ce-și scoase haina de la costum, realiză că spatele cămășii era deja îmbibat cu sudoare. Xiao Qeu nici măcar nu făcu un duș și se duse direct în pat, în parte din cauza efectului alcoolului, iar stomacul îl durea de parcă ar fi avut niște ace. Fața lui Xiao Qeu deveni albă după ce se gândi la un grup de bătrâni pedanți care încă mai puteau bea atât de mult.

Când Zhou Zui trimise un mesaj, Xiao Qeu era în poziție ghemuită în timp ce își atingea telefonul și se uita la el. Zhou Zui îl întrebă dacă se odihnea.

Xiao Qeu îl sună direct.

Zhou Zui răspunse rapid cu un frumos „Profesore Xiao”.

Xiao Qeu zâmbi și simți că disconfortul se ameliorase deja. Respiră adânc de câteva ori pentru a-și calma respirația și apoi spuse:

–  Zhou Xiansheng.

– Ai băut? îl întrebă Zhou Zui.

Xiao Qeu era întins pe pat în timp ce își strângea telefonul și-i spuse lui Zhou Zui:

– Am băut mult.

Zhou Zui îl întrebă:

– Cum îți este stomacul?

Când Xiao Qeu auzi această întrebare, se simți mulțumit, chiar dacă nu-l ajuta cu nimic. El spusese o singură dată că îl durea stomacul după ce băuse prea mult vin. De atunci încolo, Zhou Zui se gândea la stomacul lui de fiecare dată când bea, ceea ce îl făcea pe Xiao Qeu să se simtă foarte fericit.

Xiao Qeu nu fusese niciodată un erou în astfel de momente, și el era cel mai bun la a cumpăra de milă și cere confort, așa că trase de timp înainte de a spune:

– Nu foarte bine. Doare ca naiba…

Zhou Zui făcu o pauză, iar vocea se stinse apoi. Xiao Qeu așteptase asta o jumătate de zi, dar acum nu putea scoate niciun cuvânt.

Xiao Qeu râse și întrebă:

– Nimic altceva, Zhou Xiansheng? Nici o consolare?

Zhou Zui șopti:

– Nu m-am gândit ce să spun, dar simt că este inutil să spun ceva.

Xiao Qeu se simți instantaneu confortabil și cald. Zhou Zui era într-adevăr genul de persoană care pur și simplu nu ar spune lucruri frumoase pentru a convinge pe cineva. Pentru alte persoane, iubiții lor ar fi capabili să le ofere multă grijă, să le spună să bea apă caldă, să ia medicamente și să se odihnească devreme. Cu toate acestea, Zhou Zui nu era genul acela de persoană, deoarece știa că aceste cuvinte erau inutile, așa că pur și simplu nu le rosti, deoarece aceste cuvinte goale erau cele pe care nu se deranja niciodată să le folosească atunci când convingea oamenii.

Cu toate acestea, vocea sa era plină de îngrijorare pentru Xiao Qeu, care înțelese cât de îngrijorat era.

Nasul lui Xiao Qeu era acoperit de broboane de transpirație rece și îl șterse cu degetele înainte de a-i spune brusc lui Zhou Zui:

– Zhou Xiansheng, am o cicatrice pe gleznă de la o căzătură când eram copil.

Schimbase subiectul atât de repede încât Zhou Zui nu-i putu urmări gândurile.

 – Hmm?

Xiao Qeu zâmbi ușor și închise ochii înainte să spună:

– Când mă întorc acasă, fă-mi și mie un tatuaj.

[1] Dog Man (slang) – un bărbat care are un caracter neplăcut sau care nu este de încredere