TE AȘTEPTAM- Capitolul 44

Xiao Qeu își ridică colțurile gurii, iar degetele sale ude trasară o linie pe stomacul lui Zhou Zui, în timp ce vocea lui era joasă și răgușită,

– … Linia tigrului.

Această întrebare era prea dificilă, așa că Xiao Qeu și Lu Xiaobei se uitară unul la altul înainte de a râde, în cele din urmă, neputincioși, rămași fără cuvinte.

– Nu-mi spune că nu?!

Ochii lui Lu Xiaobei se măriră în timp ce se uitau la Xiao Qeu.

Cei doi se uitară unul la altul, iar în următoarele clipe, nimeni nu spuse nimic, deoarece totul era nespus. În cele din urmă, Lu Xiaobei spuse un „la dracu”.

Xiao Qeu clipi înainte să zâmbească și să-și frece capul în timp ce spuse:

– Nu-ți face griji, lasă totul în seama mea.

– …. Îmi pare rău, Xiao Ge, Lu Xiaobei se încruntă cu o față ca de câine, apoi zise:

– Nu știu pentru cine îmi pare rău, în cele din urmă. Dage este și el o victimă, dar tu ești cel mai nevinovat dintre toți, atâta tot, îmi pare rău.

Xiao Qeu încă avea mâna pe capul lui Lu Xiaobei și nu o îndepărtă. Lu Xiaobei termină de vorbit înainte de a apăsa direct și de a-i strânge mâna. Gura lui Lu Xiaobei era pe cale să se miște, așa că Xiao Qeu râse și spuse:

– Rahat, îmi pare rău. Cu cine vorbești? Cine sunt eu? Îți pare rău? Dacă îmi ceri iarăși scuze, îți voi tăia limba.

Lu Xiaobei răspunse:

– Tu ești Xiao Ge. Tu ești mesagerul din cer care este aici pentru a salva pământul, pentru a salva lumea. Îi mulțumesc sincer lui Xiao Ge. Dacă Dage și-a întâlnit predecesorul într-o viață anterioară și a comis un păcat, atunci întâlnirea cu tine este pentru că a salvat galaxia după ce a făcut un păcat. Mulțumesc, mulțumesc!

– Ce gură mare ai. Taci și odihnește-te, altfel, îți mulțumesc că ai schimbat locurile.

Xiao Qeu zâmbi și închise ochii pentru a se odihni în timp ce nu mai scoase niciun cuvânt.

Corpul lui Xiao Qeu era foarte obosit, așa că ar fi trebuit să doarmă o vreme, dar spiritul lui era într-un fel de exaltare epuizată. Era foarte contradictoriu, deoarece se simțea deprimat, dar nu putea adormi. Lu Xiaobei tocmai îi atinsese punctul dureros, lucru pe care nu ar fi trebuit să și-l amintească și nu ar fi trebuit să arate prea multă emoție, dar se gândea mereu la asta și se simțea puțin blocat. La suprafață, nu erau probleme între el și Zhou Zui, dar chiar dacă Xiao Qeu nu o spunea, asta nu însemna că nu-l deranja.

De fapt, Zhou Zui nu se culcase lângă el în acea noapte. Știa asta de mult timp, de când se trezise în miezul nopții și nu-l găsise pe Zhou Zui lângă el, așa că de atunci fu foarte atent și descoperi că Zhou Zui dormea pe canapea de fiecare dată. Înainte de culcare, mergeau împreună și se trezeau împreună, de parcă ar fi dormit mereu în același pat.

Cu toate acestea, nu asta se întâmpla. După ce Xiao Qeu adormea, Zhou Zui ieșea în tăcere și dormea pe canapea câteva ore înainte de a se întoarce înainte de zori.

Era un lucru trist între îndrăgostiți când nu puteau dormi în același pat. Cu toate acestea, unul încerca să pretindă că totul este bine, în timp ce celălalt se prefăcea că nu știe. Obosiseră oare? De fapt, amândoi obosiseră. Cu toate acestea, sentimentele din spatele acestei chestiuni trebuiau rezolvate și stabilite pentru a fi împreună.

Lui Xiao Qeu îi păsa cu adevărat de Zhou Zui, așa că ceea ce nu putea fi tolerat înainte era acum tolerat și ar trebui să aibă răbdare pentru ca el să se schimbe încet, pentru că se hotărâse să-l ia acasă pe Zhou Xiansheng pentru a-l iubi și a avea grijă de el. În trecut, Xiao Qeu nu ar fi acceptat niciodată dacă celălalt ar fi avut un fost iubit atât de înfricoșător. Își dorea să simtă toată emoția fără să piardă niciun pic din ea. Cu toate acestea, nu numai că acceptase până acum, dar până și umbra lăsată de predecesor era încă în jurul lor, ceea ce îi făcea să sufere împreună.

Xiao Qeu închise ochii și râse în sinea lui. Se pare că profesorul Xiao era într-adevăr un mesager al cerului. Dragostea îi face pe oameni să renunțe la principiile lor și îi face să devină slabi și meticuloși, dar și să tolereze mai mult. Și totul era din dragoste.

Xiao Qeu și Lu Xiaobei plecară împreună, deoarece voiau să meargă direct la studio să-l vadă pe  Zhou Xiansheng fără colegi. Xiao Qeu avea o valiză, în timp ce Lu Xiaobei purta doar o geantă, iar cei doi păreau mai puțin energici, cu epuizarea înscrisă pe fețe.

Lu Xiaobei spuse:

– Trebuie să mă întorc să mă odihnesc timp de trei zile. Nu pot să mă uit la un alt tatuaj acum. Încă îmi vine să vomit ori de câte ori văd un tatuaj.

– Odihnește-te, spuse Xiao Qeu:

– Odihnește-te între zece zile și o jumătate de lună.

– Da, dacă există ceva pe care cu adevărat nu îl pot respinge, atunci o voi face, dar voi refuza orice altceva. Maestrul Bei are acum o fobie pentru tatuaje.

Lu Xiaobei purta o șapcă stil limbă de rață și mergea, ca de obicei, cu capul în jos.

În timp ce mergea, Xiao Qeu fu nevoit să-l ferească pentru a-i împiedica pe alții să se ciocnească de el. După ce merseră o vreme el spuse:

– Câți ani ai, Bei Ge? De ce nu te uiți pe unde mergi?

Lu Xiaobei era pe punctul de a-i răspunde când îi sună telefonul în buzunar. El  spuse în timp ce își atingea buzunarul:

– Gâtul meu este prea obosit. Simt că nu-mi mai pot ține capul. Creierul meu se simte atât de greu de parcă ar fi pe cale să cadă.

Apoi răspunse la telefon:

– Ge.

Xiao Qeu se uită la el, iar Lu Xiaobei îl privi și la el în timp ce vorbea la telefon.

– Da, sunt cu Xiao Ge. Tocmai am ieșit. Ce? La dracu ‘! Bine!

După ce închise telefonul, se uită la Xiao Qeu și spuse:

– La dracu, relațiile schimbă oamenii. Dage spune că ne așteaptă în parcare.

Xiao Qeu ridică din sprâncene.

– Este aici?

– Ah, asta cu siguranță nu este pentru a mă lua pe mine. Trebuie să fi venit să-și ia iubitul, spuse Lu Xiaobei.

Xiao Qeu zâmbi și se gândi

 Lui Zhou Xiansheng  îi este foarte dor de mine.

Zhou Zui venise de fapt cu mult timp în urmă. Durase puțin mai mult de două ore pentru a zbura înapoi din Shanghai . Xiao Qeu tocmai coborâse din avion și plecase. Își dorea foarte mult îl vadă și să-l aștepte, dar se simțea foarte jenat. Nu voia să fie bătrânul care ținea flori în timp ce aștepta pe cineva. El ezită să coboare din mașină de mai multe ori și, în cele din urmă, se întoarse la mașină cu tablete pentru dureri de gât în timp ce aștepta în tăcere.

Xiao Qeu văzu mașina lui Zhou Zui imediat ce intră în parcare și se îndreptă spre ea.

Zhou Zui deschise portbagajul și coborî din mașină. Când Xiao Qeu îl văzu, îi zâmbi larg, iar Zhou Zui simți cum bătrâna lui inimă se topea instantaneu și se rupse în bucăți când îi văzu ochii zâmbitori. Zhou Zui întinse mâna să-l ajute să pună valiza, iar Xiao Qeu îi făcu cu ochiul înainte de a-i spune zâmbind:

– Mi-ai lipsit, iubitule.

Când Lu Xiaobei nu venise încă, Zhou Zui îi zâmbi ușor lui Xiao Qeu și-l întrebă:

– Unde este telefonul tău? De ce nu ai răspuns la telefon?

Xiao Qeu și-l căută prin buzunar și spuse:

– Nu îl am. Este în geanta lui Xiaobei.

Lu Xiaobei veni și scoase geanta pe care o aruncă în mașină înainte de a se urca pe bancheta din spate.

Când urcă în mașină, Xiao Qeu îl întrebă pe Zhou Zui:

– Ce s-a întâmplat cu vocea ta?

Zhou Zui spuse:

– O mică răceală, nu-i nimic.

– Nu are cine să aibă grijă de tine, răspunse Lu Xiaobei din spate.

– Tu ai plecat, eu am plecat, și nu mai este nimeni acolo să-l îngrijească.

Zhou Zui se uită la el în oglinda retrovizoare și-l întrebă:

– Ai mai slăbit?

După ce auzi asta, Lu Xiaobei se strânse ca o minge de durere.

–  Am suferit, Lao Zui. De acum înainte, nu voi mai pleca niciodată. Cel mai bine este ca tu să nu mai ieși niciodată, sau va trebui să plec tot eu.

Xiao Qeu râse și-i spuse lui Zhou Zui:

– Acum îi este frică de tatuaje.

Pe drum, Lu Xiaobei îi povesti cu aproximație lui Zhou Zui care era situația, îi spuse lucruri diverse dar nimic important, apoi spuse:

– Apropo, o grămadă de oameni m-au văzut și au venit să-mi dea un plic roșu, spunând că este de la vechiul tău prieten. La naiba, ce vechi prieten de nu-l cunosc? Nu l-am vrut, așa că i l-am dat lui Tao Xiao Dong. Erau 50.000.

Lu Xiaobei se prăbuși pe bancheta din spate în timp ce mormăia și continuă să vorbească:

– La naiba, chiar m-am luat de tunsoarea lui Tao Xiao Dong. Nu avea părul lung înainte? La naiba, de data asta, chiar s-a ras, și nu știu dacă este din cauza cheliei de vârstă mijlocie, altfel la ce e bun un cap ras? În timp ce stăteam lângă el și vorbeam, cineva m-a întrebat în glumă dacă sunt fiul lui, așa că le-am spus că este bunicul meu.

Lu Xiaobei vorbi tot drumul, iar cei doi îl ascultară în tăcere fără să scoată niciun sunet. La urma urmei, Maestrul Bei fusese de data asta în numele studioului care era considerat a fi o afacere, iar copilul fusese torturat fără a avea voie să se plângă în mod corespunzător.

Zhou Zui își golise deja programul pentru întreaga zi, așa că îl conduse direct pe Lu Xiaobei înainte de a merge la el acasă. Se întoarseră și nu făcură nimic nesfânt, doar se îmbrățișară și se sărutară cu buzele strânse. Pregăti o baie pentru profesorul Xiao și îl lăsă să intre pentru un masaj, iar Xiao Qeu se simți atât de confortabil încât se întinse direct în cadă și dormi o vreme.

Cada cu funcția de masaj își făcuse efectul, iar Zhou Zui găti după aceea, apoi se ghemui lângă Xiao Qeu cu scopul să-l trezească, dar parcă reticent să facă acest lucru. Cu toate acestea, Xiao Qeu stătea în apă de mult timp, așa că mâinile îi erau încrețite. În timp ce ezita, continua să se uite la fața lui Xiao Qeu. Viața profesorului Xiao era încă stabilă și rafinată în cele din urmă, așa că el nu se putu abține să nu fie neliniștit și era puțin slăbit după o săptămână de călătorie.

După ce se uită la el, nu mai putu rezista și se aplecă pentru a-l săruta pe gură pe Xiao Qeu. Acest gest fusese făcut într-o manieră pură, deoarece bătrânului îi era frică să nu-l trezească pe profesorul Xiao dacă l-ar fi sărutat cu adevărat. Ar fi fost prea jenant, așa că sărutul fu ușor, iar buzele abia de se atinseră și se îndepărtă imediat. Rezultatul fu acela că Xiao Qeu îl opri cu un braț înconjurându-i gâtul și îi mușcă direct buzele.

Ochii lui Zhou Zui erau închiși, deoarece era cu adevărat jenat și nu știa ce expresie ar trebui să aibă.

Un sărut umed și prelung se încheie cu Xiao Qeu șoptind și râzând printre buze, întrebându-l vag:

– Îți este dor de mine?

Zhou Zui nu avu de ales decât să râdă neputincios, cu vocea joasă:

– M-ai prins în flagrant, așa că hai să o facem.

– Bine… Bine.

Xiao Qeu recăpătase puțină forță după baie, iar nervii din corpul lui se trezeau încet. Era momentul perfect și ar fi fost risipă să nu se înfrupte. Întregul corp al profesorului Xiao era cald și moale de la baie, astfel încât să se poată lăsa în voie  atunci când era vorba de anumite activități. Să o facă doi bărbați însemna pur și simplu să simtă acea plăcere și să facă ceea ce era confortabil. Din moment ce acceptase deja schimbarea poziției lui în pat, nu mai era nimic altceva de care să se îngrijoreze. Nu le mai rămânea de făcut decât să și-o tragă.

Xiao Qeu îl întrebă pe Zhou Zui cu ochii roșii:

– Știi ce îmi place cel mai mult la corpul tău?

Zhou Zui clătină din cap pentru că el chiar nu știa.

Xiao Qeu își ridică colțurile gurii, iar degetele sale ude trasară o linie pe stomacul lui Zhou Zui, în timp ce vocea lui era joasă și răgușită,

– … Linia tigrului.

Prima dată când Xiao Qeu văzuse linia mortală a lui Zhou Zui fusese atunci când relația dintre el și Zhou Zui tocmai începea să devină puțin ambiguă. Xiao Qeu stătea în fața computerului din studio, în timp ce Zhou Zui punea cărți pe raftul de lângă el, iar când își ridică brațul care îi ridica hainele, Xiao Qeu se uită în lateral pentru a vedea linia mușchilor întinsă de pe talia și abdomenul lui Zhou Zui, precum și linia ascunsă de deasupra centurii.

De la buricul bărbatului până la părul pubian, de-a lungul liniei era puțin păr de-a lungul acelei linii sexy.

Lui Xiao Qeu îi plăcuse atât de mult această linie de pe corpul lui Zhou Zui, încât îi plăcea mai ales să-l vadă pe Zhou Zui acasă fără cămașă în timp ce purta doar pantaloni. Linia începea de sub buric și se termina la marginea taliei pantalonilor, ceea ce dădea o reverie infinită, care era o invitație supremă din partea androginiei absolute.

Zhou Zui închise ochii. Profesorul Xiao l-ar putea fermeca până la moarte cu o mișcare obișnuită de-a sa.

…

Să ai acest gen de activități era foarte obositor, așa că Xiao Qeu mâncă și apoi se culcă imediat. Înainte de a merge la culcare, el și Zhou Zui erau încă aproape unul de celălalt, deoarece brațele și picioarele lor erau încolăcite.

Nopțile erau de obicei lungi și reci și chiar și aerul părea rece și stătut, în timp ce singura sursă de căldură din jur era Xiao Qeu. Zhou Zui închise ochii, iar scena din fața lui era  haotică și complexă, deoarece se tot distorsiona și se schimba. Prezența oamenilor în jurul lui era atât de puternică încât îi apăsa pe  piept, ceea ce îl făcea să nu poată respira corect.

Acest tip de noapte îi era mult prea familiar lui Zhou Zui. Sufletul i se liniștise momentan privind chipul blând și frumos al lui Xiao Qeu în somn, care se simțea blând și liniștit.

Prezența lui Xiao Qeu era atât de puternică încât îl putea privi fără să fie distras. Totuși, de îndată ce i se închideau ochii, toată moliciunea și blândețea aveau să dispară imediat, ceea ce făcea ca totul în jurul lui să devină rigid și rece, în timp ce scena din capul lui era distorsionată și palidă și simțea în nări chiar și mirosul de fier.

Zhou Zui nu putea să renunțe la Xiao Qeu, deoarece îi transmitea prea multă căldură și nu voia să-i dea drumul.

Cu toate acestea, a suprapune prezența lui Xiao Qeu peste o altă persoană era nedrept, deoarece propria lui durere nu fusese menționată mai întâi, iar amestecarea a două arome complet diferite era în sine foarte lipsită de respect pentru Xiao Qeu. Nu puteau fi comparați și ar fi fost greșit față de inima pură și completă a profesorului Xiao. Nu era dispus să-i facă asta, nu voia.

Pentru a trece cu bine noaptea, existau doar două moduri în care Zhou Zui să doarmă, și anume fie să-și țină ochii deschiși până în zori, fie să renunțe la persoana caldă din brațele lui și să plece singur de lângă ea.

Își storsese creierii dar ajunsese într-o fundătură. Era nefericit și confuz, dar tot trebuia să se țină de acest om și să nu-l lase. Îl plăcea foarte mult, voia să trăiască cu el și dorea să aibă un viitor cu el.