Un Omega arogant – Capitolul 16 (Partea 2)

A început vacanța de iarnă.

Anterior, Amami spusese ceva de genul: “Poți să mă vizitezi oricând în vacanța de iarnă” – ceea ce era o declarație atât de relaxată, încât nu semăna cu cea a unui student care se pregătește pentru examene. Așa că am decis să îi trimit un mesaj din capriciu pentru a face o programare pentru a-l întâlni.

Ei bine, ca să spunem așa, eu doar îl hărțuiam.

Dacă refuza, nu aveam de gând să-l forțez să se întâlnească alături de mine.

Dar tipul ăsta își ajusta cu nonșalanță programul și spunea: “Oricând e bine”, ceea ce mă enerva foarte tare.

De aceea am folosit traseul pe care îl făceam de obicei spre școală pentru a merge azi în zona comercială.

Pentru că am vrut să beau băuturile exclusiv de iarnă dintr-o cafenea de lux în care în mod normal ar fi fost dificil de intrat, era convenabil ca Amami să meargă acolo mai întâi, astfel încât să pot intra și eu în magazinul de înaltă clasă fără prea multă agitație.

M-am așezat la tejghea și am sorbit o băutură care se afla într-un pahar de sticlă drăguț.

– Da, are un gust deosebit…

– Ce naiba?!

Amami a zâmbit amar în timp ce-și bea cafeaua neagră, ca și cum ar fi spus că nu ar bea niciodată ceva iarna – doar suc fierbinte.

Chiar dacă adăuga lapte și zahăr atunci când Karasawa era prin preajmă, în momentul în care nu trebuia să păstreze aparențele, făcea asta.

– Apropo, nu te-am iertat încă, Kijima.

– Poftim? Să mă ierți pentru ce?

– Ai spus ceva care aduce ghinion, cum ar fi: “Sper că va fi un viscol uriaș de Crăciun”, și s-a întâmplat.

– Ce?!

– Datorită ție, întâlnirea mea de Crăciun s-a dus pe apa sâmbetei.

Nu am făcut nimic altceva decât să mă uit uimit la Amami, care s-a întors brusc de la mine.

Chiar dacă m-aș ruga serios pentru așa ceva, nu aș putea niciodată să influențez vremea la un asemenea nivel. Era evident că își descărca furia pe mine.

Era… enervat?

– Dacă vrei scuze, o să le spun de câte ori vrei. Îmi pare rău. Totuși, sunt doar vorbe.

– E prima dată când aud scuze atât de neserioase…

În timp ce mă abțineam să nu râd de Amami, ai cărui umeri se LăSAU În jos, m-am prefăcut că sunt înțelegător și l-am bătut pe spate.

Singura dată când tipul ăsta a părut vreodată atât de supărat sau de îmbufnat era atunci când a avut legătură cu Karasawa. Chiar dacă ținta lui eram eu, tot rămânea un fenomen interesant.

– Haide, haide! Nu mai fi atât de morocănos. Nu ratezi marcarea lui Karasawa. Bateria ta Karasawa doar s-a descărcat.

– Dacă înțelegi asta, poți să nu mai spui lucruri care mă enervează?

– O! Ce înfricoșător. Nu te uita așa la mine, oricum nu vă întâlniți în vacanța de iarnă? Ați promis să vă întâlniți în timpul anului nou.

– Mergem să vizităm altarul… așa că ne vom vedea atunci.

Amami părea oarecum obosit în timp ce spunea asta și a oftat, sorbind din cafeaua lui ca și cum era un ceai.

Chiar dacă au fost despărțiți doar pentru o scurtă perioadă de timp, se simțea ca și cum era doar supărat că nu se putea întâlni cu prețiosul său Karasawa pentru câteva zile. Poate că m-am gândit prea mult la asta.

În momentul în care m-am hotărât să reîncep conversația, Amami a preluat conducerea cu o față brusc serioasă.

– Mă gândesc să folosesc “Contractul de menajeră pentru o zi al lui Karasawa” data viitoare când îl văd.

– Da?! A, am uitat că există așa ceva.

Anterior, când Amami și Karasawa au mers la o întâlnire la librărie după școală, Amami a luat-o prea mult înainte și a cumpărat nechibzuit o carte foarte scumpă pentru Karasawa, un prieten care nici măcar nu era încă iubitul lui.

Din această cauză, Karasawa, care nu putea plăti prețul, a spus… sau mai bine zis, a scris o chitanță “Contractul de menajeră pentru o zi al lui Karasawa”.

Îi dădea dreptul de a-i spune lui Karasawa să facă ce vrea el.

Doar acea propoziție m-a determinat să am suspiciuni cu privire la utilizarea lui, dar nu doar din cauza minții mele perverse.

– Cred că e bine așa. Cum o vei folosi?

– În primul rând, mă voi distra vizitând altarul alături de Karasawa.

– Aşa!

– Apoi, voi folosi Contractul și voi spune: “Trebuie să răspunzi “da” pentru ceea ce voi spune în continuare”.

– Poftim?!

– Atunci, îl voi ruga să fie partenerul meu.

– Hei!

– Iar răspunsul lui Karasawa va fi da, și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

– Aşteaptă, aşteaptă! Ești nebun? Nu ești ocupat să înveți pentru examene? Sau poate ai răcit la cât de frig era în ultima vreme?

– Sunt bine.

Nu, e clar că nu era bine.

Nu mai văzusem niciodată un cap sec aşa ca al lui Amami.

L-am determinat pe cel mai bun prieten al meu, care tocmai spusese o nebunie, să respire adânc pentru a se calma și l-am pus să pună lapte în jumătatea rămasă din cafea.

– Cum naiba ai ajuns la concluzia asta? Este evident că această metodă nu este bună. Chiar dacă ai făcut deja tot ce ai putut pentru a-l prețui în tot acest timp, îl vei forța să fie partenerul tău?

– Nu am vrut să recurg la așa ceva, dar… m-am simțit brusc neliniștit.

– Aşa…

– Înainte, eram mulțumit atâta timp cât Karasawa se afla în câmpul meu vizual, dar am început să mă obișnuiesc să fiu aproape de el, apoi am putut să-l ating, iar apoi să-l îmbrățișez… Încă îmi tremură mâinile ori de câte ori îmi pun brațele în jurul spatelui său delicat.

“…”

– Oricât de mult aș crede că m-ar putea accepta în ritmul ăsta, nu știu ce m-aș face dacă m-ar respinge…

Șoapta lui “E înfricoșător” a fost atât de joasă, încât abia am putut să o aud.

Pentru prima dată, am devenit ușor gelos pe Karasawa.

Câți oameni pot experimenta acest sentiment de a fi dorit cu disperare de altcineva?

Mai ales pentru o relație între un Alfa și un Omega, care tindeau să fie guvernați de instinctele lor.

Pentru o relație care pornea de multe ori de la biologia lor, iată un Amami, care încerca atât de mult să ajungă la inima lui, și un Karasawa, care era atât de iubit de el.

Indiferent de meritele mele, acest lucru ar fi de neatins pentru un Beta mediu ca mine.

– Amami, ai devenit mult mai uman în comparație cu atunci când am început să ne petrecem timpul împreună în ultimii doi ani!

– Ce vrei să spui? Mă insulți?

– Nu! Să-ți faci griji pentru diverse lucruri e un drept special dat oamenilor, știi?

Deși am insistat că era ceva bun, Amami a continuat să facă o expresie indescifrabilă.

– Eu… nu văd lucrurile așa. E doar dureros și greu.

– Ești un idiot! Dragostea este un lucru dureros! Când depășești asta, devine o dragoste pasională. Totuși, un începător în dragoste ca tine nu știe nimic despre asta.

– Să te aud spunând asta mă enervează.

– De ce?!

Amami mi-a arătat un mic zâmbet de parcă în sfârșit se simțea mai bine.

Am dat pe gât restul băuturii de lux pe care o sorbisem mai devreme și am pus-o pe tejghea.

– Oricum, îţi recomand să nu foloseşti așa garanția de plată. Poți să-l rogi să-ți gătească o mâncare de casă sau ceva de genul ăsta.

– Dar, dacă fac asta…

– Ajunge deja! Din punctul meu de vedere, voi doi aţi avansat mult. Crede-mă!

– Nu pot.

– Deci, imediat?!

Cât de mult nu ai încredere în mine? Ce trist.

Poate că nu este o prelegere convingătoare din partea mea, care nu am avut o prietenă de aproape un an… dar cred că sunt totuși mai bun decât Amami, care se supără de 6 ani.

În acea zi, l-am calmat cu fermitate pe Amami, i-am amintit să nu forțeze nimic și m-am întors acasă.

Chiar dacă plănuisem să merg la o școală profesională și faptul că eram un student care se pregătea pentru examene nu se schimbase, eram totuși suficient de amabilă pentru a le da o mână de ajutor prietenilor mei în viața lor amoroasă. Nici măcar nu câştigam mare lucru din asta.

Oricum, am făcut un lucru minunat în a-l opri pe Amami înainte ca el să scape complet de sub control.

Prin urmare, l-am determinat pe Amami să plătească pentru băutura mea de data asta.

Nu mă înțelegeți greșit, nu era ca și cum băuturile în timp limitat erau mai scumpe decât am crezut că vor fi.

Când i-am spus lui Amami să-mi plătească băutura ca mulțumire pentru sfat, a ridicat nota de plată fără să clipească. Așa cum mă așteptam, tipul ăsta m-a enervat foarte tare.