M-am uitat în jurul camerei mele, care îmi oferea liniște în fiecare zi de când mi se oferise camera mea.
Nu mă mai determinase niciodată să mă simt atât de neliniștit, nerăbdător și temător… și probabil că nu o va face niciodată.
– Camera mea e murdară!
Am ridicat șosetele pe care le purtasem și care erau împrăștiate pe lângă intrare – fără perechile lor potrivite, de altfel – și am scos un țipăt.
Am vrut să mă trimit pe mine, cel de ieri, în aer cu o lovitură.
Am așezat la intrare coșul de rufe pe care îl adusesem de jos și mi-am suflecat mânecile.
Cu o săptămână în urmă.
După ce am terminat tot ce era prevăzut în programul de examen, m-am așezat în camera mea și m-am relaxat.
Azi urma să sărbătorim munca mea grea, iar mama – care se pare că a putut să vină acasă mai devreme – urma să pregătească toate mâncărurile mele preferate pentru cină.
Un miros picant plutea deja în camera mea.
Eram recunoscător că părinții mei mi-au ascultat dorințele egoiste și mi-au spus întotdeauna să nu-mi fac griji în privința cheltuielilor școlare.
Desigur, aveam de gând să folosesc sistemul de burse, dar în mod normal, părinții nu ar fi plătit pentru o carieră care nu se potrivea cu dorințele lor. În plus, alegerea mea principală era o universitate privată.
Aș fi veșnic recunoscător.
Pentru a-i răsplăti, trebuia să trec toate examenele dintr-o dată, să absolv cum se cuvine pentru a avea o pregătire educațională bună și să mă angajez pentru a începe să le arăt cât de independentă am devenit.
Cu determinarea mea reînnoită, am auzit un sunet electronic înfundat.
Am scos telefonul pe care îl lăsasem în geantă. Era un apel de la Amami.
Doar văzându-i numele pe ecran m-a determinat să-mi amintesc ceva și inima mi-a bătut ca o nebună.
Calmează-te! Eram deja destul de apropiaţi ca să ne îmbrățișăm. Nu era nevoie să fim nervoși pentru totdeauna. Reasigurându-mă cu această afirmație șubredă, am răspuns la telefon.
– Alo?
– A, ai răspun! Bună seara, e un moment potrivit?
– E bine.
– Frumos. Mă gândeam că ai terminat cu examenele și că ai ajuns acasă până acum.
Amintindu-mi de vocea gâdilată a lui Amami în urechi, am avut grijă să nu par prea rece în timp ce conversam.
În ultima vreme, când am vorbit cu Amami, deveneam prea timid și, dacă nu eram atent, ajungeam să par prea rece.
De fiecare dată când mă duceam acasă și mă așezam pe patul meu, aveam o ședință de recapitulare pentru mine însămi.
Liniște sufletească, liniște sufletească. Mi-am repetat-o de nenumărate ori în cap.
– Azi ai terminat toate examenele, aşa e? Bine lucrat!
– Tu ai terminat-o pe a ta ieri, așa că bravo şi ție!
– Mulțumesc. Așadar, voiam să vorbesc cu tine despre ceva.
– Ce este?
Eram tot în aceeași poziție ca atunci când mi-am scos telefonul din geantă, așa că m-am sprijinit de pat și m-am întins pe spate.
– Miercurea viitoare vreau să folosesc contractul “Menajeră pentru o zi” al lui Karasawa.
În timp ce mă uitam la calendarul meu din pat, trupul meu a devenit rigid la bomba pe care tocmai o aruncase.
Aș minți dacă aș spune că am uitat de asta.
Trecuseră deja multe luni de atunci, dar i-l dădusem drept compensație pentru că îmi cumpărase o carte ridicol de scumpă dintr-o librărie de antichități.
Mă întrebam când avea de gând să-l folosească și am pus acest gând într-un colț al minții mele, dar se părea că Amami nu uitase de el.
Acum, că și școala era în vacanță din cauza examenelor, habar nu aveam ce îmi va cere.
Cu inima bătând cu putere, am așteptat următoarele lui cuvinte.
– Miercuri, școala la care doreşti să intri va anunța rezultatele examenelor, nu-i așa Karasawa?
– Da… așa este.
– Te duci la faţa locului?
– Nu, aveam de gând să verific pe internet.
– Înțeleg. Atunci, te voi închiria pentru a sărbători împreună trecerea examenelor.
– Doar pentru așa ceva?
Trupul meu s-a relaxat după ce a auzit ce voia de la mine.
Alegerea de top a lui Amami va publica rezultatele marți, așa că am putea sărbători după ce îmi voi vedea rezultatele miercuri, asta a vrut să spună.
Faptul că ne-a inclus pe amândoi ca parte a planurilor noastre era un pic… prea optimist. Eram tentat să-l strâng de gât dacă mi se părea că o face intenționat.
– Sigur. Dacă nu reușesc, o să ajungi să mă consolezi cu tot ce ai, totuși.
– Sunt sigur că va fi bine. Întotdeauna ai muncit din greu.
– Să trec atâta timp cât am muncit din greu… Mă rog, mi-e indiferent. Atunci ce facem în ziua respectivă?
– Voiam să vin din nou la tine acasă să ne jucăm… e bine?
– Da, e bine.
Mi-am ajustat postura neglijentă și m-am așezat cu picioarele încrucișate pe pat, în timp ce am început să ne punem la punct planurile.
Întrucât rezultatele urmau să fie publicate online, ne întâlneam în fața postului de radio cel mai apropiat de casa mea cu o jumătate de oră înainte.
– Din moment ce mergi atât de departe, încât te folosești de dreptul de a mă închiria, trebuie să ai și alte cereri, aşa e?
– Desigur. Deocamdată, te rog să-mi pregăteşti o masă pentru a sărbători.
– Am înțeles. Ai vreo cerere?
– Omletă cu orez prăjit, sună bine.
Era atât de neașteptat de copilăros și de ușor de făcut, încât am izbucnit în râs.
Cumva, părea că Amami își imaginase o scenă în care eu și familia mea așteptam cu sufletul la gură decizia de trecere sau de eșec. Și se folosea de dreptul de a mă închiria pentru a putea veni și el să participe la asta.
Cât de mult voia să sărbătorească asta?
Adevărul era că ambii mei părinți aveau de lucru în acea zi, așa că plănuisem să îl văd singur, așa că îngrijorarea lui Amami era inutilă… Dar dacă spuneam asta, ar putea să își ia înapoi dreptul de a mă închiria și să amâne și mai mult folosirea lui, așa că nu trebuia să spun nimic.
– Bine, ne vedem miercuri.
– Da, vă aștept.
Am închis, am notat în calendar planurile pe care tocmai le hotărâsem și m-am întins din nou în pat.
Nu aveam nicio problemă să gătesc pentru el.
Totuși, nu ar părea foarte festiv doar cu omletă cu orez prăjit, așa că ar trebui să pregătesc altceva sau niște băuturi.
Am reușit cumva să-mi stăpânesc râsul în timp ce-mi îmbrățișam genunchii.
Timp de un an, sau – în funcție de cum erau lucrurile – mai mult de un an, lucrasem din greu pentru a studia pentru examenele din anul trei de liceu.
Când mă gândeam că nimeni nu va fi acolo să sărbătorească alături mine dacă îl depășesc, Amami a spus că o va face.
Eram atât de fericit, încât simțeam că voi scoate un sunet ciudat.
Ar fi trebuit să mă gândesc mai bine înainte să-l las pe Amami să vină la mine acasă.
Ultima dată, a ajuns doar până în sufrageria mea, așa că nu m-am gândit prea mult la asta.
De data asta, nu numai că va mânca împreună cu mine, dar ne vom uita împreună la rezultatele publicate.
Cu alte cuvinte, în loc să lenevim în sufragerie, exista o mare posibilitate ca noi să ne aflăm în camera mea și să ne petrecem timpul în mod nervos în fața calculatorului.
Dacă nu m-aș fi simțit așa de grozav, mi-aș fi petrecut o săptămână întreagă curățându-mi camera.
Cred că eram complet palid când am ajuns la această posibilitate aseară.
Mi-am pus toate hainele împrăștiate în coșul de rufe.
După aceea, am pus totul deoparte – imprimatele, textele și manualele împrăștiate haotic. Am împins cu forța lucrurile care nu se aflau pe raftul meu.
Mi-am luat de pe masă toate micile bibelouri și gustări nesigilate și deschise.
Și în cazul în care Amami îmi vedea accidental laptopul, am șters și am ascuns pictogramele de pe desktop.
Nu era ca și cum… nu aveam articole erotice, dar erau puse în cea mai ascunsă parte a sertarului de sus din dulapul meu, așa că ar trebui să fie în siguranță deocamdată.
Am îndepărtat de pe perete masca misterioasă și bannerul pe care tatăl meu l-a cumpărat de peste ocean și am băgat totul în dulapul meu. De asemenea, am schimbat așternuturile de pat cu tematica personajelor pe care le aveam încă din școala primară cu unele simple. Acesta fusese furat din camera tatălui meu.
Dacă tot eram acolo, am schimbat și fețele de pernă cu un set asortat.
Am turnat conținutul coșului de gunoi într-un sac de gunoi, am spart cutiile de carton îngrămădite de la poștă și le-am aruncat și pe acestea în sac.
Era deja seara târziu când am aruncat o ultimă privire prin cameră și am decis că era destul de curată.
– Ce fac eu?
Mi-a revenit în minte viziunea triumfătoare a mamei mele spunând: “Întotdeauna ți-am spus să-ți faci curat în cameră”.
Chiar dacă eu eram cel care făcea mereu curățenie în casă, am amânat mereu când venea vorba de camera mea, așa că ajunsese să arate așa.
Mi-ar plăcea să cred că așa arătau camerele bărbaților din toată țara.
Voi aspira mâine. M-am întins pe pat, complet obosit.
Ziua rezultatelor.
M-am trezit cu suficient timp liber, am dat cu aspiratorul în cameră, mi-am aranjat corect părul și mi-am verificat camera. Am confirmat că ingredientele pentru prânz se aflau în frigider și apoi mi-am verificat din nou camera.
Nu era ciudat că arăta ca și cum aș fi curățat-o, nu?
Când i-am spus mamei mele, în timp ce se pregătea pentru lucru, că mă duc să văd rezultatele cu un prieten, așa cum era de așteptat, mi-a spus că vrea să-l cunoască, așa că ar trebui să încerc să-i prelungesc vizita.
– Ar fi dificil să determinăm să dureze până noaptea…
– E în regulă! O să fac tot posibilul să vin acasă mai devreme, bine?
Așa, am văzut-o pe mama plecând în grabă la serviciu și m-am îndreptat imediat spre gară pentru a-l lua pe Amami.
Amami dacă nici acum nu-i deschizi ochii lui Karasawa atunci ești un prost. Nu ești un Alfa de top ci un papă lapte.
Mulțumesc frumos Melculețule corăbioară.
Mulţumesc şi eu pentru comentariul tău.
Amami dacă nici acum nu faci ceva cu Karasawa sa ii deschizi ochii iyi dau un făcăleț în cap de îți revii
M-ai determinat să zâmbesc şi pentru asta îţi sunt profund recunoscătoare! Mulţumesc.
cu drag ❤️