Un Omega arogant – Capitolul 18

După ora de vârf, aerul din fața stației era calm, tipic pentru perioada de dinaintea prânzului într-o zi lucrătoare.

Din această stație se putea ajunge în centrul orașului dintr-o singură cursă, fără transferuri, așa că era și moderat de aglomerată de oameni care o foloseau în zilele lucrătoare, în timpul zilei.

În fața gării, la marginea pieței, o siluetă înaltă și familiară se afla sub un ceas care era adesea folosit ca loc de întâlnire.

Îl văzusem doar de câteva ori în costum, dar azi era îmbrăcat relativ simplu.

Purta o haină lungă simplă de culoare gri, iar în jurul gurii avea înfășurată o eșarfă bej simplă, care arăta bine. Nici măcar nu mă simțeam gelos și singurul meu gând era că orice i se putea potrivi cuiva dacă era înalt și cu picioare lungi.

– Amami!

– Karasawa, bună dimineața.

– Bună dimineața. În primul rând, să auzim rezultatele tale.

– Păi… de fapt…

Cea mai bună alegere a lui Amami și-a publicat ieri rezultatele.

Sprâncenele lui erau coborâte și expresia era statornică. Bretonul lui Amami îi arunca o umbră peste fața coborâtă.

Nu se poate. Nu, nu se poate ca tipul ăsta să fi…

– Ai eșuat?

– Păi…

Chiar dacă eram serios îngrijorat după ce l-am examinat, după o lungă pauză, a început în sfârșit să râdă.

Când mi-am dat seama că mă necăjea, m-am înroşit de ruşine.

– Am fost acceptat, nu-ți face griji…

“…”

La naiba! Chiar dacă propriile mele rezultate urmau să fie anunțate în curând, el se grăbea prea mult. Eram un idiot că am bănuit că nu va trece…

A trecut momentul potrivit pentru a-l felicita.

Mergând într-un ritm rapid, l-am lăsat în urmă pe Amami, care încă râdea, și m-am îndreptat spre casa mea.

În timp ce râsetele din spatele meu continuau, am ignorat vocea dureroasă a lui Amami care spunea:

– Așteaptă-mă!

Poate din cauza lungimii diferite a pașilor noștri, dar micul avans pe care îl aveam față de el a dispărut înainte să-mi dau seama, așa că mi-am continuat drumul spre casă cu un sentiment de regret.

– Iartă deranjul. Intră.

L-am lăsat pe Amami să intre primul și m-am îndreptat și eu spre sufragerie.

Văzând pantofii lui Amami, care arătau foarte scumpi, din piele naturală, aliniați frumos de-a lungul marginii, m-a determinat să devin puțin nervos.

– Mă duc să pregătesc un ceai, așa că vrei să mergem mai întâi în camera mea? Este prima ușă pe stânga când ajungi sus.

– Sigur…

Chiar dacă mai fusese aici o dată, cred că era îngrijorat de faptul că se afla într-o casă necunoscută, din moment ce Amami se tot uita în jur. Când i-am dat indicațiile, a înghițit în sec și a dat din cap cu blândețe, în mod ciudat.

Nu s-ar fi pierdut în casa mea, nu-i așa?

Oarecum îngrijort, mi-am ținut privirea ațintită asupra lui, dar el nu părea atât de pierdut în timp ce urca scările.

M-am dus în bucătăria aflată chiar după sufragerie și am preparat două porții de ceai verde, oarecum scump. Le-am așezat pe o tavă și m-am îndreptat spre etaj.

– Ceaiul este gata!

Când am deschis ușa, am văzut că Amami ajunsese în camera mea.

Pusesem o pernă de scaun lângă masa joasă de lângă patul meu, dar el nu s-a așezat, probabil pentru că nu avea permisiunea proprietarului. În schimb, a stat în picioare chiar în mijlocul camerei mele.

– Trebuia să te așezi în timp ce mă așteptai.

Am așezat ceaiul din tavă pe masă și m-am uitat la Amami. Era încă în picioare, părând ciudat de țeapăn.

Era cu spatele și stătea în mijlocul camerei, cu haina încă pe el.

– Amami?

– Karasawa… Ce e asta?

Amami s-a întors încet spre mine, de parcă trupul lui urma să scoată un scârțâit.

Înainte de a mă putea întreba de ce Amami părea că e pe cale să plângă, am observat cutiuța pe care o ținea în mână.

Era mare cât palma mea, avea un ambalaj de hârtie portocalie și nu era ceva ce te-ai aștepta să găsești în camera unui licean sănătos…

Baba aia bătrână!

Cum se face că după ce am plecat din camera mea, care ar fi trebuit să fie complet ordonată ieri și azi dimineață, a apărut brusc în ea lucrul pe care doream cel mai puțin ca această persoană să-l vadă?!

Înainte de a pleca mama, probabil că a lăsat-o în camera mea.

Nu știu de ce, dar dacă așa se îngrijea o mamă de copiii ei, era prea crud.

Gândindu-mă la asta, picioarele mele s-au întors singure pentru a părăsi camera și a coborî scările.

Și desigur, eram prea panicat și am ratat un pas.

– Au!

– Ai grijă!

Amami și-a înfășurat brațul în jurul meu din spate și abia am reușit să evit un scenariu în care să cad pe scări și să mă lovesc la cap în propria mea casă.

Dar un scenariu mult mai rău decât ăsta se derula în prezent…

– Hai să ne întoarcem în camera ta deocamdată.

– Bine…

Nu m-a tras, dar nici nu mi-a dat drumul și am fost dus înapoi în camera mea.

Amami s-a aşezat pe perna scaunului.

Cutia aceea era pe masa joasă.

Fața mea, nu, întregul meu trup era acoperit de o nesfârșită transpirație rece. Eram atât de speriat, încât nici măcar nu puteam să-l privesc pe Amami în ochi.

– Acesta este un contraceptiv… nu-i așa?

– Așa este.

– Uitându-mă la reacția ta de adineauri, nu-l țineai… pentru ca prietena ta să-l ia, aşa e?

– Aşa e…

E pentru mine – dar nu am spus asta, și am coborât capul.

Apropo de asta, chiar dacă aș ieși ipotetic cu o fată, ce fel de situație ar implica să-i dau prietenei mele anticoncepționale? Această întrebare este mult prea dificilă pentru un virgin ca mine.

– Atunci, e pentru tine?

– Așa este…

– Aveai de gând să iei asta și să faci sex cu cineva?

– Nu! Mama mea a pus asta aici.

– Poftim?

La această neînțelegere, m-am panicat și am aruncat o privire în sus, doar pentru a întâlni direct ochii lui Amami.

Emoțiile îi erau greu de descifrat din ochi.

E supărat!

Vocea mea tremurătoare nu funcționa, dar era nevoie să explic cum trebuie.

Pentru o clipă, m-am întors mental la nivelul școlii primare și m-am gândit: “Amami a spus cuvântul sex!”, dar cu siguranță nu era momentul pentru asta.

Mi-am mustrat picioarele pentru că au încercat să fugă și mi-am corectat postura.

– Eu sunt un Omega. Ăăă… Îmi pare rău că am ascuns asta.

“…”

Nu a existat nicio reacție din partea lui Amami.

Pumnii îmi erau strânși pe coapse.

Am avut aceeași conversație cu altcineva cu ceva timp în urmă.

De data aceea, mi-am încordat stomacul pentru a intra în spiritul lucrurilor și am mărturisit adevărul.

De data asta… îmi venea să plâng.

– Este nepotrivit pentru un Omega neîmperecheat să zăbovească în preajma unui Alfa ca tine. Îmi cer scuze.

“…”

– Acel medicament… Mama a spus că este important dacă am un iubit, așa că l-a pus chiar ea acolo. Nu am intenționat să-l folosesc.

“…”

– Am sfârșit prin a te înșela. Pentru asta, îmi pare sincer rău. Nu mă voi mai apropia de tine, dar s-ar putea să fiu un pic enervant până la absolvire…

– Hei!

– Da?!

– Dacă aveai de gând să-ți ceri scuze, de ce ai acceptat să fii iubitul meu?

Așa cum era de așteptat de la Amami, scuzele mele plictisitoare nu aveau niciun sens. A tăiat direct în miez cu o singură lovitură.

Ascunderea lucrurilor… nu funcționează deloc.

– Pentru că îmi place de tine, Amami…

În momentul în care am clipit, o lacrimă mi-a curs pe obraz și mi-am coborât fața, panicat.

Cât de patetic, să plângi pentru așa ceva.

A fost doar o inimă frântă, nimic neobișnuit. Am știut de la început că nu voi fi recompensat pentru asta.

– Îmi pare rău…

Îmi pare rău că îmi place de tine…

Odată ce lacrimile au început, au devenit incontrolabile; se revărsau fără oprire.

Plângeam deși eram bărbat, pentru că eram îndrăgostit de un Alfa care avea deja pe altcineva și nu puteam să ascund asta din cauza unei greșeli.

Eram patetic și nefericit și, oricât de mult îmi frecam canalele lacrimale, lacrimile continuau să cadă.

Când o mână caldă mi-a atins umerii care tremurau și un trup mare m-a îmbrățișat, la început am crezut că îmi imaginez lucruri.

Am așteptat, dar senzația nu a dispărut, iar când am deschis cu teamă ochii, am putut simți temperatura trupului lui Amami mult mai aproape decât mai devreme.

– A… Amami?

– Ce ușurare! Cu un partener atât de încet la minte ca tine, credeam că nu vom ajunge nicăieri.

“…”

– Acest lucru determină ca sentimentele să fie oficial reciproce. Mă bucur.

– Reciproce?

Cu cine?

– Desigur, ale noastre.

– Ce?!

– A, scuze. M-am grăbit. Îmi place de tine, Karasawa.

Ca și cum atmosfera rece de mai devreme nu ar fi existat, zâmbetul obișnuit de pe chipul frumos al lui Amami s-a apropiat…

Am blocat fața lui Amami care înainta cu ambele mâini și l-am împins cât mai departe posibil.

Din moment ce mă îmbrățișa, nu am reușit să pun prea multă distanță între noi.

– Hmm… Ce? Asta e partea în care mă lași să te sărut, supus?

– Nu, nu am nevoie de așa ceva.

– Poftim?!

– Nu am nevoie de ceva de genul “sentimente reciproce”…

– Chiar dacă ai spus că nu ai nevoie de asta, adevărul e…

– La urma urmei, ai deja o “pereche sortită” cu care ești în relații bune, nu? Chiar dacă te iubesc, nu am o minte suficient de deschisă pentru a fi un amant.

– Poftim?!

– Ce?!

A urmat o perioadă de tăcere.

Lacrimile de care mă temeam că nu se vor opri niciodată s-au uscat în sfârșit.

Amami avea o față ciudată, probabil asemănătoare cu cea pe care o aveam eu.

Niciunul dintre noi nu se putea mișca în timp ce ochii noștri erau blocați, iar atmosfera erotică a dispărut.

În cele din urmă, Amami s-a prăbușit și a lăsat să iasă un suspin imens de exasperare.

Ce-i cu postura asta exagerată? O să plâng din nou.

– Înțeleg, înțeleg. Nu mi-am dat seama de asta. În mod normal, totuși, ai simți contrariul.

Amami, care era încă în poziție de reținere, a mormăit ceva ca și cum ar fi fost din nou complet împăcat.

În timp ce stăteam acolo, deși mi se tot întâmplau lucruri neașteptate până la plâns, fața atotștiutoare a lui Amami mă enerva la culme.

– Ce este? Ce nu ți-ai dat seama?

– Nu știu cât de bine ar putea merge, dar există o metodă care te va convinge cu siguranță. Vrei să încerci?

Încă nu aveam nicio idee despre ce vorbea Amami, dar aveam sentimentul că vorbea despre ceva important fără să dezvăluie ce anume.

Dacă ar putea să-mi dea un indiciu, atunci era cel mai bine.

Am dat din cap și l-am îndemnat să continue. M-a ridicat de sub subsuori și m-a aruncat pe pat.

– Poftim? Ce este?

– Vei fi bine indiferent ce se va întâmpla. S-ar putea să fii puțin surprins, dar nu vreau să-ți fac rău.

– Bi… Bine…

Doar jumătate din mine era apăsată pe pat. Când m-am uitat la Amami, zâmbetul lui s-a mărit.

Fața lui s-a coborât, iar vârful nasului s-a apropiat de ceafa mea.

În momentul în care am încercat să mă împotrivesc cu brațele, am simțit că ceva ce nu puteam vedea învăluie brusc camera.

Am știut instinctiv că sursa era tipul din fața mea.

Acesta e… feromonul unui Alfa?

Am mai auzit despre asta.

Provenind de la genul nostru secundar, existau diferite tipuri de feromoni în funcție de sex și, bineînțeles, Alfa îi aveau și ei.

Dacă feromonii Omega aveau rolul de a-i atrage pe ceilalți, atunci feromonii Alfa aveau rolul de a-i îndepărta pe ceilalți. Cu alte cuvinte, feromoni de intimidare.

Am auzit că feromonii erau folosiți și pentru marcare… dar asta a fost prima dată când am simțit feromonii lui Amami.

– A… ah…

Nu, nu a fost prima dată.

Era parfumul răcoritor de iarbă pe care îl simțeam întotdeauna când mă îmbrățișa Amami.

De data asta, mirosul acela se încolăcea în jurul trupului meu cu o concentrare violentă.

Fiind lovit de o explozie de feromoni care îmi depășea cu mult toleranța, membrele îmi tremurau și se agitau.

Era ciudat cum de nu l-am observat până acum, deși eram chiar lângă el.

Îl doresc pe acest Alfa!

Celulele din trupul meu au început să strige că atâta timp cât îl aveam pe el, nu aveam nevoie de nimic altceva.

– Amami, Amami…

Am reușit să-mi ridic mâna tremurătoare pentru a atinge obrazul persoanei din fața mea.

De la vârful degetelor mele care îi atingeau pielea netedă, umerii și brațele mele încă în îmbrățișarea lui, iar picioarele mele sub ale lui, am simțit cum o fericire debordantă se revarsă.

Senzația a fost ca și cum aș fi pus cap la cap două piese de puzzle, ca și cum aș fi găsit în sfârșit fragmentul lipsă pe care îl căutasem în tot acest timp.

Și, mai presus de toate, tot trupul meu era plin de fericire știind că mă dorea.

– Eram… perechea ta sortită… în tot acest timp?

– În sfârșit ai realizat!

De data asta, buzele care se apropiau nu mai puteau fi oprite.

Moliciunea când ne-am atins prima dată era atât de dulce, încât îmi venea să plâng.

Să mă prefac a fi un Beta era prea mult în acest moment.