Un Omega arogant – Capitolul 4 (Partea 2)

Narare: Kijima

– A spus că ar face… orice?! Karasawa?!

– Da…

– Fă-l perechea ta, idiotule!

Mi-am așezat bărbia deasupra lui Amami, care stătea cu fața în jos pe birou. Nu credeam că este un idiot de nivel olimpic! Chiar și acest Alfa mândru, care nici măcar nu se temea de Dumnezeu, era pierdut când venea vorba de Omega care îi plăcea.

– E dificil, Kijima…

– Atunci de ce nu l-ai imobilizat imediat?! Ai fi putut să-l faci al tău cu îndemânarea și talentul tău!

– Ai un vocabular pe cinste. Fantastic, minunat.

– Nu e vorba de asta! Idiotule! Să nu vii plângând când Karasawa va fi răpit de un Alfa necunoscut!

– Asta nu se poate întâmpla!

Și-a ridicat brusc capul, iar acesta s-a înfipt în maxilarul meu. Ce m-aș fi făcut dacă mi s-ar fi rupt falca?

– Dacă trebuie să fie luat de un Alfa, acela sunt eu!

– Ce-o să faci în privinţa asta?

– Nu am niciun răspuns la asta.

Am oftat la Amami, care și-a lăsat din nou capul în jos. M-am lăsat pe spate în scaun și am privit în sus, spre tavan.

– Și, apropo, a oferi un cadou de aproape 10.000 de yeni* unui simplu prieten care nu așteaptă nimic în schimb este prea suspect. Ți se interzice să mai faci asta pe viitor.

– Da…

Amami a dat din cap cu supunere, poate pentru că era conștient că exagerase. Karasawa nu părea să fi terminat cu reparațiile la seră, căci își petrecea din nou acolo pauza de prânz de azi. Motivul pentru care puteam țipa atât de tare era că nu mai era nimeni în clasă. Unde dispăreau membrii acestei clase la fiecare pauză de masă?

Odată, când l-am văzut pe Karasawa atât de entuziasmat de activitățile clubului de grădinărit, l-am întrebat pe Amami de ce nu a devenit gelos și nu a încercat să intervină și el. Atunci, Amami îmi răspunsese, cu o expresie complicată pe față, că „nu era ca și cum l-ar fi legat de mâini și de picioare pe Karasawa sau l-ar fi închis”. Cu alte cuvinte, se reținea. Adăugase rapid: „Dacă intră în scenă un Alfa, îl voi elimina”, dar asta nu a ajuns la urechile mele agere.

Mai înainte, când a vorbit cu inconștientul Karasawa despre „perechea sortită”, Amami a spus ceva admirabil de genul:

– Vreau ca cealaltă persoană să se îndrăgostească în mod natural de mine.

Se pare că era hotărât; nu va șovăi în hotărârea sa de a-l supraveghea cu atenție pe Karasawa până la sfârșit. Perseverența lui merita respect. Din moment ce obsesia lui ajunsese până la punctul în care sentimentele lui erau peste tot în felul ăsta, m-am gândit că nu i-ar strica să fie puțin mai insistent, dar nu am spus-o cu voce tare.

Se pare că strategia de întâlnire după școală a lui Kijima pentru a-l determina pe Karasawa să acorde mai multă atenție lui Amami a avut un mare succes. Pe lângă asta, mai era și declarația bombă pe care a făcut-o mai devreme:

– Voi face orice.

Ar fi putut să profite de această ocazie pentru a se afirma și să spună cu înfățișarea lui de adonis și vocea lui fermecătoare:

– Atunci, fii perechea mea!

Cu toate astea, Amami, care era afectat de această dragoste neîmpărtășită timp de șase ani, împreună cu tendințele sale de hărțuitor, nu a putut face nimic și l-a trimis pur și simplu pe Karasawa acasă.

– Mai poți să te numești bărbat după asta?!

– Of…

După aceea, el și Karasawa și-au reconfirmat legătura ca prieteni, repet, „ca prieteni”, și s-au despărțit. După ce a reflectat, și-a dat seama că ceea ce tocmai făcuse a fost o imensă risipă și a venit din nou la mine pentru un sfat.

Recunosc că mi-a fost greu să dau sfaturi precise într-un astfel de caz. Nu suferisem niciodată de acest tip de dragoste neîmpărtășită. Chiar și așa, am avut o iubită sau două în perioada gimnaziului și cred că eram mai bun decât acest tip care se plângea de o dragoste neîmpărtășită timp de șase ani.

Nu vreau să mă dau mare, dar credeam că îi ghicesc pe oameni. De aceea am știut de la început că era Karasawa cu adevărat un tip grozav. Am știut, de asemenea, că Amami nu era doar un nimic care se dădea mereu bătut.

– Știi, Amami… Sunt niște lucruri pe care nu mi le spui, aşa e?

– Poftim? Ce-i cu asta, așa din senin?

– Nu voi intra în detalii. Dar dacă vei continua să te joci de-a casa în felul acesta și să-ţi aprofundezi prietenia, vă veți stabili ca prieteni și nu vei putea reuși să mărturiseşti în timpul absolvirii. Este o altă poveste dacă ești de acord cu un rezultat în care ajungi să-l rănești pe Karasawa cu propriile mâini, Amami.

Am intenționat să-l provoc prin alegerea unor cuvinte ușor incitante. Tocmai când mă gândeam, am văzut cum zâmbetul s-a șters de pe fața lui Amami. Cu cât statutul și abilitățile unui Alfa erau mai înalte, cu atât erau mai terifianți și nu ar fi fost ciudat să ți se întâmple ceva dacă îți făceai un dușman din ei. Indiferent cât de blând se înfățișa, în interior, Amami era un Alfa de înaltă clasă. Știam, de asemenea, cât de disperat se abținea pentru a se asigura că nu-i va arăta niciodată lui Karasawa cât de terifiant putea fi. De aceea i-am iubit atât pe Karasawa, cât și pe Amami.

– Vrei ca el să te placă indiferent de genul secundar, aşa e?

– Da.

– Dacă ești bărbat, atunci arată-mi cât eşti de curajos!

Când am făcut o poză triumfătoare, masca Alfa de pe fața lui Amami s-a desprins pentru a dezvălui zâmbetul său natural. De fiecare dată când vedeam fața lui Amami așa, îmi aminteam că îl plăcea cu adevărat pe Karasawa și că voia să-l prețuiască, motiv pentru care îmi tot băgam nasul în lucruri atât de problematice pentru ei. Aș fi fost dezamăgit dacă munca mea asiduă pentru a-i aduce împreună nu ar era răsplătită.

– Așadar, cum ai de gând să folosești „contractul de menajeră pentru o zi al lui Karasawa”?

– A…

Când subiectul a fost adus din nou în discuție, Amami şi-a pus din nou capul pe birou. S-ar putea ca acest lucru să fie sorit eşecului până la urmă.

*10.000 de yeni = 63,76 dolari