Un Omega arogant – Capitolul 6 (Partea 2)

Narare: Kijima

Luni: Săptămâna următoare

Amami și cu mine am mers pe coridorul care ducea la cantina școlii, după ce i-am spus lui Karasawa că am uitat să cumpărăm prânzul. Amami înțelesese perfect ce-i semnalizam cu privirea, pusese în liniște la loc chifla dulce pe care era pe punctul de a o scoate din ghiozdan și acum mă urma ascultător.

– Membru al echipei, Amami. Știi ce vreau să te întreb?

– Căpitane Kijima, jur că nu i-am făcut nimic impardonabil lui Karasawa, nu i-am spus nimic ciudat, nu m-am furișat în camera lui ca să-i adulmec mirosul sau să-i fur lenjeria intimă!

– Faptul că poți să te gândești la aceste lucruri este destul de rău!!

– Înțeleg…

L-am târât pe Amami, care era devastat de faptul că nu avea voie nici măcar să se gândească la acele lucruri, până la un colț, la capătul unui coridor pustiu. Sincer, voiam să încerc și eu mâncarea gătită în casă de Karasawa, dar pur și simplu nu puteam să-mi fac timp din tura mea cu jumătate de normă din weekendul trecut.  Așa că l-am trimis pe Amami singur acasă la Karasawa, cu mai multă anxietate decât simțisem vreodată în viața mea. A fost ca și cum aș fi trimis un lup înfometat la un miel fără apărare. Uitându-mă la comportamentul lui Karasawa, credeam că nu s-a întâmplat nimic, dar nu mă puteam relaxa decât dacă auzeam direct din gura lui Amami.

– Tu chiar nu ai făcut nimic, nu-i așa?

– Nu am făcut.

– Ai fost atent și la cuvinte?

– Am fost atent.

– Dar Karasawa pare puțin abătut azi, nu-i așa?

– Da…

– Ai vreo idee de ce?

– Nu știu… Hmm… Chiar nu știu.

– Te-ai oprit pentru o clipă acolo! Încearcă să-ți amintești!

– Hei!

L-am apucat pe Amami de guler și l-am scuturat brusc, ochii lui se roteau în stânga și în dreapta. În ritmul ăsta, îmi venea să-l lovesc cu capul. Când Karasawa a venit la școală în această dimineață, nu părea deosebit de diferit. Totuși, când eu și Amami l-am salutat, și-a coborât ochii, părând puțin trist, și ne-a răspuns cu un salut pe tonul său obișnuit. Era o schimbare atât de minusculă, încât aș fi crezut că ar fi putut fi imaginația mea și, în mod normal, nu i-aș fi dat prea multă atenție. Dar când Amami a văzut expresia lui Karasawa, a murmurat un „Ah” în semn de realizare, iar când l-am văzut, am decis că trebuie să-l întreb detalii despre ce se întâmplase în weekend.

– Chiar nu ai nici o idee?

– Păi… ei bine… după ce m-a invitat la cină, m-a întrebat dacă vreau să rămân peste noapte.

Mi s-au mărit ochii la această declarație scandaloasă.

– Ce?! Ce naiba… Nu, continuă.

– Da. Așa că am refuzat, pentru că era cu siguranță o idee proastă, dar cred că am fost prea nepoliticos. Eram cam la limită și eu, așa că nu am remediat lucrurile și am plecat acasă așa, pur și simplu.

– Hmm… Înțeleg…

Era o problemă destul de dificilă, m-am gândit în timp ce mă gândeam la ea. Ca să fiu sincer, am vrut să fug imediat în clasă și să-i țin o predică lui Karasawa despre cum nu trebuia să lase pe cineva despre care știa că este un Alfa să rămână peste noapte, dar nu era o opțiune. În mintea lui Karasawa, el și Amami erau un Beta și un Alfa, prieteni. De fapt, nu era neobișnuit ca cineva să rămână peste noapte în casa unui prieten Beta. Dacă te uitai doar din exterior, era o situație care nu ar fi trebuit să fie o problemă.

Acțiunile lui Amami în acea noapte au fost la fix și aș fi vrut să-l felicit pentru că nu a cedat în fața dorințelor sale și nu s-a grăbit să doarmă la o petrecere în pijamale. A fost un schimb banal care nu ar fi fost o problemă dacă nu le-ar fi păsat atât de mult amândurora. Enervant este faptul că Amami nu putea să ierte faptul că el a fost cel care l-a rănit pe Karasawa.

– Cred că… am dat-o în bară…

– Nu, ai făcut ceea ce trebuia, Amami.  Karasawa este doar lipsit de apărare.

– Dar îmi place că şi Karasawa este lipsit de apărare…

– Nu trebuie să spui asta cu voce tare. Data viitoare, să mergem împreună la casa lui Karasawa. Sau, dacă vrei, ne putem întâlni chiar la mine sau la tine acasă. Nu s-ar simți Karasawa mai în largul lui dacă l-aș invita eu?

– Nici nu mi-l pot imagina pe Karasawa venind la mine acasă.

– De casa ta nu se poate vorbi. Este prea înfricoșătoare.

– Hei!!

M-am desprins de Amami, care se agăța de mine, și de data asta, m-am îndreptat spre cantină. Atâta timp cât un Amami scăpat de sub control nu punea mâna pe Karasawa, totul urma să fie bine. Credeam că era problema lui Amami să aibă grijă de Karasawa, care se scufunda cu capul înainte în negativitate dacă era lăsat singur. De data asta nu părea că trebuia să joc un rol.

Era ceva deosebit să ai o dragoste unilaterală pentru cineva, așa cum avea el.

Era deja începutul verii, iar calendarul se îndrepta treptat spre vacanța de vară: o perioadă de relaxare pentru studenți. Eu aveam de gând să îmi petrec tot timpul lucrând cu jumătate de normă, dar ei aveau de gând să se concentreze asupra studiilor și să participe la cursurile de vară. Chiar și acum, făcea zilnic un mare tam-tam, și mă întrebam dacă acest Alfa fără speranță ar putea petrece mai mult de o lună fără Karasawa. Faptul că își pierdea controlul era exact ceea ce mă îngrijora. Cu toate astea, nu aveam să ne vedem la școală în timpul vacanței de vară și probabil că fiecare dintre noi avea să-și petreacă timpul în felul său.

M-am gândit pe îndelete la asta și nu mi-am dat seama că Amami nu era la curent cu planurile de vacanță de vară ale lui Karasawa.