Narare: Karasawa
Prima zi de şcoală după vacanţa de vară.
Kijima s-a ars de la soare.
– Ce s-a întâmplat, Kijima?
– Nimic. Am făcut doar un mic job part-time la o casă de pe plajă și iată-mă aici! Mulțumită acestui lucru, am făcut o grămadă de bani și am reușit să obțin și numerele de telefon ale multor fete!
Kijima își flutura smartphone-ul în jur, crezând că ne va determina să fim invidioși, dar, contrar gândurilor relaxate ale lui Kijima, noi, studenții care luam testele, eram departe de a fi invidioși.
Nu aveam timp să ne îndrăgostim nebunește.
Chiar dacă toate fetele din fotografiile care ne-au fost arătate erau drăguțe, nu l-aș invidia niciodată.
Kijima mi-a făcut cunoștință cu doi băieți din clasa următoare, care lucrau împreună cu el la casa de pe plajă.
Cei trei băieți cu părul scurt și bronzaţi nu se puteau distinge pentru o clipă când stăteau unul lângă altul.
Erau colegi de clasă veseli și energici, care meritau să fie numiți prietenii lui Kijima, și mi-au spus multe povești interesante din perioada în care cei trei lucrau împreună.
Mulțumită lor, abdominalele mele au fost suprasolicitate de râs și eram complet epuizat chiar înainte de începerea ceremoniei de deschidere.
– Vom fi cu toții în căutarea unui loc de muncă, ceea ce înseamnă că vom fi în competiție, dar hai să fim cu toții prieteni, Karasawa.
– Desigur.
– Şi ne vei lăsa să copiem temele tale de vară, nu-i așa?
– Cred că nu voi mai fi prieten cu voi până la urmă.
Cei trei, cu atitudinea lor ridicol de linguşitoare, m-au implorat până când am sfârșit prin a le arăta temele.
Temele pentru acasă erau minime, în ajutorul elevilor care se pregăteau pentru examenele care reprezentau cea mai mare parte a anului școlar, dar prietenii lui Kijima erau la fel ca el și nici măcar nu rezolvaseră asta.
Duo-ul vesel s-a întors în clasa de alături, iar Kijima s-a întors la locul său.
Eram obligat să mă gândesc la ceva de care am fugit în toată pauza.
Nu am simțit nimic nici când am descoperit că şi Kijima avea prieteni apropiați de care nu știam.
Și ei erau destul de sensibili unul cu celălalt, își puneau brațele pe umeri, se băteau pe spate și se prosteau.
Mi s-au părut amuzante și interesante, dar nici măcar o dată nu m-am gândit că-l vor lua pe Kijima de lângă mine.
Nishikawa era lipit de Amami tot timpul în timpul cursului de vară.
Și el și-a înfăşurat brațele și s-a lipit de ceilalți într-un mod intim.
Și totuși, doar amintindu-mi de acea scenă, am simțit că mi se întoarce stomacul.
Să fi fost din cauză că Amami era un Alfa și Nishikawa un Omega?
Dar erau o „pereche sortită”. În acest caz, eu eram în plus.
Am simțit o durere ascuțită în piept și tot trupul s-a înțepenit la această constatare.
Sunt prietenul lui Amami și nu am dreptul să trec dincolo de asta…
Un lucru atât de evident mi-a frânt inima în mod arbitrar.
eram dezgustat de faptul că posesivitatea mea ajunsese atât de departe.
Mă simțeam de parcă eram stăpânul lui Amami. Același Amami care fusese bun cu mine toată viața mea și, cum el era Alfa cel mai apropiat de mine, aveam față de el sentimente asemănătoare cu dragostea.
Iar acest lucru nu era cu nimic diferit de un Omega care vâna la întâmplare un Alfa pentru a-și ușura febra căldurilor.
M-am disprețuit în sinea mea, gândindu-mă că eram doar invidios pe Nishikawa, care îl trata pe Amami într-un mod asemănător cu un Omega.
Cineva ca mine nu poate pretinde că este prietenul lui Amami, dar…
L-am văzut pe Amami intrând în clasă chiar când a început ora.
Îi simțeam privirea asupra mea, dar nu i-am răspuns. M-am prefăcut că verific tema mea și l-am lăsat să treacă.
Nu aveam încredere că fațada mea nu se va prăbuși dacă îl voi privi în ochi.
Azi, școala era închisă după ceremonia de deschidere, predarea temelor și un cuvânt de mulțumire din partea profesorului de la clasă.
Eram tentat să îmi doresc ca ceremonia de deschidere de vineri să fie amânată pentru săptămâna viitoare, dar era doar o fantezie.
Kijima părea să se fi dus imediat în clasa de alături pentru a se juca.
Uitându-mă în jurul clasei, nu l-am văzut nici pe Amami.
Mi-am dat drumul la respirația pe care o reținusem de ceva vreme și m-am pregătit.
În mod normal, aș fi vrut să mă duc direct acasă, dar mi-am dat seama că mi-am lăsat câteva unelte în magazie când m-am retras de la clubul de grădinărit, așa că am mers să le iau.
Auzind vocile îndepărtate ale profesorilor care îi îndemnau pe elevi să părăsească școala, m-am îndreptat spre magazia din spatele clădirii școlii, lângă sera de plastic.
– Iată!
Eram ușurat să găsesc o lopată roșie vizibilă lângă ușă, imediat ce am deschis-o.
Era genul de lopată pe care o puteai cumpăra oriunde, dar nu mă puteam opri să nu mă gândesc la ea nici când mă jucam cu pământul acasă și am decis să o iau înainte de a o uita.
Am înfășurat lopata de mână murdară în punga de plastic pe care o adusesem cu mine și am pus-o în rucsac.
M-am ridicat și mă pregăteam să închid ușa magaziei când am simțit o palpitație ciudată în inimă.
Vederea a început să mi se încețoșeze rapid, iar picioarele îmi tremurau.
Pulsațiile din pieptul meu băteau atât de dureros, încât am îngenuncheat neputincios la pământ.
Sunt în călduri! Dar nu au mai fost niciodată atât de severe!
Respirația mea a devenit mai grea. Instinctiv, mi-am strâns gulerul de la ceafă.
De obicei, aveam călduri o dată la trei luni, dar luna trecută, când ar fi trebuit, nu se întâmplase.
M-am dus la un medic, pentru orice eventualitate, dar mi s-a spus că, deși este rar, există posibilitatea să întârzie. Dacă era prima dată, trebuia să fiu cu ochii în patru.
Căldurile normale ar duce la amețeli ușoare, dificultăți de respirație și o ușoară scădere a capacității de gândire.
Aceste simptome au fost în continuare controlate prin medicație.
Dar acum…
S-ar putea să fie rău.
Deoarece feromonii mei erau slabi și aveau un miros ciudat pe deasupra, am putut să continui să pretind că sunt un Beta fără niciun inconvenient.
Dar acum, dacă simptomele mele severe de căldură erau însoțite de eliberarea unor feromoni puternici?
Exista posibilitatea ca eu să atrag atenția unui Alfa care nu mă observase până atunci.
Cu degete tremurânde, am scos inhibatorul pe care îl ascunsesem în buzunarul interior al genții mele.
Am încercat să-l scot o dată; mi-a căzut din mână.
Fără să mă panichez, am respirat adânc, am scos o altă pastilă și am pus-o în gură.
Dacă aș rămâne în izolare în spatele clădirii școlii până când pilula își face efectul, aș putea trece peste această criză.
M-am târât spre ușa șopronului și m-am așezat cu spatele la ea. Am încercat să-mi trag sufletul.
Și tocmai în astfel de momente m-au găsit cei care nu doream să mă găsească.
– Karasawa? Ce…
Cineva a apărut în fața viziunii mele neclare, care părea că a devenit învăluit în ceață.
O voce cunoscută.
– Ki… jima…
Kijima s-a grăbit să vină și m-a legănat imediat de spate.
Am fost surprins să constat că trupul meu avea mai puțină forță decât credeam.
Chiar și faptul că mă atingea pe spate, doar acel contact, era suficient pentru a provoca să apară un sentiment ciudat, iar eu mi-am mușcat marginea buzei ca să mă liniștesc.
– La naiba, are efect și asupra mea, iar eu sunt un Beta… Karasawa, tu… ai călduri?
„…”
Am simțit că nu am înțeles nici măcar jumătate din ceea ce spusese Kijima.
Cuvintele lui îmi treceau prin urechi, de la stânga la dreapta, fără ca eu să le pot procesa sensul.
Totuși, am scuturat frenetic din cap, simțind că spunea ceva îngrozitor.
Dacă aș fi rămas așa, i-aș fi creat probleme lui Kijima. Am vrut doar să evit asta.
– Ah, Doamne, de ce ești atât de încăpățânat?! Ți-ai luat inhibatoarele? Pentru că o să te duc la infirmerie.
M-a tras de braț și eram ținut în așa fel încât să mă sprijin de umărul lui Kijima.
Cum genunchii mei își pierduseră puterea și tremurau, era mai degrabă un caz în care eram târât de el.
– Kijima, îmi pare rău…
– E în regulă, sunt mai musculos decât arăt. Ar trebui să-ți faci griji pentru tine acum.
Nu doream să-l împovărez, așa că am întins brațele, dar el m-a ținut în spate și nu am putut face nimic. Cu toată energia mea, mi-am pus greutatea pe ambele picioare.
Doar puțin mai departe și aș fi intrat în școală.
Era frumos dacă erau foarte puțini oameni în școală, dar totuși era un număr considerabil de oameni în jur.
Îmi schimbasem pantofii pentru a ieși afară, așa că a trebuit să mi-i scot.
Mi-am lăsat geanta în fața șopronului.
Gândurile mele erau în dezordine și nu mă puteam gândi decât la lucruri irelevante.
– Of… scuzaţi-mă…
Chiar dacă nu mi-am închis pleoapele, vedeam negru în faţa ochilor.
Auzeam vocea lui Kijima în depărtare, dar am leşinat.
