Un Omega arogant – Capitolul 9

Kijima și-a împrumutat umărul – sau mai degrabă i-a pus brațul lui Karasawa în jurul umărului – și l-a tras în sus, dar Karasawa și-a pierdut brusc puterea, așa că nu l-a mai putut susține Kijima și s-a ghemuit în locul lui.

– A leşinat? La naiba!

Un trup uman leşinat era greu.

Dacă picioarele lui nu erau capabile să se miște în mod voluntar, atunci trebuia să-l care în spate, chiar dacă trebuia să depună un mic efort.

Cumva, a reușit să se strecoare pe sub trupul lui Karasawa și i-a pus ambele brațe pe umeri. Folosindu-se de pereții coridorului, l-a tras în sus dintr-o singură lovitură.

Putea să-l ducă pe Karasawa, a cărui înălțime și greutate nu erau cu mult diferite de ale lui, până la infirmerie?

Din fericire pentru ei, infirmeria se afla chiar în linie dreaptă pe coridor, odată ce au intrat în clădirea școlii. Așa că și-a scos Kijima cu brutalitate pantofii de exterior și a pășit cu picioarele goale pe podeaua banală a holului cu linoleum.

Era doar o coincidență că l-a găsit Kijima pe Karasawa.

Plănuise să se întoarcă acasă cu noii prieteni pe care și-i făcuse în altă clasă, dar a ajuns doar până la vestiarele de pantofi înainte de a-și da seama că nu-și găsea legitimația de călătorie în geantă.

Nu ra sigur unde o scăpase, așa că plănuia să o caute de la primul etaj până în clasă. Când s-a gândit să se uite în sala de sport unde avea loc ceremonia de deschidere, nasul său a simțit brusc un miros fugar.

Mirosul era asemănător cu mirosul mâncării din școală.

În afară de locuri precum o cantină, unde oamenii pot cumpăra mâncare, sau o sală de clasă în timpul pauzei de masă – ar putea fi doar feromonii unui Omega în călduri.

Ca să nu mai vorbim de faptul că parfumul era atât de clar condimentat, încât părea că un fel de mâncare a fost așezat chiar în fața lui, stimulându-i apetitul.

Nu știa decât o singură persoană care ar fi putut emite un astfel de miros.

Cu siguranță, în fața camerei mici din spatele clădirii școlii, Karasawa se prăbușise ca și cum s-ar fi sprijinit de ceva.

Gâfâia dureros, cu sudoarea rece ce-i umplea fruntea.

A confirmat că la picioarele sale căzuse o cutie desigilată de inhibatoare și a răsuflat ușurat văzând că era Karasawa încă conștient.

În timp ce căuta ceea ce scăpase, până aici nu întâlnise decât două persoane în drum spre dulapurile de pantofi după școală. Majoritatea elevilor ar fi trebuit să aibă fie activități la cluburi și altele asemenea, fie plecaseră acasă.

A pariat pe posibilitatea de a nu da peste un Alfa în timp ce tăia prin holul de la primul etaj.

Inițial, era nevoie să cheme un profesor sau chiar să contacteze o unitate de tratament medical, dar s-a gândit că şi Karasawa probabil nu voia să stârnească scandal, deoarece ascundea faptul că este un Omega.

– Haide, Karasawa, infirmeria e chiar în față…

Dacă dădeau peste o versiune Beta, chiar dacă pentru o clipă apăreau zvonuri, acestea dispăreau imediat.

Feromonii lui Karasawa erau la fel de picanți ca de obicei, și se stabilise deja că era cunoscut pentru faptul că aducea cu el condimente picante.

Să pretindă a fi un Beta era în mod clar foarte eficientă și, chiar dacă va fi investigat, are probabil puterea de a se scuza.

Chiar dacă ar fi întâlnit un Alfa, atâta timp cât acesta se îndrepta spre infirmerie înainte ca ei să-l recunoască pe Karasawa, era bine.

Alfa care intrau în contact cu feromonii nu intenționau cu adevărat să atace Omega. Atâta timp cât se distanțau fizic de miros, nu ar fi trebuit să simtă nici ei nevoia să îi urmărească.

Era o singură persoană cu care nu voia să se întâlnească acum.

– Kijima?

În astfel de momente, persoana de care nu voia să fie văzut cel mai mult îl văzuse.

– Ama… mi…

Infirmeria era camera cea mai îndepărtată de pe hol.

Iar de pe scările aflate chiar în fața ei a coborât un student cu un mers galeş.

Un Alfa care se înțelegea atât de bine cu ei, încât erau cunoscuți de colegii lor de clasă ca un trio inseparabil – care vorbea cu ei despre lucruri prostești aproape în fiecare zi, care avea un zâmbet calm și blând, cu o amabilitate care nu se sfârșea niciodată.

Prietenul său, Amami, era cel care stătea acolo înconjurat de o aură de dominație absolută.

– Ce s-a întâmplat? Ce faci aici? Profesorii au spus să mergem acasă.

Cu zâmbetul cu care era obișnuit pe față, Amami s-a îndreptat cu pași fermi spre el.

Colțurile ușor curbate ale gurii sale, ochii blânzi în care se simte doar bunătatea și felul elegant în care se poartă. Toate astea indicau un Amami obișnuit.

– Pleacă! Nu te apropia, Amami.

Kijima a strigat brusc, iar picioarele lui Amami s-au oprit.

– Ce?! Kijima, nu ești prea crud? Sunt prietenul tău.

– Știi despre asta, aşa e? Situația asta. Nu ești tu însuți în acest moment. Cu siguranță vei regreta după aceea. Stai deoparte deocamdată, nu veni la mine.

În acest moment, nu e ca și cum Amami nu are nicio reacție la feromonii pe care îi elibera Karasawa.

Întâlnind ochii neclintiţi ai lui Kijima, atmosfera din jurul lui Amami s-a schimbat brusc.

Zâmbetul său excesiv a dispărut și ceva cu care Alfa obișnuia să domine alți oameni, care se simțea asemănător cu presiunea gravitației, a fost eliberat și a apăsat asupra lui Kijima.

– Înțeleg… Deci așa e când un Alfa-sama devine serios.

Se simțea ca și cum toate celulele din trupul său urlau că adversarul său era cineva pe care nu putea să-l sfideze în niciun caz.

Se părea că genunchii lui nu se puteau îndoi nici măcar pentru a face un singur pas.

Nu numai Omega nu voiau să-și facă inamici din Alfa; nici Beta nu aveau intenția de a se opune unei surse de dominație absolută.

– Nu te simți obosit, Kijima? Transpiri foarte mult. N-ar trebui să lași jos ce ai pe spate și să te duci acasă curând? Lasă restul în seama mea.

– Ăsta e singurul lucru pe care nu-l pot face.

– De ce? După cum știi, Kijima, acel Omega este al meu.

Chiar și doar schimbul de câteva cuvinte l-a determinat să i se usuce gâtul.

O picătură de sudoare incomodă îi curgea pe frunte.

Așa se potrivea că şi Kijima se inserase cu forța între forța de atracție puternică a „Perechilor predestinate”, asemănător unei substanțe străine între magneți.

Chiar și așa, Kijima nu putea să ezite aici.

Într-o astfel de situație, Amami era singura persoană căreia nu i se putea încredința Karasawa.

Prin pură voință, și-a pus ceva putere în picioare și în talie.

– Privește cu atenție, Amami. Acesta este Karasawa! Nu e un Omega oarecare!

– Ce vrei să spui? Ăsta e un Omega și el eliberează un miros atât de plăcut pentru că mă dorește.

– Asta nu e bine! Revino-ți în fire. Amami pe care-l cunosc eu nu ar vrea niciodată să-l rănească pe Karasawa în felul ăsta.

Emoțiile afișate pe fața lui Amami erau dureroase.

– Ce vrei să spui că știi despre mine?

– Vezi tu, eu știu…… Pentru că am făcut o promisiune alături de tine.

Că şi Karasawa și Amami sunt egali.

Despre drumul amar al lui Amami spre iubire și despre cum l-ar sprijini.

– De dragul acelui Amami, îl voi proteja pe Karasawa. Dacă ai de gând să-i faci rău lui Karasawa, pentru a te proteja, te voi respinge.

S-a uitat fix în ochii prietenului său.

În fiecare zi, Kijima se uita mereu de pe margine la modul în care Amami îl prețuia pe Karasawa.

Acolo, a putut vedea că sentimentele lui Amami erau structural diferite de instinctele unui Alfa care își alegea perechea, că exista o inimă care ținea cu dragoste la persoana pe care o plăcea.

Deși se gândea că era păcat că nu-și dădea seama Karasawa deloc de sentimentele lui Amami pentru el, simțea, de asemenea, că într-o zi totul se va aranja în mod natural, fie prin destin, fie prin feromoni.

Fără să fie nevoie să exprime aceste sentimente, intențiile lui Amami de a respecta până la capăt sentimentele lui Karasawa și de a scurta distanța dintre cei doi vor ajunge cu siguranță într-o zi la Karasawa.

Nu era bine ca Amami să distrugă tot ce realizase cu propriile mâini.

– Amami, mișcă-te! Ai inhibatoare î?mpotriva feromonilor Omega, aş e?

„…”

Senzația de presiune care emana de la Amami începuse să îi provoace furnicături de durere.

Păstrând o distanță bună față de Amami, care avea capul plecat și stătea nemișcat, Kijima și-a continuat drumul spre infirmerie și a deschis ușa.

S-a strecurat rapid în cameră și a încuiat ușa, dar Amami nu s-a mișcat din poziția sa.

– Asta m-a speriat…

A crezut că va muri doar din cauza presiunii.

Uitând că şi Karasawa era încă pe spate, Kijima s-a târât până la ușă și s-a lăsat pe jos. Asistenta școlară care lucra în adâncul încăperii i-a întâlnit prietenește ochii.

Kijima s-a grăbit să-l ridice din nou pe Karasawa, care aluneca, apoi l-a dus încet pe pat.

– Sensei, se pare că a intrat brusc în călduri. Cred că și-a luat deja medicamentele.

– Karasawa-kun, anul trei, nu-i așa? Cât de rar, de obicei reușește să o controleze cu ajutorul medicamentelor… Căldura lui ar putea fi diferită de cea obișnuită de când și-a pierdut chiar și cunoștința. O să-i contactez părinții.

– Da, vă rog.

Se pare că asistenta școlii a înțeles situația lui Karasawa.

A părăsit camera pentru a merge să dea un telefon la biroul facultății, iar Kijima i-a urmat exemplul. Pentru orice eventualitate. Nu-și poate permite să se întâmple ceva.

Deși Kijima nu mai era foarte enervat, purtase pe cineva de unul singur în timp ce era obosit și acum era complet epuizat.

Ieșind pe hol, a fost întâmpinat de silueta lui Amami sprijinit de perete.

Amami a salutat-o pe asistenta şcolară din cap, iar aceasta a făcut o plecăciune în semn de respect înainte de a pleca.

În felul acesta Kijima și Amami  au rămas singuri.

– Cum se simte Karasawa?

– Doar a leşinat. Medicamentul și-a făcut în cele din urmă efectul, astfel încât feromonii lui nu mai pot fi detectați. Sensei a spus că va lua legătura cu părinții lui.

– Am… înţeles.

După ce a luat medicamente pentru a-și recăpăta calmul, Amami nu mai părea aceeași persoană de mai devreme.

Amami, care își apăsase bretonul dezordonat, părea puțin patetic. Figura obișnuită care era plină de încredere și bunătate era departe de cum arăta acum.

Kijima s-a sprijinit încet cu spatele de peretele de lângă Amami, aliniat lateral.

– Kijima, mulțumesc. Dacă Karasawa ar fi fost găsit de altcineva, atunci era omorât de propriile mele mâini…

Auzind vocea slabă a lui Amami, nici măcar nu trebuia să-i văd umerii ușor tremurând pentru a înțelege.

Kijima a respins oboseala pe care o simțea în tot trupul și a încercat din răsputeri să abordeze o voce calmă.

– Dar asta nu s-a întâmplat de fapt, aşa e? Doamne, sunteți total fără speranță fără mine! Sunt atât de îngrijorat încât nu-mi pot lua ochii de la voi doi.

– Da…

– Apropo de asta, Karasawa s-a antrenat destul de mult, nu-i așa? S-ar putea să fie chiar mai greu decât mine. Atât brațele, cât și coapsele lui aveau o cantitate decentă de mușchi pe ele.

– Ai… atins coapsele lui Karasawa?

– Așteaptă, ține-te bine, nu pune presiune pe mine. A fost inevitabil. Trebuia să le ating când l-am purtat în brațe, bine?

„…”

Când Kijima a zâmbit într-o manieră exagerată, Amami s-a liniștit în mare parte.

Se pare că a devenit suficient de calm pentru a oferi în schimb un zâmbet supărător.

– Ei bine, asigură-te că vei întoarce cum se cuvine această favoare. Te voi ierta dacă mă inviți măcar o dată la restaurantul de familie scump de peste drum de gară.

– Îţi voi face cinste cu ce doreşti.

– Cuvintele celor bogați! Asta chiar mă rănește! Îl rănești pe acest om de rând.

– Scuze… Mulțumesc. Mă bucur mult că suntem prieteni, Kijima.

– Nicio problemă. Dar să nu te îndrăgostești de mine.

– Nu o voi face.

Întorcându-se unul spre celălalt, amândoi au râs.

După aceea, Amami a spus că încă mai avea probleme cu mirosul rămas, așa că a fost dat afară. După ce a contactat-o pe asistenta școlii pentru a-l lăsa pe Karasawa în grija ei, Kijima s-a dus și el la dulapurile de pantofi pentru a se întoarce acasă.

De asemenea, nu a uitat să-i înmâneze profesorului geanta pe care Karasawa a lăsat-o în clădirea școlii.

– Sunt un prieten atât de bun…

Kijima, care a înfruntat pentru prima dată în viața lui un Alfa serios, a simțit că nu-i mai este frică de nimic.

Era atât de înspăimântător, încât se întreba dacă nu cumva îi înghețase inima.

Dacă un Omega într-o astfel de stare ar fi fost abordat de un Alfa, nu ar fi putut rezista. Uitând de Kijima, care făcea parte din populația Beta, influența unui Alfa asupra Omega era și mai puternică.

Aşteaptă să vezi. Nu e bine să te grăbeşti şi să te împerechezi deja…

Această atmosferă a fost într-adevăr mai mult decât enervantă.

Înainte să i se întâmple ceva lui Karasawa, Amami ar trebui să preia cu fermitate controlul în mâinile sale. Trebuia să îl asculte încă o dată.

În cele din urmă, până când cei doi nu intrau într-o relație, Kijima nu putea face prea multe ca Beta. Cel puțin, el nu putea decât să spere că drumul pe care îl vor urma nu va fi unul sumbru sau rece.

Știind că mâine sau mai târziu va trebui să aibă o întâlnire strategică, mintea lui Kijima se învârtea cu diverse gânduri în drumul său spre casă.

Legitimația pe care credea că a pierdut-o a fost găsită neatinsă pe fundul genții.