– Intră! Ce s-a întâmplat? a spus Kamol. Kim a intrat cu o privire ușor confuză și cu un ușor strabism. Parcă nu știa dacă e bine să spună ceva sau nu.
– Ei bine, nimic. Am venit doar să arunc o privire, a răspuns Kim calm.
Obrajii i s-au înmuiat puțin până când a trebuit să se prefacă că-și ascunde fața. Asta l-a făcut pe Khom să zâmbească la gestul pe care l-a făcut soția șefului.
– Da? Ce făceai? a întrebat Kamol în bătaie de joc, pentru că el însuși știa foarte bine la ce se referea Kim.
Kim s-a încruntat ușor.
– Nimic. Vrei să cobori și să arunci o privire? a răspuns Kim, zâmbind ușor.
– Khom, du-te mai întâi să te odihnești. Dacă e ceva urgent, voi lăsa pe altcineva să se ocupe de asta, a spus Kamol, Khom plecând capul pentru a accepta cererea, înainte de a părăsi biroul lui Kamol.
– Vino încoace! i-a spus Kamol lui Kim pe un ton monoton. Kim a fost de acord să se ducă la el. Kamol l-a ținut de talie pentru ca el să se așeze în poala lui.
– Ai venit să mă vezi. Vrei să vorbim despre ceva? a întrebat Kamol.
– Am venit doar să arunc o privire. Lucrezi? Dacă nu, te invit să arunci o privire și să afli unde mergem la plajă vinerea viitoare, a răspuns Kim cu un ușor zâmbet.
– Nu trebuie să mă uit. Mi-am dat deja seama unde te duc, a răspuns Kamol, ridicând o sprânceană.
– Unde? E frumos? Chiar nu-mi place aglomerația, a spus Kim.
– Sunt sigur că o să-ți placă, a spus Kamol cu un zâmbet.
– Khun Kamol, ești stresat în ultima vreme? a întrebat Kim în timp ce urmărea expresia lui Kamol de câteva zile. Kim a simțit că ceva îl preocupa pe Kamol.
Kamol a fost surprins să audă acest lucru, gândindu-se că într-adevăr nu putea subestima ochii și sentimentele lui Kim.
– Nu. De ce? a refuzat Kamol și a întrebat, ridicând din umeri.
– Simt că ești obosit și stresat, a spus Kim.
– Sunt bine. Mă bucur că-ți faci griji pentru mine, a spus Kamol în glumă. Kim a deschis ușor gura și și-a ridicat capul.
– Nu sunt deloc îngrijorat. Mi-e teamă că te vei răzgândi și nu ne vei lua pe mine și pe Baiboon în excursie, a spus Kim, dar Kamol știa că era doar încăpățânat.
– Bine, nu-ți face griji! N-ar trebui să te îngrijorezi, a spus Kamol râzând, dar în capul lui, în acel moment, simțea tensiunea că bănuia Kim ceva. Faptul că se făcuse Kamol remarcat în acest sector avea consecințe.
Deși Kamol și-a creat singur puterea, nu e ca și cum nu ar fi avut pe nimeni care să îl sprijine în spatele scenei sale. Pentru ca el să părăsească industria era nevoie și de acordul celor din spatele lui. Dar problema era dacă îl vor lăsa sau nu să renunțe cu ușurință.
– Khun Kamol… Khun Kamol, a strigat vocea lui Kim, determinându-l pe Kamol să-și recapete cunoștința.
– Hmm… a răspuns Kamol în gât.
– Unde mergem? Te-am strigat de multe ori și nu m-ai auzit. Așa că stau așa în poala ta. Trebuie doar să-mi spui numele în șoaptă, a strigat Kim. Kamol l-a sărutat ușor pe Kim, care a ridicat mâna și l-a împins ușor pe Kamol.
– Nu trebuie să-mi spui. Știu că ești stresat, dar nu vrei să-mi spui, i-a răspuns Kim.
– Mă gândesc un pic la muncă. Nu e nimic de fapt. Mă gândesc doar. Sunt sarcini pe care trebuie să le îndeplinesc înainte de a călători? Cum aș putea să vă iau în călătorie cu liniște? a continuat Kamol să mintă pentru a-l determina pe Kim să se simtă confortabil. De asemenea, nu voia ca el să știe.
– Desigur, a strigat Kim, privindu-l pe Kamol cu răutate.
– Ești sigur sau Khun Kim crede că am un amant? a glumit Kamol pentru a schimba subiectul.
– Hei! nu sunt îngrijorat de asta. Dacă ai pe altcineva, bine. Eu o să plec de aici. Nu aș sta cu un cuceritor ca tine, a spus Kim cu o voce tremurândă.
Se simţea puțin trist gândindu-se că are Kamol în secret pe altcineva. Astăzi, sentimentele lui Kim pentru Kamol s-au schimbat puțin câte puțin. Iar sentimentele lui Kim pentru Day au continuat, de asemenea, să se estompeze.
– Nu sunt un seducător, i-a răspuns Kamol, sărutându-l pe obraz.
Cei doi au rămas tăcuți pentru o clipă. Kim a masat complet dosul mâinilor și al degetelor lui Kamol. Kamol nu a protestat, pentru că dacă ar fi spus ceva, Kim s-ar fi oprit imediat.
– Khun Kamol, pe cine iei cu noi? a întrebat Kim, amintindu-și.
– Va trebui să chem și să întreb mai întâi, cine poate merge. Cine nu merge poate avea niște bani în plus pentru a se ocupa de casă. Pentru că nu iau pe toată lumea. Dacă i-aș lua pe toți, cine ar avea grijă de casă, de tigri, de câinele meu? a spus Kamol, iar Kim a dat din cap.
– Deci vei continua să lucrezi? a întrebat Kim după ce a discutat alături de Kamol despre călătorie.
– Ei bine, poți să te culci mai întâi. Te voi urma mai târziu, a spus Kamol.
– Da. Să nu te culci prea târziu. Ești prea bătrân! Învață să te culci devreme.
Kim nu s-a putut abține să nu glumească.
– Dacă mă culc mai devreme seara, s-ar putea să se întâmple să nu mai dormi Kim, a spus Kamol, privindu-l pe Kim cu ochi severi.
Acest lucru l-a făcut pe Kim să se înroșească la față și s-a ridicat imediat din poala lui Kamol.
Apoi s-a așezat și a lucrat. Kim a ajuns la culcare devreme. Nimeni nu a spus nimic. Kim a sărit pe spate înainte de a ieși în fugă din biroul lui Kamol. Kamol a zâmbit slab, înainte de a se reconcentra și de a se gândi cum să se retragă din nou din industrie.
Câteva zile mai târziu
În noaptea dinaintea călătoriei de vacanță, Kim s-a așezat și a împachetat bagajele lui și ale lui Kamol, punând hainele și lucrurile lui în aceeași geantă.
– Khun Kamol, ce haine ai de gând să porți? a întrebat Kim în timp ce se așeza pe podeaua sufrageriei. Kamol tocmai ieșise din baie după ce făcuse un duș.
– Tu alegi, Kim. Eu pot purta orice, a răspuns Kamol, iar Kim a dat din cap, înainte de a merge să-și aleagă hainele din dulap pentru a se așeza și a le împături.
Kamol, care se ștergea pe cap în fața mesei de sticlă, s-a uitat la silueta zveltă care era ocupată să împăturească hainele și să-și aranjeze lucrurile. Apoi a schițat un zâmbet satisfăcut. Kim începea să se obișnuiască să aibă grijă și să trăiască alături de Kamol. Ca niște soți adevărați.
– Usucă-ți repede părul. Poți vedea cum se scurge apa pe podea? a spus Kim cu ferocitate.
Când Kamol s-a oprit, a lăsat apa din păr și de pe corp să se scurgă pe podeaua camerei.
– Da, a repetat Kamol și s-a șters pe cap înainte de a se îmbrăca și de a se așeza la capătul patului, privindu-l pe Kim care încă își făcea bagajele. Kim s-a întins și s-a gândit ce să mai ia.
– Am uitat ceva Khun Kamol? Gândește-te la asta, a întrebat Kim, uitându-se la geanta din mijlocul camerei.
– Cum rămâne cu cremele pentru piele? Adu niște cremă de protecție solară, a răspuns Kamol, ceea ce a făcut ca ochii lui Kim să se mărească.
– De fapt, am cumpărat câteva. Cred că le-am păstrat în dulap, a spus Kim în timp ce se îndrepta spre dulap pentru a-l deschide și a găsi crema de protecție solară pe care o cumpărase și o pregătise pentru excursia la plajă.
– Khun Kamol, de ce mă îmbrățișezi? Încă nu am terminat de împachetat, a spus Kim în timp ce îi săruta ușor colțul gâtului său alb.
– Kim, aș vrea să… a spus Kamol fără menajamente. Asta a determinat ca fața lui Kim să se încingă. Apoi l-a întors, împreună cu o ușoară bosumflare pe buze.
– Nu poți să te oprești în seara asta, Khun Kamol? Ei bine… va fi o călătorie lungă, știi? Stai… ăăă… stai… Nu putem face asta, a spus Kim încet. Kamol a zâmbit ușor.
– Bine, dar trebuie să promiți. Că în timpul călătoriei vom umple podeaua, a spus Kamol cu sarcasm, determinându-l pe Kim să se înroșească și mai tare.
Dar clătinând ușor din cap, Kamol a zâmbit în semn de aprobare, înainte de a-i săruta din nou obrajii lui Kim. L-a lăsat pe Kim să continue să-și facă bagajele.
– Baiboon, a împachetat deja? a întrebat Kamol, gândindu-se la un alt tânăr care era încântat de această călătorie.
– A organizat de ieri, nu cred că va putea dormi la noapte, a spus Kim zâmbind, în timp ce se așeza și își făcea bagajele.
Când a venit să se întindă lângă Kamol pe pat, acesta citea o carte.
– Când vom începe călătoria noastră? a întrebat Kim.
– În jurul orei șase dimineața. Vom putea ajunge acolo în jurul orei 10, a răspuns Kamol.
– Bine, unde mergem? Nu ai de gând să-mi spui? a întrebat Kim, dându-și seama.
– Hm! Mergem la Khao Yai. E un pic mai aproape, a spus Kamol, iar Kim a dat din cap zâmbind, înainte de a se cuibări în îmbrățișarea lui Kamol și de a adormi pentru o scurtă perioadă de timp.
În dimineața următoare
– Baiboon, nu te grăbi, a spus Kim în timp ce lua micul dejun în sufragerie alături de Kamol, Baiboon și Khom, dar tânărul încerca să termine repede masa.
– Îmi pare rău, a spus tânărul înainte de a mânca încet.
– Hei, ești emoționat? a întrebat Kamol.
– Da, Baiboon vrea să vadă marea. Vreau să știu cât de sărată este apa mării, a spus tânărul cu o voce entuziasmată, determinându-i pe toți cei din sala de mese să zâmbească și să râdă.
– Te duc mai târziu, a spus Kim, zâmbind în timp ce luau cu toții micul dejun. Apoi au mers în fața casei, unde erau parcate 2 mașini.
Prima mașină era pentru Kamol, Kim, Baiboon, Khom, Lop, Kit, mătușa Nee, Da, Mai și alți 2 subordonați ai lui Kamol.
Cealaltă mașină era a subordonaților lui Kamol, alte 10 persoane, singurele persoane din casă care erau dispuse să-l urmeze, pentru că a cerut Kamol voluntari, nu forțați, deoarece știa că sunt mulți oameni care vor și ei să plece în vacanță.
După ce și-au pus bagajele în mașină, toată lumea s-a urcat repede în mașină. Kim a aranjat locurile pentru toată lumea.
Când totul a fost gata, cealaltă mașină a plecat. Duba lui Kamol și Kim a urmat îndeaproape.
– Dacă vrei să te duci la baie, spune, i-a spus Kamol lui Kim. Kim a dat din cap. Unii dintre ei erau puțin entuziasmați de vacanță.
Deși ultima dată, Kim se dusese să se odihnească cu Day și Ith, dar cu vreme turbulentă nu ca acum. Kim zâmbea mai tot timpul. Se tot întoarce să vorbească alături de Kamol, care stătea lângă el, și din când în când se întorcea să vorbească alături de Baiboon, care stătea tot timpul în spatele lui.
Vocea lui Baiboon continua să întrebe brusc, din ce în ce mai tare, dar nimeni nu se deranja. Poate cu excepția unei persoane care Kim a aranjat să stea singură. Dar când mașina a plecat din Bangkok, nu era prea mult zgomot, vocea lui Baiboon era liniștită.
– A adormit Baiboon? a întrebat Kamol.
– Da, a răspuns Khom cu un ușor zâmbet.
– Hei, nu se putea opri din vorbit acum câteva momente, a spus Kamol cu sarcasm. Și el era foarte atașat de Baiboon.
– Noaptea trecută a fost atât de emoționat, încât nu a putut să doarmă. Așa că acum îi este somn, a spus Khom, tot în glumă.
Kamol s-a întors să se uite la persoana de lângă el înainte de a zâmbi puțin, pentru că și Kim se simțea la fel noaptea.
– Hei, Kim și Baiboon sunt la fel. Sunt atât de greu de trezit, a spus Kamol cu un zâmbet înainte de a așeza capul lui Kim pe umărul său puternic într-o poziție confortabilă.
După o vreme, Kamol îl lasă pe Kit să oprească la o benzinărie. În acest fel, toată lumea putea să coboare să se întindă sau să meargă la baie. Baiboon, care s-a trezit, i-a invitat imediat pe bunica sa și pe Khom să cumpere gustări de la Seven la benzinărie.
Toată lumea a coborât treptat din mașină pentru a face comisioane personale. Dar Kim nu se trezise încă.
– Kim! Kim! a strigat Kamol către silueta zveltă care era ghemuită pe umărul său. Kim a făcut ochii mari de neîncredere.
– Da… Am ajuns deja? a întrebat Kim, zâmbind ușor.
– Aproape. Ne-am oprit la o benzinărie. Ai nevoie la baie? a întrebat Kamol în timp ce Kim se uita în jur.
– Baiboon? a întrebat Kim, fără să-l vadă pe tânăr.
– A coborât să cumpăre sandvișuri împreună cu Khom, a răspuns Kamol.
– Suntem aproape? a întrebat din nou Kim.
– E destul de aproape, a răspuns Kamol, întinzându-se să mângâie părul moale al lui Kim.
– Ei bine, mai bine mă duc mai întâi la baie. Apoi voi intra să cumpăr niște gustări, a spus Kim, apoi Kamol l-a scos pe Kim din mașină. Subordonații lui Kamol au mers pe rând la baie și au lenevit în parcare.
– Te duci și tu la baie, Khun Kamol? a întrebat Kim când l-a văzut pe Kamol urmându-l la baie.
– Te voi însoți, a răspuns Kamol.
– Pot să merg singur. Nu sunt un copil, a protestat Kim. Kamol s-a uitat la Kim cu ochii nemișcați, dar nu a spus nimic. Kim a suspinat încet, pentru că înțelegea semnificația din acei ochi.
– Poți veni cu mine, nu mă deranjează, a mormăit Kim, înainte de a-l conduce pe Kamol în baie.
Kamol a zâmbit ușor, pentru că era Kim de acord. În baie se aflau câțiva dintre subordonații lui Kamol. Kamol l-a forțat pe Kim să folosească baia interioară. Kim a fost de acord cu ușurință. După ce lucrurile s-au terminat, Kim a plecat să se spele pe mâini și a mers la Seven alături de Kamol.
– Khun Kamol, ce vrei să mănânci? s-a întors Kim să-l întrebe pe Kamol, care îl urmărea.
– Orice vrei, poți cumpăra. Pot să mănânc orice, a răspuns Kamol, așa că a continuat Kim să cumpere gustări.
Baiboon a alergat și el la Kim, întrebându-l din când în când despre gustări, până când nu s-a putut abține să nu zâmbească. Când cumpărăturile au fost finalizate, toată lumea s-a întors la mașină.
Subordonaţii lui Kamol au discutat puțin despre traseu. S-au urcat în mașină și s-au pregătit să continue călătoria.
– Deschide, te rog.
Kim i-a întins lui Kamol o sticlă de suc de portocale. Kamol a apucat-o și a deschis-o.
– Deschide-o și pe asta pentru mine.
Kim i-a întins lui Kamol un pachet de sandvișuri. Kamol l-a deschis și pe acela.
– Deschide gura, a spus din nou Kim. Kamol s-a uitat la Kim cu o expresie confuză.
– Hmm… a scos Kamol un sunet sceptic în gât.
– Ți-am spus să deschizi gura. Nu vrei să mănânci? a spus Kim cu o voce răgușită în timp ce îi înmâna lui Kamol un sandviș.
Kamol s-a uitat la sandvișul din mâna lui Kim și a zâmbit înainte de a deschide gura pentru a accepta ceea ce îi dăduse Kim. Kim a pus alternativ câte o gustare în gură și l-a hrănit pe Kamol.
– Ah! a strigat Kim nu prea tare, cu un oftat, în timp ce îl hrănea pe Kamol cu gustări. Kamol se aplecă să le mănânce, dar în loc să mănânce doar gustările, Kamol îl mușcă pe Kim.
Dinții lui au atins ușor degetul lui Kim. Limba lui fierbinte s-a prefăcut că linge. Ochii lui ascuțiți îl priveau pe Kim în timp ce îl tachina pentru satisfacția lui. Kamol și-a mutat locul ca de obicei.
Kamol a tresărit puțin și a zâmbit când Kim l-a lovit la picior, nu prea tare.
– Te-ai înfierbantat! Nici măcar nu te uiţi unde suntem, a spus Kim în șoaptă, de teamă că ceilalți o să audă. Kamol a zâmbit, dar nu spuse nimic.
Cele două dube au continuat să meargă până când au ajuns în sfârșit la destinație. Kim s-a uitat afară din mașină cu un zâmbet larg pentru că aceasta era parcată la o casă cu două etaje.
Exista și o piscină și, cel mai important, partea din față a casei dădea spre mare. Marea se afla la doar 10 metri de casă. Încet, toată lumea a coborât din mașină. Subordonaţii lui Kamol au venit să ajute la căratul bagajelor.
– A cui e casa asta? l-a întrebat Kim pe Kamol, care își ținea mâinile în jurul taliei subțiri a lui Kim pe lângă el.
– Casa de vacanță a unei cunoștințe. Ne-a lăsat să stăm. Nu-i așa că e frumos? Îți place? l-a întrebat Kamol politicos pe Kim. Kim a dat din cap.
– Îmi place. Este foarte frumoasă. Este și lângă mare, a spus Kim zâmbind, privind chipul fără nori al lui Kamol cu un sentiment de plenitudine în inimă. Kim s-a întors să-l găsească pe Baiboon, care zâmbea. L-a împins pe Kamol să se uite.
– Uită-te la Baiboon. Se va duce la mare. Nu mă îndoiesc că va gusta apa mării, a spus Kim în glumă.
– Atunci lasă-l să guste mai întâi. Hai să intrăm înăuntru. Voi face și eu ordine în cameră, a răspuns Kamol. Kim a intrat în casă.
Kamol a folosit o cameră pentru subordonații săi. El a dormit alături de Kim la etajul doi al primei case mari, cu nuferi de mătase de pădure. Era o cameră mare la primul etaj, așa că au lăsat femeile împreună, ceilalți trei subordonați s-au instalat într-o cameră mică de la etajul doi. Iar ceilalți au aranjat să doarmă într-o cameră pentru două persoane, vreo trei, și să doarmă și în cealaltă casă.
– Este aproape prânzul. Unde vom lua prânzul, Khun Kamol? Sau se duce cineva să cumpere lucruri noi pe care să le facă mătușa? Bucătăria de aici este utilată, a spus mătușa.
– Mai bine vă duc să luați masa la restaurant. Apoi vom cumpăra fructe de mare proaspete și o vom lăsa pe mătușa să le pregătească seara, a spus Kamol.
– Deci, când putem înota împreună? a întrebat Baiboon. Kamol și Kim au râs.
– Este mai bine să înoţi după-amiaza. Soarele este prea puternic, a răspuns Kamol, determinându-l pe Baiboon să zâmbească imediat.
– Hm! a răspuns tânărul, înainte ca toată lumea să se împrăștie încet pentru a-și strânge lucrurile și a merge în camera lor.
Kamol și Kim au intrat în camera principală. Valiza de acolo, subordonaţii lui Kamol o așezaseră deja în cameră. Kim a fugit imediat la balconul camerei și a deschis fereastra de sticlă.
– Uau! E atât de frumos, Kamol. Briza mării suflă așa. Și mirosul mării, de asemenea, a spus Kim, în timp ce vedea clar priveliștea mării și primea și aerul marin.
Kamol a zâmbit și a mers să îl îmbrățișeze pe Kim pe la spatele lui, înainte de a săruta ușor obrajii luminoși ai acestuia.
– Dar obrajii tăi miros mult mai bine, a răspuns Kamol, lăsându-l imediat pe Kim ruşinat.
-Oh, așa este. Mai este ceva care sigur o să-ți placă, a spus Kamol cu un ușor zâmbet.
– Ce anume? a întrebat Kim, întorcându-se. Kamol l-a întors pe Kim și l-a condus spre colțul camerei care era intrarea în baie.
Chipul lui Kim s-a luminat imediat când a văzut ce avea în fața lui. Imediat ce a intrat, Kim a observat că baia mare era toată din sticlă, cu cada lipită de sticlă și o parte din duș.
Se putea vedea din patul larg, dar partea cu toaleta era ascunsă de cealaltă parte.
– Khun Kamol, baia este așa. Cine ar îndrăzni să facă un duș? Așa este în fiecare cameră? a strigat Kim imediat cu fața roșie.
– Hei! Este o cortină, poți să o dai jos, dar nu cred că trebuie să o dăm jos. Fă un duș așa, n-o să vină nimeni să te vadă, a spus Kamol cu ochii negri. Fața lui Kim s-a încălzit instantaneu.
– Asta ai vrut să faci când m-ai adus aici? De ce este baia o cameră de sticlă? a întrebat Kim.
– Păi… Cam așa ceva, a spus Kamol cu un zâmbet, determinându-l pe Kim să se întoarcă și să dea un pumn în figura dură în semn de frustrare.
– Te uiți prea mult la filme porno! Scoate-mă în oraș să mănânc, mi-e foame, a spus Kim, înainte de a schimba brusc subiectul. Kamol a râs în hohote, înainte de a-și înfășura brațele în jurul taliei sale.
Kim s-a dus la parter cu ceilalți la primul etaj al casei ca să-i cheme pe toţi la masă.
– Mă duc cu mătușa, i-a spus Kim lui Kamol. După prânz, merg la cumpărături pentru produse proaspete pentru a pregăti cina.
– E mai bine să stai și să aștepți în sala de mese cu mine. Dacă vrei ceva special, ar fi bine ca altcineva să cumpere, a spus Kamol, iar Kim s-a îmbufnat imediat când a auzit asta.
– Ei bine, vreau să văd cu ochii mei, a spus Kim calm.
– Ah, dacă vrei să pleci, pleacă! Nu te duce singur nicăieri. Rămâi aproape de subordonații mei, a răspuns Kamol cu reticență, determinându-l pe Kim să zâmbească înainte de a se îndrepta spre piața de produse proaspete împreună cu ceilalți.
Unii dintre subordonații lui Kamol așteptau și ei alături de Kamol. Acesta a comandat o cafea cu gheață pentru a sta și a bea ca să-şi omorî timpul.
Telefonul lui Kamol a sunat după o lungă sesiune de băutură. Figura puternică l-a ridicat și s-a uitat la cine era, înainte de a se încrunta.
Kamol a oftat. A ezitat dacă să răspundă sau nu la apel până când acesta a fost întrerupt, dar telefonul său mobil a sunat din nou. Kamol s-a hotărât să răspundă.
– Alo? a răspuns Kamol.
[- Hei, dragule, ce ți-a luat atât de mult să răspunzi la telefon?] s-a auzit vocea dulce a cuiva.
– Deci nu crezi că am o slujbă? a întrebat Kamol cu o voce calmă.
[- De ce este vocea ta atât de distantă, hmm?] a întrebat vocea dulce, mai tachinatoare.
– Danil, ce vrei să spui? Vorbește repede. Nu sunt disponibil să stau de vorbă cu tine, a spus Kamol, cu vocea încă moale.
[- Eşti atât de rău! Nimic. Am vrut să sun doar ca să-mi prezint omagiile!] a răspuns celălalt.
– Nu cocheta, Danil. Ai sunat din cauza e-mailului pe care i l-am trimis lui Ivan, nu? Știu că un spion ca tine trebuie să fi văzut e-mailul pe care l-am trimis, a spus Kamol pe un ton rece.
[- Nimic prostesc, ca de obicei. Da, te-am sunat în legătură cu această chestiune. Abia aștept să vii să-mi explici totul. Vreau să știu ce ai trimis. Ce înseamnă?] a întrebat supărată cealaltă voce.
– Voi discuta acest lucru doar în fața lui Ivan. Nu trebuie să mă suni și să-mi pui întrebări, a răspuns Kamol. Cealaltă parte a lăsat să iasă un mârâit puternic. Kamol știa că cealaltă parte va fi puțin supărată.
[- Ivan a spus că se pare că vrei să te retragi din această industrie!] a spus din nou Danil.
…
Kamol nu a mai spus nimic, ci a tăcut pentru că intenționa să discute despre asta doar cu Ivan.
[- Nu te voi lăsa să pleci!!] a răspuns imediat vocea furioasă a celeilalte părți.
[Dar ar trebui să-i fii recunoscător lui Ivan. Trebuie doar să asculți ordinele lui Ivan!!] a strigat Danil în continuare.
– Atunci meritul tău este recunoștința față de Ivan. Aceasta este viața mea. Nu pot face nimic în privința asta. Poți să stai la locul tău? Nu te implica prea mult în problemele mele. Așteaptă-mă să zbor și vorbește imediat cu Ivan, a spus Kamol cu indiferență față de cealaltă parte.
[- De ce Kamol? Cui vrei să i-o lași? Spune-mi, cine îndrăznește să-ți spună să pleci?!] a sunat un alt strigăt al lui Danil.
– Nu e nevoie ca cineva să-mi dea ordine, Danil. Dacă vreau să fac ceva, o voi face pentru că este viața mea și îmi aparține, a spus din nou Kamol, din cauza furiei și a frustrării pe care o avea față de Danil.
O clipă mai târziu, nu l-a văzut pe Kim venind, iar Kim nici măcar nu a auzit chemarea lui Kamol.
– Khun Kamol, am cumpărat și eu niște scoici dulci. Vreau să mănânc scoici dulci la grătar, a spus Kim, fără să știe că vorbea Kamol la telefon. Kamol s-a întors spre Kim cu o expresie ușor îngrijorată.
– Gata, lasă-mă să zbor și apoi putem vorbi!
Kamol nu a putut decât să-i spună asta interlocutorului și a închis imediat. Kamol i-a înmânat telefonul lui Kit.
Închide telefonul. Nu vreau să vorbesc despre muncă în timp ce sunt în vacanță, i-a spus Kamol lui Kit calm. Apoi s-a întors să se uite din nou la Kim.
– Ce-ai spus? a întrebat Kamol din nou pe Kim. Kim s-a așezat pe un scaun lângă acesta.
– Este ceva urgent ce trebuie să faci? a întrebat Kim curios.
– Oh, nu. Clientul a sunat să întrebe ceva. Ți-am spus că nu mă simt în largul meu să vorbesc în ultima vreme, a răspuns Kamol pe un ton normal. Kim a dat încet din cap.
