Vântul prin arbori- Capitolul 1

Versiunea audio prima parte: https://youtu.be/st0a1qqHK94?si=orUPjwhB_n_LGYY0

Versiunea audio partea a doua: https://youtu.be/hLndAjd1cys?si=ysLSkNNll2GYRNdt

ACUM 15 ANI

– Echipaj 321, mă auzi? Echipaj 321, mă auzi?

– Căpitane Than, recepționat, vă auzim perfect.

– Cum stă treaba?

– Răpitorii au fost anihilați, 2 morți, unul rănit, 3 arestați, 3 pierduți. Și șeful  lor a fugit deja. Cineva l-a informat, altfel nu putea să scape. După primul interogatoriu , se pare că nici unul dintre cei ce au fost arestați nu cunoaște identitatea șefului lor. Nu pot da informații despre cum arăta pentru că purta mereu o mască neagră cu chip de demon.

– Copiii răpiți?

– Situație grea, am găsit 8 cadavre în camere frigorifice și 9 copii în stare f gravă. Subnutriți, schingiuiți, s-ar putea să fi suferit și abuzuri sexuale. Sunt atât de slabi încât n-aș putea să dau vârsta lor. Să zicem între 10 și maximum 17 ani. Spun 17 pentru că băiatul acela e foarte înalt. Ambulanțele îi duc în acest moment la cel mai apropiat spital pentru îngrijiri, dar vă spun eu, căpitane, nu știu câți vor supraviețui. Am găsit, de asemenea, un beci cu tot felul de mașinării ciudate folosite, zic eu, la schingiuirea copiilor.

A 2-a zi după această discuție telefonică, jurnalele cele mai celebre publicară articole care relatau informația despre salvarea mai multor copii ce aparțineau unor familii foarte bogate. Unii dintre ei dispăruseră de mai bine de 2 ani, iar alții abia de câteva luni de zile. Un nume apăru mai în toate articolele. Era vorba despre fiul celebrului mafiot Saeng-aaron Kamol, Taratree, în vârstă de 17 ani. Ziarele informau că acesta fusese răpit când avea 16 ani, iar acum când fusese regăsit, se zbătea între viață și moarte în clinica privată a familiei.

Ziarele povesteau, de asemenea, că cel care comandase toate răpirile acelor copii nu fusese găsit. El reușise să fugă, puțin înainte ca poliția să sosească în casa unde copiii fuseseră ținuți sechestrați. Cât despre cel care era considerat un adevărat erou, copilul supranumit Wind, nimeni nu avea nici o informație. Evadând din acea casă, alergase peste 10 km, pe un frig glacial și ajunsese cu picioarele degerate și la capătul forțelor la o secție de poliție, dând alarma. Copilul povestise tot și dăduse locul exact unde se afla casa. Apoi…un mister total…acel copil dispăruse…Jurnaliștii încercaseră să dea de urma lui și poliția, de asemenea familiile celor salvați. Dar copilul nu mai fu găsit niciodată. Era ca și cum nu existase, ca și cum cel care dăduse alarma fusese o fantomă eroică.

Ancheta nu reuși să fie dusă până la capăt. Cel care răpise pe acei copii, nu fu găsit niciodată.

Dintre acei copii care scăpaseră, doar numele de Taratree fusese făcut public. Dar restul numelor celorlalți copii nu apăru nicăieri. Copiii aparțineau unor familii bogate, iar acestea plătiră mulți bani pentru ca numele lor să nu apară în presă.

Cazul fu închis ca “nerezolvat” după doi ani de investigații și cercetări. Viața își reluă cursul…

………………………………………..

În zilele noastre

Orașul Saphuri se găsea în nordul țării. El era recunoscut prin turismul său înfloritor și atrăgător, dar mai ales prin docurile de sud, o zonă de schimburi comerciale extrem de bogată și de dorită de toate clanurile mafiote ale regiunii. Orașul era înconjurat pe jumătate de oceanul bogat în pești și fructe de mare. Sindicatul pescarilor era unul dintre cele mai puternice. Partea de vest, supranumită și Micul Eldorado, era partea cea mai bogată a orașului…și chiar a regiunii. Hoteluri 5 stele, cazinouri luxuriante, baruri de ambianță cu intrare VIP, restaurante cu stele Michelin, magazine de lux cu bijuterii, parfumuri, îmbrăcăminte și încălțăminte de marcă…Și toate aceste bogății se găseau sub conducerea fermă a puternicului om de afaceri Nakarin Singte: 70 de ani, miliardar, văduv. Singurul copil, un bărbat de 27 de ani, Namsong, își petrecuse ultimii 15 ani de existență în Olanda și Anglia unde alesese să se dedice studiului pianului și artelor plastice. Alegeri care îl disperaseră pe acest Don Corleone asiatic. Căci cine avea să conducă cu o mână de fier tot ceea ce câștigase cu prețul multor sacrificii umane când va sosi momentul?

Și se părea că acel moment sosise mult mai devreme decât credea. Nakarin Singte fu diagnosticat cu un cancer ganglionar foarte virulent. Speranță de viață: 1 an. Știa că vulturii se vor abate asupra lui în momentul în care vor afla. Decizia fu luată foarte repede…îi trebuia o alianță puternică. Cineva care se va ocupa de imperiul lui cu o mână tot atât de severă ca a lui. În același timp…îi trebuia o alianță care să-l apere și să-l protejeze pe Namsong. O alianță prin căsătorie…

În acea seară își chemă secretarul:

– Chan, fă-mi o legătură telefonică cu Khun Saeng-aroon, repede.

– Da, stăpâne.

……………………….

Saeng-aaron Taratree se trezi cu dureri de cap îngrozitoare. Noaptea trecută, nu făcuse la fel ca de obicei. Băuse…nu mai știa câte sticle de șampanie. Avusese în jurul lui mai mult de 10 femei și bărbați, dar nu-și mai aducea aminte dacă și-o trăsese cu vreuna sau cu vreunul. Ar mai fi dormit. Ceasul arăta doar ora 07:00. Cine îndrăznea să sune atât de devreme? Cu mâna ținându-și fruntea, se uită la ecranul telefonului, iar ochii i se deschiseră dintr-o dată ca și cum cineva i-ar fi tras în afară. Pe ecran scria…Bătrânul.

Oh, nu…nu el.

În dimineața aceasta nu avea de gând să asculte veșnicele plângeri, veșnicele critici ale tatălui său. De aceea, ignoră complet apelurile care continuau să revină în valuri ca un taur spre pânza roșie a toreadorului. Sub avalanșa acestora el adormi din nou ca un prunc după baie.

Bum, bum, bum!

Bum, bum, bum!!

–Șefu! Șefu! Șefu, trezește-te!

Bum, bum, bum!

– Șefu, e de rău, fă ochi mari! Deschide ușa! Șefu! Șefuuuu!

Paratree se mișcă mormăind nemulțumit. Ieși încet din așternuturile moi și calde și deschise ușa.

Thor, garda de corp principală, mâna lui dreaptă intră ca o furtună. Era roșu la față și transpirația îi curgea pe frunte de parcă ar fi alergat maratonul.

– Șefu, gărzile de corp ale patronului sunt aici să te ducă la el! De ce ai închis telefonul?! Patronul e nebun de furie! Îmbracă-te repede, ăștia nu glumesc , te vor duce în chiloți și pe sus până la patron! 

Paratree își puse mâinile pe urechi și-și ținu ochii închiși.

– Nu mai urla…îmi crapă capul…

Nu apucase să termine fraza…4 gorile în costume negre își făcură apariția în cameră. 190, tot atât de înalți ca și el, peste 100 de kile de mușchi și imbatabili în lupte. Erau bodyguarzii tatălui său. Nici chiar el nu sufla în fața lor.

Unul dintre ei înaintă câțiva pași spre el.

– Khun Taratree, avem ordin să vă ducem la companie. Tatăl d-voastră vă așteaptă într-o reuniune urgentă. 

…………………………….