Vântul prin arbori- Capitolul 2

 Versiunea audio ,prima parte: https://youtu.be/hLndAjd1cys?si=1zD9EZWpYHZaCRkG

Versiunea audio: https://youtu.be/SM722uaY1hM?si=yVRmwhW-SfPrR0Ao

O săptămână mai târziu

Vineri, ora 9:30

Mașina neagră, multispace de lux a lui Taratree Saeng-aaron se opri la adresa de pe GPS. Șoferul coborî calm, ocoli mașina și deschise portiera din spate.

– Khun Taratree, am ajuns, spuse el văzând că șeful său nu avea de gând să iasă.

Într-un târziu capul moștenitorului familiei Saeng-aaron apăru cu o umbră de surprindere, iar corpul îl urmă. De la înălțimea lui de 190 cm, scrută clădirea imensă din fața lui. Ridică privirea neîncrezător. Sus de tot, litere negre, enorme dezvăluiau numele companiei:

NAKARIN SINGTE GROUP

Taratree se uită la șofer.

– Semus, e o glumă?

– Nu e o glumă, Khun Taratree. Aceasta e adresa dată de tatăl d-voastră. El se întreține în acest moment, aici, cu Khun Singte Kamol.

Taratree se întoarse și făcu un semn spre o altă mașină, oprită în spatele lor. 4 bodyguard ieșiră la secundă și veniră în fugă lângă el.

– Șef, ordonați, spuse unul dintre ei ce părea tăiat într-o stâncă.

Taratree le întoarse spatele și se îndreptă spre intrare. Gărzile și mâna lui dreaptă îl urmară fără să crâcnească.

Interiorul companiei Singte era total diferit de exterior. Afară, fațada era monstruoasă, un amestec modernist avangardist de metal și beton. Semăna cu o pasăre de pradă gata de atac.

Dar cum păși în interiorul clădirii, totul se schimbă. O intrare ca un mare culoar era străjuită de superbe plante exotice și nu se zărea nicio particulă de praf. Solul de culoare crem era dintr-un material modern și călduros. Mici fântâni arteziene susurau un pic peste tot, aducând o senzație de zen. După vreo 20 m, se regăsiră la recepția companiei care era imensă. Personalul, îmbrăcat în alb și crem purta pe haine, în stânga, în dreptul inimii o insignă crem cu inițiale albe NS.

O recepționistă le veni surâzătoare în întâmpinare, salutând cu un wai :

– Bine ați venit Khun Taratree. Întâlnirea va începe în 30 de min. Vă rog să mă urmați în sala de oaspeți.

Taratree se încruntă. Nu avea chef să fie amabil. Se găsea în interiorul companiei celui mai mare dușman al clanului familiei sale. Vocea lui sună tăioasă, agresivă:

– Cine ți-a spus cine sunt?

Recepționista nu părea deloc speriată de aerul lui de taur în coridă. Ea zâmbi delicat în timp ce se deplasa și spuse cu o voce zglobie, ca de copil ce primise o acadea:

– Noi toți am primit fotografia d-voastră și un dosar de informare cu tot ceea ce vă place în materie de băutură și mâncare.

Ajunseseră în fața unei încăperi cu ferestre cât peretele și o ușă glisantă tot din sticlă. Fata făcu un gest grațios de invitație și Taratree împreună cu Semus și cei 4 bodyguarzi intrară în sala de primire. Taratree fu surprins de atmosfera de acolo. Nu-și aducea aminte să fi văzut așa sală de oaspeți în nici una dintre companiile tatălui său. Era în întregime construită din pereți speciali de sticlă. Cel care era înăuntru putea vedea tot ce se întâmplă în afară, dar cei din afară nu vedeau nimic. Era o formă foarte politicoasă de a oferi intimitate și securitate oaspeților.

Ferestre largi, înalte, dezvăluiau o priveliște unică spre canalul de sud al Fluviului Terak. Dincolo de fluviu se ridicau munții Chapat, maiestuoși și plini de culoarea verde a pădurilor de pini. În stânga încăperii care avea o dimensiune de cel puțin 500m2, un colț bucătărie stil american. Putu zări fructe, produse de patiserie, o mașină de cafea cu boabe de măcinat, un ceainic enorm, frigider, microunde, chiar si un bar cu tot felul de băuturi alcoolice scumpe. În dreapta pe tot peretele, o bibliotecă enormă și un televizor LG ultima generație te invita la citit și cinema. Canapele confortabile din piele de o mare calitate , tot de culoare crem, erau răspândite un pic peste tot și dădeau încăperii un aer călduros, chiar primitor. Fata îi invită să se așeze și spuse blând:

– Khun Taratree, în așteptarea începerii reuniunii, vă rog să serviți orice doriți, toate produsele sunt proaspete și special alese pentru d-voastră. Dacă aveți nevoie de altceva, vă rog să apăsați pe butonul de lângă ușă și cineva va veni imediat să vă servească. Acum voi pleca. Vă doresc o așteptare plăcută.

Taratree nu se sinchisi să-i răspundă, ba chiar continuă să stea încruntat. După plecarea ei, unul dintre bodyguarzi se apropie de el.

– Șefu…ce facem noi aici? 

Taratree se apropie de mașina de cafea și se servi cu o ceașcă. Sorbi o înghițitură și spuse calm:

– Am venit să mă însor.

– Ce? Șefu’…nu mai glumi așa. Khun Singte n-are fete, dar chiar dacă ar avea…e…e cel mai mare dușman al nostru…cum s-ar putea una ca asta?

Semus ridică mâna în semn de “taci” și liniștea se infiltră în încăpere.

Taratree își frecă fruntea gânditor și nu răspunse. Se apropie de peretele din sticlă de lângă ușa de intrare tot sorbind din ceașcă. Era o lume diferită de cea a clanului Saeng-aroon. La ei, toți angajații erau mereu sub stres , fugeau în stânga și în dreapta, strigau, se enervau și când tatăl lui sau el apăreau, deveneau toți cocoșați și muți. Tatăl lui conducea după dictonul: Statul sunt eu. Tot ce mișca în sânul concernului Saeng-aroon naviga ca un satelit în jurul planetei principale pe numele de Kamol.

Iar acum stătea și privea acei angajați despre care auzise că erau foarte bine plătiți și care nu lipseau de nimic în schimbul fidelității. Era prima dată că intra pe teritoriul Marelui  Șef Nakarin Singte…ba nu…a doua oară…

Acum o săptămână

Taratree ieșise din biroul tatălui său acum câteva ore. Era atât de enervat de neputința lui încât voia să facă ceva rău, ceva necugetat. Voia să se bată, sau să bată, sau…nu…avea nevoie de sex…Ceva însă…palpitant.

Ceasul arăta orele 20: 00.

Coborî în garaj. Gărzile lui jucau cărți. Când îl văzură, săriră toți în picioare.

– Șef!

-Șef!

– Șef!

– Șef!

Semus era un pic mai departe. Lustruia acea Bentley de dimineață.

– Dacă tot strălucește ca un star urcă și să mergem, spuse Taratree sarcastic.

Semus deschise portiera din spate lăsându-l să urce, apoi urcă la volan într-o clipită și demară.

Bodyguarzii săriră și ei în mașina lor și-i urmară. Era o lege nescrisă, niciun bodyguard al lui Taratree nu trebuia să-l piardă din ochi când ieșea undeva.

-Unde mergem Khun?

–Să încercăm ceva nou. Am auzit că există un bar de ambianță  în care sunt băieței și fetițe din cele mai mișto, că se bea și se mănâncă bine. Vreau să mă distrez acolo în noaptea asta.

-Care  bar, Khun?

-Wild Rose.

Semus frână brusc obligându-i pe cei din spatele lor să facă același lucru.

-Khun Taratree, nu pot să vă duc acolo.

– Și de ce nu? Vreau să mă distrez. Hai, dă-i drumul.

-Khun, poate nu știți, o fi un bar celebru, dar e situat în partea de sud a orașului, nu putem merge acolo. Mergem direct la moarte dacă se află că suntem acolo.

-Demarează. Dacă n-o faci, te azvârl din mașină și merg singur, replică Paratree cu o voce rece.

Semus oftă și demară.

…

Wild Rose, cel mai celebru bar ambiental din regiunea de sud era foarte cunoscut și apreciat de comunitatea LG. Aici totul era de calitate, băuturile, mâncarea, muzica, serviciul și securitatea locului. Era bine știut că doar cei din zona clanului Nakarin Singte puteau trece pragul acestui bar. De altfel, nimeni din altă zonă a orașului nu îndrăznise vreodată să încerce măcar să se apropie.

Mașina lui Taratree se opri pe partea opusă barului și în spatele ei, mașina bodyguarzilor.

Taratree coborî din mașină și traversă drumul cu pași înceți dar fermi, urmat de oamenii lui. Se opri o clipă în fața ușilor barului apoi le împinse ca într-un film western fără să-i pese că în spatele lui avea 5 persoane agitate.

……………

Frumusețea class a interiorului acelui bar depășea toate așteptările lui.  Era foarte mare și avea 2 etaje. Sus existau ca un fel de separeuri, unde puteai mânca, dar nu existau uși. Cei de jos puteau vedea clar ce se întâmpla sau cine mânca acolo. Pielea canapelelor era de culoarea mierii, barul cu băuturi scumpe și rare îți lua ochii. În fund, pe o scenă mică , un ghitarist scotea acorduri dintr-un cântec cunoscut. Ici și colo, mese mici găzduiau câte o femeie sau câte un bărbat, semn că erau liberi și-și așteptau clienții. Taratree auzise de existența unei rețele de prostituție altfel decât la alte clanuri, o societate de escorte feminine și masculine care își întinsese rețelele până în cele mai înalte sfere sociale și politice. Se spunea că personalul era ales cu mare grijă, plătit foarte bine, aveau o asigurare medicală de înalt nivel, casă , mașină, concediu de 40 de zile, toate plătite de concernul Nakarin. Taratree auzise de această societate și în seara aceasta își propusese să și-o tragă cu una dintre aceste prostituate, să vadă și el ce aveau atât de special că toată lumea se bătea pe ele. Un băiat, ce părea unul dintre cei ce serveau clienții, se apropie de ei.

– Aveți o rezervare?

– Nu, putem avea o masă?

– Sus, sau jos?

-Jos, undeva de unde pot vedea tot interiorul.

– Urmați-mă, vă rog.

Băiatul îi conduse în partea centrală, lângă ferestrele înalte ce dădeau cu vederea spre o grădină luminată cu lampadare albastre.

– Aveți aici cartea cu meniuri și cu băuturi. Când terminați de ales, sunați din clopoțelul de pe masă. Vă urez o seară agreabilă.

Taratree și oamenii se așezară la masa de șase persoane. Cartea de meniuri fu deschisă și prețuri mirobolante se afișară lăsându-i cu gura deschisă. Semus se uită la Paratree.

– Să înțeleg că ne faceți cinste?

– Comandați ce vreți, eu îmi voi clăti un pic ochii pe aici, am alte scopuri.

Semus îl privi neliniștit.

– Khun Taratree, sper că nu veți face ceva nelalocul lui, nu uitați că noi nu avem dreptul să fim aici.

– Da, da, am să….

Fraza lui Taratree rămase suspendată. Ochii lui rotindu-se la stânga și la dreapta se  fixaseră în final în partea de sus a barului. Privirea îi căzuse pe un separeu unde 2 bărbați luau masa. Unul avea părul complet alb. Din spate, corpul lui părea fin și ferm. Purta o cămașă albă, mulată și pantaloni de aceeași culoare . O eșarfă turcoaz era atașată în jurul gâtului. Nu numai părul alb îi atrăsese atenția, ci și îmbinarea celor 2 culori care lui îi plăceau atât de mult, dar pe care nu le purta niciodată. Și nu numai…

Când acel bărbat întorsese capul să-i spună ceva celui ce stătea de partea opusă a mesei, fusese șocat. Fața acelui personaj era atât de tânără…nu era deloc potrivită acelui păr alb. Dintr-o dată un freamăt îi invadă corpul. Următoarea sa victimă sexuală fusese găsită. După gesturile feminine părea o escortă. Puțin îi păsa că era deja cu cineva…era decis…în noaptea asta va fi cu el în pat. Imediat sună clopoțelul de pe masă. Același băiat de mai înainte sosi repede.

– Da. Ați ales? Ați pregătit comanda? 

Taratree se uită la el și spuse cu un aer superior:

–  Care e cea mai scumpă șampanie din acest bar? 

Ochii băiatul străluciră dintr-o dată.

– Avem un Romanee Conti 2016. Dar pot să vă asigur că această sticlă de șampanie costă foarte, foarte mult. 

-Nu mă interesează prețul, vreau să comand una.

– Domnule, sticla aceasta costă aproape 30000 de euro .

– Am spus că banii nu contează. Nu m-am exprimat clar?

– Bine domnule, în acest caz va trebui să o plătiți înainte de a o deschide.

Spunând acestea, băiatul plecă și reveni câteva minute mai târziu cu acea băutură extrem de scumpă. Taratree scoase cardul Gold și plăti imediat pe aparatul care era în mâna în cealaltă a băiatului. Acesta făcu un semn și un alt băiat veni repede cu 6 cupe de șampanie. Se pregăti să deschidă acea sticlă.

– Nu. 

Taratree îl oprise cu un gest brusc.

– Nu. Nu deschide această sticlă. De fapt, vreau să o ofer cuiva de aici din bar, așa că i-o vei duce.

Băiatul zâmbi, îngăduitor.

-Khun. Vă place cineva de aici? Cineva dintre persoanele care se găsesc la mesele de o persoană?

– Nu. Vreau să i-o ofer bărbatului acela de sus. Cel îmbrăcat în alb. 

Dintr-o dată, chelnerul încremeni. Fața lui deveni albă ca o foaie de scris și înțepeni cu sticla de șampanie în mână.

– Khun, nu pot să fac așa ceva. Eu nu pot să ofer această sticlă de șampanie acelui domn. 

– De ce? Nu tot ce există în acest bar este de cumpărat?

– Khun, puteți să oferiți această sticlă de șampanie oricărui bărbat sau femeie care se găsesc la mesele din jurul dumneavoastră, cei care sunt singuri. Dar cei care sunt în separeuri sunt exceptați de la această regulă. 

-Și totuși. Eu vreau să dau această sticlă de șampanie acelui bărbat. 

– Khun, este imposibil să ofer această sticlă de șampanie acelei persoane. Eu cred că nu sunteți din zonă. Eu cred că nu ați mai venit niciodată aici și la fel cred că nu știți cine este acea persoană. 

– Nu mă interesează cine este acea persoană. Doresc să-i ofer ceva scump și o voi face chiar eu însumi dacă nu vrei să i-o duci tu. 

Spunând acestea Taratree smulse agasat sticla de șampanie și începu să urce treptele care duceau la separeuri. O agitație se produse la mesele de jos. Mai mulți bărbați se ridicară de la mese cu un aer amenințător. Oamenii lui Taratree simțiră cum atmosfera începe să fie încărcată. Ceva rău era pe cale să se producă, de aceea îl urmară pe Taratree pentru a-l opri. Dar acesta era ferm decis să se ducă acolo. În două mișcări ajunse în fața separeului. Putea să vadă profilul bărbatului cu părul alb care nu se mișcă nici măcar 1 mm în momentul în care el se propti în fața separeului cu sticla aceea de șampanie. Separeul era în semi umbră. Putea vedea doar pe cei doi bărbați care luau masa în tihnă. Dar dincolo de masă, în umbră, nu se vedea nimic. Era un întuneric complet. El întinse sticla de șampanie și spuse:

– Bună, frumosule, aș dori să-ți ofer această sticlă de Romanee Conti 2016 și  să petrec noaptea cu tine.Te asigur că va fi o experiență unică și vei pleca de la mine cu un cec cu patru zerouri. Sunt putred de bogat.

Spusese toate acestea cu o voce joasă, pur masculină și se aștepta ca personajul acela îmbrăcat în alb să fie nebun de bucurie, de norocul ce-i căzuse pe cap. Dar nimic nu se petrecu așa cum crezuse. Bărbatul acela nu se mișcă nici măcar 1 mm, nu întoarse capul, nu răspunse. Era ca și cum era surd și orb. Văzând acestea Taratree începu să se enerveze. Făcu un pas pentru a intra în separeu, dar dintr-odată, din întuneric se iviră, 4 bărbați. Mici de statură, nu depășeau mai mult de 1 M 70- 1 M 75.  Erau îmbrăcați în stil chinez. Păreau niște mici luptători kung fu direct ieșiti dintr-un anime. Capete rase, haine de luptători, mâinile ridicate în gest de preparare luptă. Aveau un aer amenințător în toată această calmitate. Bărbații de jos urcară repede și se apropiară pregătindu-se să atace din spate. Acum, cei 5 oameni din clanul Saeng-aaron erau înconjurați de o masă amenințătoare de bărbați din clanul Nakarin. Dar Taratree era ca orbit. În loc să facă un pas înapoi, se apropie și mai mult.

– Ești surd? Îți spun că am cea mai scumpă sticlă de băutură și că îți ofer neașteptata onoare de a petrece o noapte cu mine, bine plătită. Chiar nu te interesează? 

Continua să țină acea sticlă de șampanie întinsă spre persoana cu părul alb, în timp ce oamenii lui erau foarte îngrijorați. Se regăseau în acel moment înconjurați din toate părțile. Știau că n-aveau nici o șansă să iasă vii de acolo. Doar un miracol…O voce agresivă se auzi în spatele lor:

– Hei, dar ăsta nu e ticălosul ăla de Saeng-aaron?

Alte voci se ridicară ca un vuiet.

– E Taratree, curvarul!

-Da, aveți dreptate, ce caută clanul Saeng-aaron aici?!

– Puneți mâna pe ei!! Au încălcat acordul!

– Da, să-i jupuim de vii!!

Masa de oameni începu să se miște tot strigând și agitându-se. Se simțea un miros de moarte apropiată. Taratree puse jos sticla de Conti și se pregăti de luptă. Când deodată, cu colțul ochiului văzu o zvâcnire din degetul mic de la mâna stângă a bărbatului cu părul alb. Fusese o zvâcnire aproape imperceptibilă, dar în secunda următoare, toată lumea se opri și se retrase din jurul lor. Celălalt bărbat de la masă rupse tăcerea:

– Khun Saeng-aaron, ați încălcat în această seară un acord ce a fost semnat acum 14 ani între cele 2 clanuri , un acord ce spune: “fiecare la el acasă” și care e ca un pact de pace. În mod normal n-ar trebui să ieșiți vii de aici, dar se pare că în această noapte aveți mare noroc. Părăsiți imediat acest loc și acest cartier…Ah, și nu uitați sticla. Persoana căreia voiați să i-o oferiți nu bea deloc alcool…

……………………….

Gândurile pierdute într-un alt spațiu, timp de câteva minute, reveniră din nou la locul lor, în timpul prezent.

Tree remarcă o mișcare bruscă, plină de avânt, dincolo de pereții de sticlă securizată. Toți angajații deveniră dintr-o dată agitați și un pic gălăgioși. Auzi mai multe voci un pic vesele spunând:

– Sosește tânărul stăpân!

– Hei, lăsați tot, Khun Namsong sosește!

-Oh, tânărul stăpân e aici!

-Aranjează-ți cravata!

– Hei, tu  de acolo, părul tău e în dezordine.

Angajații alergară toți spre ieșire și formară două șiruri ca un culoar lung. Tree se opri din băut cafeaua și privi nedumerit la tot acest balamuc. Și deodată, dinspre holul către ieșire apărură 5 bărbați: doi în față, doi în spate, unul în mijlocul. Avansau lent. Ai fi zis că e o imagine filmată cu încetinitorul. Grupul de bărbați era pitoresc și ciudat. Taratree rămase cu privirea fixată pe ei și nu o mai putu dezlipi. Recunoscu cele 4 gărzi de corp din barul Wild Rose. Acum că se apropiau de angajații companiei,  păreau și mai mici de statură. Și în mijloc era El…băiatul acela cu păr complet alb. Era foarte mic de statură, 1m60, maximum 1m 65, cu un corp filiform, dar bine proporționat. Purta o ținută tipic chineză, ceea ce îl surprinse. Cămașa tangzhuang albă, contrasta cu pantalonul de culoare turcoaz și deasupra , avea o haină lungă, tot albă, dintr-un material fluid, cu mâneci largi. Personajul i se păru ieșit dintr-un serial wuxia. Nu mai putea să-și desprindă privirea deloc. Un gând fugitiv îi traversă creierul.

Namsong? Fiul lui Khun Singte? Interesant…

Dincolo de peretele de sticlă, un val de admirație și de respect se dezvăluia ochilor lui Taratree. Nu văzuse niciodată o așa primire. Angajații, după ce se aplecaseră cu mâinile într-un wai ceremonios, îl înconjurară pe micuțul om cu o bucurie sinceră. Unii îi atingeau tivul hainei albe, alții veniseră cu platouri cu pahare cu apă și îi serviră pe cei 5 oameni. Atmosfera era atât de degajată, încât ai fi spus că era o întâlnire între frați și surori după o lungă despărțire și nu sosirea fiului celui mai de temut mafiot din regiune.

Da, acesta era Namsong Singte, fiul iubit al lui Nakarin Singte. Locuia în Europa, dar venise special pentru semnarea contractului prenupțial. Cererea tatălui său pe care îl știa foarte bolnav, o acceptase fără crâcnire. Urcase în avionul personal , împreună cu tot staff- ul și sosise de o săptămână în oraș.

Namsong Singte nu mai locuia în țară de mai bine de 13 ani. Anturajul  spunea că avusese un grav accident de mașină în timp ce se întorcea de la școală și fusese în comă mai bine de 2 ani. Mama lui murise de tristețe în această perioadă. La trezire, el nu-și mai amintea nimic, nici cine era, nici cine erau părinții lui, nimic. În disperarea lui, Nakarin Singte îl trimisese în Europa și fu purtat din clinică în clinică până când, într-o zi, începu să iasă încetul cu încetul din amnezie. Amintirile de dinainte de accident însă, rămaseră pierdute pentru totdeauna. Accidentul acela nu-i ștersese doar amintirile ci și culoarea părului. El albise dintr-o dată, imediat după accident.  La un an după ieșirea din comă, Namsong își aduse aminte doar cine este, cine îi sunt părinții și mintea lui prezentă căpătase o inteligență ieșită din comun. El trecu cu brio examenele de la conservatorul din Paris, secția pian, câștigând nenumărate premii la nivel internațional. Avea și o catedră de profesor universitar, muzicolog, tot la Paris. În același timp obținu Diploma de Licență în Arte plastice din Utrecht și expunea peste tot în lume tablourile sale ieșite din comun. Deținea o mare galerie de artă cotată la bursa din Paris care valora milioane de euro. Era nu numai un om de artă ci și un poliglot, vorbind nu mai puțin de 8 limbi printre care engleză, chineză, italiană, franceză, thailandeză, spaniolă, olandeză și germană. Propria avere era estimată la mai mult de 100 de milioane. Pe lângă avere, era o persoană foarte plăcută și blândă. Era de o frumusețe eterică. Ai fi spus că este o sculptură greacă ce prinsese viață. Chiar dacă era foarte mic de statură, trăsăturile lui puteau să-i facă geloși pe cei mai musculoși și mai înalți bărbați. Corpul lui zvelt dezvăluia mușchi bine proporționați. Degetele lui erau fine și lungi, gâtul înalt, fața triunghiulară cu buze roz , un nas fin și ochi de culoarea cerului de toamnă, un albastru spre gri ce se schimba odată cu vremea. Politețea și comportamentul lui exemplare erau discutate în sferele cele mai înalte. De aceea era considerat o partidă extrem de bună. De câțiva ani încoace, el avusese zeci de propuneri de căsătorie, dar toate, fără excepție, fuseseră respinse. El nu aspira la o viață în sânul unei familii plină de copii. El trăia pur și simplu într-o altă dimensiune, detașat de toate cancanurile vieții.

Venea foarte rar acasă. Deținea o vilă imensă situată pe colinele de sud, la vreo 10 km de oraș. Se retrăgea acolo în scurtele momente de vacanță. Nu avea mulți prieteni. Ba chiar, îi putea număra pe degete: vărul lui, Chen, asistenta lui, Maria și Mud, mâna lui dreaptă. Dar el nu avea nevoie de mulți oameni în jurul lui. Era o persoană care nu vorbea mult, chiar și vacanțele și le petrecea exersând la pian, sau pictând sau pur și simplu moțăind în marea grădină botanică de lângă vilă.

Revenise acasă după o absență de 6 luni și se pregătea să semneze cel mai controversat contract prenupțial.

…….

Taratree privi cum alaiul acela ciudat se îndepărta gălăgios spre lift. Când porțile acestuia se închiseră, angajații își reluară locurile, iar tânăra de mai înainte veni și-i spuse:

– Khun Saeng-aaron, vă voi conduce la locul întâlnirii, vă rog să mă urmați…singur, spuse ea, aruncând o privire semnificativă spre gărzile de corp.

Că voia, că nu voia, Khun Taratree Saeng-aaron fu nevoit s-o urmeze pe acea fată pentru a semna contractul intrării lui într-o colivie de aur…