Am pornit aplicația Virtual Alpha
Virtual Alpha?
În timpul unuia dintre controalele mele bi-lunare regulate, la clinica omegaverse, la care merg să îmi iau supresoarele, am găsit un fluturaș ciudat.
– Virtual Alpha…?
Spusei cu voce tare ceea ce citisem deja în mintea mea. De fapt, pentru că programul de consultații al clinicii se terminase deja, nu mai era nimeni în sala de așteptare în afară de mine.
Chiar dacă aș fi spus ceva cu voce tare, nimeni nu m-ar fi auzit.
– Sou, te interesează asta?
Nu, a fost cineva pe aici.
Dr. Kazuki era directorul acestei clinici omegaverse. Era, de asemenea, soțul surorii mele mai mari.
Această persoană era de asemenea un Omega ca și mine.
Cred că e cu adevărat uimitor ca un Omega ca el să fie doctor. Pentru mine ar fi absolut imposibil.
– Nu chiar, dar apropo’ ce e asta?
– După cum poți vedea, este “Virtual Alpha”, o aplicație dezvoltată pentru acei Omega care nu sunt încă pregătiți să interacționeze cu un Alfa real. Este concepută pentru a face persoanele Omega care trec singure prin căldurile lor să se simtă mai puțin singure. Ce părere ai despre asta? Ai vrea să o încerci, Sou?
Spuse asta și-mi împinse fluturașul spre mine.
Chiar dacă nu ar fi făcut asta, puteam să văd foarte bine fluturașul.
– ‘Virtual’… huh. Deci, pe scurt, este o aplicație care îți permite să vorbești cu o AI[1], nu? Ce rost are să folosești așa ceva?
– Există și alte caracteristici în afară de chat. Haide, ar trebui să o încerci o dată. Ah, îți voi împrumuta chiar și toate obiectele opționale și alte lucruri pe care le am, spuse el în timp ce scosese o pungă mică de hârtie din spate.
Ce e asta… Ce naiba e asta?
– Huh, stai puțin. “Obiectele opționale” pe care le are? Ce sunt astea?”
– Dezvoltatorul aplicației este un coleg de clasă de-al meu. M-a întrebat dacă poate să pună niște fluturași aici pentru publicitate. Mi-a spus că, dacă există cineva interesat de aplicație, aș putea să-i închiriez obiectele opționale pe care mi le-a dat împreună cu fluturașii. E perfect pentru tine, nu-i așa? Poți să le iei cu tine.
– Nu, stai puțin.
În cele din urmă, mă împinse să le iau. Nu, de fapt cred că mă forțase să le iau, chiar dacă nu aveam nicio intenție de a folosi acest tip de aplicație. Adică, în mod normal, nimeni nu ar folosi oricum acest tip de aplicație…
La urma urmei, pe lângă faptul că era destul de suspectă, era doar pentru a vorbi cu o AI în timpul unei călduri, nu? Cine are timp să facă așa ceva în mijlocul unor călduri?
Căldurile sunt atât de supărătoare…
Chiar dacă aș fi spus asta, căldurile mele tot ar fi venit peste o săptămână. Nu au întârziat niciodată să apară. Asta înseamnă că sunt un Omega super-sănătos.
Totuși asta nu mă face deloc fericit. Chiar dacă aș fi vrut să spun că nu mi-au mai venit căldurile mele de o jumătate de an.
Mă întreb dacă mă voi simți mai bine după ce voi folosi aplicația…
Dacă ceva de genul ăsta m-ar putea face să mă simt mai bine, atunci nu aș avea nicio problemă.
Totuși, acum că mi-a fost dată, nu mi s-a părut corect să o returnez fără să o folosesc măcar o dată. Am o personalitate cam problematică, dacă pot spune așa.
Cred că va trebui să o încerc la următoarele mele călduri.
Am instalat aplicația. Setările inițiale au fost făcute și configurarea fu completă.
Virtual Alpha era o aplicație surprinzător de completă. De îndată ce am pornit-o, mi s-a cerut să introduc o mulțime de informații: profilul meu, preferințele, chiar și mâncarea mea preferată și alergiile la medicamente.
Ce era asta? Un fel de aplicație de gestionare a sănătății?
Și apoi… chiar și lucruri precum “starea obișnuită a căldurilor” au fost întrebate în detaliu. Serios, nu aș fi folosit această aplicație dacă dezvoltatorul nu ar fi fost o cunoștință a Dr. Kazuki.
La urma urmei, această aplicație punea niște întrebări cu adevărat intime, cum ar fi dacă am folosit o jucărie atunci când suntem în călduri sau de câte ori ejaculăm într-o zi și cât de mult…
…nu e un pic cam mult? Chiar este nevoie de toate aceste informații pentru o astfel de aplicație…?
În timp ce mă gândeam la asta, aproape că am încetat să mai folosesc aplicația de câteva ori.
Serios, nu puteam să folosesc această aplicație la întâmplare.
…Atunci, aplicația va porni dacă apăs pe acest buton?
În mijlocul ecranului, era un buton ușor de înțeles pe care scria “start”.
Ezitasem o clipă, dar nu mai conta acum că ajunsesem atât de departe. Am apăsat butonul fără să mă pot gândi prea mult la asta.
…Stai, huh?
Am crezut că ceva urma să înceapă, dar nu se întâmplă nimic. În schimb, ecranul aplicației se închise. Ce este asta? O eroare?
Ca să fiu sigur, am încercat să pornesc din nou aplicația.
…Hmm, nu e nimic altceva decât un buton de închidere?
De data aceasta, în mijlocul ecranului, care arăta exact la fel ca înainte, era doar un buton pe care scria “închidere”.
Deci, asta înseamnă că aplicația funcționează? … Nu prea înțelegeam.
Am obosit să mă tot gândesc și am aruncat telefonul.
M-am trântit pe patul pe care stăteam și mi-am afundat fața în pernă. Mi-am simțit respirația fierbinte în timp ce expiram. Așa este, începuse fierbințeala mea.
Ah… ce chin.
Prima zi era întotdeauna așa. Îmi simțeam corpul greu și mă durea stomacul. Pe măsură ce rectul meu începea să se înmoaie, simțeam că trupul meu se pregătea să primească un Alfa acolo. E deprimant.
Cred că inima mea înclină mai mult spre genul masculin decât spre genul Omega.
De aceea mă simt puțin incomod să aud cuvinte precum “a primi” sau ” a fi impregnat”[2]. Este complicat.
În timp ce mă gândeam la astfel de lucruri, telefonul meu vibră ușor.
Un apel de intrare? Rareori vibrează așa.
Pentru că nu-mi place să fiu deranjat, telefonul meu este de obicei setat pe “Nu deranjați”. Îmi dezactivez majoritatea notificărilor, așa că se întâmpla foarte rar ca telefonul meu să sune astfel.
Am ridicat din nou telefonul de unde îl aruncasem. În timp ce încă stăteam întins în pat, am pornit ecranul.
…Ce se întâmplă? Cine este la telefon?
Vibrația de mai devreme era al unui mesaj primit de la o aplicație de chat. Numele expeditorului era “Yuugo”. Nu era un nume pe care să-l recunosc.
Eram sigur că niciunul dintre colegii mei de clasă nu se numea așa.
Este un spam? Ce neplăcut.
Pentru moment, voi încerca să deschid aplicația de chat de unde a venit notificarea.
Ah, aici este…
Când am deschis aplicația, mi-am dat seama imediat cine era; Alfa Virtual.
Asta a fost ceea ce am primit.
Cu acel mod de a fi atât de simplu, întrebându-mă despre căldurile mele… nu putea fi decât Alfa Virtual.
Până la urmă, alesei un Alfa cu setările unui coleg de clasă.
Totuși, nu era unul real.
Nu exista niciun Alfa în școala mea. Chiar și Omega erau atât de rari încât era neobișnuit să ai măcar unul în clasă. Pentru că școala mea era pentru Beta.
În mod normal, și Alfa și Omega aveau propriile școli separate, la rândul lor. Motivul pentru care nu m-am dus la una dintre acestea a fost pentru că nu voiam să recunosc că eram un Omega.
De aceea am îndrăznit să mă înscriu în această școală. Este adevărat, sunt o mulțime de lucruri care sunt incomode, dar cred că această școală este locul potrivit pentru mine.
Nu vreau să fiu atât de conștient de faptul că sunt un Omega…
Oricum, acesta nu este… un tip?
Rata de gen a Alfa în aplicație era de aproximativ 50/50 pentru bărbați și femei. De aceea m-am gândit să-mi iau un Alpha Virtual de sex feminin care să-mi fie partener.
Făcusem o greșeală undeva în setări…?
Ei bine, nu contează. Nu am de gând să folosesc această aplicație atât de mult încât să-mi fac griji în privința asta.
A fost doar o modalitate de a petrece timpul în perioada în care eram în călduri.
…corect. Probabil ar trebui să răspund, nu?
Mă gândisem la atât de multe lucruri încât aproape că uitasem să răspund. Ei bine, nu prea contează, totuși.
Dar mi s-a părut oricum că ar fi o distracție bună, așa că i-am trimis un răspuns rapid celeilalte persoane.
Am spus “cealaltă persoană”, dar era doar o AI. Ei bine, cred că e mult mai ușor să vorbești cu o AI.
[Da, mi-au venit, ce nasol, ar trebui să faci schimb de locuri cu mine].
Ah, mă întreb dacă o AI ar putea înțelege acest tip de text. Mi-am dat seama abia după ce l-am trimis.
Dacă ar veni înapoi un răspuns incoerent, ar fi atât de aiurea, m-am gândit. Ei bine, nu puteam să fac nimic în legătură cu mesajul care a fost deja trimis.
În mod surprinzător, veni înapoi un răspuns normal. Suna atât de natural.
În orice caz, mi s-a părut un pic straniu. Ce a fost asta?
[Am făcut-o. Dar mă doare stomacul. De ceva timp mă tot duc și mă întorc de la baie.]
[Se pare că nu. Spuneau că și asta era o parte importantă a pregătirii… Nu înțeleg ce e așa important în asta].
Nu m-am putut abține să nu o spun. La urma urmei, nu voiam să primesc un Alfa în corpul meu.
Și totuși, corpul meu se pregătea singur pentru asta. Și nu doar corpul meu, ci și oamenii din jurul meu.
Indiferent de ceea ce îmi doream, procesul pentru mine de a trăi ca un Omega începuse.
Nu prea îmi plăcea asta dintr-un anumit motiv.
…Ce?
O AI își ceruse brusc scuze față de mine.
Totuși, nu știu de ce și-a cerut scuze.
[De ce îți ceri scuze?]
Corpul meu reacționa la acele cuvinte anterioare. Febra fierbințelii mele creștea odată cu cuvintele care mi-erau adresate clar.
Nu vreau să cred asta.
Mi-am scuturat capul dintr-o parte într-alta.
Nu vreau să devin un Omega. Indiferent de câte ori am fost în călduri, sentimentul de a respinge asta a prevalat întotdeauna.
Și totuși…
De ce sunt așa…
Cu teamă, degetele mele atinseră spațiul dintre fesele mele, care era acoperit de o cantitate considerabilă de lichid uleios și transparent.
[1] Inteligență Artificială
[2] Marcaj temporar prin invăluire cu feromoni
Am fost asa curioasa si ma bucur ca mi-am satisfacut curiozitatea..primul capitol chiar e interesant, sunt curioasa ce ne mai asteapta..multumesc din suflet pentru aceasta lectura placuta
Sunt foarte fericită să găsesc această carte pe acest blog. E foarte frumoasă și traducerea e impecabilă. Pornesc și eu la drum cu acest Omega . Mulțumesc
Ana, iti multumesc mult pentru comentariu. De fapt, m-am bucurat foarte tare cand mi-ai spus ca-ti place nuvela, deoarece tu ai deja o experienta bogata despre lumea omegaverse, iar acest Alfa Virtual parca nu seamana cu tipul Alfa din materialele prezentate de tine. Am stat cu teama ca i-ar putea face la un moment dat rau “baiatului meu”, dar m-a bucur ca a avut mare grija de el si a fost chiar capabil de “sentimente”.
Pare o poveste interesantă interacțiunea unui Omega fizic cu un Alfa virtual. M-a făcut chiar curioasă. Mulțumesc frumos.
Ma bucur ca te-a facut curioasa. Asta inseamna ca o sa citesti si celelalte capitole. Sou este inocent, de aceea il iubesc <3
Se anunță o poveste foarte interesantă. Un alt OMEGA neasumat. Abia aștept să descopăr trăirile și sentimentele, atât ale lui, cât și ale acelui ALFA real, din spatele lui AI. Mulțumesc.❤️
🙂 Da, chiar este. Insa trairile si sentimente sunt puternice, iar Alfa va fi alaturi de Sou sa-l ghideze corect.
Succes cu noul proiect. Sper să fie o poveste cu emoție și suspans, așa cum le place cititoarelor.
Si eu imi doresc acelasi lucru. Multumesc mult, Silvia. <3
E cam oarecum virtual aceasta poveste
Dar cred că pe parcursul acestei povesti,sa fie mult mai interesanta….
❤️❤️❤️