Virtual Alpha și eu – Capitolul 10

Capitolul 10: Să fie acesta un vis?

Era aceasta o halucinație? Sau poate o iluzie auditivă?

Să fi fost din cauză că mă cuprinsese febra? Poate că adormisesem din cauza efectelor secundare ale supresorului, iar acum doar visam.

– Sou, mă auzi?

– … Yuugo?

– Eu sunt. Vocea ta sună de parcă ai avea dureri.

Poate pentru că fusesem surprins de apel, dorința amețitoare din cap de a avea un Alfa dispăruse puțin.

Era prima dată când auzeam vocea lui Yuugo, dar reușise să mă calmeze.

– Te doare corpul ?

– …Mă simt cam ciudat.

– Te simți altfel decât în mod normal? Poți să-mi spui unde și ce simți?

– Mă simt… mai fierbinte decât de obicei, iar fundul meu îl simt… ciudat.

Nu aveam de ce să mă simt jenat, din moment ce era doar o AI, dar era totuși oarecum jenant să spun aceste lucruri cu voce tare. Dacă îi transmiteam corect ceea ce simt, Yuugo ar fi putut să facă ceva în legătură cu asta.

Când am răspuns cu o voce joasă și înăbușită, Yuugo spuse „Hmm” ca răspuns. Apoi tăcu o vreme.

Vorbeam cu Yuugo acum. Mă simțeam ciudat.

Să cred că îi aud chiar și respirația, nu a fost nicio greșeală, acesta era doar un vis.

– O vrei… pe la spate?

– gh…

Inima îmi tresări la auzul cuvintelor lui Yuugo.

Un fior îmi străbătu tot corpul, iar respirația îmi tremură.

– Nu întreba una ca asta…

– Răspunde-mi, Sou.

– Nu…În niciun caz.

Pieptul mi se strânse atunci când rostise exact dorința din mine pe care nu voiam să o recunosc.

Chiar dacă nu voiam să plâng, lacrimile începură să-mi curgă din nou de parcă glandele mele lacrimale ar fi luat-o razna. Mi-am acoperit gura cu mâna, astfel încât Yuugo să nu-mi audă plânsul.

– Plângi? Nu vrei s-o spui? Nu te-ar face să te simți mai bine dacă  ai vorbi despre asta?

– Nu știu.

Chiar dacă încercasem să ascund acest fapt, era evident că plângeam.

Mă întreb dacă, vorbind despre asta, m-ar face să mă simt mai bine. Oricum, fusese doar un vis, și dacă este într-adevăr Yuugo… probabil că nu va spune nimic îngrozitor chiar dacă îmi va auzi adevăratele sentimente.

– Poți spune tot ce vrei. Spune-mi la ce te gândești. Vreau să știu ce simți. Nu te grăbi, spune-mi exact cum te simți.

Yuugo încerca să mă susțină. O simțeam în cuvintele și vocea lui.

Dar mi-era teamă să fiu sincer din cauza asta.

Nu voiam să mă confrunt cu genul meu de Omega în călduri.

– …Mi-e frică.

– De ce anume îți este teamă?

– Mi-e frică să devin… un Omega. Nu vreau să devin așa.

De când am aflat care este genul meu în omegaverse, încet-încet m-am împăcat cu faptul că sunt un Omega.

Indiferent de ceea ce simțeam, căldurile îmi veneau în fiecare lună. Nu puteam să-mi feresc privirea de la furnicăturile și dorința pe care le simțeam în corpul meu de fiecare dată.

În mod inevitabil, corpul meu devenea din ce în ce mai asemănător cu al unui Omega. Dar sentimentele mele erau mereu lăsate în urmă cu privire la asta.

Când febra căldurilor mele creștea în mine, mă gândeam uneori că vreau să am un Alfa. Când febra mă cuprindea, gândurile de genul acesta erau firești și nu simțeam niciun disconfort față de ele. Dar deveneam speriat imediat ce febra se răcea brusc.

Mi-era teamă că într-o zi voi fi ademenit de acel lucru cu un mod de gândire total diferit de al meu. Așa se întâmplase zilele trecute. Emoția pe care o simțisem când inhalasem feromonul Alfa fusese similară cu aceasta.

Emoție pe care nu o puteam controla. Nu simțeam decât frică.

– Dar corpul meu devine din ce în ce mai ciudat… Chiar și sentimentele mele au devenit ciudate… Nu vreau să cred că îmi doresc un Alfa, fără să-mi pese cine este.

– Înțeleg, scuze. Te-am întrebat despre ceva ce nu-ți place.

Vocea lui Yuugo era blândă.

De asemenea, nu părea să fie surprins de adevăratele mele sentimente. Nu spusese ceva de genul “Era de așteptat pentru un Omega”, ba chiar își ceruse scuze pentru ceea ce spusese. Am clătinat din cap la cuvintele lui.

Știam că Yuugo nu mă putea vedea chiar dacă aș face așa ceva, dar nu puteam să exprim asta în cuvinte, așa că am scuturat cu disperare din cap.

– Dar… Poate că îți este atât de greu pentru că ții totul închis în tine.

– Ce…?

– Toate lucrurile vor exploda în cele din urmă dacă le forțezi să fie închise în tine, nu crezi? Cred că ar putea fi din cauza asta. Scuze dacă am spus ceva greșit.

Ceea ce spunea Yuugo putea fi adevărat. Poate că mă simțisem speriat și stresat… pentru că suprimasem totul cu forța în mine.

Însă mă înspăimânta în continuare să recunosc toate dorințele unui Omega. De aceea mi-era imposibil.

Când am spus asta cu o voce agitată, Yuugo răspunse din nou cu „Hmm”.

Chiar părea că se gândesște la asta împreună cu mine.

Știu că vorbesc despre ceva stupid, dar mă întreb de ce a încercat să mă privească atât de serios.

– Ar putea fi imposibil să o faci complet, dar ce zici dacă ai încerca să-ți eliberezi inima măcar puțin?

– … Să-mi las inima liberă?

– Exact. Încearcă să te accepți măcar puțin.

Trecusem pe căștile de apel. Îmi spunea că ar fi mai bine dacă aș putea să-mi folosesc ambele mâini.

Nu știam ce vom face, dar urmam instrucțiunile lui Yuugo. Pentru că Yuugo părea că putea face ceva pentru a mă ajuta în starea actuală. Yuugo era singura persoană pe care mă puteam baza acum.

– Pregătirea a fost făcută. 

Cu corpul meu care se simțea apăsător din cauza febrei căldurilor, am scos obiectele opționale pe care le depozitasem fără să știu ce erau.

Am pus aparatul rotund asemănător unui umidificator pe biroul de lângă pat și am conectat cablul.

– Atunci, apasă butonul de pornire.

– …Hei, ce e chestia asta? Ai spus înainte că nu ar trebui s-o folosesc.

– Asta a fost atunci… Dar, cred că s-ar putea să ai nevoie de ea acum. Dacă nu vrei, spune-o acum. Nu te voi forța să o folosești.

– N-o să-mi spui ce fel de obiect este acesta?

– Scuze. E greu de explicat.

Sunt sigur că asta spusese și atunci. Că era greu de explicat și voi înțelege imediat când îl voi folosi. M-am uitat la chestia aia rotundă care era pe birou. Nu-mi puteam da seama ce era doar uitându-mă la ea. Mi-am apropiat ezitant degetul mai aproape de butonul de pornire care strălucea slab.

– …Este în regulă să-l apăs, nu-i așa?

– Da.

– Bine, voi apăsa.

Având încredere în Yuugo, am apăsat butonul de pornire. Butonul alb se transformă în culoarea verde deschis. Trebuie să fi pornit. Dar, nu exista nicio schimbare imediată. Nu scotea niciun sunet și nici nu producea vapori ca un umidificator.

– Hei, ce o să se întâmple-…..Ce?

În momentul în care eram gata să-l întreb ce face aparatul, o schimbare se produse în corpul meu. Vederea mi se legănă.

Îmi simți picioarele tremurând ușor, apoi mă așezai în grabă pe un scaun din apropiere.

– Mă simt un pic… amețit.

– Nu-ți face griji. Nu va deveni mai intens de atât.

– Acesta era efectul acelui… obiect?

– Așa e. Încearcă să respiri încet, te vei simți și mai bine.

Vocea lui Yuugo care se auzea prin căști părea că mi se infiltrează direct în cap. Respiram încet, exact așa cum îmi spusese. Mirosul era slab, dar simțeam că în camera mea era un parfum diferit de cel obișnuit. Era posibil ca acest parfum să vină de la chestia aceea rotundă?

– Pot să simt un miros…

– Este prea tare pentru tine?

– Nu… Sunt bine. Mă face să mă simt oarecum amețit.

Am închis ochii în timp ce stăteam pe scaun. De fiecare dată când inhalam parfumul slab, începeam să mă simt amorțit în capul meu.

Era o senzație pe care o mai simțisem undeva înainte.

Așa e – sunt sigur că mă simțisem așa atunci când inhalasem parfumul acelui Alfa.

– Acesta este… parfumul lui Alfa…?

– Ai ghicit. Este parfumul feromonului Alfa, dar este în regulă. Nu va fi ca atunci, așa că nu trebuie să-ți faci griji. Este doar ca să te calmezi… Nu ți s-a părut prea greu, nu-i așa?

– Mm… sunt bine.

Chiar și atunci când am auzit că era feromonul Alfa, nu mi se păru deosebit de înfricoșător. Pe măsură ce inhalam acest parfum, corpul meu se relaxa de la sine și tensiunea din inima mea începuse să se slăbească.

Febra care ardea în corpul meu nu era diferită de cea de mai devreme, simțeam în continuare că mă topesc. Furnicăturile pe care le simțeam în adâncul corpului meu erau, de asemenea, plăcute. Mi-am mișcat șoldurile astfel încât fesele ​​mele să se frece de șezutul scaunului. Vocea curse de la sine.

– …ngh.

– Începi să te simți mai bine?

– Mm… mă furnică și mă simt bine… 

Mi-am întins mâna spre partea corpului meu care tânjea după stimulare. Chiar dacă nu făcusem decât să o ating ușor, un stimul puternic îmi străbătu corpul și involuntar corpul îmi zvâcni.

– Ah…. aah….

Mă întrebam ce naiba fac. Yuugo era de cealaltă parte a apelului și totuși eu scoteam acest gen de sunete.

Nu, nu exista niciun Yuugo. Până la urmă, era doar o AI… Acea voce era a unui robot, nu una reală. Știam deja asta… Numai că, de această dată, voiam să cred că Yuugo exista cu adevărat de cealaltă parte a convorbirii.

Chiar în acest moment, voiam să cred că acest Alfa era real.

– Yuugo… încă îl mai vreau, până la urmă.

– Hm?

– Fundul meu se simte singur.

Am rostit cuvinte care veneau din instinctul meu Omega. Nu mă deranja să spun așa ceva acum. Mai mult decât atât, voiam să fac ceva în legătură cu furnicăturile din fundul meu.

– Este și cealaltă cutie prin apropiere?

Mi-am îndreptat privirea spre partea de sus a biroului. Era acolo și cealaltă cutie de obiecte opționale, care se afla în punga de hârtie. Cutia aceea lungă și subțire.

– Păi… da.

– Ia-o cu tine și hai să mergem în pat.

Vocea lui Yuugo mă ghidă cu blândețe.