Virtual Alpha și eu – Capitolul 9

Capitolul 9: Instinctul Omega

…Ce mă fac acum?

După ce am ajuns acasă, m-am întins cu fața în jos pe patul din camera mea.

Nu mă mai uitasem la telefon după faza aceea. Nu aveam cum să mă uit la el. Pentru că indiferent ce fel de răspuns aș fi primit, nu m-ar fi făcut decât să mă simt stânjenit.

Și ce fusese cu răspunsul meu… spunându-i că nu-mi displace persoana lui.

Era ca un răspuns mărturisire. Atât de stânjenitor.

La scurt timp după aceea, conversația noastră se încheiase datorită faptului că mașinii a terminat de spălat rufele exact la momentul potrivit.

Erau multe echipamente de la toți membrii. În timp ce le întindeam, Narumi primi pe telefon un apel de la Amagi, care se săturase să îl aștepte. Acesta fusese sfârșitul întâlnirii noastre.

El ar fi putut să se plece repede la Amagi, dar Narumi preferase să-mi spună “Abia aștept să aflu raspunsul!” înainte de a pleca.

Nu, mai degrabă îmi dorisem să uite de asta până la următoarea noastră întâlnire.

Dar probabil că asta nu se va întâmpla.

Narumi era tipul care își amintește întotdeauna despre astfel de lucruri.

Însă tocmai răspunsesem unei AI dintr-o aplicație, așa că nu aveam cum să fac un astfel de progres.

Nu e ca și cum ar exista ceva de povestit, pentru că nu s-ar întâmpla nimic.

Haah….

Deși credeam că toate acestea sunt atât de stupide, nu mă puteam opri să nu mă gândesc la asta. Chiar dacă nu avea rost să-mi fac griji în privința acestui lucru.

Am vrut să-mi schimb starea de dispoziție, așa că, în mod inconștient, am întins mâna după telefon. Am deschis aplicația de chat cu Yuugo din obișnuință. Mi-am dat seama de greșeala mea abia după ce s-a deschis ecranul de chat.

Ce tot fac?

Trebuia să evit să mă uit la el, dar de ce am deschis aplicația ca de obicei? Obiceiurile sunt atât de înfricoșătoare.

Am încercat să o închid în grabă, dar cuvintele apărură pe ecran înainte să mai pot face asta.

…Uf.

Presimțeam că Yuugo va spune ceva de genul ăsta.

Răspunsul lui a fost exact așa cum mă așteptam. Nu mi-l puteam imagina răspunzând într-un alt fel, știam cu siguranță că va răspunde așa…

Dar tot nu mi-am putut împiedica fața să se îmbujoreze.

Nu m-am prezentat la cercul de futsal în următorul weekend. Nu pentru că voiam să îl evit pe Narumi… Nu, era parțial din cauza asta, dar totuși.

Erau examenele care începeau săptămâna viitoare.

Ca unul care luase prea multe calificative roșii la ultimul examen, eram de fapt puțin într-o situație cam dificilă. De asemenea, fusesem amenințat că părinții mei vor fi chemați la școală dacă nu mă descurcam mai bine de data asta, așa că într-adevăr nu puteam să lenevesc.

Nu că aș fi lenevit data trecută… Dar, ei bine, pur si simplu nu eram bun la învățat încă de la început.

De data asta aveam un aliat puternic alături de mine. Desigur, era Yuugo. El nu era o AI și un Alfa doar de dragul spectacolului. Yuugo mi-a fost de mare ajutor nu doar la engleză, ci și la celelalte materii.

Nu numai că-mi spusese despre multe cărți de referință ușor de înțeles, dar chiar mi-a răspuns și la unele întrebări acolo, în aplicație, dacă era ceva simplu. Explicațiile lui erau mult mai ușor de înțeles decât cele ale profesorilor.

Datorită lui, chiar începuse un pic să-mi placă să învăț.

[S-ar putea să obțin note bune la următoarele examene].

Era distractiv să pot vorbi despre așa ceva.

Familia mea nu prea se aștepta la nimic de la mine. De asemenea, nu prea am vorbit cu părinții mei în ultima vreme.

Ei bine, schimbam cel puțin un cuvânt sau două atunci când mâncam, dar nu cred că trebuia să ne forțăm să discutăm dacă eram amândoi prea atenți unul cu celălalt. De asemenea, evitasem oarecum să vorbesc cu ei.

Poate că asta făcea parte din etapa mea rebelă?

După examene… ar urma să-mi vină căldurile.

M-am uitat pe calendar și am răsuflat ușurat.

Din fericire, de data aceasta căldurile nu picau în perioada examenelor, dar tot mă făcea să mă simt un pic deprimat. Cu toate acestea, existau pauze după examene, așa că, dacă totul ar  decurge fără probleme, nu ar trebui să mai fac nicio temă.

Căldurile mele se apropiau, dar nu era atât de greu pentru mine, deoarece medicamentele funcționau bine. Când mă uitasem pe internet, mulți oameni se plângeau de căldurile lor.

Erau oameni care nu puteau lua medicamentele pentru că acestea nu se potriveau corpului lor, sau oameni cărora nu le scădea febra chiar dacă luau medicamentele.

Până de curând, obișnuiam să citesc despre toate aceste experiențe ale altora legate de călduri de fiecare dată când eram în perioada de fierbințeală. Încercam să-mi distrag atenția de la grijile mele gândindu-mă că nu sunt singurul care trece prin momente dificile.

Deși, în cele din urmă, comparându-mă cu alții nu a făcut nicio diferență în ceea ce privește cât de greu mi-a fost.

…Apropo, cred că nu am făcut asta ultima dată când am fost în călduri.

Cred că doar vorbeam cu Yuugo tot timpul.

Dacă i-aș trimite un mesaj în care sa-i spun că îmi este greu, mi-ar răspunde într-un fel sau altul. În caz de ceva, m-ar ajuta să-mi dau seama ce să fac și să caut pe internet.

Era grozav să mă pot plânge de ceea ce simt fără să-mi fac griji tot timpul.

Mă făcea să realizez că, deși durerea fizică pe care o experimentez ar trebui să fie aceeași, m-aș putea simți mult mai bine doar dacă m-aș comporta diferit. Simțeam că aș putea face același lucru și la căldurile astea.

Ei bine, acesta fusese scopul acestei aplicații, așa că nu era nevoie să mă abțin.

Trecuseră două zile de când se terminase examenul. Căldurile mele veniseră conform programului.

Încă de prima dată de când mi-au venit căldurile, ciclul cu greu  rata data.

Dr. Kazuki spunea că acest lucru se întâmplă destul de rar, dar nu m-ar fi deranjat chiar dacă rata data. Mă întrebasem dacă asta mi-ar fi putut îngreuna să-mi fac planuri. Mi-era greu să decid cum este mai bine.

Ca de obicei, căldurile începuseră cu o durere în stomac și cu mersul dute-vino la toaletă. Simțeam că se apropie acea stare în momentul în care stomacul începea să mi se agite.

Nu prea îmi plăceau aceste avertismente în avans.

Există medicamente pentru asta, dar căldurile nu vor dispărea până când nu voi da afară tot ce este în stomac. Într-un final, puteam doar să stau în baie și să aștept, așa că nu luasem medicamentul.

[Merg la toaletă pentru a cincea oară.]

[Am luat niște apă cu mine la toaletă și am băut-o acolo.]

Yuugo a fost destul de amabil să răspundă la povestea mea despre toaletă, chiar dacă era ceva ce nimeni nu ar fi vrut să audă. Nici măcar nu-mi păsa dacă era doar un răspuns text prestabilit.

După a cincea oară, durerea de stomac se domoli treptat.

Ca și cum ar fi înlocuit durerea de stomac, corpul meu începu să se simtă febril. Acum începea adevărata bătălie. Luasem deja medicamentele după micul dejun, așa că febra ar fi trebuit să se calmeze odată ce crescuse până la un anumit nivel.

– De obicei, așa trebuia să fie.

…gh, ah… huf, huff.

Febra din corpul meu nu voia să dispară.

Am îmbrățișat o pernă și m-am ghemuit pe pat. Am încercat să-mi răcoresc corpul cu pachetul rece, exact așa cum îmi sugerase Yuugo înainte, numai că de data asta nu ajuta.

Furnicăturile din interiorul corpului meu nu se opreau.

Din când în când, un fior venea de acolo de jos și de fiecare dată scoteam câte un sunet ciudat.

Nu voiam să mă audă nimeni, așa că mi-am îngropat fața în perna pe care o strângeam la piept. Când făceam asta, febra se prindea și mai mult de corpul meu

…Ce este asta?

Furnicăturile erau chiar mai rele decât ultima dată când am inhalat feromonul Alfa.

Era prima dată când mă simțeam așa, chiar dacă luasem medicamentele. Când m-am gândit că mi-ar fi fost mai rău dacă nu aș fi luat medicamentele, m-am speriat instantaneu.

Dacă situația se înrăutățea și mai mult de atât? O astfel de îngrijorare creștea în mine.

Yuu-go…

Mi-am luat telefonul.

Poate a fost din cauza febrei sau din cauza îngrijorării mele. Mâna mea care ținea telefonul tremura și ea.

[S-ar putea să-mi fie mai rău.]

După un timp, asta fusese tot ceea ce reușisem să trimit.

Capul meu nu funcționa cum trebuie acum pentru a mă gândi la ce să spun sau cum să o spun.

[E dureros și e ceva ciudat]

Era prea supărător chiar și pentru a tasta corect.

Știam că nu se va înțelege nimic răspunzând așa, dar nu puteam face altceva cu capul amețit. Chiar și atunci când scriam literele, corpul îmi tremura.

Am mișcat puțin perna pe care o țineam strânsă la piept și am apăsat-o în jos spre picioare. În timp ce apăsam pe locul care era insuportabil și cu furnicături, acesta s-a calmat puțin.

ah….. ngh

Când mi-am mișcat șoldurile pentru a mă freca de pernă, vocea mi-a răsunat de plăcere.

Încă mai am un pic de rațiune și știam că trebuia să mă abțin să nu gem cu voce tare, dar nu mă puteam opri din mișcarea șoldurilor.  Ceva creștea în chiloții mei. Partea mică și Omega a mea devenise încordată și nu mă mai puteam abține să nu-mi eliberez dorința.

De data asta reușisem să apuc un șervețel în mână. Mi-am dat drumul lichidului alb în el. După ce l-am șters, am aruncat șervețelul direct în coșul de gunoi.

Febra nu scăzuse deloc după ce-mi dădusem drumul o dată. În schimb, furnicăturile păreau să se fi amplificat. De asemenea, nu doar partea din față mă durea, ci și fundul. În interiorul corpului meu furnicăturile îmi produceau o senzație de durere.

Ah… nu… n-nu…

La gândul care îmi trecuse prin minte, am clătinat din cap într-o parte mormăind în același timp în sinea mea. Nici măcar nu voiam să mă gândesc la asta, dar nu mă puteam concentra decât asupra acelui lucru, ca și cum altcineva ar fi pus stăpânire pe mintea mea.

Îl voiam. Aici. Voiam un Alfa în mine.

Am simțit cum ceva vâscos[1] se scurge din fundul meu. Lichidul care îmi umezise crăpătura fundului meu era surprinzător de fierbinte.

Voiam un Alfa.

Aceasta dorință o mai simțisem și înainte. Dar de data aceasta, dorința era cu mult diferită.

…N-nu… A-aajută-mă… Yuugo.

Nu voiam să recunosc că sunt așa. Mă gândisem la asta, dar simțeam că instinctele mele Omega preluaseră controlul asupra mea. Mă făcură să mă gândesc la ceva de genul că aș vrea ca un Alfa să mi-o tragă cât mai tare.

Tremuratul din corpul meu deveni și mai puternic. Lacrimile îmi curgeau din ochi și nu mă puteam opri din plâns.

Telefonul pe care îl țineam strâns începu să vibreze.

…Huh? …Un apel?

Pe ecran apăreau litere care spuneau “apel primit”.

Era Yuugo.

Nu se poate, nu putea fi adevărat.

S-ar putea să visez din cauza căldurilor care mă cuprinseseră?

Se pare că nu mă mai puteam gândi la alte lucruri complicate. Alunecai degetele apăsând butonul verde strălucitor de răspuns.

– Sou? Bună. Apelul a reușit.

Ar fi trebuit să fie o voce necunoscută cea care ajungea la urechile mele, dar din anumite motive îmi făcu inima să se simtă și mai suferindă.

Lacrimile îmi curgeau și mai tare și nu păreau că se vor opri prea curând.

[1] E vorba despre lichidul de lubrificație, semn că Omega e gata de reproducere