Virtual Alpha și eu – Capitolul 16

Când am deschis ochii, m-am trezit într-o cameră necunoscută. Arăta ca o cameră dintr-un hotel de lux, cu toate că nu mai fusesem niciodată într-un astfel de loc. Patul pe care zăceam era atât de mare încât mă făcea să mă simt neliniștit.

Stăteam întins, uitându-mă năucit la tavan. Îmi simțeam capul greu. Chiar dacă eram culcat, lumea părea că se învârte în jurul meu. Nu știam de ce dormeam în acest loc, nu puteam să înțeleg deloc situația mea actuală.

…Unde mă aflam?

Aveam gâtul uscat și vocea mea era și foarte răgușită. Întregul meu corp era fierbinte, mă simțeam atât de moleșit, la fel ca atunci când aveam febră mare.

Dar mă simțeam prea neliniştit pentru a continua să mai stau întins, așa că m-am forțat să-mi ridic trupul greu. Când am dat la o parte așternutul, am observat în cele din urmă că hainele pe care le purtam păreau necunoscute.

Huh…?

Purtam doar o cămașă puțin cam mare peste pielea mea goală și nu aveam nimic pe mine acolo jos. Totul era ascuns de tivul lung al cămășii, dar jumătatea mea inferioară era dezgolită. În momentul în care partea mea, de acolo de jos, atinse cearșafurile, am simțit cum o senzație neplăcută îmi străbătea spatele.

Amintirile îmi reveniră brusc în minte când am simțit furnicăturile care îmi cuprinseseră instantaneu corpul. Ca și cum aș fi avut o retrăire, incidentul din parc îmi reveni brusc în minte.

Momentul în care mă  încinsesem brusc pe bancă, momentul în care auzisem vocile a două persoane și momentul în care  intrasem în panică și mă repezisem în toaletă.

… Și apoi, cineva a intrat acolo.

Credeam că vocea pe care o auzisem de cealaltă parte a ușii îi aparținea lui Yuugo. Crezusem asta, deși ar fi trebuit să fie imposibil. După aceea  deschisesem încuietoarea așa cum îmi spusese și apoi… simțisem parfumul unui Alfa.

Asta nu poate fi adevărat, nu?

Ultimul lucru pe care mi-l aminteam, precum și starea mea actuală… mă făcură să-mi imaginez ceva neplăcut. Mi-am dus cu teamă mâna la ceafă. Dar vârfurile degetelor mele nu putură să atingă ceafa direct.

…Ce-i asta, un guler de protecție[1]?

Era ceva pe gâtul meu. Chestia aia care era înfășurată în jurul gâtului meu, semăna cu un guler de protecție, care se vindea special pentru Omega. Știam că există astfel de lucruri, dar era prima dată când purtam unul.

Îl aveam pe cel primit din partea guvernului imediat ce  aflasem că sunt Omega, dar îl țineam depozitat pe fundul sertarului și nu-l  scosesem niciodată din ambalaj. Asta pentru că mă simțeam inconfortabil să-l port.

Purtând chestia aceea, mă simțeam ca și cum aș fi purtat o etichetă pe care scria „Sunt un Omega”. Chiar nu puteam suporta să port ceva care să-i facă pe oameni să-și dea seama că sunt un Omega doar dintr-o privire.

Dar când îl probasem, înțelesesem importanța purtării sale. Ceafa era punctul vital al unui Omega. Simplul fapt de a-mi avea ceafa acum protejată în acest fel conta enorm în sentimentul meu de siguranță.

Nu am… nicio cicatrice?

Am încercat să-mi apăs degetele pe ceafă, în partea de sus a gulerului de protecție, dar nu am simțit nicio durere. Am încercat să verific și alte zone și tot nu am găsit niciun loc în care să mă doară.

Atunci când devin o pereche, Alfa mușcă ceafa lui Omega. Trebuia să fie o mușcătură până la sânge, așa că era imposibil să nu simt durere dacă cineva m-ar fi mușcat acolo.

… Deci nu am fost mușcat, nu?

Această dovadă nu era suficientă, așa că am încercat să-mi duc mâna la fund. Nu prea voiam să mă ating, dar trebuia să mă asigur de ceva. Am încercat să-mi pipăi fundul cu degetul, dar nu părea să se simtă diferit.

Bun…

Mi-am frecat pieptul în semn de ușurare. Poate că era încă prea devreme pentru a mă simţi ușurat, dar cel puţin se pare că fusesem agresat de nimeni în parc.

Chiar și așa, îmi simțeam corpul încă fierbinte. Era firesc, din moment ce căldurile mele nu se potoliseră încă. În timp ce îmi sprijineam capul amețit de febră, am încercat să mă gândesc din nou la situația mea. Camera necunoscută, hainele mele care fuseseră schimbate… și apoi acest guler de protecție.

Să fie oare aceasta camera persoanei care m-a salvat?

Nu puteam însă să-mi dau seama cât de mult din ce se întâmplase în parc a fost real. Eram destul de sigur că fugisem să mă ascund într-o toaletă…dar nu-mi puteam aminti clar ce se întâmplase după aceea.

… Mă întreb cine era acea persoană.

Nu avea cum să fie Yuugo cel care apăruse în acel loc. Mi se păruse că îmi auzisem numele strigat din afara toaletei, dar probabil că asta fusese doar în imaginația mea. Nu era posibil ca cineva care se afla acolo să-mi știe numele, ar fi fost prea simplu.

Atunci, cine deschisese ușa?

Cum rămâne cu parfumul pe care îl simțisem atunci după ce fusesem îmbrățișat de cineva? Era tot rodul imaginației mele? Nu era nicio greșeală…cineva mă salvase de acolo. Și apoi, datorită acelei persoane, eram încă sănătos și în siguranță acum.

Ngh….

Dintr-odată am simțit un fior străbătându-mi corpul. Nu, cred că asta era probabil din cauza febrei căldurilor mele, care începeau din nou să facă ravagii. Poate pentru că îmi amintisem parfumul acelui Alfa.

Era același ca atunci când fusesem la librărie. Doar amintirea parfumului mă făcu din nou să simt furnicături în corp. Jumătatea inferioară a corpului începuse să se întărească și în scurt timp nu m-am mai putut abține.

…..gh, haa

M-am aşezat din nou pe pat și m-am întins pe spate, strângând cu putere cearșafurile. Îmi mișcam corpul devenit din ce în ce mai fierbinte și îmi frecam jumătatea inferioară de pat.

N-ar fi trebuit să fac așa ceva în patul cuiva. Știam asta, dar nu mă puteam opri. Am început să simt ca şi cum puteam mirosi cu adevărat parfumul de care îmi amintisem mai devreme.

….ah, ah… gh, ngh

Nu, nu era doar o iluzie, chiar simțeam un miros care venea de undeva. Am încercat să-mi apropii nasul de cearșafurile din fața mea, dar mirosul nu venea de acolo.

În timp ce mă frecam de cearșaf, am început să caut sursa mirosului. Nu venea de la pernă… atunci, de unde?

Ar putea fi…

…Asta este.

Parfumul venea de la cămașa pe care o purtam. Era foarte slab, dar emana mirosul feromonului Alfa. Mi-am scos cămașa de pe mine fără nicio ezitare.

Am mototolit cămașa pe care tocmai o scosesem, apoi mi-am lipit fața de ea. Când am inspirat adânc, am simțit o amorțeală în cap.

…Din cauza acestui parfum.

Nu mai rezistam doar să-l miros, așa că am prins cămașa cu gura. Acest gest de a uda lucrurile cu salivă era la fel ca actul marcării la animale.

Nu era normal, nu era corect. Asta credeam, dar nu mă puteam abţine. Eram fericit că parfumul acelei persoane se amesteca cu al meu.

De asemenea, eram nespus de fericit că trupul meu se impregna cu parfumul acelei persoane. Acesta era parfumul Alfa-ului meu.

Era mirosul persoanei pe care o plăceam atât de mult. În timp ce eram preocupat să-mi legăn șoldurile, mi-am dat drumul fără să-mi dau seama. Nu cursese prea mult, dar lichidul alb și  vâscos care se prelinsese, pătase  așternutul.

Și cu toate acestea, febra mea tot nu scădea. Mi-am legănat din nou șoldurile. În timp ce îmi satisfăceam trupul, am auzit un ciocănit în ușa camerei.

Ah…

Speriat, m-am acoperit în grabă cu cearșafurile. Chiar dacă eram complet ascuns în cearșafuri, am putut auzi sunetul ușii deschizându-se. Părea că cineva intrase în cameră.

După zgomotul ușii care se închidea, se auziră pași care se apropiau de mine. Ce ar trebui să fac? M-am încordat sub aşternuturi.

În momentul în care îmi țineam respirația tremurând, am simțit prin cearșaf mirosul acelui feromon. Parfumul era mult mai puternic decât cel pe care îl adulmecasem prin cămașă.

Ah…. Ngh

Odată ce am inhalat acel parfum, corpul îmi zvâcni instantaneu.

Încercasem să-mi rețin vocea cu toată puterea, dar sfârşisem prin a scoate un sunet. Mi-am acoperit în grabă gura cu cămașa pe care o țineam în mână.

Nu voiam ca cineva să-mi audă vocea. Totuși, fierbinţeala corpului meu continua să crească de la sine din cauza acelui miros.

Încercam să-l suprim, dar respirația îmi deveni neregulată și tremurăturile din corpul meu se intensificară și mai mult. Tremuram atât de tare încât se putea observa cu ușurință şi prin cearșafuri.

– Eşti bine? Te simți rău?

Am înghițit în sec fără să vreau la auzul vocii care venea prin cearșaf. Nu era din cauza a ceea ce spunea, ci din cauza tonalității.

– Dacă ești bine, rămâi așa. Îți voi lăsa băutura, mâncarea și medicamentele aici.

Nu contează de câte ori o auzeam, vocea îi aparținea cu siguranţă lui Yuugo. Acest lucru nu putea fi adevărat. Mă întrebai, de ce lucrurile deveneau atât de ciudate?  Oare totul era din cauza căldurilor? Oare asta mă făcea atât de nebun?

– Îți pun și telefonul aici.

După ce am auzit sunetul telefonului așezat, zgomotul pașilor  începu să se îndepărteze. Pe măsură ce parfumul pleca odată cu el, am intrat în panică.

– S..stai..

Nu m-am putut abține să nu-l strig. Nu reuşisem să vorbesc decât în şoaptă, dar pașii se opriseră.

– Ce s-a întâmplat? Te simți rău…

– … Yuugo…tu ești?

Îl întrebasem ezitant, în timp ce încă mă ghemuiam sub cearșaf. Nu aveam curajul să-mi arăt fața.

“Nu”, asta ar fi spus cu siguranță. Eram pregătit pentru asta, dar tot îmi era frică să aud răspunsul.

Urmă o tăcere chinuitoare. Era o tăcere atât de lungă, încât  începusem să cred că s-ar putea să nu mai fie nimeni lângă mine după ce aş fi ieșit de sub cearșaf.

– Credeam că nu vei mai rosti niciodată numele ăsta, Sou.

Vocea care suna ca și cum ar fi vorbit de unul singur nu fusese un răspuns la întrebarea mea. Dar el îmi zisese pe nume. Îmi spusese Sou. Cu acea voce…cu acel ton.

S-ar putea să fi fost doar un vis. Poate că era doar un vis pe care îl aveam din întâmplare. Dar atunci, dacă era aşa, ar fi mai bine să…

– Yuugo…

În timp ce strigasem acest nume, mi-am ridicat fața de sub cearșaf. Mi-am întors încet privirea spre uşă cu cearşafurile încă înfăşurate până la gât. Ochii mei  întâlniră persoana care stătea acolo.

…O…de ce….tu ești acea persoană…de la librărie?

Persoana care stătea acolo era acel Alfa pe care îl întâlnisem la  librărie.