Virtual Alpha și eu – Capitolul 17

 Alfa de la librărie

Nu era nicio greșeală, era cu siguranță el, Alfa de la librărie. Alfa, cel care alesese aceeași carte de referință ca și mine în acea zi, se afla acum în aceeași cameră cu mine, fără să știu de ce.

În plus, are aceeași voce ca a lui Yuugo. Vocea lui de la librărie era mai joasă și mai rece, dar vocea lui care îmi vorbea acum cu blândețe era aceeași cu vocea lui Yuugo pe care am auzit-o prin căști, în acea zi.

Dar, nu părea să fie de aceeași vârstă cu mine. Purta un costum când l-am întâlnit prima dată. Acum părea un pic mai tânăr, cu hainele lui casual și părul liber… Dar cu siguranță era mai mare ca vârstă decât mine.

– Tu ești Yuugo?

Întrebasem ezitant din nou. De asemenea, mi se părea suspicios și nu știam dacă ar trebui să vorbesc cu el sau nu.

Avea clar aura unei elite și era un Alfa. Nu mă simțeam intimidat de el, dar simțeam că mi-aș putea pierde mințile dacă aș continua să-i inhalez feromonii.

Mi-am tras cearșafurile înfășurate în jurul corpului meu până aproape de față. Îmi lipisem nasul și gura de ele și inspirasem adânc, încet.

– Sou, medicamentul tău își va pierde efectul în curând, nu-i așa? Ar fi bine să-l iei mai întâi. Hai să vorbim după aceea.

Era cu siguranță Yuugo, după vocea lui. Da, efectul medicamentul meu era pe cale să dispară, așa că fusesem deranjat de mirosul acela. După ce se asigură că am dat din cap, acea persoana deschise ușa și plecă.

Mirosul se mai atenuase puțin. Totuși, parfumul care umpluse deja camera nu avea cum să dispară complet. Nu puteam să dau drumul cearșafurilor din jurul gurii, altfel aș fi inhalat acest parfum ademenitor.

Pe masa aflată la câțiva metri distanță de pat se aflau mâncare, fructe și telefonul meu. Era telefonul meu, pe care probabil îl scăpasem pe jos în parc. Mă întrebam dacă cumva această persoane îl găsise.

Când am pornit ecranul, am văzut afișate câteva notificări legate de apelurile și mesajele primite. Dar am evitat să mă uit pe ele.

Acum trebuia să mănânc ceva, iar apoi să iau medicamentele.

Mâncarea era acoperită cu un capac argintiu în formă de semicerc. Chestia aceea o vezi de regulă pe o masă de lux, la un hotel. Totuși, era prima dată când o vedeam în realitate.

Ridicasem capacul argintiu fără ezitare. Când am văzut ce era sub el, am înghețat o clipă. Dar, în același timp, m-a convins că acel Alfa era Yuugo.

De ce orez prăjit?

În timp ce mâncam, mi-am deschis telefonul și am pornit imediat aplicația Virtual Alpha. Fără nicio ezitare.

Ceea ce tastasem era acea întrebare. Sub capacul argintiu se afla orez prăjit. Mai mult, era unul de calitate superioară.

Nu, indiferent cum aș fi privit lucrurile, nu puteam mânca orez prăjit într-o astfel de situație. Într-adevăr, căldurile s-ar putea să nu fie o boală, dar tot îmi pierdusem pofta de mâncare din cauza lor.

Pentru că am vrut să-ți ofer ceva ce îți place.

Aproape că mă înecasem citind răspunsul care venise imediat. Era cât pe ce să dau orezul afară din gură.

Nu mai era altă mâncare în afară de asta, așa că nu aveam de ales decât să mănânc orez prăjit. Orezul prăjit era cald și cu siguranță delicios, dar îmi făcea stomacul să se simtă puțin deranjat.

– Nu-ți place?

– Îmi place, dar nu am poftă acum. Totuși, voi mânca în continuare.

– Atunci, ce ai vrea să mănânci? Spune-mi ce vrei să mănânci și îți pot pregăti.

– E-n regulă. Este bine cât timp pot să-mi iau medicamentele.

– Nu este. Nu trebuie să te abții, doar spune-mi ce vrei.

– Atunci, aș vrea să mănânc jeleu de portocale.

Imediat ce trimisesem ultimul mesaj, am auzit un zgomot de pași venind dinspre hol. Sunetul părea că se apropiase, iar apoi că se îndepărtase, după care se auzi cum o ușă se deschise, iar apoi se închise.

Nu cred, chiar s-a dus să-l cumpere?

– Mai vrei ceva?

– Deci chiar te-ai dus să-l cumperi.

– Vreau să fac ceva care să te facă fericit.

Gh, ce-a fost asta…

Această propoziție chiar fusese trimisă de acel Alfa de mai devreme, nu? Ei bine, momentul în care se grăbise să-l cumpere nu părea să fie o coincidență… Dar tot mi se păru ciudat, pentru că întotdeauna îl considerasem doar o AI.

– Ai grijă pe afară.

– Bine. Poți să dormi dacă te simți obosit.

– Vom vorbi când te întorci, da?

– Cred că da. Deocamdată, mă duc să cumpăr jeleu de portocale.

Mă întrebam dacă îmi va cumpăra jeleul.

Nu știam dacă ar fi trebuit să o numesc politețe sau altfel.

Conversația mea cu Yuugo fusese atât de naturală încât nu mi se părea că trecuseră douăzeci de zile de când vorbisem ultima dată cu el. Chiar mă gândeam oarecum la el ca la o AI.

Dar, el era real, în carne și oase. Yuugo era într-adevăr acolo de cealaltă parte a ecranului și îmi scrisese acele cuvinte.

…Asta înseamnă că și restul mesajelor de până acum fuseseră de la el?

Acele mesaje pe care i le trimisesem fără să țin cont de ora din zi, plângerile mele, văicărelile și toate celelalte… Le ascultase pe toate? Serios? Nu era o minciună?

Cu cât îmi aminteam mai mult despre asta, cu atât rămâneam fără cuvinte. Nu că nu mi-ar fi plăcut, dar mereu crezusem că el este o AI, așa că ajunsesem să-i spun o mulțime de lucruri fără nicio reținere. Totul, de la masturbarea mea până la starea mea de la toaletă.

Și asta nu era tot. Eram destul de sigur că el… 

Spusese că mă place.

Mă întrebam ce o fi vrut să spună cu asta. Spusese asta doar ca să fie alături de mine? Sau…?

Ah… nu înțeleg… De asemenea, cum pot să vorbesc cu el față în față acum?

Nu reușisem să termin orezul prăjit nici pe jumătate. Probabil era mai mult o problemă de dispoziție decât o problemă de apetit. Nu aveam de ales decât să renunț la încercarea de a mai mânca restul și să iau medicamentul înainte ca Yuugo să se întoarcă. Dacă aș fi simțit din nou mirosul acela în starea actuală, fără îndoială ar fi fost o problemă.

Ce ar trebui să fac… S-ar putea să fie prea mult pentru mine.

M-am așezat pe pat și am încercat să-mi dau seama de situație, dar era prea mult de digerat.

– Bine ai revenit.

Când i-am spus asta și l-am întâmpinat în cameră, mi-a făcut o față foarte surprinsă. Asta îmi aminti că făcuse o față surprinsă și atunci când îl întâlnisem prima dată în librărie. Mă întrebam de ce fusese atât de surprins în acel moment.

– Poftim, jeleul tău de portocale și haine de schimb.

– Hm? Ohh… mulțumesc.

Credeam că o să-i ia mult timp să cumpere jeleul, dar se pare că avusese timp să cumpere chiar și niște haine. În sacoșa cu logo-ul unui comerciant celebru se aflau un tricou, pantaloni scurți și lenjerie intimă.

Ei bine, nu puteam să stau învelit în cearșafuri la nesfârșit. Am acceptat ceea ce mi se înmânase cu brațele deschise.

– … Voi încerca să mă schimb.

– Bine.

Yuugo își întoarse spatele când am spus asta. Dacă ar fi fost Ryuuji sau Narumi, cu siguranță ar fi stat să mă privească. M-am schimbat repede și am pus înapoi pe pat cearșafurile pe care le aveam înfășurate în jurul corpului. Nu am putut să le împăturesc foarte frumos, dar nu mi-am mai făcut nicio grijă pentru asta din moment ce, probabil, nu vor fi folosite fără a fi spălate mai întâi.

– Gata, m-am schimbat.

– Atunci, așează-te pe pat. Ar fi mai bine dacă nu ai sta atât de aproape de mine.

Să fi fost din cauza feromonilor? Cred că era de la sine înțeles.

Yuugo nu era singurul care emana feromoni în acel moment. Și eu emanam feromoni Omega, care îl atrăgeau pe Alfa, așa că era firesc să nu stăm atât de aproape unul de celălalt.

Totuși, mă simțeam cam singur să fiu ținut la distanță în felul acesta.

Yuugo se așeză pe scaunul pe care stătusem când mâncasem orezul prăjit cu puțin timp în urmă. Poziția lui, stând elegant cu picioarele lungi încrucișate, arăta ca un tablou în sine. Era uimitor ce putea să facă un bărbat chipeș.

Făcusem ce mi s-a spus și m-am așezat pe pat. Patul luxos nu scosese niciun scârțâit nici chiar atunci când m-am trântit pe el. Camera era atât de liniștită încât suspinul pe care l-am scos sună mai tare decât de obicei.

Am așteptat ca el să înceapă să vorbească, dar nu scoase niciun cuvânt. Astfel că am fost primul care nu a mai suportat tăcerea.

– …Tu chiar ești Yuugo, nu-i așa?

Eram destul de convins după discuția de mai devreme despre orez prăjit, dar voiam să mă asigur. Yuugo dădu din cap o dată fără să zică vreun cuvânt. Se pare că nu mă înșelasem.

– Cum de ai fost în acel loc? Coincidență?

– Te-am văzut alergând în timp ce așteptam o cunoștință, care intrase în clinică, așa că te-am urmărit din curiozitate. Te-am pierdut din vedere la un moment dat, dar apoi am simțit mirosul tău… Și așa am ajuns în acel parc.

Deci simțise că eram în călduri. Se pare că era adevărat că Alfa erau sensibili la feromonii Omega. Apoi, în toaletă, îl tot strigasem pe Yuugo.

O făcusem în timp ce deliram din cauza febrei, speriat de impulsul pe care nu-l puteam controla. Ceea ce ajunsese la el nu fusese vocea mea, ci mirosul meu… Dar gândindu-mă că Yuugo chiar îmi venise în ajutor, încă nu-mi venea să cred.

– Sou…?

Yuugo îmi strigase numele.

Yuugo era real.

Yuugo era chiar aici.

Chiar dacă eram față în față cu el, tot mă simțeam oarecum ciudat.