Virtual Alpha și eu – Capitolul 19

Capitolul 19: Nu-mi da drumul la mână

Medicamentul ar fi trebuit să funcționeze corect, dar corpul meu continua să se înfierbânte. Mi-am pus inconștient mâna pe burtă. Simțeam o furnicătură acolo jos. Un val de plăcere îmi străbătu spatele și mi-am arcuit corpul.

Ar putea fi un lucru rău. Mi-am întors privirea spre Yuugo, simțindu-mă disperat. Yuugo se uita la mine în tăcere. Când observă că privirile ni s-au întâlnit, își miji ușor ochii. Acest lucru fu suficient pentru a-mi face trupul să tremure.

– …Cred că cel mai bine ar fi să părăsesc camera.

Mi-am întors imediat capul la auzul cuvintelor sale. Nu, nu voiam să plece. Pieptul mă durea ca și cum ar fi fost sub presiune. Buzele mi se mișcau de parcă aș fi gâfâit după aer.

– Nu pleca…

– Nu, Sou. Nu e bine să mergi mai departe de atât.

– De ce… e totuși din cauza ta.

Simțisem că mirosul devenise un pic mai intens. Chiar dacă corpul meu începuse să reacționeze pentru că Yuugo făcuse ceva… De ce se gândise pur și simplu să mă părăsească?

În interiorul meu mă simțeam atât de mizerabil. Un impuls necunoscut se agita în pieptul meu.

– Da, este vina mea. De aceea nu ar trebui să rămân aici… Vreau să mă înțelegi.

Yuugo spuse asta și se ridică de pe scaun fără să aștepte răspunsul meu. Eram mai mult supărat decât trist pentru că se întorsese cu spatele la mine. Pumnul meu strâns tremura.

– Nu pot să înțeleg așa ceva!

Am strigat si m-am ridicat din pat. Încercam să alerg spre Yuugo, dar corpul meu nu putea ține pasul cu ceea ce voiam să fac. Picioarele îmi tremurau. Nu puteam să-mi adun deloc puterea, nici măcar pentru a sta în picioare. Am încercat să mă prind de masă, dar mâna mea sfârși prin a pica în gol.

– Sou!

Mă întrebam când ajunsese așa repede lângă mine. În clipa imediat următoare, am fost în brațele lui Yuugo. M-am lipit strâns de corpul lui Yuugo, bucuros că l-am putut atinge în cele din urmă.

– Sou, ar trebui să te întorci în pat. Haide, poți să-mi dai drumul la braț?

– Nu.

– …Dacă te agăți prea mult de mine, va fi și mai greu pentru tine.

Corect. Totul era din cauza acestui parfum. Mirosul ăsta mă înnebunea. Dar, nu voiam să fiu separat de el. Voiam să simt în continuare mirosul acestui parfum.

Mi-am întins brațele și le-am pus în jurul gâtului lui Yuugo. Era un semn pentru a-i arăta că nu-l voi lăsa să plece. Dacă ar fi încercat să-mi dea drumul, trebuia doar să mă țin cu putere de el. Pentru că Yuugo era cu siguranță mai mare și mai puternic decât mine.

– …Sou.

Cu toate acestea, Yuugo nu făcu asta. El doar îmi strigă numele pe un ton ușor tulburat. Brațele lui care îmi susțineau corpul se mișcară. Mă mângâie ușor de parcă ar fi vrut să mă asigure că era încă lângă mine, iar apoi mă ridică.

– Uau…

Nu mai întâlnisem pe nimeni care să mă ridice în felul acesta de când tatăl meu o făcuse în copilărie. Mă agățasem de Yuugo, surprins de sentimentul neobișnuit de a fi ridicat. Puteam auzi vocea lui Yuugo chicotind ușor.

– Nu-ți face griji, nu te voi scăpa.

Vocea lui șoptită mă gâdilă. Fusesem purtat în brațe până la pat și așezat cu spatele pe cearșafuri. Stând întins acolo, mi-am desprins brațele de corpul lui Yuugo.

Am încercat să mă agăț din nou de el, dar nu am mai reușit.

– Yuugo…

– E în regulă. Sunt aici.

Când credeam că îmi va întoarce din nou spatele, Yuugo zise asta și se așeză pe marginea patului pe care eram întins. Își întoarse jumătate din corp cu fața spre mine, privindu-mă cu ochi mari.

Mă întrebam dacă asta însemna că avea să rămână împreună cu mine. Dar, fiind în starea asta, era greu pentru el într-un anume fel. Temperatura corpului meu continua să crească din cauza feromonilor…

Iar acum, deși medicamentul pe care îl luasem mai devreme reușise să mă mențină rațional, trupul îmi furnica neputincios.

Voiam să mă ating, voiam să-mi dau drumul. Eram copleșit de astfel de dorințe.

Nu aveam cum să fac asta în timp ce eram privit. De aceea nu aveam de ales decât să îndur cumva. Nu știam ce altceva l-ar fi putut face pe Yuugo să spună că pleacă din nou din cameră.

Nu voiam să se întâmple asta, indiferent de situație. Pentru a-mi ascunde dorința, care era greu de stăpânit, m-am întors într-o parte. Mi-am ghemuit spatele și mi-am pus puterea în stomac.

În acest timp, nu puteam decât să sper că febra mea nu va mai crește.

– …Te simți bine?

– Mm…

De fapt, nu eram chiar bine. Dar simțeam că Yuugo ar fi ales să plece dacă nu i-aș fi spus asta, așa că nu-i puteam spune adevărul. Am dat ușor din cap și am încercat să îndur.

Cu toate acestea, oricât de mult aș fi încercat să suprim dorința, nu-mi puteam opri corpul să zvâcnească și să tremure.

Era cald. Mintea mea începuse să fie confuză. Nu-mi puteam lua ochii de la mâna lui Yuugo,  care se afla în fața mea. Mă întrebam de ce. Îmi întindeam inconștient mâna spre mâna lui.

În cele din urmă mi-am dat seama că trebuia să mă opresc, dar nu puteam rezista dorinței de a îl atinge. Mă întrebam dacă era în regulă să-l țin de mână. Nu, bineînțeles că nu. Însă când mi-am mișcat degetele cu ezitare, Yuugo mă prinse de mână.

– ….ah

– Nu face lucruri atât de drăgăstoase, bine?

– Ah… nu am vrut să fac asta…

Îmi mângâie degetele. Simțisem imediat un val de plăcere venind din acel loc și trupul îmi tresări. Yuugo încercă rapid să-și retragă mâna când observă reacția mea.

După asta, l-am ținut doar cu vârful degetelor.

– …Vreau să rămânem așa.

– Dar-

– Te rog.

Yuugo îmi arătă o expresie ușor tulburată, apoi spuse „Bine” cu o voce șoptită. Țineam mâna lui Yuugo cu ambele mâini. Apoi îmi apropiai pe furiș fața de ea.

Un miros plăcut venea de la ea. Nu era la fel de puternic ca parfumul care venea de la corpul lui, dar era fără îndoială mirosul feromonului Alfa.

– … Se simte un miros și acolo?

Își dăduse imediat seama că îi adulmecam parfumul. Poate pentru că ajunsesem să-mi mișc șoldurile. Dar pur și simplu nu mai puteam rezista când am simțit mirosul ăsta.

Mintea mea era încă limpede datorită medicamentului, dar nu mai puteam deloc să-mi rețin impulsurile. Mi-am mișcat puțin șoldurile și mi-am apăsat partea inferioară a corpului de cearșaf.

– …ngh, haa… …Ah, scuze.

Ajunsesem să-mi frec obrazul de mâna lui Yuugo cât de mult puteam. Eliberam o respirație fierbinte în timp ce îmi presam fața de ea. Nu reușeam să rezist acestui miros plăcut și liniștitor.

– Te simți bine?

– Mm. Îmi place… Și miroase plăcut.

Yuugo nu făcea deloc o față nemulțumită. Ba din contră, se uita la mine cu ochi blânzi. Simpla sa privire spre mine făcuse ca furnicăturile din corpul meu să crească. Mă simțeam atât de bine încât eram gata să-mi pierd mințile.

– Chiar… îți place parfumul meu, Sou?

Îmi plăcea… Dar nu doar parfumul lui. Într-adevăr, era un parfum plăcut care venea de la Yuugo, dar nu-mi plăcea doar pentru că mirosea bine.

…Ci pentru că era parfumul lui Yuugo. De aceea acest parfum mă înnebunise.

– Îmi place…. cum miroși.

Încercam să-i dezvălui un pic din sentimentele mele, răspunzându-i la întrebare. Eram convins că această mărturisire greu de înțeles probabil va trece neobservată, dar trebuia doar să o spun.

Fierbințeala din corpul meu crescuse și mai mult după ce rostisem cuvântul „îmi place”. Pe când îmi frecam fața de mâna lui, bucurându-mă de căldura și parfumul mâinii sale, niște cuvinte incredibile îmi ajunseră la urechi.

– Și mie îmi place de tine, Sou.

-…Cum?

Pentru o clipă nu-mi veni a crede urechilor cuvintele pe care le-am auzit. Când l-am întrebat din nou, Yuugo a răspuns doar „Hm?” aplecându-și capul, iar apoi îndulcindu-și expresia.

– …Aa, deci nu ai vrut să spui asta. Ai spus că mă placi, așa că am înțeles greșit. Scuze că am spus un lucru atât de ciudat.

În timp ce mă uitam la zâmbetul stânjenit al lui Yuugo, simțeam cum fața îmi ia foc. Încercam să-mi ascund fața roșie cu cearșafurile, dar mâna lui Yuugo, care era chiar lângă mine, îmi atinse obrazul.

– Sunt fericit doar să-ți văd reacțiile drăguțe de acum.

– …Nu ai…

– Hm?

– Nu ai înțeles greșit.

Spusesem asta repede și-mi închisesem ochii strâns, neputând să mă uit la fața lui Yuugo. Ar fi putut să mă înțeleagă greșit și nu mă simțeam capabil să-i explic mai bine de atât.

Urmă o tăcere ciudată. Sunetul bătăilor inimii mele se auzea îngrozitor de tare, făcându-mă oarecum neliniştit.

– … Yuugo…ngh

Când nu am mai putut suporta tăcerea și am încercat să strig numele lui Yuugo, ceva catifelat îmi acoperi buzele. Erau buzele lui atât de moi și calde… Și apoi am simțit un miros plăcut care se apropia de mine.

…Asta este. Am deschis ochii cu teamă și am văzut părul lui Yuugo cum îmi atingea fața. Buzele care mă sărutau… erau ale lui Yuugo.

– Mn, nh…

După ce mă sărută ușor de câteva ori, își retrase încet buzele de ale mele. Când m-am uitat la el năucit, Yuugo îmi zâmbea cu o față blândă.

– … Îmi pare rău. Nu m-am putut abține.

– Acesta a fost… cumva un sărut?

– Da. E prima ta oară?  E vreo problemă…?

Evident. Jucam fotbal tot timpul și nu mai avusesem niciodată o astfel de relație cu nimeni. De asemenea, nu mai simțisem așa ceva de când aflasem că sunt Omega.

Și asta pentru că îmi făceam mereu griji cu privire la lucruri de genul cu cine ar trebui să am o relație… sau dacă Omega era capabil să aibă o relație normală sau nu.

– Nu…dar mă bucur.

Fruntea lui o atinse pe a mea. Puteam vedea frumoșii ochi verzi ai lui Yuugo atât de aproape de mine. Ochii lui erau de o culoare neobișnuită, de parcă ar fi înflorit o floare mare în ei. Puteam simți din privirea lui că mă place.

– Vreau să te ating mai mult.

Cine ar fi putut zice nu atunci când era rugat în felul acesta cu acei ochi care se topeau?