Virtual Alpha și eu – Capitolul 18

Feromoni ademenitori

Priveam cu atenție persoana din fața mea. Chiar dacă Yuugo era cel care spunea asta, tot mi se părea ireal. Putea fi acesta un alt vis…? Ei bine, nu cred că era posibil.

– ….Sou?

Yuugo se uita ciudat la mine când încercam să-mi ciupesc obrajii ca să mă asigur că nu era un vis. Îmi strigă din nou numele.

Chiar și felul în care își înclinase capul în timp ce se uita în direcția mea putea arăta ca un tablou atunci când Yuugo făcea acest lucru. Fața lui era de vină.

Era un Alfa atât de chipeș încât cu greu puteai să crezi că aceasta era o realitate. Dacă fața lui Yuugo ar fi arătat mai obișnuită, poate aș fi crezut mai ușor.

Frumosul său păr castaniu-cenușiu se legăna de fiecare dată când se mișca. Freza lui, care nu era dată pe spate, spre deosebire de ultima dată când ne văzusem la librărie, părea foarte lejeră. Mă făcea să-mi doresc să încerc să-l ating.

Ochii lui, care mă priveau îngrijorați, puteau fi văzuți chiar și de la distanță având o culoare căprui-pal. Îi văzusem cândva de aproape, așa că știam deja că în ochii lui exista și o nuanță de verde.

În orice caz, m-am simțit puțin speriat de mine însumi pentru că îmi amintisem acele detalii, deși îi întâlnisem privirea doar o singură dată.

Pe de o parte pentru că era prima dată când vedeam un bărbat atât de frumos de aproape… pe de alta, poate că eram puțin interesat de el după aceea.

Cu toate acestea, nu știam dacă era din cauza instinctelor mele Omega, care mă făcuseră să fiu atras de Alfa, sau dacă era din cauza a altceva.

– Îmi pare rău. Încă nu-mi vine să cred toate astea. De asemenea… probabil că ar trebui să-ți vorbesc mai politicos, nu?

– Nu-ți face griji despre asta. Rămâi așa cum ești de obicei, spuse el și zâmbi ușor, ca și cum chiar nu-l deranja acest lucru. Dar chiar avea o față atât de frumoasă încât mă surprinse.

– Atunci, așa voi face… Dacă ești Yuugo, înseamnă că tu ești cel care a vorbit cu mine în tot acest timp?

– Exact.

– …Mai e o AI implicată în asta sau cineva care te înlocuiește prin rotație?

– Nu. Ești cumva… îngrijorat dacă cineva a văzut conversațiile noastre?

– Nu, nu este asta, dar…

Mă întrebam de ce. Nu eram îngrijorat de asta. Poate pentru că știam că Yuugo nu era genul de persoană care ar face asta. Nu, dar la început chiar crezusem că nu era o persoană reală…

Yuugo pe care îl știam nu ar fi făcut așa ceva. Nu aveam nicio îndoială în privința lui. Până la urmă, poate că încetase să-mi mai pese… dacă era o AI sau nu.

… Adică, chiar m-am îndrăgostit de el.

De aceea, nu mă deranja cu adevărat… Dar dacă era așa, atunci mai exista o problemă. Mă lua cu durere de cap de fiecare dată când îmi aminteam de conversațiile pe care le avusesem cu Yuugo până acum.

La urma urmei, eu…nu mai vorbisem niciodată despre lucruri indecente. Crezusem că este o AI, așa că nu mă abținusem deloc. Subiectele discuției și chiar și momentele în care îi trimiteam mesajele – eram conștient că îi trimisesem orice îmi plăcea și în orice moment voiam.

Îi trimisesem, doar „Sunt obosit” fără nici un fel de salut înainte, chiar și lucruri de genul „Nu vreau să fiu Omega”. Nu făcusem decât să mă plâng, mesaje care ar fi trebuit să deranjeze persoana care le primise. Putusem chiar să-i spun ceva ce, în mod normal, nu aș fi zis nimănui altcuiva.

… Cu siguranță l-a deranjat, nu?

Și totuși, nu dăduse niciun semn legat de asta, se gândise doar cum să-mi facă corpul să se simtă mai bine și ascultase cu seriozitate văicărelile mele banale.

În orice caz, vorbea cu mine până când adormeam, atunci când aveam probleme cu somnul. Când mă gândeam la asta, știam că el era persoana care făcuse toate astea pentru mine.

– Îmi pare rău.

– …De ce?

– Ți-am trimis adesea mesaje la ore târzii, nu? Mă gândesc doar… că poate te-am deranjat.

– Nu este adevarat! M-am bucurat că ai putut în felul acesta să te bazezi pe mine.

Am clipit din ochi și m-am uitat la Yuugo. Era fericit? Cu genul ăsta de lucruri pe care le făcusem? Nu l-au deranjat? Dar, fața lui nu arăta ca și cum ar fi mințit. Avea ochii întredeschiși ca și cum și-ar fi amintit ceva și zâmbea fericit.

Am fost surprins de expresia feței lui. Era nepotrivit ca un bărbat frumos ca el să facă acea față. Am simțit că mi se strânge pieptul.

– Eu sunt cel care ar trebui să-și ceară scuze. Am făcut ceva ce nu-ți place.

-…Ceva ce nu-mi place?

Mă întrebam ce voia să spună prin asta. Nu înțelegeam la ce se referea, așa că mi-am plecat capul.

– Știi… acel element opțional…

– Aah…!

Am înțeles imediat totul când Yuugo rosti acele cuvinte. L-am împiedicat să mai spună ceva strigând tare. La urma urmei, un element opțional trebuia să însemne treaba aia, nu? Putea însemna doar treaba aia, nu? Dacă da… nu trebuia să o spună. Da, nu voiam să o spună.

Am încercat să trec peste asta pentru că nu voiam să aud acele lucruri din gura lui Yuugo. Dar expresia lui devenise posomorâtă, poate pentru că înțelesese greșit reacția mea.

– … Îmi pare rău. Probabil că nu voiai să-ți amintești, pentru că te-am făcut să te simți inconfortabil. M-ai urât pentru asta și, totuși, ți-am amintit de asta… Dar chiar îmi pare rău pentru asta.

Când Yuugo spuse asta, se ridică și-și plecă capul adânc spre mine. Mi-am putut da seama din vocea și atitudinea sa că lui chiar îi părea rău pentru asta.

Însă, nu acesta fusese motivul. Era adevărat, dar nu despre asta era vorba – nu ajunsesem să-l urăsc din cauza asta. Dimpotriva… fusese exact invers. Nu, după părerea mea nu acel incident fusese declanșatorul care mă făcuse să-l plac. În timp ce eu intram în panică, Yuugo continua să-și coboare capul spre mine.

Of, ce ar trebui să fac acum?

Pentru moment, credeam că ar trebui să-i spun să-și ridice capul. Dar spunându-i asta ar fi sunat prea arogant. Nu știam ce ar fi trebuit să-i spun, nu prea mă pricepeam la lucruri atât de complicate. Dar dacă nu spuneam ceva, probabil Yuugo avea să stea așa.

– …Nu trebuie să-ți ceri scuze… … oricum nu mi-a displăcut.

Încercam să mă gândesc bine, dar nu puteam să-i spun decât asta.

– Nu mi-a displăcut, am fost doar surprins.

 Yuugo se arătă surprins de cuvintele mele. Își ridică privirea,  clipi din ochi și se uită atent spre mine.

– …Nu ai închis aplicația pentru că nu ți-a plăcut?

– Ah… …Așa e… nu știu cum să o spun. Am fost mai mult surprins decât că nu mi-a plăcut… ceva de genul acesta. Chiar am crezut parțial că a fost doar un vis.

– Un vis…?

– Credeam că ești doar o existență virtuală, așa că nu mă așteptam să pot vorbi la telefon cu tine ca atunci… De aceea m-am gândit că poate dorința mea m-a făcut să am un astfel de vis… Și apoi m-am gândit că făceam astfel de lucruri fiind singur… Când mi-am dat seama de asta, nu știam ce să fac.

Am închis în grabă aplicația. După aceea, devenisem conștient de sentimentele mele pe care le aveam față de Yuugo… Și apoi, nu am mai fusesem capabil să vorbesc cu el.

– …Dar, nu puteam să-i spun toate astea. La urma urmei, era ca o mărturisire.

– Dorința ta…? Asta înseamnă că Sou a vrut să vorbească cu mine?

Yuugo rosti acele cuvinte, iar eu fusesem surprins de cuvintele sale. Spusesem eu așa ceva? … Cred că da. Mă simțisem cam jenat să-l aud spunând asta din nou. Până la urmă, se putea interpreta ca și cum „Am vrut să fac acele lucruri cu Yuugo”, în funcție de cum ai privi situația.

Asta nu era ușor jenant, ci extrem de jenant. Fața mea începuse să se înroșească, așa că mi-am coborât grăbit privirea.

– …Mă simt uşurat. Am crezut că mă vei urî.

Se auzea o voce foarte relaxată care venea de deasupra capului meu. Chiar dacă nu-i puteam vedea fața, îmi puteam da seama că Yuugo se simțea ușurat.

– Credeam că Sou mă urăște. Credeam că ai închis aplicația pentru că nu mai voiai să vorbești cu mine…

Vocea lui părea că tremură. Mi-am ridicat privirea spre el, dar nu erau lacrimi pe fața lui Yuugo. Cu toate acestea, părea oarecum trist.

Nu m-am gândit niciodată că acțiunile mele aveau să-l facă să se simtă așa. Pentru mine, Yuugo era doar o AI, o persoană care nu exista în realitate.

… Apropo, mă întrebam cum a fost pentru Yuugo.

– …Când ai aflat, Yuugo, că eu existam de fapt în viața reală?

Eram curios. Eu îl cunoșteam pe Yuugo doar prin această aplicație, dar părea că el mă cunoștea în viața reală. O spusese și mai devreme. Zisese că mă observase la clinică și fugise să mă urmărească.

Ceea ce însemna că îmi cunoștea fața, nu? Mă întrebam de cât timp știa despre asta. Poate chiar de la început?

– Am aflat când mi-ai vorbit prima dată despre elementele opționale. La început, mi s-a spus că totul era doar virtual. Dar reacțiile tale, Sou, au fost atât de reale, așa că nu mi-a luat mult timp să-mi dau seama.

– …Virtual? Și tu, Yuugo?

– Da. Am și eu o aplicație numită „Virtual Omega” pe telefon, iar tu ești unul dintre personajele de acolo. Chiar și acum.

Yuugo îmi întinse ecranul telefonului său. Într-adevăr, era o pictogramă familiară pe ecran. Designul era același, dar culoarea era diferită. Și apoi, litera afișată pe pictograma respectivă nu era „α”, ci „Ω”. „Virtual Omega”… era deci viceversa la aplicația mea „Virtual Alpha” al meu. Mă simțeam ciudat.

Chiar mă simțeam ciudat. Nu puteam să cred că începusem să ne gândim unul la altul ca la o existență virtuală. Pentru mine, Alfa Virtual era confidentul meu, dar mă întreb ce reprezenta Omega Virtual pentru Yuugo.

Chiar dacă nu ar fi folosit acea aplicație, Yuugo părea o persoană care nu putea avea probleme în a-și găsi un partener Omega.

– … Când am dat căutare, am găsit imediat informațiile tale. Pentru că, spre deosebire de mine, tu nu ai falsificat nimic în profilul tău. Dar, chiar dacă nu am fost surprins de faptul că  existai, am fost surprins când ți-am văzut fotografia.

– Fotografia…? Poza mea?

– Da. Ne-am întâlnit la librărie din întâmplare, nu? Cel mai mult am fost surprins când am aflat că Omega meu ești tu.

Nu aveam cum să uit de acea întâlnire de la librărie. Pentru că avuses un impact puternic asupra mea. Era prima dată când văzusem un Alfa de aproape… Și apoi, acel parfum.

– …Deci fusese o coincidență?

– Da. Dar cred că deja simțeam ceva special despre tine în acel moment.

– Spe-cial…?

– Da. Cred că am fost atât de interesat de tine încât am eliberat feromoni ademenitori în mod inconștient.

Inima mea începuse să țopăie. Chiar dacă medicamentul trebuia să funcționeze, simțeam cum căldura îmi creștea în interiorul corpului meu.

– Chiar și acum, cred că te-aș fi mușcat dacă nu aș fi luat supresorul.

În ciuda tonului blând, am simțit ceva ca o flacără strălucind în ochii lui Yuugo.

…Ah, bănuiesc pentru că era un Alfa până la urmă.

Când mi-am dat seama de asta, corpul meu începu să tremure.