Virtual Alpha și eu – Capitolul 29

Lacrimi calde

Părinții lui Yuugo îmi spuseseră numele lor.

Blondul Alfa era Dl. Sven, iar Omega cu părul negru era Dl. Yuin. După o scurtă autoprezentare a lor, convorbirea telefonică se încheie deoarece aceștia trebuiau să meargă la serviciu.

Mă întrebam dacă fusese suficient pentru prima mea întâlnire cu părinții lui. Până la urmă, eram îmbrăcat necorespunzător şi mă aflam încă în starea asta de când mă trezisem.

Yuugo stătu lipit de spatele meu tot timpul și continua să-şi cuibărească fața pe umărul meu. Diferențele noastre de înălțime erau destul de mari, așa că trebuie să fi fost o poziție incomodă pentru el…

Mă întrebam dacă nu-l durea să stea aşa. Nu ridicase capul nici măcar o dată după ce se încheiase apelul, aşa că mă gândeam ce era în neregulă cu el.

– Yuugo.

– …Ce-i?

– Vreau să-ți văd fața.

Îmi răspunsese cu o voce joasă atunci când i-am vorbit. Dar tot nu îşi ridicase fața. Voiam să-i văd chipul chiar acum.

Îi simțeam căldura în spatele meu și puteam mirosi parfumul feromonilor săi… dar asta mă făcea să mă simt puțin neliniștit din cauză că nu-i puteam vedea chipul.

– …Mm, răspunse Yuugo, dar nu se mișcă imediat.

În schimb, își frecă fața de umărul meu. Mă gâdilă puțin cu părul lui moale, care se peria de gâtul meu.

– Nu este inconfortabil pentru tine să stai în această poziție?

– …Mm.

Ce voia oare să spună cu acel răspuns, da sau nu? Pusesem cumva o întrebare greșită? Oricum, această poziție începea să-mi dea şi mie unele dureri.

Îl mângâiam ușor pe Yuugo pe cap, la fel cum o făcusem şi mai devreme. După ce făcusem asta iar și iar pentru a-l îndemna să se ridice, Yuugo se mișcă în cele din urmă.

– …Plângeai, cumva?

Când îşi ridică privirea, în ochii lui Yuugo se observau urme de lacrimi. Nu părea să mai plângă acum, dar ochii lui înroșiți erau cu siguranță un semn că plânsese. Nasul îi era și el puțin roșu. Eram sigur că nu fusese aşa din cauza apăsării pe umărul meu.

– Doar că… nu m-am gândit niciodată că vei spune așa ceva despre mine.

El nu negase. Plânsese din vina mea? Așa ceva, despre care zicea el… la ce se referea? Se pare că spusesem ceva ce atinsese o coardă sensibilă a lui Yuugo și vărsase lacrimi din cauza asta. Probabil… plângea pentru că se simțea foarte fericit, nu?

M-am ridicat în picioare în fața lui și m-am uitat la fața lui Yuugo. Mi-am întins mâinile și mi-am pus vârfurile degetelor în jurul ochilor lui.

Chiar dacă lacrimile nu fuseseră provocate de ceva negativ, faptul că plânsese din cauza mea tot mă deranja. Când am dat să verific dacă existau urme umede pe fața lui, mâna lui Yuugo o prinse pe a mea.

Mă ținea de mână ca și cum eram ceva atât de prețios. Apoi închise ochii și-și ridică fericit marginile buzelor sale. Pe cuvânt că genul acesta de faţă de bărbat chipeș era ilegal. Nu puteam să-i privesc direct faţa lui frumoasă, atunci când zâmbea atât de fericit.

– Mulțumesc, Sou. Am fost atât de fericit.

– …Mm.

Yuugo își aplecă uşor corpul spre mine. Buzele lui atinseră cu blândeţe buzele mele. Îmi întindeam și eu limba în timp ce el își strecura limba în gura mea. Vârfurile limbilor noastre se frecau jucăuș.

Privirile și limbile noastre se împletiră, ca şi cum ar fi vrut să confirme sentimentele noastre reciproce. Mă trase de talie mai aproape. Pe măsură ce trupurile noastre se apropiau, mirosul lui Yuugo devenea mai puternic.

Mi-am închis ochii la extazul care îmi topea mintea până în miezul capului, iar sărutul lui Yuugo deveni tot mai profund.

După sărutul care îmi răpise toată saliva și respirația, Yuugo îşi lipi fruntea de a mea. Respirând încă greoi, el mă privi în ochi cu o expresie tandră.

– Acum, va trebui să-ți salut și eu părinții.

Nu am putut da din cap la cuvintele lui Yuugo. Relația mea cu familia mea nu era rea. În orice caz, cred că ne înțelegeam destul de bine. Dar, ceva se schimbase din ziua aceea. Ziua în care aflasem că sunt Omega.

Întotdeauna crezusem că rezultatul testului va arăta cu siguranță că sunt un Beta, așa că nu-mi venise să cred ochilor rezultatul examinării, indiferent de situaţie.

Pe lângă faptul că nu puteam face față realității, simțeam un sentiment teribil de vinovăție. Nu era ceva greşit să fiu Omega… dar mă temeam neputincios să vorbesc despre această realitate cu familia mea.

Sora mea își planificase căsătoria cu Dr. Kazuki cu puțin timp în urmă. Părinții mei nu spuneau nimic despre asta atunci când sora mea se întâlnea cu el. Dar asta poate pentru că era o altă poveste când venise vorba de căsătorie.

Într-o noapte îi auzisem pe părinții mei spunând cuvintele „un simplu Omega” vorbind despre acest subiect. Poate pentru că auzisem asta, îmi fusese și mai frică. Mi-era teamă că poate vor spune acele cuvinte disprețuitoare şi referitor la mine.

… Mă simțeam atât de speriat doar imaginându-mi asta.

Nu văzusem reacția părinților mei atunci când primiseră hârtia cu rezultatul. Pentru că îmi plecam întodeauna capul în fața lor. De aceea, nici acum nu știam ce față făcuseră părinții mei la vremea aceea.

Observasem însă că înghițiseră în sec. Apoi, mi-amintesc că fugisem din sufragerie pentru că nu voiam să aud ceea ce ar fi putut spune cu privire la asta și mă refugiasem în camera mea.

După acea noapte, comportamentul familiei mele se schimbase.

Mă tratau cu o oarecare delicatețe. Chiar așa simțisem. Îmi dădusem seama că încercau să evite pe cât posibil subiectul genului meu secundar.

Și nu doar părinții mei, ci și fratele meu mai mic se comporta la fel. Cred că părinții îi spuseră ceva. Aceste lucruri mă împinseră la limită. Mă făcuseră să simt că a fi un Omega era un lucru rău și nu puteam suporta asta.

Nici când mergeam acasă, nu voiam să-mi văd familia, așa că îmi petreceam timpul stând tot mai mult în camera mea. Până atunci, nu fusesem niciodată atât de conștient de genul secundar.

Toți cei din familia mea erau Beta și considerasem de la sine înțeles că și eu voi fi un Beta la fel ca și ei. Chiar și atunci când auzisem despre examinarea de la școală, mă comportasem indiferent.

Credeam că era ceva ce nu avea nicio legătură cu mine. …Poate că și eu disprețuiam persoanele Omega. Mi-era teamă de perioada căldurilor mele. Dar nu puteam vorbi cu nimeni despre asta.

Dr. Kazuki, care era medicul meu de familie la vremea respectivă, îmi asculta întotdeauna cu bunăvoință supărările, dar în cele din urmă nu putusem vorbi cu adevărat despre ceea ce simțeam.

În fața Dr. Kazuki și a surorii mele mă comportam întotdeauna ca și cum eram bine și nu aduceam nici măcar vorba despre asta în fața familiei cu care locuiam.

Când îmi veneau căldurile, îmi luam medicamentul și îmi petreceam toată ziua singur în camera mea. În timpul căldurilor, îmi schimbam orele de rutină zilnică cu familia mea, pentru a evita contactul cât mai mult posibil.

Aplicația Virtual Alpha îmi fusese recomandată în momentul în care eram pe punctul de a mă sătura de viața mea de zi cu zi. La început credeam că sunt doar niște aplicații de genul acela, dar am sfârșit prin a fi atât de captivat de ea și asta pentru că aveam pe cineva căruia îi puteam spune ce simțeam cu adevărat pentru prima dată.

Yuugo mă acceptase ca pe mine însumi. Datorită lui, puteam în sfârșit să mă accept și eu ca un Omega. Simțisem asta chiar mai tare după ce devenisem perechea lui Yuugo.

Dar… încă nu știam cum să le vorbesc părinților mei despre asta.

Nu puteam scăpa de vinovăția și teama pe care le simțisem de la început.

Planul nostru de a merge la clinică fusese amânat pentru următoarea zi. Asta din cauză că devenisem brusc instabil. Yuugo nu încercase să mă forțeze să-i spun care era motivul.

Îi povestisem deja despre relația mea cu familia mea, așa că s-ar putea să-și fi dat seama fără să-i spun. Stătea alături de mine în tăcere. Mirosul blând al feromonului său mă calma. Mi-am sprijinit trupul de corpul lui Yuugo în timp ce stăteam unul lângă altul pe canapea.

– ….Îmi pare rău.

Chiar dacă părea să fie atât de fericit înainte. Probabil că își dorea să-mi salute părinții pentru a mă face să fiu la fel de fericit ca el acum.

– Nu trebuie să-ți ceri scuze.

– ….Dar eu…

Îmi doream să mă simt mai fericit în legătură cu asta. Dar îmi era greu să nu fiu în stare să-i accept sentimentele cu sinceritate.

– Sou, probabil că ții foarte mult la familia ta.

– Huh…?

– Cred că trebuie să-i păstrezi la o anumită distanță pe părinții tăi pentru a-i prețui.

Nu puteam răspunde la cuvintele lui Yuugo imediat. Mă întrebam despre ce vorbea.

– Cred că nu ai vrut să strici relația cu familia ta. Și nu ai vrut nici să-i rănești. De aceea ai ținut totul închis în tine, nu-i așa?

– ….Asta nu e…

Nu, acele sentimente… nu erau cele de care spunea Yuugo. Mă întrebam de ce eu eram singurul din familie care era un Omega.

Ba chiar existaseră momente când aproape că-mi întrebasem părinții direct de ce nu mă născuseră un Beta.

Întotdeauna urâsem faptul că eu eram singurul din familie care trebuia să treacă prin durere și suferință. De aceea, nu era un sentiment atât de frumos.

– Nu e chiar așa. Au fost momente… în care eu chiar mi-am urât părinții…

Ceea ce țineam în mine erau sentimente mizerabile. Era partea urâtă din mine pe care nu puteam s-o dezvălui niciodată nimănui, nici măcar lui Yuugo.

– Dar chiar dacă sufereai, nu ți-ai exprimat niciodată suferința direct în cuvinte, nu-i așa? Sufereai, dar țineai totul în tine. De ce?

– …Asta pentru că…

Nu mă gândisem niciodată la asta. Mă întrebam dacă într-adevăr aveam un motiv pentru asta. Mâna lui Yuugo îmi mângâie capul atunci când mi-am întors privirea spre el. Îmi mângâie capul iar și iar, ca și cum ar fi vrut să-mi transmită căldura sa.

– Cred că acolo îți ții tu bunătatea și puterea. Ai spus mai devreme că mă vei prețui. Și ai mai spus că asta ar trebui să facă o pereche. Cred că trebuie să simți același lucru și pentru familia ta. Altfel, asemenea cuvinte nu ar fi ieșit atât de ușor din gura ta.

Atunci când mi-am dat seama de asta, am izbucnit în lacrimi.