Virtual Alpha și eu -Capitolul 41 – Extra 7

 Cățeluș beat (prima parte)

– Sou, îmi pare foarte rău!

Fusese secretarul lui Yuugo, Yanagi, cel care îmi spusese asta în timp ce își pleca capul ferm în fața mea, la intrarea în casa lui Yuugo.

Yuugo stătea în spatele lui, dar arăta oarecum diferit decât de obicei. Poate pentru că arăta surprinzător de lipsit de emoții, chipul lui frumos era puțin înfricoșător.

– …Yanagi, ce s-a întâmplat așa dintr-o dată?

Chiar dacă brusc își ceruse scuze față de mine, nu prea înțelegeam motivul. Mi-am ridicat privirea spre fața lui Yuugo, dar și el părea destul de ciudat.

De obicei, făcea contact vizual cu mine imediat, dar de data aceasta el nu o făcuse… Mă întrebam ce se întâmplase cu el cu adevărat?

– Err… Ca să fiu sincer, un prieten al directorului a fost astăzi aici. Au luat cina împreună puțin mai devreme.

– Cred că a spus că este un prieten de la universitate.

– Da.

Yanagi dădu din cap cu o expresie serioasă la cuvintele mele. Știam de la Yuugo că ieșise să mănânce împreună cu prietenul său.

De aceea îmi spusese că azi se va întoarce acasă mai târziu decât de obicei și mă rugase să stau la el acasă dacă vreau, așa că iată-mă așteptându-l.

– S-a întâmplat ceva cu acea persoană… sau altceva?

– Nu chiar. Nu a fost nimic de genul acesta… Se pare că doar a băut puțin prea mult.

– …Ce?

– Directorul este rezistent la băutură, dar este greu de spus cât de mult a băut, deoarece tenul lui nu se schimbă prea tare. În ciuda acestui fapt, de obicei reușește să-și controleze singur consumul de alcool. Dar astăzi se pare că prietenul lui l-a făcut să bea destul de mult…

– Eh… Asta înseamnă că Yuugo este beat?

Nu arăta deloc așa. Stătea drept, ca de obicei, fața lui nu era roșie, iar ochii nu erau injectați de sânge. Nu era nicio schimbare vizibilă în aspectul lui, ca atunci când tatăl meu venea beat acasă.

Doar că părea să fie mai puțin expresiv sau un pic mai morocănos decât de obicei. Din această cauză, simțeam că chipul lui frumos devenea mai proeminent decât în mod normal.

– Așa arată când e beat?

Mi-am ridicat involuntar privirea spre fața lui Yuugo, ca și cum l-aș fi studiat. Yuugo, care stătea la o mică distanță alături de Yanagi, tot nu îndrăznea să mă privească în ochi.

Nu îmi plăcea faptul… că nu voia să se uite la mine.

– Yuugo… ești bine?

M-am apropiat de Yuugo, care stătea în fața ușii de la intrare și l-am strigat. Privirea lui Yuugo se întoarse în cele din urmă spre mine. Expresia feței lui în timp ce se uita la mine era diferită de cea pe care o știam și era oarecum rece.

Yuugo se uită la mine cu ochii îngustați pentru o clipă, apoi își plecă capul în tăcere.

– Ah, într-adevăr, Yuugo miroase a alcool.

Aerul din jur se tulbură și mirosul de alcool îmi zgârie ușor nasul.

Nu era ca și cum nu credeam ce îmi spusese Yanagi, dar mirosul pe care îl simțisem adineauri făcu să pară mai real faptul că Yuugo era beat.

– Dar în afară de asta, el nu este cu mult diferit decât de obicei.

Nimeni nu ar crede că Yuugo era beat acum, dacă nu ar ști cum era Yuugo de obicei. În timp ce îl observam de parcă mă uitam la ceva neobișnuit, Yuugo, care abia dacă se mișcase până acum, se clătină brusc.

Se apropie de mine, își ghemui corpul lângă al meu și își înfășură brațele în jurul spatelui meu ca și cum m-ar fi îmbrățișat.

Apoi pur și simplu îmi sigilă buzele.

– ….ah, nngh.

– Hei, așteaptă. Yanagi încă se mai află fix în fața noastră!

Poate că lui Yuugo nu îi păsa deloc de asta, de aceea începuse să-mi violeze gura cu limba. La pătrunderea liniștită înăuntru, se produse un sunet umed intens.

– ha, …..nngha.

L-am împins înapoi cu toată puterea mea pentru că voiam să se oprească, dar nu s-a clintit deloc la forța mea. Cu cât încercam mai mult să îmi eliberez corpul, cu atât simțeam mai multă putere în brațele lui Yuugo.

– Alfa este într-adevăr prea puternic.

Nu mă durea, dar nu credeam că mă pot mișca deloc așa.

Temperatura corpului lui Yuugo, care se lipise de mine, se simțea mai fierbinte decât de obicei. Trebuie să fi fost din cauza alcoolului. Mirosul de alcool și feromoni, care plutea ușor deasupra mea, îmi făcu mintea să devină confuză.

– Nu, asta nu e bine.

– Mn, ah… gh, Yuu-go.

Încercam să-l strig pe nume între respirații, dar nu părea să mă audă. Voiam să-l opresc, dar nu îmi ieșea. Dimpotrivă, corpul meu reacționa de la sine doar de la faptul că îmi mângâia ușor osul șoldului.

Chiar nu voiam să mă vadă nimeni așa.

În timp ce îmi acoperam corpul care tremura de plăcere, îi aruncam câteva priviri lui Yanagi din cauza sentimentului de disconfort.

Poate pentru că nu îi plăcea că făceam asta, Yuugo își întredeschise ușor buzele și își încruntă sprâncenele morocănos. Aceasta ar putea fi prima dată când îl vedem pe Yuugo atât de supărat.

– Yanagi, cât timp ai de gând să mai stai aici?

– …..

Vocea rece a lui Yuugo îmi făcu inima să tresară. El nu îmi vorbise mie. Știam asta, dar inima mea suferea de durere. Când îmi pusesem toată puterea în brațe și mă agățasem de Yuugo, el observase acest lucru și își puse mâna pe capul meu.

Blândețea mâinii care îmi peria și îmi mângâia părul nu era diferită cu nimic față de cea obișnuită.

– Sou.

– Umm… sunt bine acum.

Yanagi părea îngrijorat în continuare. Dar de îndată ce spusei asta, el puse bagajul lui Yuugo pe care îl ținea în mână jos la intrare, apoi plecă.

Astfel, rămăsesem singur cu Yuugo acum.

Chiar și după ce ușa fusese închisă, Yuugo beat mă ținea blocat în brațele sale și nu avea de gând să-mi dădea drumul.

– … Yuugo. Hai să mergem în camera de zi…iii

Înainte să-mi termin fraza, mă luase sus în brațe.

Chiar dacă ar fi trebuit să fie beat, Yuugo nu părea să se clătine deloc în timp ce mă ducea spre sufragerie. Totuși, nu voiam să mă scape din brațe, așa că mă agățasem și mai strâns de el ca de obicei.

Așa cum credeam, el era… oarecum diferit decât în mod obișnuit.

Odată ce am ajuns în sufragerie, am fost eliberat din brațele lui, dar Yuugo tot nu voia să plece de lângă mine. Chiar dacă eram deja în casă, una dintre mâinile lui o ținea pe a mea și se uita la fața mea în tăcere.

Era mai bine așa decât să îmi fie ignorată prezența ca mai devreme, dar pentru că rămăsese la fel de inexpresiv ca întotdeauna, acest lucru mă făcea să nu știu cum să reacționez.

Ce ar trebui să fac acum?

Simțeam că dacă mi-aș fi îndepărtat privirea de la el, acest lucru l-ar fi făcut morocănos, așa că am continuat să mă uit la fața lui. Mă obișnuisem cu chipul lui frumos mai bine decât înainte…

Cu toate acestea, zâmbetul lui brusc era încă prea orbitor pentru ca eu să îl pot privi direct.

– Sou.

– Hm? Ce este?

Yuugo îmi strigă brusc numele. Cred că era prima dată când mă strigase pe nume de când sosise acasă.

Chiar dacă fusese doar un lucru banal, asta mă făcu atât de fericit încât îi strânsesem cu putere mâna lui Yuugo, care o ținea pe a mea. Când nu m-am mai putut abține și am zâmbit, buzele lui Yuugo mi-au atins obrazul.

Mă săruta iar și iar ca și cum s-ar fi jucat cu mine.

– …Hei, Sou. Scoate-mi hainele.

– Hmm?

Pentru o clipă, crezusem că nu am înțeles bine ce a spus.

Când m-am uitat înapoi cu o față nedumerită, el își apropiase fața de a mea și îmi șoptise din nou:

– Scoate-mi hainele.

Apoi îmi aplică un sărut pe vârful nasului. În sfârșit, dându-mi seama ce voia să spună, mi-am întors grăbit capul într-o parte. Văzându-mi reacția, Yuugo își încreți buzele frustrat.

– Nu vrei s-o faci?

– Adică, despre ce vorbești?

– …Atunci, scoate-mi măcar cravata.

Cred că înțelegea ce-i spuneam, dar, totuși, Yuugo părea oarecum diferit de cel pe care îl știam. Vorbea mai încet ca înainte și, mai presus de toate, lucrurile pe care le spunea erau chiar de neînțeles.

Se comporta exact ca o persoană beată.

– Nici asta nu e bine?

– Bine… doar cravata, bine?

Nu avea sens să ia în serios o persoană beată. Cea care îmi spusese asta era mama mea, care avusese adesea de-a face cu tatăl meu beat.

Tatăl meu venea și el acasă destul de beat. De obicei, nu era genul care să pornească o conversație, dar când era beat începea să vorbească instantaneu cu oamenii din jurul lui.

Da, era exact ca Yuugo acum.

Nu, după părerea mea, Yuugo era un pic altfel.

El nu vorbea prea mult cu Yanagi, mă întrebam dacă devenea așa doar în prezența mea. Ei bine, dacă era așa, atunci cred că era destul de drăguț, la fel ca un câine lipicios…?

Ne desfăcusem mâinile strâns împreunate și îmi ridicasem vârfurile degetelor până la gâtul lui Yuugo. Era prima dată când scoteam cravata altcuiva în felul acesta, lucru ce mă făcu oarecum destul de agitat.

Mi-am dus mâna la nod în timp ce încercam să nu mă uit la fața lui Yuugo, care se apropia tot mai tare de a mea. Trăsesem o parte a cravatei prin nod și nodul se desfăcuse în mod natural.

Ah, parfumul lui Yuugo.

Mirosul de feromoni se răspândea din cravata care fusese scoasă.

Mirosul nu era atât de puternic, dar instinctul meu reacționase instantaneu la mirosul perechii mele, pe care nu îl mai simțisem de o săptămână.

În timp ce îmi rețineam cu disperare nevoia de a-l adulmeca de  aproape cu nasul, am agățat cravata pe spătarul unui scaun aflat în apropiere.

– …Gata, asta este suficient, nu-i așa?

– Da.

Credeam că îmi va cere să fac lucruri mai complicate, dar el fusese surprinzător de drăguț. După cum promisese, începuse să-și scoată singur restul hainelor.

Mă simțeam oarecum inconfortabil uitându-mă la el, așa că mă așezasem pe locul meu obișnuit de pe canapeaua din sufragerie pentru a-mi distrage forțat atenția de la Yuugo.

În timp ce mă jucam cu telefonul, fără a face ceva anume, Yuugo, care terminase să-și scoată sacoul de costum, veni în fața mea slăbindu-și gulerul cămășii.

– De ce te îndepărtezi de mine?

– Nu e asta, doar că nu e necesar să te urmăresc atât de aproape.

– Trebuie s-o faci. Mă simt singur.

De data aceasta, se apropiase și mai mult de mine. Se așeză lângă mine și își lipi corpul de al meu în timp ce adulmeca parfumul capului meu.

– Stai, oprește-te.

– Nu. Vreau să-ți miros parfumul.

Făcusem un duș mai devreme, așa că nu ar fi trebuit să miros urât. Totuși mă simțeam extrem de stânjenit, dar dacă îi opuneam rezistență mai mult, simțeam că asta ar fi devenit supărător. Hotărâsem să accept pur și simplu comportamentul beat al lui Yuugo.

Era chiar ca un cățeluș.

Dacă ar fi să mă gândesc la asta ca și cum aș fi avut de-a face cu un câine mai mare, cred că m-aș putea descurca.

În timp ce mă bucuram în secret de parfumul slab al lui Yuugo care plutea în jur, după un timp, Yuugo își îndepărtase încet trupul de al meu, ca și cum ar fi fost în sfârșit satisfăcut.

– Sou, mi-e sete.

– Dacă e ok să o folosești pe cea din care am băut și eu, e acolo o sticlă de apă…

– Adu-mi-o.

– Hei!!

Beat, ar putea fi mai enervant decât îmi imaginam – adică făcea tot ce voia. Dar era neobișnuit să îl văd fiind așa… Când m-am gândit la asta, am simțit că aș putea să-i țin companie și să-l ajut puțin.

Am luat de pe masă sticla de apă din care băusem mai devreme. Desfăcusem capacul și încercasem să i-o aduc la gură lui Yuugo, dar înainte de a ajunge la buzele lui, el o evitase brusc.

– Stai, se va vărsa dacă te miști.

– Nu.

– …Ce? Ce vrei să spui cu nu?

– Așa.

Vârfurile degetelor lui Yuugo îmi atinseră buzele moale.

– Fă-mă s-o beau din gura ta.