Virtual Alpha și eu – Capitolul 8

Virtual Alpha şi eu

Capitolul 8 – O discuție despre cel sortit

– Bun, acum tot ce trebuie să facem este să așteptăm.

Am băgat toate echipamentele în mașina de spălat. Aceasta nu era dotată cu funcție de uscare, așa că sarcina spălării lor durează până când atârnăm echipamentele la uscat într-un loc stabilit, după stoarcere. A durat vreo 40 de minute până la terminarea programului de spălare.

Între timp, am vorbit cu Narumi. Ne-am așezat amândoi unul lângă altul pe scaunele mici și rotunde aflate acolo.

Scaunul ăsta nu era foarte confortabil pentru a sta pe el.

– Ar fi trebuit să cumpărăm ceva de băut.

– Umm, despre ce vrei să vorbim?

– Hm? Ah, nu e vorba că vreau să vorbesc cu tine despre ceva anume. Doar că păreai atât de curios în legătură cu perechea. Am dreptate?

Aparent, el se îngrijoră de reacția mea la auzul cuvântului “pereche”, și strigă la mine. Asta i se potrivea foarte bine.

Chiar și în timpul meciului de futsal, Narumi era atent la toți membrii. Și nu era vorba doar de membrii echipei sale, ci era atent și la membrii echipei adverse. Ba chiar era atent și la cei de pe bancă. El era genul acesta de persoană.

Cred că de aceea nu i-a scăpat nici măcar o mică reacție de-a mea. În plus, mi-a dat chiar și o replică ca aceasta.

Narumi, care stătea lângă mine, își înclină capul și se uită la mine cu o expresie foarte blândă pe față.

Am deschis gura cu ezitare.

– …Cum… este să ai o pereche?

– Cum? În multe feluri.

– Nu ți se pare înfricoșător?

Încă nu înțelegeam cu adevărat ce înseamnă să ai o pereche. Încercasem să mă interesez de mai multe ori, pentru că era un lucru important pentru Omega.

Dar cu cât căutam mai mult despre asta, cu atât mă speriam mai tare – și în cele din urmă, mă oprisem.

Acel contract era prea nedrept pentru Omega.

Poate că ar fi bine ca feromonii din căldurile noastre să influențeze doar o singură persoană. Să fii în călduri din cauza oricui și a tuturor era îngrozitor și cred că era mai bine să ai totuși un Alfa decât să fii singur tot timpul cu această dorință nesfârșită.

Dar nu mi-a plăcut faptul că trebuia să renunț la viața mea pentru a o lăsa în mâinile altcuiva. Încă mi se părea înfricoșător. Nu aveam cum să mă simt în siguranță știind că aș putea muri dacă mi-aș pierde perechea Alpha.

Pe deasupra, Omega nu putea face nicio greșeală.

Omega putea avea o pereche doar o singură dată în viață, o singură persoană. Dacă din întâmplare o persoană nepotrivită devenea perechea noastră? Doar gândul la asta mă speria mereu.

– …Înfricoșător, zici. Hmm. Niciodată nu am simțit așa ceva în legătură cu Ten.

– Cum te-ai decis că vrei să fii perechea lui?

– Să zicem că am crezut că el este alesul.

Pentru o clipă, am crezut că glumește.

Dar, expresia lui Narumi arăta că vorbea serios. Îmi dădeam seama că el chiar simțea asta și decisese să devină perechea lui Amagi. Făcea o astfel de expresie.

– … Voi doi sunteți o “pereche sortită”?

– Pereche sortită? Nu cumva asta e doar o legendă urbană?

– Nu știu… Dar, ai simțit că e așa?

– Hmm, nu simt ca și cum un senzor s-a declanșat în mine când l-am întâlnit. Dar ar fi frumos dacă ar fi sortit.

Perechea sortită

Se spune că atât Alfa cât și Omega au un partener care e numit astfel. Așa cum a spus Narumi, era mai mult o legendă urbană, dar existau mulți oameni care credeau în ea. De fapt, mulți oameni spuneau că propriul lor partener era unul dintre aceștia.

Eu nu credeam cu adevărat în asta, dar fusese primul lucru care mi-a venit în minte când am auzit povestea lui Narumi. Dacă amândoi credeau că partenerul lor era cel potrivit pentru ei, trebuia să fie soarta.

– Ei bine, nu am regretat niciodată decizia de a deveni pereche cu el, iar Ten este foarte important pentru mine. De asemenea, sunt conștient că și el mă prețuiește. Cred că este suficient pentru o pereche.

– De cât timp formați o pereche?

– Au trecut aproape zece ani. Ne-am înțeles bine și am început să ne întâlnim imediat după ce am intrat în liceu, apoi am devenit o pereche după ce am împlinit amândoi optsprezece ani. Asta îmi trezește amintiri.

Era mult mai mult decât îmi imaginasem.

În plus, ei începuseră să se întâlnească când erau mai tineri decât mine. Poate de aceea aveau o relație atât de stabilă.

I-am văzut doar pentru o perioadă scurtă de timp, dar păreau să nu-și ascundă nimic unul altuia.

– Apropo, ai spus că mergi la o școală pentru Beta. Nu ai întâlnit niciun Alpha, nu-i așa? Ce ai de gând să faci în privința asta?

– În legătură cu ce?

– Când ești în călduri. Doar bei medicamentele și dormi?

– …..Fac ce fac de obicei Omega în timpul căldurilor.

– Hmm, în cazul meu, Ten a fost mereu alături de mine încă de la primele mele călduri. Totuși, nu am avut niciodată nicio problemă cu asta. Variază de la persoană la alta. Dacă există oameni care fac asta și aia cu mai mulți parteneri, există și oameni, așa ca tine, care iau doar medicamente și stau acasă.

– Asta și aia…

– Haha. Știam, Sou, că vei reacționa așa.

Anticipând care va fi reacția mea, Narumi spuse asta și râse. Totuși, nu puteam să râd cu adevărat despre acest lucru.

Nu vorbisem niciodată despre călduri atât de deschis ca acum. Pentru că subiectul ăsta era unul pe care preferam să-l evit. Nu prea îmi plăcea să vorbesc despre lucruri sexuale. Așa cum mă așteptam, mă simțeam puțin stingherit de cuvintele lui Narumi.

Narumi m-a bătut pe umăr de parcă ar fi știut că mă simțeam stingherit. A zâmbit și mi-am dat seama că încerca să destindă atmosfera.

…Ei bine, nu e ok să rămâi așa. Părerea mea.

– Să rămân așa?

– Adică să rămâi la fel de inocent cum ești acum.

De data aceasta, Narumi mă atinse ușor pe cap. Am simțit că acea mână mă mângâia.

În timp ce îmi făceam o expresie de nedescris pe față gândindu-mă la semnificația cuvintelor rostite de Narumi, telefonul meu vibră anunțându-mă de primirea unui mesaj.

– Hm? Un mesaj?

– Ah… …Poate.

– Du-te și uită-te la el. Mie mi-e cam sete, așa că mă duc să cumpăr ceva de băut, spuse Narumi și ieși din cameră, luându-și cu el doar portofelul.

Cum rămăsesem singur, mi-am scos telefonul din buzunar. Mesajul era de la unul dintre părinții mei. Am răspuns “Da.” la mesajul care mă întreba dacă voi lua cina cu ei sau nu.

Cât am stat pe telefon, am pornit aplicația de chat cu Yuugo. În ultima vreme, devenise un obicei de-al meu să deschid aplicația. Chiar dacă nu aveam nimic special despre care să îl întreb, am ajuns să îi trimit un mesaj lui Yuugo de genul acesta.

[Ce părere ai despre o pereche, Yuugo?]

[Aa, nu. E doar cineva pe care îl cunosc și care e un Omega. Tocmai am cunoscut perechea acelei persoane].

[Da. Totuși, părea să mă urască.]

Serios acum, acesta a fost singurul mod de a descrie reacția lui Amagi față de mine.

Mă fixase cu privirea încă de la început și își încruntase mereu sprâncenele ca și cum și-ar fi arătat iritarea.

Indiferent cum aș privi lucrurile, faptul că a plecasem în grabă fără ca măcar să-mi spună un cuvânt era o dovadă că mă ura.

[E doar pentru că mă favorizezi prea mult. De obicei și eu sunt urât de unele persoane.]

– Ce ?!

Nu m-am putut abține să nu strig cu voce tare. Aproape că scăpasem telefonul din mână. Când fusese cât pe ce să cadă, abia reușisem să îl prind, deși… asta m-a surprins.

Așa este. Era genul de tip care ar spune așa ceva.

Inima îmi bătea cu putere. Mă bucur atât de tare că Narumi nu e aici. M-ar fi tachinat la nesfârșit dacă m-ar fi văzut agitat din cauza unei conversații cu o AI.

– Sou, cine ti-a trimis mesajele?

– Aii!

– Scuze, te-am speriat?

După ce fusesem strigat brusc din spate, aproape că eu căzusem de pe scaun de data asta. Abia reușeam să îmi țin telefonul în mână acum, dar inima îmi bătea atât de tare din cauza faptului că  tresărisem pentru a doua oară.

Narumi părea și el surprins de vocea mea ridicată. Ochii lui se măriră și se uitară în direcția mea.

– …Aaa. Erau părinții mei care mă întrebau de cină.

– Ah, ce drăguț, să fii întrebat despre așa ceva. Ce ai vrea să mănânci azi la cină? Sau, ce mâncare ți-ar plăcea dintre astea?

Narumi îmi oferi spre alegere suc de portocale și cafea.

Când l-am întrebat de ce a ales aceste două băuturi, mi-a spus că a fost pentru că voia să le bea pe amândouă. Am luat cafeaua.

– Uau, deci poți să bei cafea neagră.

– …Ce-i cu reacția asta?

– Cred că nu prea se potrivește cu imaginea ta.

– Nu e un pic cam mult?

– Nu, nu, deloc. Sou ești mai degrabă tipul drăguț, așa că am avut impresia că ești genul căruia nu-i plac băuturile amare.

Am simțit că își bătea cu adevărat joc de mine. De asemenea, a fost pentru prima dată în viața mea când cineva m-a numit drept o persoană drăguță.

Arătam atât de banal încât cineva ar fi putut să mă confunde cu un Beta, iar apoi, Narumi, care era cu o generație mai mare decât mine, arăta mult mai drăguț. Nu-mi dădusem seama că era un Omega până când nu mi-o spusese chiar el, dar cu siguranță avea drăgălășenia pe care o au Omega.

Avea un farmec care îi făcea pe oameni să-și dorească să-l protejeze. Eu nu aveam așa ceva în mine.

Am deschis doza de cafea pe care mi-o dăduse și am luat o înghițitură din ea. Aroma ușor amară mi se răspândi în gură.

Aroma cafelei părea să-mi calmeze nervii, care se încordaseră după ce fusesem surprins de două ori la rând. Am scos un mic suspin.

– Apropo, de ce ai tresărit mai devreme?

– Ce?

– Ai fost surprins în momentul în care erai cu ochii in telefon, nu-i așa? Hei, la ce te uitai?

Fața mi se albi pe loc când am auzit această întrebare.

Narumi cu siguranță nu se referea la momentul în care am fost surprins pentru a doua oară. Pentru că nu mă uitam la telefon în acel moment.

Trebuie să fi fost atunci când tresărisem pentru prima dată. Momentul acela în care am fusesem surprins de afirmația bizară a lui Yuugo.

– …Ce vrei să spui?

În momentul în care am spus-o, știusem că am făcut o greșeală.

Ar fi trebuit să răspund cu ceva la întâmplare, cum ar fi “Am văzut un videoclip care m-a surprins”.

Dacă mă văzuse surprins, fără îndoială că ar fi fost ciudat să răspund în acest fel.

În plus, Narumi avea un simț dezvoltat înainte de toate.

Mă îndoiesc că aș fi putut scăpa chiar dacă aș fi încercat să mă prefac, dar acum mi-era teamă că îmi blocasem propria cale de ieșire din situație.

– Hehehe, se pare că tu chiar crezi că nu te minți singur.

Chiar și el a observat acest lucru. Nu simțeam că aș putea scăpa de Narumi, care zâmbea spre mine.

Am renunțat rapid la încercarea de a mă preface.

Nu avea rost să mai încerc. Știam din experiență că nu voi putea câștiga împotriva unei astfel de persoane. Acesta era genul Narumi.

Am renunțat și am decis să vorbesc despre asta.

Dar o să-mi țin gura despre Alfa Virtual. Îi voi spune doar că am fost surprins pentru că cineva de care mă simt apropiat mi-a spus brusc că mă place în mijlocul unei conversații… Nu, poate că și asta era o mișcare proastă?

– Persoana aceea e un Alfa?

– Ah…

– Înțeleg. Uaaau Îți place și ție de el, Sou?

– Nu chiar …! E doar un prieten obișnuit! Un prieten! Ți-am spus că nu e nimic între noi.

– Hmm. De ce ești așa agitat din cauza unei persoane care nu te interesează? Deci? Ce zici de răspunsul tău? Ce i-ai spus?

– Nu i-am răspuns încă.

– Hmmm, nu ești cam rece?

Fluxul discuției noastre se transformă complet într-o discuție de consultanță amoroasă.

Nu mai eram în situația în care să pot spune că era doar o AI dintr-o aplicație. Nu, nici măcar nu aveam intenția să explic asta.

La urma urmei, dacă aș fi spus că sunt prieten cu o AI dintr-o aplicație, aș fi arătat complet ca o persoană ciudată. Ei bine, totuși, nu era ca și cum nu aveam niciun alt prieten în afară de acea AI.

– N-ai de gând să-i răspunzi?

– Ah… ei bine.

– Ar trebui să-i răspunzi. Se simte singur, știi? Să fii ignorat după ce a spus așa ceva.

– Dar… nu știu cum să răspund la așa ceva.

Începusem să mă simt și eu ciudat.

În ritmul ăsta, parcă aș fi cerut cu adevărat un sfat de dragoste. Chiar dacă nu era așa.

– De ce nu-i răspunzi normal? Spune-i ce simți cu adevărat pentru el, ceva de genul ăsta. Cred că s-ar bucura dacă ar auzi asta.

– Serios?

– Așa este! Hai! Răspunde-i! Chiar acum!

Mi-am deschis telefonul la îndemnul lui. Când am pornit aplicația de chat, ultimul mesaj era tot așa cum îl lăsasem înainte.

Acest lucru este evident, pentru că era doar o AI.

Dar, ce ar trebui să-i răspund? În primul rând, nu vorbisem despre faptul că îmi plăcea sau îl uram. Eu vorbisem doar despre faptul că mi se părea că sunt urât de cineva, iar el spusese doar că el mă place în felul lui.

Am crezut că până la urmă nu trebuie să răspund, dar Narumi mă privea cu ochi înflăcărați de aproape. Nu părea că mă va lăsa să plec până nu-i dau un răspuns.

– Uf…

Chiar dacă m-aș fi plâns, lui Narumi nu i-ar fi fost milă de mine. Această persoană nu ar spuneus ceva de genul “Ar trebui să ne oprim până la urmă?”.

Nu am avut de ales decât să-mi alunec degetele pe ecran.

Am… tastat o propoziție care părea potrivită. Dar nu voiam să mint, așa că am vrut să folosesc măcar cuvintele pe care le gândeam de obicei despre el.

Am tastat cu furie și am trimis răspunsul fără să îl verific înainte. Propoziția pe care tocmai o scrisesem apăruse pe ecranul de chat.

[Nici eu nu te displac cu adevărat.]

Erau cuvintele pe care le tastasem eu însumi, dar văzându-le mi se înroși fața.