– Ești nebun? Nu sunt psihopat, țipă Mac, dar expresia feței era mai calmă.
– Serios? îndrăzni el să mai spună încă o dată și se așeză pe marginea patului. Mac își schimbă poziția și se așeză.
– Eu nu sunt ca tine, răspunse Mac.
Nan schiță un zâmbet în colțul gurii înainte de a-și apropiafața de gâtul lui Mac, respirând adânc.
Asta îl surprinse pe Mac.
– Ce faci? întrebă Mac imediat.
– Da, așa e…. mi-a fost foarte dor de mirosul tău. Cât am fost în spital… Mirosul de spital, mirosul medicamentelor… mi-a șters complet din memorie mirosul tău. Foarte frustrant, spuse Nan, ceea ce îl uimi pe Mac, făcând ca inima lui să bată repede, dar nu putu spune nimic.
– La naiba! înjură Mac prefăcându-se că se dă jos din pat, dar fu tras înapoi de Nan.
Nan se obișnuise să se urce peste Mac.
– Ce naiba faci? Ți s-a întărit…, strigă Mac cu inima bătând nebunește.
– Dormi, eu o să te miros întâi. Unde pleci așa grăbit? întrebă Nan cu un zâmbet pe buze.
– Ești un câine, nemernicule… ieși… de ce naiba vrei să mă muști? țipă Mac.
Nan se aplecă și-i sărută curbura gâtului. Apoi îl mușcă de gât pe Mac până îi făcu un semn. Dar asta îl făcu pe Mac să simtă o senzație fierbinte în abdomen. Nasul lui Nan era încă lipit de gâtul lui Mac.
– Ah, suspină Nan.
Când Mac încercă să se întoarcă, Nan încă-i mai adulmeca gâtul lui Mac.
Nan continua să-l sărute. Mac se întoarse, iar Nan îl luă de bărbie cu o mână puternică, făcându-l să se uite la el.
– Simți mirosul? îl întrebă Nan ridicând din sprâncene. Ochii lor se întâlniră.
– Ce miros, nemernicule?! răspunse Mac, dar inima lui o luase la galop.
– Miroase, răspunse Nan.
– A ce, a câine?
Mac ridică din sprâncene și întrebă, dându-se puțin înapoi. Nan chicoti.
– Pot fi un câine. Dacă o să mă lași să te miros tot timpul, răspunse Nan, făcându-l pe Mac să se oprească o clipă.
Se gândi că, dacă s-ar fi întâmplat asta înainte, l-ar fi enervat îngrozitor…. acum era probabil ca un cățeluș.
– Ai luat medicamentele și ai uitat să agiți sticla? îl întrebă Mac curios.
În acel moment, Nan se mișcă și îl călări pe Mac cu totul dar își ridică întâi corpul folosindu-se de cot.
– Îhî, chiar că am uitat să agit sticla.
Nan se prefăcu că-și mișcă parte de jos a corpului, ceea ce îi făcu să-și atingă unul de altul zona de mijloc.
– Nenorocitule, nenorocitule! spuse Mac ascunzându-și fața în mâini, știind că Nan râdea de el.
– Hahaha, râse Nan.
Fața lui Mac se făcu roșie ca focul.
– De ce ești așa de prost dispus? întrebă Nan.
– Ce naiba înseamnă dispoziție? țipă Mac , dar, înainte ca Nan să poate spune ceva, se auzi un ciocănit la ușa dormitorului.
– Ticălosule, ticălosule, se auzi vocea lui Sage, ceea ce-l făcu pe Nan să blesteme pentru că fusese întrerupt de prietenul lui cel mai bun.
Nan se dădu jos de pe Mac, făcându-l pe acesta să răsufle ușurat. Pentru că, dacă Sage nu i-ar fi întrerupt, Mac avea bănuiala că iar ar fi pierdut.
– Ce s-a întâmplat? Poți veni repede, spuse Nan deschizând ușa și vorbind cu prietenul său cu o voce seacă.
Sage zâmbi ușor.
Înainte de a intra în camera lui Nan, Mac se așeză imediat.
– Când te-am sunat, eram pe aleea din fața casei tale. … A, ce mai faci Mac? Acum te simți mai bine, nu? Îmi pare rău că nu te-am mai vizitat din ziua aceea dar am fost mereu ocupat, spuse Sage salutându-l pe Mac.
– Mult mai bine, răspunse Mac, văzând că interlocutorul era politicos.
– Am uitat să mă prezint, mă cheamă Sage. Sunt cel mai bun prieten al acestui tip și sunt ofițer de poliție. Dacă vrei să raportezi oameni de aici care trebuie să fie arestați, poți să-mi spui, zise Sage, făcându-l pe Mac să zâmbească.
– Ai terminat cu prezentările? Dacă da, atunci poți pleca. Cine ți-a spus să vii în camera mea? spuse Nan împingându-l pe prietenul său spre ușă.
– Nu mi-a spus nimeni, am venit singur. Sage îl tachină pe prietenul lui intrând din nou în cameră.
– Crezi că nu am curaj să lovesc un polițist? amenință Nan jucăuș.
– Polițiștii nu fac excepție, nemernicule, spuse Sage glumind.
Făcu o față gânditoare de parcă și-ar aminti ceva.
– Legat de ce m-ai rugat să investighez, deja am niște informații, spuse Sage.
Nan se uită la prietenul său, iar Mac stătea și-I asculta confuz ca să audă ce avea Sage de investigat.
– Hai să vorbim mai târziu, spuse Nan sec, înainte de a-l împinge repede afară din cameră pe prietenul său și întorcându-se spre Mac, spuse.
– Mă duc să beau ceva pe malul iazului. Vrei să tragi un pui de somn sau vii jos cu mine? îl întrebă Nan.
Cât fusese în spital, Mac își dorise și el să stea pe malul iazului, fiind plictisit de moarte.
– Du-te tu. Eu o să fac un duș și o să mă schimb.
Nan aprobă din cap și plecă.
Mac rămase nemișcat, respirând profund. Mac se uită în oglindă cu ochi întrebători. Nu știa când începuse să se obișnuiască să fie cu Nan. Venea și pleca…… făcea totul în casa lui Nan….. era ca și cum ar fi deja propria lui casă….. și asta era o mare schimbare pentru el.
–Nimeni nu s-a obișnuit cu tine, își spuse Mac pe un ton stresat înainte de a intra în baie.
– Nemernicule! În curând peștii mei vor muri, țipă Nan către prietenul lui când îl văzu pe Sage întinzându-se să prindă un pește din iaz.
Sage râse înainte să se așeze.
– Asta e tot ce pot face pentru Mac, se prefăcu Sage.
Nan așeză un pahar și o găletușă cu gheață pe podeaua din lemn. Lui și lui Sage le plăcea să stea și să bea alcool adeseori pe podea, lângă iazul cu pești.
– Stai, Mac o să o ia razna. Aaa…. este un pic de iubire ….. îi vine să se culce și să doarmă tot timpul, nu se putu abține Nan să nu se plângă.
– Serios, Mac este un copil, pretinse Sage că-l tachinează.
Nan zâmbi.
– Sunt de acord, dare el chiar este această persoană, ai confirmarea? întrebă Sage, făcându-l pe Nan să-și închidă ochii înainte de a respire profund.
– Când faci astfel de gesturi, ce vrei să spui? întrebă Sage fiind sigur că nu greșește.
Nan îl iubea pe Mac, dar prietenul lui fusese mereu un tip încăpățânat și un agresor.
– Chiar dacă sunt sigur…sunt sigur…sunt sigur…sunt sigur…sunt sigur…confirm, mă hotărăsc, dar e timpul să plec. Ce pot să fac? îi spuse Nan prietenului său cu o voce monotonă.
Era pentru prima dată când Sage îl vedea pe cel mai bun prieten al său părând nesigur și stresat în materie de dragoste. De când erau prieteni, Sage nu-l văzuse niciodată atât de serios și sincer cu nimeni, nici măcar cu femeile. Obișnuia să se distreze.
El îl întrebase în glumă de ce nu-și luase o soție, de ce nu avea copii, nu-și întemeiase o familie…..atunci el îi spuse că va veni cineva care îl va lua sărac și se va descurca greu cu el…. el care de fapt făcea mai mulți bani în fiecare lună decât salariul unui polițist ca Sage.
-Și el e încă aici, nu-i așa pentru că nu l-ai lăsat să plece? a întrebat Sage înapoi, pentru că ea știa deja totul.
înapoi, pentru că el știa deja totul.
-Da…. dar când va veni timpul… dacă vrea să plece? Pot să-l rețin, spuse Nan categoric.
– Dar văd că se simte bine cu tine. Dar cu o gură rea ca a ta…, spuse Sage.
– Văd și eu asta. Dar ce vrei să fac eu? I-am făcut multe lucruri rele……atunci mă gândesc……Oare va fi de acord să stea cu mine pentru totdeauna? În plus, nici eu nu vreau să-mi facă prea multe probleme, a spus Nan încordat.
– Care este problema ta? întrebă Sage, fără să vadă că Mac se simțea rănit.
– Nan se ocupă de tot pentru Mac. Mac este fericit și se simte foarte bine.
-Nu mai vorbi despre asta. Spune-mi ce e nou… Ce ai aflat? întrebă Nan pentru a schimba subiectul.
Îl rugase pe cel mai bun prieten al său să investigheze ceva legat de evenimentele de la hipodromul de acum câteva zile.
Subordonații lui Nan merseră să verifice pista de dimineață, ca de obicei și atunci găsiră o pungă neagră plină de droguri ascunsă într-un cauciuc care bloca partea laterală a terenului, Nan era sigur că nu era a subordonatului său.
Pentru că toată lumea urma să fie testată antidrog, Nan se grăbi să se întoarcă pentru a supraveghea totul, așa că îl lăsă pe Dew cu Mac la spital.
Sage îl sună pe Nan spunându-i că cineva a sunat pentru a informa secția de poliție locală că pista lui Nan vindea droguri clienților, doar pentru ca polițiștii să vină și să facă o percheziție.
Dar poliția locală îl cunoștea bine pe Nan. De aceea Sage sunase să se intereseze.
Nan raportă apoi că găsise droguri ascunse pe pista sa.
Prin urmare, Sage trebuise să-i cheme pe subordonații lui Nan la secția de poliție pentru interogatoriu. Dar nimeni nu știa nimic despre asta. Pentru că știau bine povestea.
Chiar dacă era un tip sălbatic… Nan nu era niciodată implicat în dependența de droguri… s-ar putea să existe din când în când niște certuri dar…………
De aceea voia să știe pusese drogurile pe pista de curse. Pentru că era convins că fuseseră puse intenționat. Altfel, nimeni nu ar fi chemat poliția să verifice.
–Persoana care a sunat și a făcut o sesizare, a folosit un număr de la untelefon public, dar eu m-am dus să mă uit pe camerele de supraveghere de acolo. E suficient pentru a ști cine este, răspunse Sage.
-Cine? întrebă Nan cu voce joasă.
Sage luă apoi o fotografie pe care o tipărise și i-o înmână lui Nan. Nan o luă și se uită la ea înainte de a strânge din dinți când își aminti că era unul dintre subalternii lui Morris.
– Încerci să mă muști pe furiș? înjură Nan.
– Îl cunoști? întrebă Sage sec, iar el a dat din cap în semn de aprobare.
– Cum îl cheamă pe cel din poză?
– Nu știu, dar pe vărul lui îl cheamă Morris. Acestor băieți răi le place să se joace des pe proprietatea mea, pentru că vărul lui a deschis recent și o pistă de atletism. … așa că vrea ca oamenii să meargă acolo. Vrea să-mi distrugă reputația. Nu credeam că va juca împotriva mea în felul ăsta. Tu mă cunoști deja, nenorocitule, a spus Nan cu frustrare.
– Ce ai de gând să faci în continuare? Eu te întreb pe tine, ce ai de gând să faci, spune-mi ca să găsesc o modalitate de a te ajuta, îl avertiză Sage în prealabil, deoarece nu voia ca prietenul său să facă ceva necugetat.
– Îți voi spune cu siguranță, dar acum încerc să văd la ce club joacă, răspunse Nan.
–Um, las-o baltă. Nu vreau să-ți aduc orez prăjit în închisoare, îl tachină Sage, iar Nan zâmbi puțin.
–Apropos, ce mai face Frog?
Nan nu se putu abține să nu întrebe despre subordonatul său.
– Bine…. face bine treburile casnice. La naiba, mâncarea este delicioasă, dar singurul dezavantaj este că este cam bătăuș, glumi Sage.
Frog rămăsese în continuare la Sage, dar nu venise cu el, pentru că Nan nu-l lăsa să se întoarcă până nu-și revenea.
– În mod normal, asta nu m-ar deranja, răspunse Nan.
– Tu și cu mine suntem oameni diferiți, replică Sage înainte de a se așeza și de a vorbi despre alte lucruri.
– Copilul tău este aici, spuse Sage în timp ce arăta spre ușă.
Nan se întoarse să se uite și-l văzu pe Mac mergând cu o geantă și un suc rece pentru a-i găsi pe Nan și Sage.
– Hei, am luat niște gustări din bucătărie.
Mac îi înmână geanta lui Nan care continuă să se uite la fața lui Mac, fără să accepte punga.
– Ține-o, spuse din nou Mac.
– Nu ai fund? Stai jos, întrebă Nan, forțându-l pe Mac să se așeze.
Mac mârâi puțin dar acceptă să se așeze pe podea lângă el..
Nan luă punga cu băuturi și o puse lângă Sage.
– Să bem ceva împreună. Ești alergic la alcool? îl invită Sage pe Mac și îl întrebă pentru că se temea să nu fie alergic la alcool.
–Nu, deloc, răspunse Mac.
– De-abia ai ieșit din spital, de ce să bei? întrebă Nan cu o voce aspră.
– Și când ți-am spus că am de gând să beau? Prietenul tău m-a întrebat dacă pot sau nu, replică Mac, făcându-l pe Sage să zâmbească în secret.
– Îndrăznești să mă contrazici, spuse Nan, dar buzele i se ridicară într-un zâmbet.
– Se face, nu bem împreună, nu-i așa? a întrebat Sage din nou. Mac a dat din cap.
– Da, oamenii de aici vor lua atitudine, spuse Mac sarcastic.
– Mac a spus că tu ai fost, spuse Nan, făcându-l pe Mac să zâmbească.
–Tu, ticălosule, a spus că tu ai fost, replică Sage jucăuș, apoi ridică din umeri, prefăcându-se ignorant.
Apoi turnă sifonul într-un pahar pentru Mac. În ceea ce-i privea pe el și pe Nan, ei erau singurii care consumau alcool.
Nu după mult timp, Wei se apropie cu o farfurie și gustări. Mac se uită la unele dintre gustări și vru să încerce câteva. Întinse mâna după o lingură și era pe punctul de a lua niște calamari la abur cu lămâie. Dar fu prins de mâna puternică a lui Nan.
– Ce naiba? întrebă Mac.
– Vezi și tu ce e în mâncare, spuse Nan cu o voce mustrătoare.
Mac se uită din nou la farfuria cu calamari înainte de a zâmbi.
Uitase că sosul era presărat cu piper și usturoi.
– Dacă nu te uiți, o să ajungi din nou la spital, spuse Nan, așa că Mac își retrase mâna.
–Mănâncă Miang Pla Yang Kluea[1].
Nan îi făcu semn din cap către felurile de mâncare de acolo.
– Trebuie să fie mâncate cu legume, nu?, răspunse Mac, iar Nan oftă încet.
– Atunci, nu poți mânca legume. Poți mânca pește cu tăiței simpli? Ești atât de greu de mulțumit ….. chiar mai greu decât să crești un copil….nu trebuie să mănânci legume și chestii picante .
Nan se plângea încontinuu.
– Dacă nenorocitul ăsta nu vrea să te crească, pot să am eu grijă de tine.
Sage spuse asta prefăcându-se, făcându-l pe Nan să se întoarcă și să se uite la el.
–Tu te-ai așezat și ai început să vorbești? întrebă Nan, făcându-l pe Sage să râdă. Pentru că știa că Nan îl plăcea pe Mac.
Mac însuși tăcu o vreme și nu spuse nimic. Mac se duse să se așeze lângă iaz pentru a se uita la peștii care înotau în jur.
Nan și Sage discutau despre alte lucruri în general și Nan se tot uita din când în când la Mac, iar Sage se uita în ochii prietenului său cu un zâmbet batjocoritor… înainte de a lua un capac de suc și de a i-l arunca în cap lui Nan.
– Apropo, când te duci la curse? întrebă Sage, căci avea de gând să arunce o privire astăzi, în caz că ar fi venit cineva să facă probleme.
-Târziu în noapte, răspunse Nan.
Mac s-a întors spre Nan.
– A contestat cineva cursele de mașini? întrebă Mac, dorind să-și țină ochii și urechile deschise după ce a stat în spital mai multe nopți.
–Nu, nu trebuie să te gândești… În seara asta nu trebuie să mergi cu mine. Vei rămâne în camera ta să dormi, ordonă Nan.
– Mă plictisesc, spuse Mac fără menajamente, făcându-l pe Nan să tacă o vreme.
– Vii mâine. Rămâi acasă în seara asta, spuse Nan cu o voce calmă.
Nu părea supărat și nici nu țipase la Mac, dar cumva îl făcuse pe acesta să fie de acord.
– Oh, ticălosule, nu te-am mai auzit cântând la chitară de mult timp. Cântă-mi un cântec, spuse Sage în timp ce își amintea că de fiecare dată când bea alcool cu el, de obicei îl punea pe Nan să cânte la chitară.
În mod normal, Nan îi lăsa și pe subordonații săi să se alăture în această perioadă în care nu voia ca subordonații săi să bea prea mult din cauza grupului lui Morris care venea și își făcea de cap din când în când.
– Știți să cântați și voi la chitară? întrebă Mac curios.
– Ah, du-te la Wei să-ți dea o chitară! îl trimise Nan l-a trimis pe Mac să aducă chitara.
– Ai de gând să cânți Via Rae sau ceva de genul ăsta? întrebă Mac, făcându-l pe Nan să zâmbească ușor.
– Ce cântec e ăla, Via Rae? a întrebat Sage, confuz.
– La naiba, unde ai trait până acum? Nu cunoști EXID? Intră pe YouTube și vei vedea, spuse Nan râzând înainte de a da din cap pentru ca Mac să-i spună lui Wei să-i dea o chitară.
Mac se ridică în picioare și intră în casă. După un timp, se întoarse cu o chitară în mână. Mac i-o înmână lui Nan.
Nan își scoase cămașa pentru că i se făcuse cald, înainte de a zdrăngăni corzile chitarei pentru a regla puțin acordurile, cu Mac stând și privindu-l tot timpul.
Mac se uită la degetele lungi care se mișcau înainte și înapoi pe corzile chitarei.
Și apoi simți că inima îi bate cu putere. Obișnuia să încerce să cânte la chitară punându-și prietenii să-l învețe….. Dar a trebuit să renunțe din cauza durerii din degete.
–Și, spune-mi, ce cântec este?
-Mac, vrei să asculți niște muzică mai întâi? Spune-i nenorocitului ăluia să cânte mai întâi….
Sage îi dădu lui Mac o șansă mai întâi. Mac clătină din cap.
–Mai bine nu………Nu știu să cânt….este diferit, spuse Mac, zâmbind.
–Da, eu sunt Lozoni, glumi Nan făcându-l pe Mac să se încrunte ușor.
Nu voia să spună așa ceva, dar se gândea că Nan nu asculta aceleași genuri de muzică ca și el.
– Ce cântec vrei să cânt? Spune-mi. Nan se întoarse să-l întrebe pe prietenul său. Sage se prefăcu că se gândește pentru o clipă, apoi a zâmbi.
– Vreau să aud cântecul. „Nu mai pot vorbi.” Cântă-l pentru mine, spuse Sage, făcându-l pe Nan să se oprească pentru o clipă.
– De ce acel cântec? întrebă Nan, uitându-se la fața prietenului său.
-Păi, vreau să-l aud. Lasă-mă să aleg. Am făcut alegerea mea, spuse Sage din nou.
– Bine, bine, răspunse Nan, uitându-se la Mac.
♫ Nu știu cât timp. Și nu știu cât de departe am mers amândoi pe acest drum, știu doar că nu ți-am spus niciodată,
♫Știu doar că nu te-am înșelat niciodată.
♫Sentimentul ăsta… dacă ar fi să o spun, nu știu când să o spun.
♫Nan cânta în timp ce se uita la Mac, făcându-l pe Mac să simtă cum îi bate inima.
♫Nu știu cât de bătrâni trebuie să fim într-o relație.
♫Câte povești bune trebuie să fie?
♫Chiar dacă ar trebui să spun acest cuvânt…
♫Nu știu dacă să aștept sau să o las așa
♫ Dar dacă mă gândesc mai bine, nu e bine să o păstrezi.
♫Poate că nu e bine să vorbești de rău.
♫Dar el îți va spune să asculți în culise.
♫În spatele scenei, toate păstrate în inima ta.
♫Ceea ce simt în adâncul sufletului meu.
♫Poate fi combinat într-un singur cuvânt
♫Un singur cuvânt care înseamnă doar…
♫Azi ești gata să mă asculți, mă aștepți?
Sage zâmbi în secret și se uită la Nan și Mac.
Nan și Mac probabil că nu-și dădeau seama că era ca și cum ar fi fost doar ei doi stând împreună. Nan nu se uita prea mult la prietenul său, pentru că ochii lui se concentrau în permanență asupra lui Mac, alternând cu chitara din mâna lui.
♫Știu doar că nu ți-am spus niciodată, știu doar că nu te-am înșelat niciodată.
♫Acest sentiment
♫Dacă ar fi să spun, nu știu cum să spun.
♫Nu știu câți ani ne-au mai rămas de trăit.
♫ Într-o relație, câte povești bune ar trebui să existe?
♫Chiar dacă ar trebui să spun acest cuvânt scurt…
♫Nu știu dacă să aștepți sau dacă îl lași să te aștepte…
♫Dar, dacă mă gândesc mai bine, nu e bine să îl păstrezi.
♫Poate că nu e bine să vorbești de rău.
♫Dar el îți va spune să asculți în culise
♫În spatele scenei, toate ținute în inima ta.
♫Ceea ce simt în adâncul sufletului meu.
♫Ele pot fi combinate într-un singur cuvânt
♫Un singur cuvânt care înseamnă doar…
♫Azi sunt pregătit să auzi cuvântul „Te iubesc”.
Nan cântă sfârșitul cuvântului în timp ce se uita la fața lui Mac ca și cum ar fi vrut să-i transmită ceva, făcându-l pe Mac să se prefacă că se uită la peștii din iaz.
– Deprinderile tale sunt încă bune, îl lăudă Sage când Nan termină de cântat cântecul apoi ridică puțin din umeri.
Înainte de a se așeza, bău și cântă la chitară câteva cântece, unele vechi, altele noi.
Așa își dădu seama Mac de faptul că Nan cânta foarte bine la chitară.
♫Suntem acasă, suntem împreună
♫ Mi-e teamă că o să te deranjez
♫Suntem acasă, probabil nu e prea drăguț.
♫Nu la fel de drăguț ca și copiii din Hat Yai
♫Doar un băiat de acasă care nu e modest
♫Și eu te iubesc.
♫Ești doar un copil.
♫Acasă, acasă, acasă, acasă,
♫Cine te iubește atât de mult.
♫Aș vrea să-ți spun, dar nu îndrăznesc.
♫Sunt doar un băiat, acasă, acasă.
Nan cântă cântecul său preferat la sfârșit, înainte de a lăsa chitara jos.
– Suficient, mă doare gâtul, spuse Nan în glumă.
Stătură băutură și cântare până târziu.
– Mergem pe pista acum?
Nan dădu din cap în semn că este de acord, apoi se întoarse să se uite la Mac.
–Tu poți să urci și să te odihnești în camera ta, spuse Nan, iar Mac a dădu din cap în semn de aprobare.
Mac urcă separat în camera lui, în timp ce Nan și Sage se îndreptau spre hipodrom.
Mulți dintre subordonații lui Nan l-au salutat. Nan le-a ordonat subordonaților săi să meargă și să inspecteze mai mult decât înainte.
Sage se plimbă și el între ei toată noaptea fără niciun incident suspect și fără să deranjeze oamenii până la ora 2 dimineața.
–Tu, ticălosule, de ce nu te duci înapoi să te odihnești? Nu va fi nimic la noapte. Îi voi lăsa pe subordonații mei să continue să supravegheze, spuse Nan prietenului său cu respect.
Pentru că Sage trebuia să plece la serviciu dis-de-dimineață devreme.
-Bine, atunci, dacă sunt liber, voi veni din nou, dar să nu uiți că…
Înainte ca Sage să termine de vorbit, subalternii săi se întoarseră spre el.
-Ei bine, cineva a venit să facă ceva în secret….este în tabăra de motocicliști. Nu știu dacă e suspect. Acum îl las pe Mac să privească, îi șopti subalternul lui Nan.
Nan și Sage se uitară imediat unul la celălalt înainte de a se îndrepta direct spre pista de motociclete unde era încă un grup mare de oameni. Pentru că încă mai concurau, subordonatul lui Nan arătă spre cei doi oameni care vorbeau și se prefăceau că își trimit ceva unul altuia. Nan nu întârzie și se repezi imediat, iar într-o clipă persoana care purta geanta neagră se întoarse să îl vadă pe Nan. Apoi se grăbi și și o luă-o la fugă.
– Hei! Oprește-te! strigă Nan și fugi după el.
Subordonații lui Nan alergară și ei după el. Sage se duse primul să prindă un alt tânăr împreună cu obiectul din mână.
-Eek, arestează-l, Puck, tu cheamă-l pe bodyguard, nu lăsa pe nimeni să plece! strigă Nan către subordonații săi,
Dar se pare că bărbatul nu fugise spre ieșirea din fața terenului, ci spre marginea terenului de lângă pista de atletism, care era un gard de plasă de-a lungul liniei.
Nan îl urmări până când aproape că ajunse în fața lui dar celălalt scoase o armă și trase la întâmplare în…
Bang! Bang!
Instinctiv, Nan se ghemui repede, strigătele, vocile șocate ale clienților răsunară imediat.
Văzând că soluția era să se ferească de gloanțe, cealaltă parte scormonit în gard, folosind o pereche de clești pentru a face o gaură de mărimea unui corp și ieși rapid.
Nan se ridică și fugi după el, ajunse la marginea gardului și înjură de furie.
–Măi să fie!!! La naiba, nu mă lăsa să te prind! strigă Nan cu voce tare, iar subordonații lui Nan se grăbiră să i se alăture.
–Ei, ce s-a întâmplat? întrebă îngrijorat Wei.
–Eu sunt bine. Du-te și verifică-i pe clienți. Vezi dacă a fost lovit cineva… A tras la întâmplare, fără să-i pese cine era acolo, spuse Nan furios.
Venele de la tâmple i se umflaseră pentru că strânsese din dinți.
Sage îl predă pe celălalt tânăr pe care-l prinsese subalternilor lui Nan. Alergase și el la Nan când auzi împușcăturile.
– A scăpat, câinele a tăiat gardul. S-a strecurat înăuntru. Nu a îndrăznit să intre pentru că am o cameră de filmat atașată. Cred că va trebui să pun camere pe fiecare centimetru, spuse Nan, gâfâind ușor.
Își ciufuli părul în semn de frustrare.
–În primul rând, calmează-te. Am prins pe altcineva. Hai să încercăm să-l interogăm, răspunse Sage.
–Pot să-l interoghez personal? Am nevoie doar de o zi, a spus Nan.
-Nan, mă voi ocupa eu însumi de această chestiune, pentru că sunt sigur că îl vei interoga în mod neobișnuit, spuse Sage, cunoscând bine caracterul prietenului său.
Nan mârâi puțin. Wei se apropie și spuse că toți clienții sunt în siguranță. Așa că Nan trebui să se ducă și să vorbească cu o mulțime de oameni pentru a înțelege din nou situația.
În ceea ce-l privește pe Sage, sună la secția de poliție pentru a-l lua pe tânărul pe care îl prinsese primul.
–Mulțumesc foarte mult. Întoarceți-vă și odihniți-vă. Probabil că nu se vor mai întoarce ….. va fi bine pentru încă 2-3 zile.
Nan ghici situația. Sage dădu din cap în semn că era de acord, înainte a de pleca.
În ceea ce-l privește pe Nan, acesta se duse să-și instruiască subordonații să repare gardul. Cât despre el însuși, se întoarse acasă frustrat.
Nan nu seduse în camera lui, ci în sală de sport pentru a lovi în saci de nisip ca să-și descărce frustrarea. El nu a vrut să-și ducă frustrarea în camera lui.
Ușa se deschise…
Sunetul ușii sălii de sport deschizându-se îl făcu pe Nan să se uite încruntat.
-De ce nu dormi? întrebă Nan, cu o privire fioroasă când îl văzu pe Mac.
-Am auzit împușcăturile și am venit să verific, dar subalternii tăi nu m-au lăsat să ies din casă, răspunse Mac.
–Ce naiba, nu a fost o împușcătură… Erau artificii pe care le folosesc adolescenții ca să-și facă farse unii altora, se acoperi Nan, pentru că nu voia ca Mac să știe asta.
–Crezi că nu știu cum sună o împușcătură? continuă Mac.
–Departe …. trebuie să dormi …. Ce oră este? Uită-te la ceas, spuse Nan.
-Te-ai uitat la ceas? Cât e ceasul? Ce naiba faci acum, lovești saci de nisip? răspuns Mac.
[1] Pește la grătar servit cu legume și sos. Miang pla înseamnă literalmente „pește învelit”. Aici, frunzele de chaphlu și khana (broccoli chinezesc) sunt folosite ca învelișuri.
