GLADIATORUL-Capitolul 41

În zori zilei se întâlniră la ieșirea din sat și, porniră spre Clunia orașul de la mare.
Lucio ținea foarte mult ca Sou să vadă marea, iar cum acest moment se ivise nu vroia să îl rateze.
Drumul pe care mergeau nu era foarte aglomerat, așa că nu trebuiau să privească peste umăr la fiecare pas.
Nefiind doar ei doi, mai având alături încă două brațe puternice pentru apărare, se simțeau un pic mai încrezători.
Sou știa să lupte pentru a se apăra, dar nu avea priceperea și nici forța unui gladiator.
Hainele din pânză groasă le ascundea perfect trupurile tonifiante pe care doar un luptător le putea avea.

Spre prânz se adăpostiră la umbra unui copac pentru a mânca și odihni. Cum bani trimiși de Tiberius ajunseseră exact la timp, desăgile eu pline cu tot ce le trebuia pentru o masă îndestulată și o amforă cu vin.

Din obișnuință Sou aranjă totul. Înainte de a începe să mănânce îl servi cu vin mai întâi pe Fabius apoi pe ceilalți. În genere fiind atent la tot ce acesta avea nevoie.

— Mulțumesc Sou. Acum ești un om liber, așa că nu este nevoie să mă mai servești, îi atrase acesta atenția.
— Obiceiurile dobândite în atâția ani…sunt mai greu de…
— Înțeleg, îl liniști.

Singurul pe care îl poți servi este partenerul tău Pentru restu, ori te plătesc ori o faci din plăcere.
Nu mai ești obligat să te înclini în fața nimănui, continuă Fabius să îl atenționeze.

Sou îi mulțumi printr-o înclinare a capului iar Elio și Lucio îi zâmbiră încurajator.

— Cât veți rămâne în Clunia, îi întrebă Elio.
— Două zile. Vreau ca Sou să se poată bucura de mare și pe zi și pe noapte, îl lămuri Lucio.

Dar nici nu vrem să întârziem prea mult întoarcerea, iar Senatorul Tiberius să își facă griji.
Mai ales că așteaptă vești despe voi, îl lămuri tăind o bucată de carne pe care i-o dădu lui Sou, care se înroși puternic văzănd gestul făcut de față cu ceilalți.

Elio zâmbi și îi făcu cu ochiul, fapt ce făcu să i se înroșească și urechile de rușine.

Era doar un băiat când fusese capturat și vândut ca sclav, schimbând doi stăpâni până ajunse în casa lui Fabius.
Fusese conștiincios și își îndeplinise toate sarcinile atribuite fără a se certa cu ceilalți sclavi iar acest fapt îi atrase atenția lui Fabius, care îi dădu în grijă toată casa și făcându-l servitorul lui personal.

Era mulțumit cu viața lui, până când Lucio ajunsese în Ludus, iar între ei începuse un fel de apropieri care îi satisfăcea pe amândoi.
Încet, încet întâlnirile lor se transformară în apropieri sufletești, chiar dacă era sclav, viața începuse să I separă frumoasă.

Nu mai avea pe nimeni aproape de ani buni, iar Lucio suplinea acel dor de familie.
Erau un Grec și un Sirian, care își alinau dorul de meleagurile natale și cei dragi prin dragostea ascunsă de ochii indiscreți, care ar fi putut să îi despartă prin uneltiri și răutăți.

Acum când devenise un om liber, ar fi putut pleca să își regăsească familia, dar nu o făcuse.
Își găsise sufletul care îl completa pe a lui. Găsise iubirea și liniștea lângă un bărbat care avea grijă de el și îl respecta. Dar mai ales, îi înțelegea nevoile și dorințele.

Acum erau din nou pe același drum prăfuit care ducea spre mare.
Voiau să ajungă pănă la lăsarea seri pentru a putea găsi locuri de înoptat.

Ceasurile mai erau multe păna la destinație iar soarele din ce în ce mai arzător, începuseră să își istorisească fiecare părți din viața de dinainte de sclavie, pentru ca drumul să nu li se mai pară atât de lung.
Astfel cunoscând rând pe rănd culturi și tradiții din fiecare regiune a lumi.

Elio le povesti despre câmpiile vaste ale Traciei și izvoarele cu apă limpede. Le împărtăși povești despre familia lui și despre satul în care crescuse, fără a menționa că acesta era posibil să nu mai existe.
Lucio le spuse despre pasiunea poporului său pentru pescuit și vânătoare, iar Sou își aminti de nisipul care sclipea mai ceva ca aurul în soarele zilelor lungi.

Își aminti de pomi înalți de curmalele zemoase în care se cățăra cu agilitate încă de când era copil și de zilele tihnite când avea grijă de capre împreună cu sora lui mai mică.

După ce istorisirea fiecăruia ajunse la final, își continuară drumul, toți adânciți în nostalgia amintirilor.
Până și Fabius, revăzu în gând fragmente din propria copilărie când trăia fără griji alături de familie și prieteni.

— Aceea este marea! Sou aratând spre un petec de apă cristalină care începuse să se zărească printre dealurile de calcar și vegetația arsă de soare.

Toți începuseră să zâmbească văzând exuberanța tânărului.
Drumul șerpuia făcând ca acel petec de apă, să apară și să dispară asemenea unei magii, până când li se dezvălui în fața ochilor în toată splendoarea în timp ce soarele de la orizont, creia impresia că se pierde în mare.

Bărci din lemn mai mari sau mai mici, brăzdau acea întindere unduitoare, lăsându-se legănate asemeni unor nimfe leneșe.

Forfota orașului începuse să îi înconjoare încă dinainte de a călca pe străzile pietruite cu roci mari de calcar tăiate în pătrate. Orașul-port era destul de mare acest fapt datorându-se navelor care impănzeau aproape tot malul mări. Veneau și plecau traversând marea, aducând diverse bunuri din alte colțuri ale lumi.

Pe lângă aceste nave mai erau și cele care aduceau sclavi, făcănd Imperiul să își mărească supremația prin cucerire și asuprire.

Chiar în acel moment trecu pe lângă ei două care încărcate cu nefericiți care priveau cu ochii impăienjeniți de frică sau resemnare.
Unul dintre care era încărcat cu femei și copii.

Sou se apropie de Lucio și îi prinse degetele cu discreție pe care i le strânse cu putere, simțind un fior rece traversându-i spatele.
Acesta îi privi ochii care erau plini de lacrimi chiar dacă încercă să își tragă glugă mai bine peste chip.

Fabius îl privi pe Elio surprinzându-i chipul plin de crispare. Știa că acel convoi îi aduse aminte de clipele când și el privise prin barele carului cu neputință.
Îi mulțumi cerului findcă supraviețuise acelor vremuri, iar acum era lângă el.

Se apropie și își atinse umărul de a lui, ca și când s-ar fi ferit de un trecător.
Elio își întoarse capul spre el privindu-l surprins.

— Ești liber, îi șopti.

Îi răspunse prin înclinarea capului strângând degetele în pumni.

Șerpuiră o dată cu mulțimea pestriță pe străzi până ajunseră pe malul apei, atenți la soldați întâlniți în cale.

Aici era puțin probabil ca vreunul dintre ei să îl recunoască pe Fabius, dar discreția și atenția era bine venitè.
La cum arăta în acel moment, nici el nu s-ar mai fi recunoscut.

Părul îi crescuse și vârfurile I se ondulau ușor pe lângă chip, iar barba nu o mai tăiase de câteva zile, hotărând să facă așa pănă părăseau Roma.
Niciodată până atunci nu fusese așa neîngrijit. Mai ales că funcția îi cerea o anumită conduită.

Rămaseră toți privind toată forfotă care se desfășura pe lângă navele acostate.
Sou privea cu ochii mari acea întindere de apă bucurându-se ca un copil.

— După ce o să găsim unde să înnoptăm, am să te aduc să te scalzi, îi spuse Lucio, plin de mândrie findcă îi putea face o astfel de bucurie.
— Se poate?
— O să ne scăldăm împreună, îl asigură.

În acel moment se simțea mai ceva ca un zeu. Iar privirea lui Sou, îl făcu să zâmbească cu mândrie. Numai în momentele lor de maximă plăcere îi mai văzuse acea privire luminoasă.
Doar gândul care îl duse la acele clipe îi făcu trupul să se întărească.

— Haideți să găsim unde să înoptăm iar după aceia venim înapoi, le atrase atenția Elio.
— Abia aștept să mă scald în mare.
— Și eu la fel, se arătă Sou de acord.

Se amestecară iar în mulțimea pestriță care impănzea marele oraș, iar din vorbă în vorbă și după multe întrebări gasiră o casă într-o zonă mai liniștită. Se înțeleseră cu proprietarul asupra prețului apoi se îndreptată din nou spre malul mări.

Cum stelele își făcură deja apariția pe cerul senin, se văzură nevoiți să aprindă două torțe pentru a lumina cărarea care ducea printre niște ruine vechi spre malul apei, intr-o zonă ferită de ochii curioși.

Înfipseră facliile în nisip iar Sou întinse o bucată de pănză după care scoaseră fiecare din desagă ce mai aveau de mâncare.
Cât merseră prin oraș în căutarea locului de dormit Lucio cumpărase două amfore cu vin.

Așa că bucatele le alunecau mai ușor pe gât cu ajutorul vinului, iar totul era acompaniat de sunetul constant al valurilor care udau nisipul.

Sou deja își deslegase șireturile sandalelor și făcuse câțiva pași pe nisipul umed de apa care îi răcorea picioarele.

— Am hotărât să rămânem și noi cu voi, îi spuse Elio lui Lucio care își privea zâmbind iubitul.
— Mă bucur findcă nu știu când o să ne mai revedem, îi răspunse acesta întorcând capul spre el.

Știau toți că aceia era ultima dată cănd se mai puteau bucura împreună de acele clipe liniștite.

Viitorul tuturor era incert și mai avea surprize de oferit. Poate bune, poate rele, așa că erau hotărâți să lupte împreună pentru fericirea lor, dar mai ales pentru libertate.

Singurul care era încă ancorat în statutul de sclav era Lucio. Chiar dacă slujba lui ca și gardă de corp a lui Tiberius era una relativ ușoară tot trebuia să fie la dispoziția acestuia ori de câte ori ar fi avut nevoie.

— Noi o să ne retragem, rosti Fabius ridicându-se în picioare.

Elio făcu la fel, iar după ce își luară fiecare traista se depărtară luând o făclie cu ei, pe cealaltă lăsând-o pentru ceilalți.

— Au plecat? întrebă Sou când reveni lângă Lucio.
— Au spus că sunt obosiți, îl anunță ridicându-se și el în picioare.
— Elio a spus că vrea să facă și el baie în mare, continuă nedumerit privind în jur.
— O să aibă ocazia mâine findcă rămân cu noi, continuă Lucio să îl lămurească.

Își desfăcu mantia cu scurtă prinsă cu șireturi la gât după care își trase și tunica peste cap rămânând gol, spre surprinderea iubitului său care rămase cu gura căscată.

— Ce faci? întrebă privindu-l îndreptându-se spre apă.
— Baie! De ce ești aș mirat?întrebă nedumerit.
— Dacă te vede cineva!
— Iubire, suntem numai noi aici aș că nu te mai crispa și vino încoace, rosti privindu-l zâmbind.

Îi plăcea puditatea și jena lui pe care nu și-o pierduse chiar dacă trecuse prin multe traume și umilințe.
Lucio avea dreptate.Noaptea îi învăluia în lumini și umbre făcând ca pe întinderea apei să se reflecte miile de stele care străluceau în mii de luminițe scânteietoare.

Lucio continuă să îi zâmbească lui Sou, întinzând măna spre el.
Acesta mai privi încă o dată roată zona unde erau, după care merse spre apă.

— Dacă nu îți dai tunica jos ai să o uzi, iar alta știi că nu mai ai, îl atenționă.
— Are timp să se usuce toată noaptea, rosti prinzându-i degetele.
— Apa de mare este sărată iar din cauza asta nu o să se usuce prea bine și o să te și mănânce pielea, îl atenționă.

Auzind remarca iar după ce mai rămase un pic pe gânduri, își desprinse degetele de ale lui, și fugi spre pânza întinsă pe nisip. Își lăsă tunica să îi alunece pe trup după care o aruncă lângă cea a lui Lucio.

Se întoarse la el și își împleti degetele cu ale lui, lăsându-se ghidat spre apa care îi învălui trupul gol, chiar mai bine de cât îmbrățișarea iubitului său.

— Să nu îmi dai drumul, rosti un pic panicat simțind că celălalt îl îndepărta de el.
— Ai încredere în mine, îi spuse prinzându-i mijlocul între palmele lui mari.
Relaxează-te și lăsă apă să te susțină, îl încurajă ajutându-i trupul să plutească.
Nu îți fie teamă findcă nu am să îți dau drumu niciodată, rosti privindu-i trupul frumos mângâiat de valuri ușoare.

De la părul ud și chipul strălucitor din cauza acelei plăceri, la pielea perfectă și părțile intime dezgolite de păr, pănă la picioarele lungi.
Acest băiat îi intrase în suflet și se cuibărise acolo asemeni unui copil speriat, iar el îl primise cu toată dragostea.

Își aplecă capul și îi sărută buzele sărate din cauza apei apoi îi privi ochii negri în care se oglindea întreg cerul.

— Lucio… Rosti încet lăsăndu-se să alunece ușor pe lângă trupul lui.
Îl prinse cu ambele brațe pe după gât iar picioarele și le înfăsură în jurul mijlocului.

— Sou…te iubesc, rosti continuând să îi privească iriși întunecați.
— Și eu te iubesc…din tot sufletul, îl asigură și el privindu-i chipul.

Sărutul îi făcu să își apropie chipurile iar buzele se uniră cu iubire și din iubire. Această iubire nu apăruse dintr-un foc mistuitor, ia își făcuse loc în sufletele lot treptat, treptat prin apropierea trupurilor.
Acum, în acea clipă din noaptea magică îi unea totul.

Lucio își plimbă palmele pe spatele lui după care poposi cu ele pe fesele rotunde pe care începu să le frământe între degete.
Gemură amăndoi din cauza acestei plăceri, iar trupurile li se apropiară și mai mult.

— Te sperie dacă o facem aici, îl întrebă Lucio peste buzele apropiate.

Nu era prima dată când făceau dragoste în apă.
Când Dominus nu era acolo Sou, îi făcuse această plăcere, având libertate totală în calitate de șef al casei.

— Atâta timp cât sunt cu tine, nu mă sperie nimic, rosti mișcându-și bazinul făcând ca penisurile să li se frece unul de altul.
— O să fie cam incomod findcă nu am cu ce să te ajut pentru alunecare, îl atenționă alunecând cu degetele spre mușchii pe care apa îi făcu să se strângă și mai tare.

Încercă să intre cu un deget făcându-l conștient de situație.

— Sunt prea excitat pentru a renunța.
— O putem face pe mal, îl asigură.
— Vreau să îmi amintesc de prima dată când am văzut marea cu noi făcând dragoste înconjurați de ea.
— Dacă…
— Iubește-mă fără frică, rosti întrerupându-l cu un sărut și încă o mișcare din bazin.

Lucio își împleti limba cu a lui și îl săltă mai sus pe mijlocul lui, sondând cu degetele acea parte din trupul lui, pe care vroia să o cucerească.

După câteva mișcări de penetrare își prinse penisul între degetele mâini drepte și îl așeză în locul degetelor, cu cealaltă mână susținându-l strâns de mijloc.

Sou se prinse mai tare de gâtul lui, simțind inserarea în propriul trup de parcă atunci ar fi făcut prima dată dragoste.
Își aplecă capul și își infipse dinți în umărul lui Lucio, din cauza durerii strângând cu putere.

Când reuși să intre, fiecare scoase câte un geamăt gutural.
Unul din cauza mușchilor care opuneau rezistență, celălalt din cauza senzației de strângere fermă.

Simțind durerea din umăr, Lucio strânse din dinți și începu să meargă prin apă spre mal.
Fiecare pas îi făcea conștienți de intima apropiere încărcându-le trupurile cu senzații necunoscute și ne mai trăite.

— Pe scula lui Jupiter, dacă nu mă faci să îmi dau drumul în clipa asta, așa de tare mă strâng mușchii tăi, rosti Lucio printre respirați sacadate.
— Nu te opri dacă îți vine, îl încurajă simțindu-și propriul penis prins între trupurile lor, la fel de excitat tot din cauza mișcări de legănare făcută de pași apăsați ai celuilalt.

Nu reuși să ajungă la materialul întins pe nisip când spasme incontrolabile îl făcu pe Lucio să cadă în genunchii, simțindu-și penisul smuls până la ultima picătură.
Sou gemu o dată cu el simțind și el propria sămânță țâșnind cu forță pe abdomenele ude.

Rămaseră îmbrățișați pe nisipul umed respirând ușurați și satisfăcuți.