Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

GLADIATOR-Capitolul 40

– Te privesc și nu-mi vine să cred că ești lângă mine, îi spuse Elio lui Lucio, mergând umăr lângă umăr pe străduța îngustă care ducea spre piață.

– Abia aștept să ajung și să mă pot bucura de moaca ta surprinsă, rosti acesta, râzând.

– Mâine voiam să plecăm spre Tracia, îi spuse Elio despre hotărârea lor.

– Tracia?! întrebă celălalt, mirat.
– Tu și Dominus?

– După cum știi, situația lui este foarte nesigură. Oamenii senatorului l-ar putea găsi în orice colț al Imperiului.
Un dușman mort este mai bun decât unul viu, care s-ar putea răzbuna.

– Între tine și Dominus, totul este în regulă?

– Suntem foarte bine. În foarte scurt timp am să-l transform într-un adevărat trac, își expuse părerea, vizualizându-l în gând pe Fabius, cu părul lung, înveșmântat într-o tunică scurtă, peste o pereche de șalvari până la genunchi, strânși pe picior.

– Mă bucur, prietene, pentru voi. Mai ales că datorită vouă, Sou este liber, iar eu nu mai trebuie să lupt pentru viața mea.
– Dacă nu era el, puțin îmi păsa de viitor.

– Cu două luni în urmă eram în ludus, antrenându-ne pentru a mai câștiga o luptă, iar acum… acum suntem oameni. Nu doar niște sclavi la cheremul unui stăpân.

– Dragostea poate schimba vieți! concluzionă Lucio.

Ajunseră în piață, iar când plecară de acolo, amândoi aveau pe umăr câte o desagă plină cu mâncare și două amfore pline cu cel mai bun vin pe care îl găsiră.

– Domnilor, astăzi ne ospătăm și ne veselim, fiindcă ne-am revăzut, rosti Elio, așezând tot ce aduseră pe masă, ajutat de Sou.

Cum în cameră nu erau decât două scaune, traseră masa aproape de pat, improvizând.

– Înainte de a mânca, aș vrea să vă mulțumesc fiindcă sunteți alături de mine, le atrase Fabius atenția, turnând pentru fiecare câte o cupă de vin.
– Nu vreau să vă simțiți stânjeniți în fața mea.

Rosti privind spre Lucio și Sou, care erau așezați pe pat, în fața lui.

– Cum am spus, acum sunt doar un simplu om. Nici roman nu știu dacă mă mai pot numi. Nu-mi reneg originea, dar… sunt dezamăgit, continuă cu voce egală.

La acea masă, în camera mică, erau patru bărbați cu origini diferite:
un roman, un trac, un grec și un sirian.
Nu originea era esența prieteniei, ci apartenența la înțelegerea unuia față de celălalt.

Lucio rămase cu privirea ațintită asupra lui Fabius, pe când Sou privea spre cupa din lemn pe care o strângea între degete.

– În timp, viața mi-a arătat că prietenii nu ți-i alegi. Ei vin spre tine fără să ceară nimic în schimb.
– Nici iubirea nu o planifici, continuă, întorcându-și privirea spre Elio.
– Ea te îmbie să-i afli misterul, chiar dacă rațiunea îți pune stavile.

După o clipă de tăcere, ridică cupa și bău conținutul dintr-o singură înghițitură.
Înainte de a lăsa cupa pe masă, privirea îi rămase conectată de a lui Elio. O clipă doar. Prin acea interacțiune, vorbindu-și cu sufletul.

Lucio îi prinse degetele de la mâna dreaptă ale lui Sou, pe care acesta le avea așezate pe pulpă, și i le strânse între ale lui.
Sou se înroși, făcându-l pe celălalt să se abțină cu greu să nu-i prindă buzele într-un sărut aprig.

Printre informații schimbate de unii și de alții, mâncară și băură într-o armonie simplă.
Viața îi adusese împreună și tot viața avea să-i despartă pentru totdeauna.

– Mâine plecați înapoi spre capitală? întrebă Fabius.

– Elio mi-a spus că voi vă îndreptați spre Tracia, așa că o să vă însoțim până în Clunia.
– Sou nu a văzut niciodată marea, îl lămuri.
– După aceea, ne vom întoarce în capitală. Nu vrem ca senatorul Tiberius să-și facă griji.

– În seara asta am să-i scriu un papirus, pe care v-aș ruga să i-l înmânați când ajungeți.

– Sigur, Domi… începu Sou, dar când simți privirea lui Fabius asupra lui, se opri.
– O să-l înmânăm cu siguranță, Legat Asper.

Anii în care îi fusese stăpân nu puteau fi șterși atât de ușor.
Fabius înclină ușor capul, în semn de înțelegere.

– Te rog, Sou, ai grijă de sora mea. Fii înlocuitorul meu și ai grijă de ea cum poți mai bine, continuă, adresându-i rugămintea ca unui prieten.

Sou se ridică de la masă și veni în fața lui, înclinându-se. Nu mai îngenunche ca atunci când părăsise casa din ludus, dar voia totuși să-și arate recunoștința față de bărbatul care îi dăruise libertatea.

– Am să vă fiu veșnic recunoscător. Vă promit că am să fac tot ce pot pentru a o sluji și a o apăra pe domnișoara Elithia, rosti cu hotărâre.

Fabius se ridică în picioare și îi întinse mâna pentru un salut bărbătesc.
Un salut care însemna egalitate și încredere.

Elio și Lucio îi priveau, știind amândoi că acelea erau momente pe care nu aveau să le uite niciodată.

– Va trebui să vă găsim un loc în care să dormiți, le atrase Elio atenția.

– Băiatul care ne-a ajutat cu trimiterea papirusului sigur o să fie bucuros să vă primească.
– Un dinar în plus îi va prinde bine, spuse Fabius.
– Mâine, în zori, ne întâlnim la ieșirea din sat.

– Fabius are dreptate. Stă doar cu mama lui. Au o casă mică, dar o să vă găsească un loc de înnoptat.
– Merg eu să vă arăt și să vorbesc cu mama băiatului, se arătă Elio de acord.

Ieșiră toți trei, iar Fabius luă papirusul și se așeză pe scaun, desfăcându-l.
De data aceasta îl citi pe îndelete, memorând cuvintele scrise cu drag de prietenul care se dovedise loial chiar și atunci când propria lui lume se întorsese împotrivă.

Toți se deziseră, văzându-și propriile interese. Nimeni nu voia să fie prieten cu un proscris.
Acum nu mai conta trecutul, ci doar prezentul și viitorul.

Așa îl găsi Elio când intră în cameră.
Ridică privirea și îi întinse papirusul. Elio îl prinse între degete și începu să citească.

– El și sora ta se vor căsători peste trei săptămâni, rosti, așezându-se pe celălalt scaun.

– Asta este singura veste care îmi face sufletul un pic mai liniștit, recunoscu Fabius, încercând să și-o imagineze pe Elithia în rochie de mireasă.
– Știu că el avea o oarecare afinitate pentru ea, iar părinții lui sunt niște persoane oneste și de încredere.
– De fapt, mamele noastre erau prietene foarte bune, așa că are s-o considere ca pe propria fiică.

– Mă bucur că ești împăcat cu această decizie.

– În privința celorlalte vești…

– Acum nu mai contează. Noi ne-am făcut deja planuri pentru viitor.

Acel „noi”, integrat în viitor, suna foarte natural.

– Tracule… dacă am fi putut avea copii… aceștia ar fi fost creaturi foarte reușite, rosti Fabius, zâmbind subtil.

– Normal. Ar fi fost la fel de frumoși ca mine, continuă Elio, intrând în jocul lui.
– …și la fel de perseverenți ca tine, adăugă, ridicându-se în picioare.

Trase masa la locul ei, după care se așeză pe marginea patului, în fața lui.

– Perseverență… te referi…

– La încercarea cuceririi mele, evident, rosti zâmbind, lăsându-se pe spate, sprijinit în palme.

– Poftim?! se arătă indignat Fabius, ridicându-se în picioare.
– Niciodată nu am vrut să te cuceresc. Am vrut doar să te posed.

– Nu uita, Romanule, că eu am fost primul, îi atrase atenția, zâmbind.
– Primul care a intrat în trupul tău perfect, continuă să-l tachineze, lăsându-se și mai pe spate.
Mișcarea făcu ca tunica să i se ridice mai mult pe coapse, dezvăluind privirii o părticică din masculinitatea lăsată la vedere fără nicio jenă.
Ba din contră… era o metodă bună de seducție.

– Îmi vei băga chestia asta pe gât toată viața, Tracule?!
întrebă Fabius, trăgându-și propria tunică peste cap.

Se apropie de pat și, dintr-o singură mișcare, îi ridică picioarele, depărtându-i genunchii cu forță.
Acum putea vedea din plin acea parte din trupul celuilalt care îl înebunea.

– Aș vrea să-ți bag pe gât partea asta din mine la care te uiți și salivezi… toată viața.

– În clipa asta vei fi cucerit încă o dată de acest Roman, continuă, prinzându-și sexul între degetele mâinii drepte.
Îl umezi din plin cu salivă, după care începu să împingă încet, abia abținându-se să nu se repeadă ca un nebun în acest asalt excitant.

– Ești singurul Roman de care m-am lăsat sau am să mă las cucerit vreodată, îl asigură Elio, depărtând picioarele și mai mult.

Gemetele amândurora răsunară la unison, iar lupta plină de plăcere continuă mult timp, în acea ultimă noapte de tihnă.

 

 

Care este reacția ta?
+1
2
+1
3
+1
7
+1
3
+1
0
+1
0
+1
0
GLADIATOR-Romanul

GLADIATOR-Romanul

Rating 0.0
Status: Completed Tip: Autor: Lansat: 2025 Limba nativă: Roumanian
"Un Roman și un Trac. Un stăpân și un sclav. Doi bărbați cu orgolii puternice și caractere dominante. Dominus și Elio…  Venus îi va călalăuzi spre cea mai grea călătorie a vieții lor, dăruindu-le darul ei sublim.   Urmațile drumul și veți afla totul." (Nota scriitoarei)   Noul roman GLADIATOR scris de Gianina Gabriela, sosește prin bunăvoința ei aici, la Nuvele la cafea. Romanul va fi postat în fiecare marți, joi și vineri începând cu orele 10. Gianina Gabriela ne este cunoscută și cu romanele : Secretarul, Doctorul, Corsarul, Fratele ducelui, toate publicate pe Wattpad și pe Nuvele la cafea. Finețea și sensibilitatea scrierii ei, frumusețea caracterelor descrise în paginile romanelor ne fac să iubim și să apreciem orice carte scrisă de ea. Romanul conține 43 de capitole. Coperta și trailerul sunt realizate de Darci Sameul. Corectarea e asigurată de AnaLuBlou Trailer https://www.facebook.com/share/r/14PmSzs5WJx/              

Împărtășește-ți părerea

  1. Steluta says:

    Mulțumesc!❤️

  2. paula gradinaru. says:

    Astept sa plece odata sa scape de ganduri.Iubirea lor a ramas la fel iar prietenii cei doi la fel Multumesc

  3. Mona says:

    Frumoasa prietenia lor, oferă siguranță și sprijin, exact ce trebuie mai ales în aceste momente de nesiguranță.
    Stai! Stai sa înțeleg GG! Ce-ai vrut sa spui cu “….și tot viata-i va despărți pentru totdeauna” ???
    Nu ma speria te rog. ❤️❤️❤️

  4. Miclescu Mihaela says:

    Of cred ca incep sa aiba probleme . Trebuie sa ajunga in Tracia neaparat sa fie fericiti. Multumesc.

  5. LIVISHOR says:

    Iubire fără limite și fără de care n-ar fi supraviețuit. Bine că se iubesc cu toață ființa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset