Dorința eternă a inimii- Capitolul 21 – Partea a 2-a

Partea a 2-a

În adâncul munților din afara cetății Qing Shui

 

Într-o încăpere, Xiang Liu discuta cu tatăl său adoptiv despre rațiile de primăvară ale armatei, când se ridică brusc în picioare. Fața i se schimbă la culoare.

Gong Gong îl privi mirat.

– Ce este?

– Trebuie să plec.

Xiang Liu nu mai spuse nimic. Ieși în fugă, fluieră și înainte ca un condor alb-auriu să apuce să aterizeze complet, sărise deja pe spatele lui, îndreptându-l spre nord-vest.

Gong Gong și celălalt general se priviră, apoi întoarseră capul spre ușă.

 

Muntele Sheng Nong, Vârful Zhi Jin

Într-o încăpere, Zhuan Xu stătea rezemat de perete, pe un pat. Xiao Xiao era întinsă pe genunchiul lui, iar el îi mângâia părul, ascultând cu aer absent ultimele vești despre renovarea palatului.

Deodată, inima i se răscoli. Aproape că nu mai putea respira. O împinse pe Xiao Xiao deoparte și se ridică brusc. Subordonații simțiră imediat că ceva nu era în regulă și se retraseră în grabă.

Xiao Xiao rămase pe loc, crezând că urmează să primească o misiune importantă.

Zhuan Xu avea o expresie tulburată. Încercă să-și amintească: când tatăl său murise, la zeci de mii de li depărtare, simțise aceeași neliniște și confuzie. Întreaga lui atitudine se schimbă.

– Adu imediat oameni la Zhi Yi. Găsește-o pe Xiao Yao și adu-o la mine. Indiferent ce se întâmplă, trebuie să o protejezi.

– Da!
Xiao Xiao se întoarse și plecă în grabă.

Zhuan Xu începu să se plimbe prin cameră, apoi ieși brusc afară și strigă:

– Slujitori! Plec imediat la Zhi Yi!

Se urcă pe fiara sa înaripată și privi cerul, rugându-se în gând, iar și iar:

Mamă, tată, mătușă, bunico, unchiule cel mare, unchiule al doilea… vă implor… vă implor pe toți!

Indiferent cât de grea îi fusese viața, le spusese mereu în sine: Nu vă faceți griji, voi merge mai departe.
Dar de data aceasta se ruga. Îi implora să o protejeze pe ultima ființă dragă din viața lui.

 

Qing Qiu – reședința clanului Tu Shan

Marea Doamnă se afla într-o încăpere împreună cu Jing, Yi Yang, Hou și soția lui Hou, Lan Mu. Îi dojenea cu voce obosită:

– Nu mai am mulți ani de trăit. Prima mea dorință este ca Jing să devină cât mai curând liderul clanului. A doua, ca voi, frații, să vă înțelegeți și să protejați clanul împreună. Iar a treia… vreau un nepot. Dacă aceste trei dorințe se împlinesc, voi muri împăcată.

Toți patru tăcură. Marea Doamnă începu să tușească, iar Jing și Hou îi aduseră repede apă și îi bătură ușor spatele. Jing spuse cu blândețe:

– Bunico, nu te îngrijora. Odihnește-te. Când te vei face bine, toate se vor rezolva.

Ea îl privi aspru.

– Tu ești cea mai mare grijă a mea! Vreau să te căsătorești și tu refuzi. Îți cer să ții ceremonia de învestire ca lider al clanului și refuzi și asta. Cât timp mai ai de gând să amâni totul?

În acel moment, săculețul de la brâul lui Jing se rupse brusc și căzu pe podea. Jing încremeni. Îl ridică și un fior de presimțire sumbră îi străbătu trupul.

Xiao Yao…

Săculețul era de la ea.

Fața i se schimbă la culoare. Ieși în fugă, cu un singur gând în minte: trebuia să o găsească pe Xiao Yao, imediat.

Yi Yang și Lan Mu rămaseră uluite.

– Jing! Jing! Unde te duci? strigă Yi Yang.

Marea Doamnă oftă adânc.

– S-a întâmplat ceva. Jing simte asta, deși nu știe exact ce anume.

Cele două femei o priviră nedumerite, iar ea explică:

– Adevărații descendenți ai sângelui Tu Shan posedă această abilitate. Nu poate fi descrisă sau explicată. Este o presimțire că urmează să se întâmple ceva important. Din cele mai vechi timpuri până azi, liderii clanului Tu Shan poate că nu au avut cele mai mari puteri, dar clanul nostru a devenit unul dintre cele mai puternice tocmai datorită acestei capacități speciale, care ne ajută să evităm marile nenorociri.

Marea Doamnă îl privi pe Hou, apoi desenul cu vulpea cu nouă cozi de pe perete.

– Jing este destinat să fie următorul lider al clanului.

Lan Mu își plecă privirea, neîndrăznind să-l privească pe Hou. Yi Yang îi aruncă acestuia o privire plină de neliniște. Hou zâmbi rece.

Jing își îndemnă fiara înaripată să zboare cât mai repede spre reședința lui Xiao Zhu Rong. Află însă că Xiao Yao nu era acolo.

Shan Hu spuse, confuză:

– Prințesa a plecat la pădurea de cireși de la țară.

Jing se grăbi într-acolo. Cireșii erau în plină floare. Bărbați și femei se jucau sub copaci, iar râsetele cristaline ale fetelor răsunau peste tot. Nu era nici cel mai mic semn de pericol.

Inima lui Jing se strânse.

O chemă pe vulpea mică și îi ceru să o urmărească pe Xiao Yao. Vulpea cu nouă cozi era desăvârșită la a urmări, pricepută să se ascundă, iar Jing o purta pe Xiao Yao mereu în inimă și în gând. Chiar dacă mirosul ei era amestecat cu altele, el putea distinge cea mai slabă urmă a ei.

Jing se născuse cu Ochiul Spiritual, capabil să vadă prin orice iluzie sau labirint. Cu ajutorul vulpii, o urmări până într-un alt defileu.

Acolo zări un labirint format din puteri de apă, lemn și foc. Era un labirint al morții.

Zăpada care acoperea pământul îi era aliat. Prinse zăpadă în palmă și creă o ceață densă care îl învălui apoi dispăru din câmpul vizual.

Pătrunse în labirint și auzi vaietele pline de durere ale unui bărbat. Urmă sunetul.

Nu îl văzu pe bărbat, dar în fața lui se întindea un pământ acoperit de zăpadă, vopsită în roșu de sânge. Un trup atârna în aer, mutilat atât de grav încât nu se mai putea distinge dacă era de bărbat sau de femeie. Doar fața rămăsese neatinsă, ca sculptată din jad, iar ochii erau încă larg deschiși.

Jing scoase un țipăt din adâncul sufletului — un strigăt care nu mai semăna cu unul omenesc. Zbură înainte, reteză ramurile cu mâinile goale și o prinse pe Xiao Yao în brațe.

Îi căută pulsul.

Nimic.

Tot trupul lui tremura. O strânse la piept și încercă să-și folosească propria căldură ca să-i încălzească trupul înghețat.

Apăsă palma pe spatele ei și începu să-i transfere necontenit putere spirituală.

– Xiao Yao… Xiao Yao… Xiao Yao…o chemă și se aplecă să o sărute.

Îi sărută obrazul, dar pielea ei era albă ca zăpada proaspătă. Nu se înroșea pentru el.

Îi sărută pleoapele, dar genele nu-i mai tremurară ca aripile unui fluture.

Îi sărută buzele, le prinse între ale lui, dar erau reci, rigide, închise. Nu se mai deschideau ca o floare pentru el, ca să-i ofere nectarul cel mai dulce din lume.

Continuă să o sărute.

Nu fu niciun răspuns.

Trupul lui Jing fu cuprins de convulsii, iar lacrimile îi curgeau ca ploaia.

Xiao Yao… te implor…

Oricâtă putere îi transfera, pulsul nu revenea.

Jing scoase un urlet sfâșietor, iar lacrimile îmbibară haina ei.

Xiao Yao! Dacă tu nu mai ești în această lume, cum să mai continui să trăiesc? Am greșit! Am greșit atât de tare! Nu trebuia să te părăsesc niciodată! Indiferent de motiv, nu trebuia să plec de lângă tine!

Etapa finală a labirintului se declanșă. Fiecare floare de cireș se transformă într-o flacără tremurătoare, iar un infern arzător se aprinse, menit să distrugă totul, astfel încât chiar dacă Marele Împărat sau Împăratul Galben ar fi cercetat, să nu mai existe nicio dovadă.

Flăcările năvăliră, arzându-i hainele și pielea. Durerea era cumplită, dar Jing o strânse și mai tare pe Xiao Yao, lăsând focul să-i cuprindă pe amândoi.

Xiao Yao… eu vreau să fiu doar Ye Shi Qi al tău. Am spus că te voi asculta o viață întreagă, așa că nu ai voie să mă lași. Dacă pleci, vin și eu. Oriunde fugi, te voi urma.

Când Zhuan Xu și Xiao Xiao ajunseră la defileu, totul era deja cuprins de flăcări uriașe.

Zhuan Xu vru să se arunce în foc.

– Xiao Yao e înăuntru! Xiao Yao trebuie să fie acolo!

Xiao Xiao îl apucă.

– Alteță, acesta este un labirint al morții și faza finală a început. Nu vă puteți risca viața. Vom merge noi să o salvăm pe Prințesă.

Zhuan Xu nu ascultă și înaintă urlând:

– Xiao Yao! Xiao Yao!

Xiao Xiao își adună toată puterea și îl lovi puternic în ceafă. Zhuan Xu se prăbuși, inconștient.

– Protejați-l pe Alteța Sa! ordonă ea celor doi gărzi.

Apoi conduse alți patru oameni în infern.

– Dacă nu ne întoarcem în jumătate de oră, înseamnă că am murit. Luați-l pe Alteța Sa înapoi pe Muntele Sheng Nong imediat. După ce se va liniști, vă va ierta.

Flăcările îi atacau din toate părțile. Puteau doar să-și folosească toată puterea pentru a le ține la distanță și știau că nu puteau rezista mai mult de o jumătate de oră. În afară de focul roșu, se vedeau doar unii pe alții. Căutau și strigau:

– Prințesă! Prințesă!

Timpul trecea. Pielea celor cu putere mai mică era deja arsă, dar nu se opriră. Deodată, Xiao Xiao strigă:

– Opriți-vă!

Cei cinci se opriră. Xiao Xiao se întoarse și arătă spre stânga.

– Acolo!

Alergară și văzură un bărbat care ținea strâns o femeie în centrul flăcărilor. El îi transfera putere, iar trupul ei nu era ars, dar el era ars aproape până la pierderea cunoștinței.

Îl înconjurară și stinseră focul. Xiao Xiao îl recunoscu pe Tu Shan Jing.

– Eu o iau pe Prințesă. Voi aveți grijă de Maestrul Jing!

Încercară să-l desprindă, dar brațele lui erau încleștate în jurul lui Xiao Yao, imposibil de desfăcut.

– Luați-i împreună. Ne ocupăm mai târziu, spuse Xiao Xiao.

Un gardian cu putere de lemn creă o targă, îi așezară pe amândoi și-i scoaseră din infern.

Fiind războinici de elită, găsiră rapid ieșirea din labirint. Zhuan Xu era încă inconștient. Xiao Xiao le verifică pulsul și fața i se întunecă.

– Maestrul Jing este în viață. Dar Prințesa… nu are puls.

Puse palma pe spatele lui Xiao Yao.

– Înapoi pe Muntele Sheng Nong imediat. Chiar dacă pare inutil, nu opriți transferul de putere. Anunțați-o pe domnița Xing Yue: Prințesa este grav rănită. Să aducă cei mai buni medici din Câmpiile Centrale, dar să sigileze informația.

Pe Muntele Sheng Nong, Zhuan Xu se ridică brusc când se trezi.

– Xiao Yao!

Xiao Xiao raportă:

– Am adus-o pe Prințesă din infern.

Nu îndrăzni să spună am salvat-o.

– Unde este Xiao Yao? întrebă Zhuan Xu, cu speranță.

Jin Xuan îl conduse cu grijă.

După multe eforturi, reușiră să-l desprindă pe Jing de Xiao Yao. Ea fu așezată pe un pat de jad de apă, folosit odinioară de Împăratul Flăcării pentru vindecare. Jadul aduna energia spirituală și proteja trupul. Gărzile se roteau la căpătâiul patului, transferându-i necontenit putere.

Trupul lui Xiao Yao era înfășurat ca un zongzi, dar fața îi rămăsese descoperită. Medicul lui Zhuan Xu se ridică.

– Cum este? întrebă Zhuan Xu.

Doctorul Yin era mut din naștere. Făcu semn direct:

— Este moartă.

Zhuan Xu îl privi ca o fiară gata să-l sfâșie. Yin, îngrozit, căzu în genunchi.

După o clipă, Zhuan Xu spuse rece:

– Ieși.

Medicul o luă la fugă.

Zhuan Xu se așeză lângă Xiao Yao, trecu cu mâna peste trupul ei și spuse calm dar  înfricoșător:

– Explică.

Xiao Xiao raportă în detaliu rănile și concluziile.

Respirația lui Zhuan Xu se îngreună.

– Investigați. Și când adevărul va ieși la iveală… nu-i lăsați să moară.

– Da!

– Trebuie anunțați Marele Împărat și Împăratul Galben. Aduceți cei mai buni medici din Xuan Yuan și Gao Xing.

Chiar dacă Xiao Yao nu avea semne de viață, puterea transferată îi menținea trupul cald și moale. Zhuan Xu simțea că inima ei încă bătea, foarte slab.

Îi atinse fruntea.

– Știu că ești curajoasă. Vei trece și peste asta. Ai îndurat să fii părăsită și știu că nu mă vei părăsi pe mine. Am plantat arborele phoenix pe Vârful Zhi Jin. Peste zeci de ani va crește mare. Mi-ai promis că vei fi cu mine să vezi florile de phoenix înflorind pe tot Muntele Sheng Nong.

Xing Yue sosi cu cei mai buni medici. Când o văzu pe Xiao Yao, se prăbuși, fără să poată rosti un cuvânt.

Zhuan Xu o ajută să se ridice.

– Nu e vina ta. Au plănuit totul în detaliu. Dacă nu te-ar fi folosit pe tine, ar fi folosit pe altcineva. Nu-ți asuma vina altora.

Ochii lui Xing Yue se umplură de lacrimi. Simți o căldură în piept, care îi adânci însă furia.

– Voi începe ancheta cu verișoara mea din familia Tan. Îi voi da lui Xiao Yao adevărul.

Zhuan Xu și Xing Yue se uitară spre cei doi medici, care o examinau cu atenție pe Xiao Yao, apoi se priviră unul pe altul și îngenuncheară.

– Alteță, suntem neputincioși.

Nu o spuseseră direct, dar era același verdict ca al Doctorului Yin: nu mai exista speranță pentru Xiao Yao.

Maestrul acestor doi doctori fusese discipol direct al Împăratului Flăcării, adevărații moștenitori al învățăturilor sale. Dacă ei spuneau că nu mai există nicio cale, atunci în întregul pustiu nu mai era niciun medic care să o poată salva pe Xiao Yao.

Lacrimile îi curgeau lui Xing Yue, dar se forță să nu scoată niciun sunet, pentru a nu-i adânci și mai mult agonia lui Zhuan Xu.

Zhuan Xu era extrem de calm. Făcu un semn cu mâna, iar cei doi medici se retraseră. Apoi se întoarse spre Xing Yue.

– Xiao Yao nu mă va lăsa. Va reuși.

Xing Yue vru să spună ceva, dar Jin Xuan îi făcu semn să se oprească. Fără să mai spună nimic, îi întinse lui Zhuan Xu o cutie cu toate medicamentele rare și miraculoase pe care le adusese.

– Mulțumesc, spuse Zhuan Xu.

– Chiar dacă ai rămâne, nu ai mai putea ajuta. Dar este ceva ce trebuie să faci, iar tu ești cea mai potrivită.

– Știu. Mă întorc acum și încep ancheta cu verișoara mea din familia Tan. Nu-ți face griji, voi găsi ceva.

– Te conduc afară.

– Nu e nevoie. Ai grijă de Xiao Yao.

Zhuan Xu îi spuse lui Jin Xuan:

– Condu-o pe Xing Yue în locul meu.

Jin Xuan o însoți pe Xing Yue afară.

– Mulțumesc pentru mai devreme, spuse Xing Yue.

– Domniță, sunteți prea amabilă, răspunse Jin Xuan, înclinându-se.

Cele două femei nu aveau nicio legătură una cu cealaltă, dar pentru că îl plăceau pe același bărbat, relația lor devenise una stranie.

Xing Yue îi întrebă pe cei doi medici:

– Prințesa este cu adevărat… moartă?

– Este moartă. Puterea transferată continuu îi menține trupul cald, dar în clipa în care aceasta va înceta, trupul ei va deveni complet mort.

Xing Yue ezită, apoi îi spuse lui Jin Xuan:

– Xiao Yao este moartă, iar Zhuan Xu încă nu acceptă adevărul. Te rog, fă tot ce poți ca să-l sprijini.

Apoi sări pe vehiculul ei înaripat și plecă împreună cu medicii.

Jin Xuan se întoarse la curte, unde Zhuan Xu era încă așezat lângă patul de jad. Gardianul care îi transfera putere lui Xiao Yao era alb la față și fu înlocuit de un altul.

– Cum sunt rănile lui Jing? întrebă Zhuan Xu.

– Maestrul Jing este doar ars. Doctorul Yin spune că rănile nu sunt grave, dar este inconsolabil, iar spiritul lui caută activ moartea. De aceea nu se trezește.

Zhuan Xu tăcu o vreme, apoi spuse:

– Cel puțin este demn de sentimentele lui Xiao Yao. Folosiți medicamentele spirituale ca să-i mențineți viața. Dacă Xiao Yao va reuși, atunci se va trezi și el.

Zhuan Xu rămase lângă Xiao Yao toată noaptea. Când Xiao Xiao se întoarse, Jin Xuan șopti:

– De ieri după-amiază nu a mai ieșit de aici. Ar trebui să intervenim?

Xiao Xiao clătină din cap.

– Alteța Sa știe exact ce face. Nu-și poate permite să izbucnească, nu-și poate permite să jelească și nu-și poate permite să se prăbușească. Aceasta este singura cale prin care se poate elibera cu totul. Noi trebuie să ne facem datoria.

Deodată, un semnal de alarmă ascuțit răsună pe Muntele Sheng Nong — cineva forța pătrunderea.

Gărzile aeriene se urcară pe fiarele lor înaripate și zburară într-o anumită direcție. În câteva clipe, Muntele Sheng Nong, de obicei pustiu, era plin de soldați, pe pământ și în aer.

Xiao Xiao își strânse arma.

– Toți pe poziții! Nu vă lăsați distrași!

Jin Xuan se retrase în palat pentru a-l proteja pe Zhuan Xu.

Zhuan Xu râse.

– Dacă cineva îndrăznește să atenteze la viața mea acum, îl voi face să regrete.

Puteri uriașe se ciocniră, iar zgomotul unei lupte ca un tunet ajunse până la ei. Zhuan Xu zâmbi.

– Se pare că este cineva puternic, nu un asasin oarecare. Dacă nu este un nimeni, haide să-l întâmpinăm.

Jin Xuan vru să-l oprească, dar se abținu.

– Da.

În fața acestui bărbat, totul era sub controlul lui. Ei nu puteau decât să asculte.

– Indiferent ce se întâmplă, datoria voastră este să o protejați pe Prințesă cu orice preț, porunci Zhuan Xu.

Apoi ieși împreună cu Jin Xuan. Cerul era acoperit de soldați. Deodată, cineva străpunse apărarea și urcă direct pe Vârful Zhi Jin.

Păr alb, veșminte albe, stând drept pe spatele unui condor alb, neatins, asemenea primei zăpezi. Cu soarele dimineții în spate, părea și mai ireal.

Zhuan Xu râse.

– Cine s-ar fi gândit că este un vechi prieten.

Soldații intenționară să-l oprească, dar Xiang Liu își trimise vocea direct în urechea lui Zhuan Xu:

– Zhuan Xu, vrei ca Xiao Yao să trăiască… sau să moară?

Fața lui Zhuan Xu se schimbă. Informația fusese sigilată. Dacă Xiang Liu nu era ucigașul, nu ar fi avut cum să afle atât de repede.

Simțea că explodează de furie dar râse.

– Lăsați-l să coboare.

Xiang Liu ateriză și se apropie, dar un rând de gărzi îi despărți.

– Unde este Xiao Yao? întrebă Xiang Liu.

– Ce vrei? Zhuan Xu nu îi putea înțelege intenția.

Xiang Liu realiză imediat eroarea de gândire a lui Zhuan Xu.

– Nu sunt eu de vină. Până ieri după-amiază eram în munții din Qing Shui. Abia acum am ajuns aici.

Zhuan Xu îl crezu.

– Atunci cum știi ce i s-a întâmplat?

– În Qing Shui, Wen Xiao Liu a plantat un gu în Xuan. Ca să-l scoată, Xiao Liu l-a transferat într-o altă persoană.

Zhuan Xu îl privi fix și ridică mâna.

– Toți afară.

Gărzile se retraseră și Xiang Liu se apropie.

– Urmează-mă.

Când o văzu pe Xiao Yao, Xiang Liu se așeză lângă patul de jad și o privi în tăcere.

Zhuan Xu îi făcu semn lui Xiao Xiao, care preluase locul gardianului ce transfera putere.

– Gu-ul este în tine? întrebă Zhuan Xu.

– Da.

– De ce?

– Asta este între mine și Xiao Yao.

– De ce ai venit?

– Dacă mi-o dai, o pot salva.

– Ce înseamnă „să ți-o dau”? Nu o poți salva aici?

– Nu.

Zhuan Xu zâmbi amar.

– Tu ești faimosul Xiang Liu cu nouă vieți, ucigaș a nenumărați oameni. Suntem dușmani politici. Și totuși vrei să-ți încredințez sora mea. De ce aș avea încredere în tine?

– Dacă nu mi-o dai, va muri.

Zhuan Xu nu avea încredere în Xiang Liu, dar nu putea rata singura șansă.

– Lasă-mă să mă gândesc.

– Nu mai are mult timp.

– Cât timp îți trebuie? Când o voi vedea din nou?

– Nu știu. Poate un an, poate doi. Poate zeci de ani.

După o lungă tăcere, Zhuan Xu spuse:

– O poți lua.

Apoi îl privi rece:

– Dacă îndrăznești să-i faci rău, voi distruge armata Sheng Nong și te voi face bucăți!

– Chiar dacă nu-i fac nimic, tot ai de gând să faci asta, răspunse Xiang Liu calm.

Zhuan Xu oftă.

– E bine atâta timp cât înțelegi.

Xiang Liu ceru medicamentele iar Zhuan Xu i le oferi pe toate.

Xiang Liu o ridică pe Xiao Yao cu o blândețe neașteptată.

Zhuan Xu își strânse pumnii.

– Scoate-l pe pasajul secret. Nu vreau ca numele surorii mele să fie legat de acest demon. Încă vreau să se mărite într-o familie bună într-o zi.

Xiang Liu zâmbi și plecă.

Feng Long îl escortă pe Jing toată noaptea pentru a ajunge la Qing Qiu. Feng Long trăise mulți ani în Qing Qiu în tinerețe, crescuse alături de Jing și o cunoștea foarte bine și pe Marea Doamnă. Deși sosise în toiul nopții, fu primit cu căldură, iar Marea Doamnă fu chemată imediat.

Marea Doamnă era în vârstă și dormea puțin. Era deja trează, dar încă zăcea în pat, încercând să-și dea seama ce se întâmplase cu o zi înainte de îl făcuse pe Jing să plece în grabă. Plănuia să trimită pe cineva să-l caute dacă nu se întorcea până la răsărit.

Când auzi că Feng Long sosise, îi ceru slujnicei să-l aducă.

Slujnica răspunse stânjenită:

– Maestrul Feng Long a cerut ca dumneavoastră să mergeți la el.

Marea Doamnă se ridică și se îmbrăcă.

– Feng Long nu este un tânăr lipsit de maniere. Trebuie să existe un motiv. Să ne grăbim.

Când intră în camera lui Feng Long și îl văzu pe nepotul ei întins pe patul de odihnă, trupul i se zgudui. Feng Long spuse imediat:

– Rănile lui nu sunt grave.

Marea Doamnă se liniști puțin și se așeză.

– Ce s-a întâmplat?

Feng Long îi explică exact ce se întâmplase cu Prințesa Gao Xing, așa cum aflase de la Xiao Xiao, omițând doar partea legată de Xiang Liu.

– Prințesa se află între viață și moarte, iar vinovații nu au fost încă găsiți. Știm doar că Jing a salvat-o. De ce însă Jing își caută moartea și refuză să se trezească… asta nu știm. Prințul Zhuan Xu m-a rugat să-l aduc înapoi. Și eu sper ca, ajuns acasă, Jing să se trezească.

Marea Doamnă chemă medicul care, după ce-l examină pe Jing, acesta spuse:

– Rănile stăpânului nu sunt critice. Este copleșit de deznădejde. Toți nervii i s-au înțepenit, iar organele au intrat într-o stare de vegetativă. Nu există leac pentru o asemenea stare. Putem doar să-i menținem trupul în viață cu medicamente spirituale și să încercăm, încet, să-i chemăm spiritul înapoi.

Feng Long încercă să o liniștească pe Marea Doamnă:

– Nu vă faceți griji. Îl cunosc bine pe Jing. Deși pare blând și delicat, inima lui este foarte puternică. Va fi bine.

Marea Doamnă nu spuse nimic. Îl privi doar pe nepotul ei.

Jing dispăruse timp de zece ani. Când se întorsese, refuzase să spună ce i se întâmplase. Insistase să rupă logodna, dar ea nu fusese de acord și folosise tactici de amânare, încercând să creeze ocazii în care Jing și Yi Yang să petreacă timp împreună. Crezuse că, fiind atât de frumoasă, Yi Yang îl va face, încet, să se îndrăgostească.

Cine ar fi crezut că Jing îi spusese direct lui Yi Yang că vrea să rupă logodna și că nici ea, nici Yi Yang nu reușiseră să-l convingă? Ajunsese chiar să accepte ideea ca Jing să ia o concubină. Chiar dacă ar fi iubit-o doar pe concubină și ar fi refuzat să se apropie de Yi Yang, tot ar fi fost acceptabil. Dar Jing insistase în continuare să rupă logodna.

Marea Doamnă nu înțelesese niciodată de ce. Acum însă înțelegea. Dacă femeia pe care Jing o iubea era Prințesa, atunci totul avea sens.

Furia și neliniștea îi cuprinseră inima. Ar fi vrut să-l lovească pe Jing, dar cel mai important acum era să-l mențină în viață. După ce se gândi puțin, îi spuse slujnicei:

– Boala lui Jing nu trebuie să se afle.

Slujnica confirmă că informația fusese sigilată. Feng Long adăugă:

– Am fost foarte atent venind aici. Nimeni nu știe că l-am adus pe Jing cu mine.

Marea Doamnă spuse:

– Am o rugăminte pentru tine.

– Dacă bunica dorește ceva, Feng Long o va face. Altfel, nici bunicul meu nu m-ar ierta, răspunse el, pe jumătate în glumă.

– Du-l pe Jing la reședința lui Xiao Zhu Rong și lasă-l să se refacă acolo. Voi trimite cu el pe Jing Ye, Hu Ya și medicul familiei.

Feng Long înțelese imediat. Marea Doamnă știa că era bătrână și se temea că cineva din reședința Tu Shan ar putea încerca să-l ucidă pe Jing, iar ea nu l-ar fi putut proteja.

– Bunica nu trebuie să-și facă griji. Reședința lui Xiao Zhu Rong este bine păzită, iar după cele întâmplate, sora mea va întări și mai mult securitatea. Voi desemna și eu gărzi speciale pentru Jing.

Marea Doamnă îi bătu mâna cu recunoștință.

– Bine… bine!

Lacrimile erau pe punctul de a-i cădea. Verișorii ajunseseră mai apropiați decât frații de sânge, în timp ce frații adevărați ajungeau să-și îndrepte săbiile unul împotriva celuilalt.

– Ca să păstrăm discreția, pleacă repede cu Jing înainte de răsărit, adăugă ea.

– Așa voi face. Bunico, aveți grijă de dumneavoastră. Voi ruga pe sora mea să vă țină la curent.

Feng Long îl duse pe Jing înapoi la Zhi Yi. Când Xing Yue află ce se întâmplase, aranjă ca Jing să fie primit în Reședința Veșnic Verde, locul unde stătuse de atâtea ori înainte.

În afară de Jing Ye, Hu Ya și medic, Xing Yue trimise câțiva gardieni puternici care să păzească reședința în secret. Feng Long lăsă și el gărzi din clanul Chi Sui pentru protecție.

Înapoi în Reședința Veșnic Verde, Jing Ye simți că stăpânul ei părea mai liniștit. Poate că hotărârea Marii Doamne de a-l trimite aici chiar îi salvase viața.

Dar de fiecare dată când își amintea cuvintele medicului, era cuprinsă de teamă. Ce se întâmplase de îl făcuse pe stăpânul ei atât de deznădăjduit și cu inima frântă, încât își dorea moartea?

Încet, Jing Ye începu să înțeleagă motivul. În fiecare noapte se ruga ca Prințesa Gao Xing — cea care îl făcuse pe stăpânul ei să cânte din nou la qin — să nu moară.

Pentru că, dacă Prințesa ar fi murit, Jing Ye se temea că stăpânul ei nu s-ar mai trezi niciodată.