— Bună!
— Bună! îi răspunse Jaden, intrând în casă. În prima clipă se simți ușor descumpănit de faptul că îl aștepta cineva. Nici nu-și mai amintea când i se întâmplase asta ultima oară.
— Ești obosit? îl întrebă celălalt, luându-i rucsacul.
— Nu prea. Mă duc să fac un duș. Azi am lucrat la sectorul vacilor și abia aștept să scap de mirosul ăsta, răspunse Jaden, deja îndreptându-se spre balcon după prosop.
— Ați avut multe tratamente? continuă Aris, urmărindu-l cu privirea.
— În general, noi facem tratamentele, dar îi ajutăm și pe îngrijitori la curățenie și la adus furaje, explică el, luând din dulap un pantalon scurt și un tricou.
— Vrei să mâncăm după duș sau mai așteptăm?
Jaden se opri o clipă, surprins.
— Ai gătit?!
— Da. Ca mulțumire că mă găzduiești.
Un zâmbet ușor îi apăru pe chip.
— Mirosea foarte bine. Am simțit când am intrat, dar credeam că ai comandat.
— Ți-am spus că știu să gătesc… doar că nu am mereu timp.
Jaden dădu din cap și intră în baie. Zece minute mai târziu, când ieși, masa era deja aranjată.
— M-am săpunit de două ori și tot parcă nu scap de miros, se plânse, întinzând prosopul la uscat pe suportul din balcon.
Înainte să se așeze, Aris se apropie de el și îi mirosi gâtul. Atât de aproape încât Jaden îi simți respirația pe piele. Fără să vrea, simți cum i se încălzesc obrajii.
— Te-ai spălat foarte bine… de fapt, miroși foarte frumos, îl asigură Aris calm.
După ce puse și paharele pe masă, se așeză în fața lui.
— Nu te-am întrebat ce vrei să mănânci, așa că am făcut ce am crezut că îți place: friptură de porc la cuptor, cartofi gratinați cu ierburi și salată.
— În afară de ciorbă și broccoli, mănânc orice, răspunse Jaden, pregătindu-se să ia furculița.
Dar soneria sună.
Se priviră amândoi, ușor deranjați de întrerupere.
— Mă duc să văd cine e.
Nici nu apucă bine să deschidă că vocea familiară a Cesimei răsună:
— Ce Dumnezeu ai răspuns atât de greu, erai la baie? intră ea, descălțându-se. Mmm… ați comandat mâncare, așa-i?
Se opri brusc când îl văzu pe Aris. Privirea i se blocă între cei doi.
— Aris…?!
— Bună, răspunse acesta liniștit, de la masă.
— Tu… chiar ești…
— Da, Ces. El este, interveni Jaden. A ajuns ieri în oraș și l-am rugat să stea la mine.
Fata clipi de câteva ori, apoi își reveni.
— Bine… am înțeles. Ați comandat mai multă mâncare? întrebă, privind masa.
— Nu am comandat. A gătit Aris.
— Wau… murmură ea, apropiindu-se. Dacă e la fel de bună cum miroase…
— Nu mai băli și stai jos, o apostrofă Jaden, așezându-se. O să ne sacrificăm și pentru tine.
Aris zâmbi ușor și îi puse o farfurie în față.
— Jaden glumește. Poți mânca cât vrei, este destul.
— Mulțumesc! spuse ea și se avântă asupra mâncării. Robin e plecat câteva zile, așa că voiam să comand ceva cu Jaden.
Aris încuviință ușor.
— Cum îi spuneam și lui, îmi place să gătesc, dar nu am mereu timp. Iar când o fac, împart de obicei mâncarea cu băieții de la conac. Nu e prea plăcut să mănânci singur.
Cesima ridică privirea spre el.
— Stai mult?
— Dacă întâlnirea de mâine merge bine, plec imediat. Dacă nu… mai stau o zi, răspunse, dar privirea îi rămase fixată asupra lui Jaden.
— Din partea mea nu e nicio problemă. Poți sta cât e nevoie, spuse Jaden.
— Dacă nu te deranjează să dormi pe canapea, adăugă Jaden, pe un ton liniștitor.
Cesima ridică imediat sprâncenele, surprinsă.
— Doarme pe canapea?!
— Normal că doarme pe canapea, interveni Jaden, ușor iritat, știind foarte bine unde voia ea să ajungă cu gândul.
— Nu te mai rățoi atât. Am întrebat și eu, replică ea, ridicând din umeri cu o inocență exagerată. Doar sunteți amândoi bărbați și, oricum… deja te-a ținut în brațe.
Jaden oftă adânc, vizibil deranjat.
— Dacă mai spui o tâmpenie, mai bine taci, o avertiză, fără să-și mai ascundă tonul.
— Nu era o tâmpenie, se apără ea imediat. Eu venisem să mâncăm împreună și să rămân peste noapte.
— Din păcate, în seara asta vei dormi la tine acasă, singurică, încheie Jaden, tăind orice discuție.
Aris, care urmărise schimbul de replici, își coborî ușor privirea.
— Îmi pare rău că din cauza mea… începu el.
— Nu este nevoie să te scuzi, îl opri Cesima rapid. Pot dormi eu pe canapea, iar voi în dormitor. Oricum nu e prima dată.
Jaden ridică privirea spre ea, clar exasperat.
— Ces, noi doi nu vom dormi împreună, repetă apăsat.
Ea își încrucișă brațele, bombănind.
— Nu credeam că ești atât de afurisit încât să mă dai afară în stradă, în miezul nopții, spuse, înțepând ultimii cartofi din farfurie.
Jaden ridică ușor o sprânceană.
— Draga mea, blocul tău e la zece minute de aici și, în al doilea rând, este abia șase și cinci, îi atrase atenția calm.
Cesima oftă teatral, dar cedă.
— Bine, bine… plec. Îmi pui o porție la pachet? spuse, întorcându-se spre Aris, care îi răspunse cu un zâmbet ușor amuzat.
Se vedea clar că erau prieteni apropiați, genul acela care se tachinează fără supărare.
Aris încuviință.
— Desigur, este suficientă mâncare.
Fata se aplecă peste masă, cu un zâmbet complice.
— În schimbul mâncării, vrei să-ți spun un secret despre Jaden?
Aris se aplecă și el ușor, imitându-i gestul.
— Sincer… aș prefera să-i descopăr singur toate secretele.
Jaden, care auzise tot, își mută privirea spre ei. Inițial i se păru amuzant, dar în clipa următoare simți din nou acea căldură în obraji.
Nu voia să-i descopere secretele.
Voia să descopere altceva.
Cesima nu se putu abține.
— Știi, acest secret este foarte… secret, spuse, aruncând o privire pe furiș spre Jaden. Când învață pentru examene, adoarme mereu cu cartea pe față.
Aris zâmbi ușor.
— Interesant… Eu, când sunt foarte stresat, adorm cu lumina aprinsă.
Pentru o clipă, liniștea se așternu între ei.
Apoi Jaden vorbi, mai încet, aproape fără să-și dea seama.
— Aris… ți s-a întâmplat vreodată ca, întâlnind pe cineva pentru prima dată, să ai impresia că îl cunoști deja foarte bine?
Privirea lui se ridică pentru o fracțiune de secundă spre Aris.
De data asta, nu mai era o glumă.
Și amândoi știau asta.
Aris nu ezită.
— Când l-am întâlnit pe Jaden… spuse, privindu-l direct, mi s-a întâmplat pentru prima dată.
Un scurt zâmbet îi atinse colțul buzelor.
— Poate de asta ne-am apropiat atât de repede.
Cesima interveni imediat, incapabilă să lase momentul să treacă.
— Poate într-o viață trecută erați la fel ca acum… prieteni.
Aris își scutură ușor capul.
— Se poate. Dar nu cred în vieți trecute sau reîncarnare.
Fata nu renunță.
— Atunci cum îți explici asemănarea ta… aproape perfectă… cu fratele ducelui?
Aris rămase calm.
— Când eram mic, eram curios pe subiectul ăsta. Bunicii mei mi-au dat o explicație pe care nu am înțeles-o atunci. Mai târziu… m-am amuzat imaginându-mă un mic lord.
Ridică ușor din umeri.
— Acum nu-mi mai bat capul.
Jaden interveni imediat.
— Ces, termină cu întrebările astea, spuse, știind exact încotro voia să ducă discuția.
Ea oftă teatral.
— Bine, bine… îmi iau mâncarea și plec în casa mea goală, murmură, fără să renunțe complet la tonul ei jucăuș.
Zece minute mai târziu, ieși pe ușă cu caserolele în mână.
Rămaseră doar ei doi.
Jaden își trecu o mână prin păr.
— Scuz-o… este o prietenă foarte bună, dar vorbește prea mult uneori.
Aris clătină ușor din cap.
— Nu-ți face griji. Nu sunt nici ofensat, nici supărat.
Privirea i se înmuie ușor.
— De fapt… mă bucur că ai oameni atât de apropiați încât să vă puteți tachina fără să vă supărați.
Jaden zâmbi slab.
— Da… ea și Robin sunt mai mult familie decât prieteni.
Și, pentru o clipă, liniștea care se așternu între ei nu mai fu stânjenitoare.
Ci… periculos de confortabilă.
Deci Aris simte dar nu crede în vieți anterioare iar Jaden refuza sa se explice. Nu le va fi ușor sa se apropie.
❤️❤️❤️