CORSARUL-Capitolul 4

Capitolul 4

A doua zi de dimineață, când ieși din bucătărie, constată că marinarii erau deja la posturile lor. Chiar și ochistul era cocoțat la locul lui în vârful catargului.

Urcă pe puntea superioară și se îndreptă spre căpitanul care era la timonă.

– Bună dimineața.

Acesta dădu din cap în semn de răspuns privind întinderea mării.

– Marea e foarte liniștită, spuse privind și el marea.

– Chiar prea liniștită, rosti și celălalt rotind privirea spre velele care se umflau ușor în adierea vântului.

Urmări și el privirea celuilalt, după care rămase cu ea ațintită spre degetele ce țineau mânerele de lemn ale timonei. Urcă încet privirea mai sus spre brațele dezgolite din cauza cămășii rulate până la coate. Pielea îi era închisă la culoare, în parte din cauza timpului foarte mult petrecut afară, dar și a moștenirii genetice. Nu apucă să ridice privirea mai sus fiindcă celălalt, simțindu-se privit, întoarse la rândul lui capul spre el, fapt ce făcu ca privirile să li se întâlnească o secundă, după care căpitanul o lăsă să hoinărească nestingherită asupra lui.

– Ți se potrivesc hainele, rosti referindu-se la îmbrăcămintea lui.

– Mă refer la mărime, adăugă.

– Da. Am avut noroc că Mo le-a găsit, rosti recunoscător.

– Să știi că nu mă deranjează țesătura, contrar a ceea ce ar crede unii, replică privindu-l.

Simți din vorbele și privirea căpitanului nuanța sarcastică ce făcea referire la țesătura grosolană față de hainele cu care era îmbrăcat când îl găsiră pe nava piraților.

Căpitanul îl privi ridicând o sprânceană, dar nu mai spuse nimic.

Într-adevăr nu era obișnuit cu asemenea veșminte nici la croi nici ca material. Dar în clipa de față chiar era recunoscător pentru ele.
Pantalonii maron prinși în față cu șireturi, erau un pic cam largi pentru gustul lui iar cămașa cam de aceeași culoare, era prea strâmtă în partea de sus, fiind nevoit să lase șnururile desfăcute prea mult, expunându-și pieptul. Din prisma acestui aspect nu se deranja fiindcă în jur erau doar bărbați.

– Nu îmi place deloc liniștea asta, spuse secundul, pe care aflase că îl cheamă Colin, venind lângă ei.

– Nu e în regulă că marea este calmă? întrebă privind spre cei doi.

Din punctul lui de vedere ca neștiutor al capriciilor mării, i se părea ok.

– De obicei, când vântul își schimbă constant direcția, indică că se apropie o furtună, îl lămuri Colin.

Ridică privirea spre velele umflate, nesesizând niciun fel de diferență a vântului. Dar știa că cei doi bărbați nu ar fi fost îngrijorați degeaba.

– Căpitane, strigă ochistul.

– La orizont se vede o navă.

Imediat cum auziră informația și căpitanul și secundul scoaseră de la brâu lunetele privind atenți. Le urmări și el privirea mijind pleoapele, dar abia dacă putea observa ceva.

– Este prea departe să ne dăm seama ce fel de navă este, rosti căpitanul, strângând luneta.

– Vezi dacă își menține cursul, strigă secundul la băiatul din vârful catargului.

Majoritatea marinarilor, după ce auziră anunțul, se adunară la prora navei cocoțându-se pe margine în încercarea de a distinge ceva.
Când acesta strigă că cealaltă navă își menține direcția, ambii bărbați priviră iar prin lunetă.

– Cred că este un velier, rosti căpitanul.

– Dar nu îmi pot da seama încă prea bine. Sigur este că nu sunt pirați, continuă mai puțin îngrijorat.

Philip se apropie pe partea dreaptă a navei, alături de alți marinari în încercarea de a vedea ceva. Începeau să se distingă velele dar nu și stindardul. Auzise cuvintele căpitanului, ceea ce îl liniști un pic. Nu ținea să mai dea nas în nas cu încă o navă a piraților. Cu toate că acum, dacă ar fi fost așa, lupta ar fi fost egală. O navă comercială nu avea să se compare niciodată cu o navă de luptă cum era Corsarul, mai ales că cea pe care era îi dădea destulă încredere.
Întoarse privirea asupra căpitanului urmărindu-i chipul, încercând să își dea seama dacă este îngrijorat.
Părul dat pe spate, prins cu nelipsita eșarfă înfășurată pe frunte, făcea să îi dezvăluie foarte bine chipul.

– Cealaltă navă are stindardul Regalității, strigă iar băiatul, asta însemnând că era o navă de aceiași naționalitate.
Steagul lor ce flutura în vârful catargului avea ca stemă două săbii încrucișate, deasupra lor având desenată o coroană. Pânza era grena iar desenul era colorat cu galben.

– Toată lumea la posturi, mai puțin tunarii, strigă căpitanul iar bărbații îi urmară exemplul, pregătindu-și puștile și pistoalele. Chiar dacă era o navă a Regalității, tot trebuiau să fie pregătiți pentru orice.
Acum cealaltă navă se putea observa foarte bine cu ochiul liber, iar  în scurt timp amândouă aveau să se intersecteze.

– Sigur o să ne acosteze, vorbi secundul.

De câte ori se intersectau cu o navă a Regalității, dacă aceasta îi aborda, erau nevoiți să se supună controlului.

– Mai așteptăm să vedem dacă intenționează asta și numai după aceea lăsăm ancora. Deocamdată coborâți vela mare.

Imediat cum termină de vorbit secundul strigă ordinul.

Philip se apropie din nou de căpitan care mânuia timona.

– Trecem unii pe lângă alții? întrebă privind nava cealaltă care acum se vedea în toată splendoarea ei.

– Dacă trag o salvă de tun trebuie să ne oprim, îl lămuri căpitanul.

– De obicei vin în inspecție.
Nu termină bine de rostit cuvintele că se auzi o salvă de tun, prora navei fiind stropită cu apă.

În acel moment se auzi lanțul greu de la pupa coborând ancora.