CORSARUL-Capitolul 3

Capitolul 3

Mergea în urma bărbatului însărcinat să îl conducă, privind în jur la nava care avea să îl ducă mai aproape de casă. Aventura lui avea să se termine la doar o lună de când se îmbarcase pe nava ce spera să îl ducă într-o mare și dorită călătorie. Era recunoscător salvatorilor care îl scoseseră din ghearele piraților. Cine știe ce s-ar fi putut întâmpla dacă mai zabovea acolo, mai ales că nu fusese un prizonier docil. Două zile chiar îl lăsară fără apă și mâncare din cauza înjurăturilor și a impusivități cu care îi întâmpina pe temnicerii săi.
Constată că nava pe care tocmai pășise lucea de curățenie, dar nu avu timp să mai observe și altceva findcă se opriră în fața a doi bărbați, amândoi cu pistoalele pregătite, gata de tragere care îl priveau mirați.

– Mo, Doc, acesta este oaspetele nostru, care va sta la bucătărie, îl prezentă celor doi.

Unul era mic de statură, un pic adus de spate, în jur de șaizeci de ani poate mai puțin, dar din cauza bărbii ce îi acoperea chipul așa părea. Celălalt era slab și înalt, estimând că avea în jur de cincizeci de ani.
Îi salută și el înclinând capul, după care se lăsă examinat pe îndelete.

– De unde ai apărut băiete? Vreau să spun pe corabia blestemaților, întrebă cel cocoșat.

– A fost prizonier. Căpitanul și secundul l-au găsit închis într-o cabină, îi lămuri marinarul cu care venise.

– Îl las în grija voastră, mai spuse după care plecă.

– Eu sunt Mo, bucătarul, iar el este Doctorul, dar toți îi spunem Doc.

– Eu mă numesc Philip, se prezentă și el, omițând să se prezinte cu numele întreg din cauza pățaniei cu căpitanul.

– Deocamdată o să mai stăm pe punte, să luăm în vizor pe careva care ar îndrăzni să urce pe navă ,,neinvitat”, cu toate că băieții i-au pus deja la punct pe nelegiuiți, spuse Doc, ținând în continuare pistoalele pregătite.

– După ce se întoarce căpitanul, o să te ducem să îți arătăm unde o să dormi, îl lămuri cel mai în vârstă.

– Căpitanul nu ne lasă să luptăm, dar putem oricând să apărăm nava, îl înștiintă Doc.

– Echipajul nu s-ar putea descurca fără bucătar sau fără doctor. Totdeauna după o luptă începe adevărata mea treabă, în a-i ajuta pe cei care au parte de ghinion în încăierare.

– După cât văd eu, dumneata nu ești de pe pe la noi. Parcă ai fi o păpușă îmbrăcată greșit, rosti Mo, privindu-i chipul și trupul.

– Mama este din țara soarelui răsare, îi lămuri referitor la chipul lui asiatic și la veșminte.
Nu termină de vorbit că îl văzu pe căpitan urcând pe navă urmat de secund și ceilalți marinari. Doctorul își îndesă pistoalele la brâu și porni să îi ajute pe cei răniți, constatând cu mulțumire că nu era nimeni mort și nici rănit prea grav.
După ce dădu niște ordine scurte, căpitanul și secundul porniră spre puntea de comandă iar când trecu pe lângă el, îi aruncă o privire fugitivă.

– Acum putem merge spre ,,cazarea” dumitale, îl atenționă Mo, pornind spre pupa navei, exact opusul față de unde merseră cei doi.
Îl urmă pe bărbat până la două uși duble și înguste. Acesta deschise doar una și intră în ceea ce era bucătăria.

– Dumneata ai să stai în patul acela, spuse indicând un intrând într-un perete care semăna mai mult cu o ladă decât cu un pat. Dar măcar avea o saltea și o pernă curate, după cât putu să observe la prima vedere.
– Eu dorm în partea cealaltă, findcă e mai aproape de mașina de gătit. Ție foame?

– Da. Dar mai mult aș vrea să fac o baie. 

– Eee…asta e bine, fiindcă căpitanul ține foarte mult la curățenie. Acum vreo patru, cinci ani a fost la bord o epidemie de holeră, iar de atunci trebuie să fim foarte atenți cu curățenia navei și a noastră.
Auzind explicația, Philip se lămuri în privința curățeniei.
– Vana este băgată sub patul tău, continuă Mo, arătând spre acesta.

– Problema este că va trebui să încălzești singur apa și să o cari la vană,  iar după ce termini va trebui tot tu, să  arunci apa murdară peste bord și să  lași vana curată.

-Mă pot descurca, îl asigură.

– Problema este că nu am haine de schimb.

– Asta o rezolv eu. Am niște haine rămase de la flăcăul ce mi-a fost ajutor. Norocul dumitale că aveți cam aceiași statură, doar că nu sunt la fel de fine ca ce porți dumneata acum, spuse privindu-l iar de sus până jos.

– Ce s-a întâmplat cu ajutorul dumitale? întrebă  privind în jur pentru a se familiariza cu spațiul care nu era foarte mare, dar era încărcat cu tot felul de oale din tablă pentru gătit ancorate bine de pereți.

– La ultima acostare a găsit o fătucă după care I s-au aprins călcâiele, așa că a rămas la mal. L-a prins febra dragostei și nu a mai putut să-l înduplece nimeni. Tu ai vreo fătucă care te așteaptă acasă?

– Nu. Mă așteaptă doar familia, îl lămuri, privind pe un gemuleț puntea navei unde oamenii se pregăteau să ridice ancora pregătind velele.

– Foarte bine, cel mai greu dor este ăla pentru femeia ta.

– Dar dumneata ai pe cineva care te așteaptă în vreun port? întrebă întorcând privirea spre companionul lui, care scoase dintr-un dulap o bucată mare de pastramă.

– Eu, băiete, sunt prea bătrân pentru a face pe cineva să mă mai aștepte. Acum mă mulțumesc să plătesc o femeie să mă lase între picioarele ei, spuse cu un zâmbet din colțul gurii, începând să tranșeze carnea.

– Aș putea să te ajut cu ceva?

– Din câte văd după veșmintele dumitale, nu cred că te pricepi la bucătărie, mai degrabă erai servit.

– Așa este, recunoscu, dar îmi poți arăta ce să fac și am să mă străduiesc să învăț. Măcar atât să fac după ce căpitanul a binevoit să mă ia cu el.

Era un pic de sarcasm în vocea lui, dar celălat se făcu că nu observă.

– Dacă voiești, scoate din dulapul cel mare toate farfuriile pe care le găsești și toate cănile,  spuse arătându-i cu vârful cuțitului dulapul respectiv.

– După ce le dăm să mănânce tuturor, am să îți arăt cum să îți pregătești baia. 

Abia când simți mirosul cărnii uscate și afumate își dădu seama că stomacul începe să îi ghiorăie, fapt ce îl făcu pe Mo să râdă în hohote.

– Ia și mănâncă, avem destul. O gură în plus nu o să fie mare pagubă și nu vreau să se supere căpitanul pe mine, să spună că nu i-am omenit oaspetele findcă ai să mergi să îi duci mâncarea.

Întinse mâna după o bucată de carne dar, când îl auzi pe celălalt,  făcând referire la servirea căpitanului de către el, îl privi încruntat.

– Nu mai fi așa de surprins. Aici toată lumea muncește, iar dumneata nu poți face excepție, mai ales că esti tinerel și te miști mai usor ca mine, îl lămuri Mo, râzând în continuare.