Anii de colegiu – Volumul 2 – Capitolul 54

Adevăratul motiv

— Tar, Tar, n-ar fi trebuit să faci asta.

Îi ia mai mult de un minut lui Tharn să-și regăsească vocea obișnuită și să privească cu o expresie neîncrezătoare persoana așezată deasupra lui, nefiind pe deplin sigur de ce tocmai s-a întâmplat.

— Nu tocmai fusesem lovit? spune Tar cu un zâmbet înainte de a-și ridica tricoul pentru a-și arăta stomacul.

Pielea lui Tar nu poartă semnele loviturii și, înțelegând că îl mințise, Tharn se simte cea mai proastă persoană de pe fața pământului.

— De ce te-aș minți? De ce ar fi trebuit să o fac? Știam că ești îngrijorat pentru mine… îngrijorat de moarte! Auzind asta îl face pe Tharn incredibil de furios, furios că a fost luat peste picior în acest fel, așa că începe să se lupte să se ridice… dar Tar îl ține țintuit în pat cu toată puterea sa.

— Dă-mi drumul!

— Nu! Nu-ți voi da drumul! refuză Tar.

— Dă-mi drumul imediat, Tar, strigă metisul cu toată puterea. Tar însă, ca răspuns, continuă să-l privească cu o expresie patetică, pe punctul de a plânge, înainte de a striga la el.

— Nu o fac! Pur și simplu nu-ți voi da drumul, nu vreau să-ți mai dau drumul niciodată, șuieră Tar plin de angoasă. Dar acum Tharn este clar furios și, încă șocat, îl împinge pe Tar, care însă rămâne deasupra lui ca o greutate moartă.

— P’Tharn! Te implor…

— Ce îmi mai ceri? Credeam că am clarificat, Tar… acum te consider doar un nong al meu, dar dacă continui așa, nu mă învinovăți dacă voi întrerupe orice relație și nu te voi mai considera nici măcar așa, explică Tharn, cu răceală și fermitate, îndepărtându-se de Tar care, în schimb, i se agață de talie cu picioarele.

— Tar, am o întâlnire, dă-te jos de pe mine. Tharn știe că a trecut timp de când erau împreună, dar realizează cât de mult a crescut Tar din forța pe care o depune pentru a-l reține.

— Tu ai venit, dar cel cu care aveai o întâlnire nu va veni.

— Ce vrei să spui? Deși l-a întrebat, Tharn intuiește ce se întâmplă și închide ochii neputincios.
— M-ai mințit, nu-i așa?! întreabă pe un ton de voce puternic. Tharn, care la început încerca să-l respingă politicos, acum folosește toată forța pentru a-l scutura pe Tar care, în ciuda gemetelor de durere din timpul luptei, este încă reticent să-i dea drumul.

— P’Tharn, ascultă mai întâi explicația mea. Ascultă-mă mai întâi pe mine, eu… nu încerc să te mint, nu te mint, dar nu pot face nimic. Ochii lui Tar sunt umezi și plini de lacrimi gata să curgă în orice moment, dar Tharn nu mai reușește să simtă milă pentru acest băiat înșelător.

— Mi-am făcut deja o idee! Rahat! Dă-mi drumul! Tharn se luptă să se desprindă de Tar, aruncându-l în cealaltă parte a patului și ridicându-se imediat.
— P’Tharn, ascultă mai întâi explicația mea. Tar plânge și își înfășoară din nou brațele în jurul taliei lui Tharn, fața lipită de spatele lui.

— P’Tharn, chiar nu am avut de ales. Aceasta este singura oportunitate pe care o am să te văd… P’Tharn, te implor… nu mă lăsa… nu mă abandona… doar de data asta… te implor doar de data asta… Tar îl roagă tremurând, iar Tharn suspină adânc, desprinzându-i brațele de pe talia sa, apoi se întoarce să-l privească.

— Nu există nicio șansă. După ce spune asta, vede lacrimile lui Tar curgându-i pe față.
Lacrimile sale curg ca un râu învolburat, provocând compasiune în Tharn, care decide deci să întoarcă capul pentru a nu-l vedea.

— Doar… doar de data asta… te implor doar de data asta, și apoi nu te voi mai deranja în viitor… chiar nu te voi mai deranja… continuă să implore Tar.

— Tar, nu mai face așa. Amintirile frumoase pe care Tharn le avea despre relația cu Tar încep să se estompeze după ce a descoperit că a fost înșelat.
Persoana pe care a iubit-o a plecat de mult timp… băiatul care se află acum în fața lui nu este cel pe care îl cunoștea.

— Încetează să te calci în picioare în acest fel, spune Tharn, făcându-l pe Tar să încremenească înainte de a-l privi.
Ochii tânărului sunt plini de tristețe, iar lacrimile cad ca picăturile de ploaie.

— P’Tharn… nu am altă alegere… de mult timp deja… nu am nicio alegere… acum sunt doar o persoană oarecare… hmm… oricine… pot dormi cu oricine… e adevărat, sunt ieftin… dar e pentru că te iubesc… hmm… te iubesc cu adevărat… te iubesc… Deși a fost înșelat, Tharn încă crede că ceea ce spune Tar este adevărat, dat fiind că plânge de parcă viața lui ar depinde de asta.

— Tar, ai avut întotdeauna o alegere; și chiar dacă nu sunt în poziția să spun asta, sunt sigur că vei întâlni pe cineva mai bun decât mine, la fel cum eu l-am cunoscut pe actualul meu iubit, îl consolează Tharn.

— … Tar ridică capul și îl privește cu ochi roșii și umflați, apoi își coboară privirea aparent învins, dar…
— În orice caz… te vei despărți de el!

— Tar! exclamă Tharn neîncrezător când aceste cuvinte ies din gura lui Tar.
Încearcă să mă facă să mă despart de Type?
Tharn privește tânărul pe care odată îl iubea atât de mult așezat în fața lui și realizează că nu-l mai iubește.
Persoana de acum nu mai este Tar pe care îl iubea.

— Nu ai altă alegere, la fel cum nu am avut nici eu.

— Rahat! Încă o dată fără apărare, Tharn îl împinge pe Tar pe pat, dar de data aceasta tânărul nu se agață pur și simplu de talia bărbatului, face ceva mai surprinzător.
Tar desface rapid pantalonii lui Tharn și, înainte ca acesta din urmă să poată reacționa, Tar apucă membrul lui Tharn în strânsoarea sa.

— Tar, oprește-te.
Dar îl așteaptă altceva care îl surprinde și mai mult.

— Nemernicilor! Ieșiți de acolo imediat!!!
Deodată, cineva bate viguros în ușa camerei, zgomot urmat de apariția persoanei pe care Tharn se aștepta cel mai puțin să o vadă în acel moment. Cu fața copleșită de exasperare, Type intră în cameră în timp ce o scenă absurdă i se desfășoară în fața ochilor.
O scenă în care Tharn este întins pe jumătate pe pat, în timp ce mâna lui Tar este în pantalonii săi.

— Rahat! Tharn îl împinge pe Tar cu toată forța pe care o are în corp și se întoarce să-l privească pe Type, care este șocat.

— Ai’Type! Nu e ceea ce pare… vocea temătoare a lui Tharn devine din ce în ce mai mică, așteptându-se la o izbucnire din partea lui Type și chiar să fie ucis de el, dar… nu se întâmplă nimic din toate acestea. Type pur și simplu plânge.

Type plânge!

Spre deosebire de Tar, care a plâns în hohote, lacrimile lui Type curg tăcute pe fața sa.
Corpul lui Type alunecă încet pe podea, lăsându-l pe Tharn incapabil să scoată un cuvânt.

— Nici eu n-aș vrea să cred ceea ce văd, Type spune doar atât și apoi tăcerea se așterne în cameră. Tharn se ridică repede din pat pentru a-i vorbi și a se explica.

— Ai’Type, e o neînțelegere… nu s-a întâmplat nimic între mine și el, chiar, Tharn vrea să se explice, așa că se grăbește să-și încheie pantalonii; inima terifiată îi bate cu putere în piept. Scena care i s-a prezentat l-a lăsat pe Type fără cuvinte, la urma urmei adevărul este chiar acolo în fața lui, așa că își întoarce capul în direcția tânărului care este încă așezat pe marginea patului înainte de a striga.

— Ai câștigat! Ești satisfăcut acum? Există disperare în tonul vocii sale, se poate percepe toată tristețea și angoasa pe care le simte în acest moment.

— Am fost prost să cred că Tharn era diferit de ceilalți… am fost prost să cred că natura promiscuă a homosexualilor putea fi schimbată… și eu sunt bărbat… ar fi trebuit să știu că bărbații vin și pleacă, Type repetă continuu aceste cuvinte, în timp ce lacrimile continuă să-i curgă pe față.
Apoi, se întoarce să-l privească pe Tharn.

— Ai’Tharn, hai să ne despărțim!

— !!!!

Nevenindu-i să creadă urechilor, Tharn încremenește în fața lui Type și când își revine, Type este aproape afară din cameră.

— Nu! Ai’Type, nu te las, nu o voi face! Tharn se repede spre el și îl împiedică să plece. Dar Type nu mai vrea să-l privească în ochi în timp ce vorbește rece.

— Nu mai pot, Ai’Tharn, nu mai vreau să merg cu iubitul meu să-i întâlnesc foștii… am obosit. Ai’Tharn, sunt bărbat! Ai de gând să mă transformi într-una din acele femei care sunt mereu îngrijorate că soțul le înșală în fiecare zi și care, prin urmare, îl urmăresc pentru a-l prinde în flagrant? Eu nu mai pot, e chiar prea mult pentru mine.

— Vai, calmați-vă toți pentru un moment. Ai’Type, și tu… la prima vedere pare chiar un plan făcut intenționat, nu te grăbi să-l condamni imediat pe Tharn, După ce a asistat la tot, Lhong se străduiește să mențină calme toate părțile implicate.

— Ce vrei să spui? Ce plan? E altceva ce nu știe, iar Type îl strânge puternic pe Tharn.
Dar înainte ca Tharn să aibă timp să răspundă la întrebarea sa, Type își retrage din nou mâna, furios.

— Voiai să mă forțezi să ne despărțim așa de mult? Văzând disperarea lui Tharn la aceste cuvinte, închide ochii de durere și părăsește rapid camera, Tharn îl urmărește imediat.

— Ai’Tharn, Ai’Type e supărat rău, spune-i să se calmeze mai întâi, Lhong îl oprește.
— Să se calmeze! Are de gând să se despartă de mine… spune-mi cum ne-am putea calma! Ai’Lhong, știi ceva? Grăbește-te și spune-mi, Tharn se întoarce să strige la Lhong, care zâmbește înainte de a întoarce capul să-l privească pe Tar, care zace nemișcat pe pat.

— De fapt, nu știu prea multe… doar că l-am întâlnit pe Ai’Type imediat ce am ajuns aici și mi-a spus că Tar l-a sunat să-i spună că erai cu el acum… Lhong face o expresie semnificativă înainte de a continua.
— I-a mai spus lui Ai’Type că ești încă îndrăgostit de el și că, dacă nu-l credea, putea veni aici că i-ar fi dovedit. I-a lăsat și cheia camerei la recepție pentru el.

După ce a ascultat cuvintele lui Lhong, Tharn nu-și poate crede urechilor în timp ce îl privește neîncrezător pe Tar, încă așezat pe pat. Pe fața sa se manifestă toată dezamăgirea sa interioară.
Asta e ceva ce ar face cineva care se declară îndrăgostit?

În urma explicației oferite de cel mai bun prieten al său, Tharn vorbește cu indiferență.
— Nu mai vreau să te văd.

După ce spune asta, Tharn părăsește camera în ciuda obiecțiilor lui Lhong care încearcă să-l oprească, pentru că cu cât petrece mai mult timp în acea cameră, cu atât îi este mai greu să se abțină să nu-l omoare pe Tar. În plus, trebuie să-l urmeze pe Type, pentru că nu vrea ca ei doi să se despartă în acest fel.
Chiar dacă ar trebui să se pună în genunchi pentru a-l implora pe Type… este dispus la orice pentru el.

Din cauza traficului la ora de vârf, lui Tharn îi ia mult timp să se întoarcă la apartamentul lor. Pe tot parcursul drumului continuă să-l sune pe Type, care însă și-a închis telefonul, acțiune care îl face pe Tharn și mai anxios. Imediat ce parchează mașina, țâșnește afară și aleargă spre apartament.

— Ce faci?
Imediat ce trece pragul apartamentului lor, Tharn îl vede pe Type făcându-și bagajele.

— Plec, nu se vede? Ne-am despărțit, vrei să rămân aici în timp ce aduci pe altcineva acasă? spus asta, Type își îndeasă uniforma universitară în geantă, în timp ce Tharn întinde mâna pentru a-l opri.

— Nu ne vom despărți până când nu voi vrea eu.

— Dar eu sunt cel care vrea. Type își subliniază gândul în timp ce îndepărtează mâna lui Tharn și reîncepe să-și facă bagajul. Tharn îl observă neputincios de pe margine, interior anxios.
Type nu se comportă așa doar pentru că este furios, nu glumește, este mortal de serios.

— Ai’Type, privește-mă! Tharn îl forțează pe Type să-l privească. Vede ochii determinați ai lui Type, ochi roșii și umflați care transmit toate emoțiile pe care iubitul său le simte. Tristețe… furie… Tharn nu reușește să le identifice cu certitudine, dar acum trebuie să se concentreze pentru a-l reține cu orice preț.

— Nu s-a întâmplat nimic între mine și Tar, crede-mă!

— Crezi că sunt prost? întreabă imediat Type ca răspuns, iar Tharn dă grăbit din cap în semn de negare.

— Chiar nu am făcut nimic, crede-mă. Știi că Tar a plănuit totul pentru a mă înșela, deci de ce îl mai crezi?
Tharn se străduiește să se explice pentru a-l convinge, iar Type știe că totul este un plan al lui Tar, știe că scena pe care a văzut-o în acea cameră de hotel a fost plănuită special pentru el, așa că se oprește să-l privească pe Tharn.

— Știu că el a orchestrat-o.

— Atunci de ce continui să…

— Pentru că nu mai pot, Ai’Tharn.

Tharn este aproape pe punctul de a zâmbi la gândul că aude răspunsul pe care și-l dorește, dar zâmbetul îi îngheață pe față când aude cuvintele lui Type. Dar cele care urmează sunt cele care dor cel mai mult și care îl fac să se întrebe care este lucrul corect de făcut. Type face un pas înapoi înainte de a vorbi, pe față un zâmbet care nu are nicio urmă de fericire.

— E adevărat că asta a fost plănuit deliberat de el. Și data viitoare? Care dintre foștii tăi iubiți se va întoarce la tine în lacrimi și se va comporta patetic?

— … Tharn nu știe cum să-i răspundă, așa că rămâne în tăcere privindu-l pe Type cum își exprimă gândurile cele mai profunde.
— Data trecută a fost San, de data asta e Tar… și data viitoare? Cine va fi următorul?

— Dar…

— Am spus că nu mai pot, nu mai vreau să fiu un clovn. Știi și că urăsc persoanele gay, știi că nu suport să mă gândesc la mine ca la o femeie care trebuie să-și păzească iubitul în fiecare zi. Ai’Tharn, privește-mă… ți se pare că sunt dispus să continui așa? Să-mi declar suveranitatea față de tine și să spun tuturor că ești al meu? Nu mai pot… sunt cu adevărat obosit și nu mai suport, toate astea mă fac doar să mă urăsc pe mine însumi din ce în ce mai mult…

Tharn nu poate scoate un cuvânt, pentru că aici nu este vorba doar despre Tar, ci este ceva la care Type s-a gândit cu adevărat mult timp.

— Ai’Tharn… dacă într-o zi ne vom despărți oricum, cred că e mai bine să o facem acum decât atunci când sentimentele noastre vor fi devenit mai profunde, și înainte să mă fi pierdut pe mine însumi. Tharn ar prefera să aibă de-a face cu un Type furios și irațional, decât cu această versiune lucidă și calmă care continuă să-și aranjeze bagajele.

— Dă-mi drumul. Auzind aceste cuvinte rostite de Type, lacrimile încep să cadă din ochii lui Tharn, care le lasă libere să curgă pe obraji în timp ce își aude iubitul implorând să-l lase liber.

— Eu te iubesc! În ciuda tuturor, Tharn nu se dă bătut și încearcă încă să-l convingă.

— Știu, Ai’Tharn, știu, replică Type luându-și bagajul. În acest moment, Tharn face un gest pe care nu credea că îl va face vreodată în viața sa.
Ambele picioare ale lui Tharn cedează și el se prăbușește în genunchi, lăsându-l pe Type să-l privească surprins.

— Nu mă lăsa! Te rog… nu mă abandona… Ai’Type, te iubesc, chiar…
Tharn știe că nu poate face altceva pentru a-l convinge decât să-l implore, rugându-l să-i vadă inima, implorându-l să vadă dragostea pe care o simte.
Nu este prima dată când Tharn este părăsit, și totuși este prima dată când se simte atât de trist. Asta îl face să realizeze că a fost îndrăgostit de multe persoane, dar că doar pentru persoana din fața lui simte acea dragoste profundă care îl face să înțeleagă că Type este singurul indispensabil în viața sa.

Type se străduiește din greu să nu cedeze cuvintelor lui Tharn.
— Nu face asta, Ai’Tharn… nu mă face să mă întorc în acest fel.

Simțind că Type încă îl iubește, Tharn îi ia mâna pentru a-i depune un sărut pe ea, ca și cum asta i-ar permite să găsească lumina în întuneric, înainte de a vorbi din nou.
— Te rog, nu mă abandona, voi face orice pentru tine… voi face orice doar… te rog nu te despărți de mine. Tharn se înfioară la gândul de a fi părăsit, în timp ce Type strânge din dinți și își retrage brusc mâna înainte de a vorbi.

— Mă despart de tine pentru binele tău. După ce rostește această ultimă frază, Type părăsește camera.

Tharn se agață de talia lui Type și își apasă fața de spatele lui, gândind că se va înmuia suficient pentru a nu mai pleca; în schimb, Type își îndepărtează una câte una mâinile înfășurate ale lui Tharn care, rămas fără puteri, se prăbușește la pământ.
În cele din urmă, Type se îndepărtează fără să se întoarcă, lăsându-l pe Tharn la pământ să plângă ca și cum ar fi pierdut totul.
Te iubesc, Type. Nu mă lăsa. Te implor… nu mă lăsa!

Tharn simte că este ca mort, dar nici Type nu se simte bine. Târăște valiza dincolo de poarta blocului și merge să se întâlnească cu bărbatul care așteaptă la parter, Lhong.

— Ai’Type, ce se întâmplă aici? De ce ți-ai pregătit lucrurile și pleci? Lhong se apropie în timp ce îl privește pe Type cu o expresie îngrijorată pictată pe față. Type se întoarce și schițează un zâmbet.

— M-am despărțit de el, cum pot rămâne în acea casă? după ce spune asta, își coboară capul uluit observând că mâinile îi tremură încă. Lhong îl privește cu privirea plină de îngrijorare.

— Cred că ar trebui să te oprești o secundă. În acest moment ești supărat rău, dacă te-ai calma l-ai putea ierta, explică Lhong, dar Type dă din cap în semn de negare.

— Nu! Fie că e acum sau în viitor, într-o zi ne vom despărți oricum. Sincer, ar putea fi un lucru bun să mă despart de el acum; în viitor probabil nu aș mai fi capabil să-i dau drumul liniștit așa cum o fac acum. Cuvintele i se blochează în gât lui Type în timp ce vorbește, așa că întoarce capul într-o parte pentru a nu fi văzut. Lui Lhong nu-i rămâne altceva decât să scoată un oftat lung și să-i accepte decizia.

— Atunci, cum e Ai’Tharn acum?

— Nu știu, ți-l las ție.

— Ești sigur?

— Păi da, sunt sigur. Type rămâne ferm în decizia sa, așa că Lhong nu poate decât să răspundă în consecință.

— Dacă ești sigur, voi urca să văd cum e Ai’Tharn într-un minut, explică el. Zgomotul unei motociclete îi face pe amândoi să privească în aceeași direcție.

— Prietenul meu e aici, îl las pe mâinile tale. Cu aceste ultime cuvinte, Type îl salută pe Lhong înainte de a se îndrepta spre locul unde a parcat Techno.

— Ești bine? întreabă Techno, iar Type ridică privirea.

— Știi că am luat o decizie. După aceea, urcă pe scaunul din spate, în spatele lui Techno, îi dă o palmă pe umăr spunându-i că pot pleca, înainte să se răzgândească. Motocicleta pornește încet, iar Type nu are curajul să se întoarcă să privească înapoi, speriat că nu va fi suficient de puternic pentru a menține decizia luată.

Type și prietenul său sunt deja departe, dar Lhong este încă nemișcat, privind în direcția în care au dispărut, când îi sună telefonul.

[Am făcut ce ai ordonat, dă-mi înapoi videoclipurile alea.]
Persoana de la celălalt capăt al firului vorbește, făcându-l pe Lhong să zâmbească.

— Ți-l trimit mai târziu, bravo! Vocea lui Lhong este mai joasă decât de obicei, iar lucrul acesta exasperează persoana de la celălalt capăt al firului.
[Ești atât de malefic! Nu mai pot permite ca P’Tharn să iasă cu tine.]

— La ce te referi?

[Știu cine ești! Sunt atât de prost, a trecut deja un an… cum de nu mi-am dat seama de la început că erai P’Lhong? De ce îi faci asta lui P’Tharn?]

— … Lhong se limitează să râdă; râsul înăbușit este singurul lucru care se aude pentru o vreme.
— Crezi că mai ai o șansă? Crezi că Ai’Tharn se va mai interesa de tine, persoana care a cauzat despărțirea de bărbatul pe care îl iubește cel mai mult? Oh! Și fără a lua în considerare că acest băiat este același care a fost prins făcând sex în trei cu alte persoane! Cuvintele lui Lhong sunt pline de dispreț și sarcasm, și când îl aude pe băiatul de la celălalt capăt al liniei începând să plângă, furios, începe să înjure.

— Du-te dracului! replică simplu Lhong.
— Oamenii ca mine nu mor așa ușor. Îți voi înapoia videoclipul mai târziu, pentru că oricum nu-mi mai ești de niciun folos. În plus, chiar dacă în videoclip plângi până la moarte, Tharn nu va mai fi dispus să se întoarcă la cel care l-a rănit atât de profund. După ce spune asta, Lhong închide apelul înainte de a-și pune telefonul în geantă cu un zâmbet malefic pictat pe față.

— Sunt toți atât de proști, Gândește despre fiecare persoană care îi este apropiată.

Nimeni nu-l iubește pe Ai’Tharn mai mult decât mine!

Acest gând al lui Lhong este și mai puternic decât înainte și percepe că dragostea sa pentru Tharn va prevala asupra celei a celorlalți. Dar Tharn nu-i înțelege valoarea, cât de perfect este el.

— Nu! Indiferent ce, voi fi ultima persoană care va sta cu el și toți ceilalți trebuie să se dea la o parte, își repetă Lhong. După ce își schimbă expresia și își pictează pe față o privire foarte îngrijorată, intră în bloc.
Indiferent de asta, nimeni nu poate, nici măcar Tharn însuși, să vadă această latură întunecată a sa.

Dacă Tharn i-ar fi spus mai devreme despre relația sa cu nenorocitul ăla de Type, nu i-ar fi lăsat să stea împreună luni de zile, iar sentimentul lui Tharn nu ar fi devenit atât de profund. Dar totul e în regulă, Tharn nu s-a despărțit deja de diverse persoane înainte? De data asta nu va fi diferit… și poate de data asta va reuși să vadă binele în singura persoană care a fost mereu alături de el.

Aceste gânduri interioare explică de ce Tharn nu a fost niciodată capabil să mențină o relație pe termen lung… Lhong este adevăratul motiv.