Cascadorul – Capitolul 6

Filmarea unei scene de 1 minut, durase mai mult de două. Acest regizor era un nume proeminent în China, dar bătrânul avea un temperament foarte ciudat. Când lucra, nimeni nu era plăcut ochilor lui. Chiar și o fetiță drăguță de 20 de ani fusese certată de el până la lacrimi. Era a treia oară când Zhou Xiang lucra cu el, așa că era conștient de temperamentul lui. Indiferent de cât de multe ori ar fi vrut să repete o anumită scenă, Zhou Xiang nu se supăra. Nu pentru că nu ar fi avut temperament, dar știa că dacă era iritat, atunci bătrânul ar fi fost și mai și. Astăzi, nimeni nu se gândea să plece.

După ce termină scena, corpul lui Zhou Xiang era acoperit de sudoare. Bătrânul era foarte mulțumit și chiar își amintit de numele lui. După filmare, el îi spuse :

–  În acest film lipsește un personaj. Dacă aranjezi ora, hai să vorbim cu A Cheng. Nu sunt multe scene. În total, nu vei apărea mai mult de jumătate de oră, dar plata este garantată pentru satisfacția ta.

Zhou Xiang zâmbi:

– Mulțumesc. Mi-ați vorbit personal despre o chestiune atât de banală, sunt atât de recunoscător. Eu sunt doar un cascador, îi voi spune lui  Cheng Ge. În viitor, dacă există astfel de oportunități, sper că directorul Wang se va gândi în continuare la mine.

Bătrânul dădu din cap indiferent. Dar din faptul că nu se supărase și nu înjurase timp de două ore, însemna că fusese foarte mulțumit de performanța lui Zhou Xiang.

– Hei, Wang Yudong este aici.

Toată lumea se uită spre ușă. Wang Yudong intră cu doi asistenți în urma lui. Purta o pereche de ochelari de soare, într-un costum lejer. Întreaga lui persoană arăta extraordinar de frumos și atrase imediat atenția tuturor.

Wang Yudong era o vedetă de cinema care tocmai devenise populară în ultimii doi ani. Se spune că făcea parte dintr-o familie bună. Debutul său fusese într-o dramă wuxia produsă special pentru a-i spori popularitatea. Se poate spune că Wang Yudong avea toate atuurile pentru a fi popular: aspectul său exterior era perfect, discursul și manierele erau bune și era foarte apreciat de oameni. Deși performanțele sale de la început fuseseră puțin superficiale, fața lui atrăgătoare apărea în tot felul de instituții media în fiecare zi. Prin urmare, popularitatea lui crescuse rapid, atât de rapid încât în prezent era artistul cu cele mai multe câștiguri din Yixing Media.

Inițial, Zhou Xiang făcuse multe slujbe de cascador în filmele cu arte marțiale. Dar cu avantajul de a avea o siluetă foarte asemănătoare cu cea a lui Wang Yudong, el devenise ca un câine pe lângă stăpân și avansase în carieră. Acum, atât timp cât Wang Yudong avea nevoie de un înlocuitor, practic era mereu cerut.

După ce Wang Yudong sosi, el râse și își scoase ochelarii de soare pentru a saluta personalul. Nu exista nici o urmă de aroganță. Se grăbi să-și ceară scuze directorului Wang. Nu explică de ce a întârziat, ci doar își ceru scuze zâmbind bătrânului.

Având în vedere că Wang Yudong fusese atât de umil, directorul Wang nu putea fi supărat pe el, așa că îi ceru doar să se îmbrace și să se machieze repede.

După ce Wang Yudong îl liniștit pe directorul Wang, el se întoarse  să se uite la Zhou Xiang,

– Bună, A Xiang.

Zhou Xiang zâmbi și dădu din cap:

– Dong Ge, ești aici.

El era de fapt cu câțiva ani mai în vârstă decât Wang Yudong și avea mai multă experiență, dar poziția și statutul lui erau pur și simplu umile. Nu exista niciun motiv ca Wang Yudong să-l numească ‘’Ge”.

Cu toate acestea, el nu îl ura pe Wang Yudong care știa mai ales cum să se comporte. Atât timp cât nu existau interese conflictuale cu el, le oferea întotdeauna oamenilor o imagine de ‘’gentleman’’. În ceea ce privește zvonurile despre Wang Yudong, lui Zhou Xiang nu prea îi păsa. El era doar un cascador atât de nesemnificativ. Ar fi imposibil pentru el să aibă vreun conflict de interese cu Wang Yudong în viața lui. Cei doi trăiau pur și simplu în armonie.

Cât de minunat era.

…………………………………………………………………………………………………………..

Wang Yudong îl bătu pe umăr:

– Ai terminat filmările, du-te să faci un duș și să te schimbi. Ești atât de transpirat. Dacă răcești, pe cine mă voi baza?

Zhou Xiang râse:

– OK, Dong Ge, dacă tot ești aici, pot pleca.

– Bine, ne vedem.

Zhou Xiang plănuia să se demachieze și să se schimbe. Când întoarse capul, îl  văzu pe băiatul acela atrăgător venind de afară. Probabil că fusese la toaletă. Când băiatul dădu cu ochii de  Wang Yudong, ochii i se luminară și strigă fericit: – Dong Ge!

Wang Yudong se întoarse brusc și spuse surprins:

–  Ming Xiu? Cum de te-ai întors?

După ce spuse asta, făcu câțiva pași înainte de a-l îmbrățișa strâns pe Yan Ming Xiu.

Yan Ming Xiu zâmbi vesel.

– Am absolvit.

– Ai absolvit? Atunci nu ai de gând să lucrezi acolo? Și te-ai întors în China așa?

Yan Ming Xiu prinse brațul lui Wang Yudong și îl privi vesel. Ochii lui erau plini de bucurie.

– Ce este atât de bun în străinătate? Nici măcar nu ai venit să mă vizitezi.

Wang Yudong zâmbi și  mormăi încet:

– N-a veni sora ta în numele meu?

Zhou Xiang era aproape și auzi fără să vrea. Nu se putu abține să nu ghicească că relația dintre sora băiatului și Wang Yudong nu era cu siguranță una obișnuită.

Yan  Ming Xiu își încreți buzele :

– Asta nu contează.

– Bine. E mai bine că te-ai întors acasă. Așteaptă-mă. În seara asta, te voi trata cu o cină.

Yan Ming Xiu se uită la ceas:

– Crezusem că vei fi aici mai devreme, așa că te-am așteptat în mod special. Acum e prea târziu. Am planuri de cină cu tatăl meu în seara asta. Trebuie să mă grăbesc. E suficient că te-am văzut. Nu te deranja cu cina de bun venit, o vom face în altă zi.

Wang Yudong spuse cu regret:

– Într-adevăr, astăzi este prea târziu. Ce zici de mâine? Stabilești tu ora. Indiferent ce s-ar întâmpla, Dong Ge se va elibera pentru tine, bine?

Yan Ming Xiu zâmbi fericit. Văzând zâmbetul de pe chipul lui, inima lui Zhou Xiang tresări.

Oftă cu un pic de milă, trecu pe lângă cei doi oameni care încă mai discutau și  intrat în cabină să se demachieze.

Ca bărbat, nu se temea să-și frece obrajii. Se demachie și termină spălându-se pe față. Apoi, se schimbă în hainele sale și ieși.

Yan Ming Xiu plecase deja și Wang Yudong se machiase. Zhou Xiang se apropie și-l întreabă pe A Liu:

– Mai trebuie să stau peste program?

Xiao Liu se încruntă cu tristețe.

– Da, tu poți să pleci, dar noi…

Arătă cu capul spre direcția lui Wang Yudong și coborî vocea.

– Trebuie să-l slujim.

Zhou Xiang zâmbi fericit:

– Atunci plec.

Xiao Liu se uită la el cu un rânjet și răspunse sarcastic:

– Pleacă. Dacă pleci, nu te mai întoarce.

Zhou Xiang îl plesni peste cap și zâmbi.

 – Ies de aici. Mă duc acasă și fac un duș fierbinte, iau niște gustări și joc jocuri video.

Aceste cuvinte fuseseră rostite cu voce tare, făcându-i pe toți din jurul lui să mormăie. Zhou Xiang îi slăbi umerii, simțindu-se un pic mai relaxat. În timp ce fredona o melodie, cu o mână în buzunar, cu cealaltă mână legănându-și cheile mașinii, plecă spre parcare.

……………………………………………………………………………………………………..

Yan Ming Xiu se oprise să găsească un taxi la intersecție.

Tocmai coborâse din avion și nici măcar nu se întorsese acasă. După ce auzise programul lui Wang Yudong, venise direct cu bagajele la platoul de filmare. Sora lui mai mare spusese personalului să-l lase să intre. Voise să-l surprindă pe Wang Yudong, așa că nu-l sunase. El așteptase acolo mai mult de trei ore, dar meritase…îl văzuse pe Wang Yudong.

Când Yan Ming Xiu se gândit la expresia călduroasă a lui Wang Yudong și la zâmbetul lui, oboseala nu mai era importantă. De fapt era o minciună că el și tatăl lui lau cina împreună. Era în avion de mai bine de zece ore, adăugând și timpul necesar pentru a prinde avionul și toată așteptarea, nu se odihnise de aproape douăzeci de ore. Deși nu mai putea să suporte, nu voise să-și arate oboseala în fața lui Wang Yudong, așa că plănuise să găsească mai întâi un hotel pentru a dormi.

Momentan era ora de vârf cu oamenii care plecau de la serviciu. Taxiurile, fie erau ocupate la maxim, fie se grăbeau să schimbe tura. Aștepta de mai bine de zece minute și niciunul nu se oprise. Yan Ming Xiu era atât de obosit încât pleoapele lui se luptau să rămână deschise, făcându-l puțin enervat. Voia să sune pe șoferul familiei să vină să-l ia, dar se temea că mama lui îi va reproșa că nu se dusese mai întâi acasă după ce a coborâse din avion. Inițial, plănuise să pretindă că sosește mâine.

În timp ce ezita, un Volkswagen se opri în fața lui.

Zhou Xiang coborî geamul mașinii și zâmbi generos. Întrebă amabil:

– Unde mergi? Te duc eu cu mașina.

Lui Yan Ming Xiu îi luă un moment să-l recunoască. Își aminti apoi că era înlocuitorul lui Wang Yudong. Când îl văzuse pe Zhou Xiang mai devreme, acesta  era într-un costum wuxia și avea un  machiaj pronunțat. Acum că nu mai era îmbrăcat așa, Yan Ming Xiu chiar nu putuse să-l recunoască din prima.

După ce-și adună gândurile, își aminti că din spate silueta lui Zhou Xiang era extrem de asemănătoare cu cea a lui Wang Yudong. Fusese foarte confuz. Corpul flexibil al lui Zhou Xiang sărise în fața lui din când în când la dansul cu sabia. Practic toată după-amiaza o petrecuse urmărind filmările cu  Zhou Xiang.

Yan Ming Xiu se încruntă ușor…Ezita…

Nu știa ce se întâmplă cu el. Era evident că această persoană nu îl provocase, dar îi opunea totuși rezistență.

Zhou Xiang râse:

– N-ai să găsești niciun taxi în acest moment. Ai văzut vremea? O să plouă în curând. Nu am nimic de făcut după serviciu, așa că te pot duce cu mașina.

Zhou Xiang  văzu că el ezita și râse:

– De ce ți-e frică? Mașina mea nu mănâncă oameni.

Yan Ming Xiu nu avea  nici un motiv să refuze, așa că dădu din cap:

– Mulțumesc.

Zhou Xiang deschise portbagajul și coborî din mașină pentru a-l ajuta pe Yan Ming Xiu cu bagajele.

Acesta simți că era prea atenționat, așa că lua bagajele.

– Pot să o fac și eu.

Zhou Xiang  deschise portbagajul și arătă spre spațiul dezordonat.

– Îmi pare rău, sunt o mulțime de lucruri.

Era un pasionat de sporturi în aer liber. În mașină erau multe echipamente  pe care nu avusese timp să le ducă acasă. Bagajele lui Yan Ming Xiu nu erau voluminoase, dar spațiul din portbagaj era prea aglomerat.

Zhou Xiang se aplecă și-și adună propriile lucruri, făcând loc pentru bagajele lui Yan Ming Xiu.

Yan Ming Xiu se uită la părul scurt al lui Zhou Xiang, la umerii lui largi și puternici și la gâtul subțire și nu se putu abține să nu se simtă pierdut. Cum putea spatele acestei persoane să fie atât de asemănător cu cel al lui Dong  Ge?

Zhou Xiang aranjase spațiul.

– Vino și pune-l înăuntru.

Yan Ming Xiu puse bagajele și cei doi bărbați se urcară în mașină.

Zhou Xiang zâmbi și întinse mâna dreaptă.

– Numele meu este Zhou Xiang.

Yan Ming Xiu zâmbit puțin și îi strânse mâna:

– Numele meu este Yan Ming Xiu.