Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 1

Cazul 1: Misterul celulei de izolare

Liniștea din secția de poliție, după miezul nopții,  luă sfârșit când sosi mașina care îl transporta pe acuzat. Doi ofițeri de poliție intrară împreună cu un tânăr care părea calm. Vântul care până atunci fusese liniștit trimise câteva rafale ce se întețiră fără motiv.

– Cine e?

– Suspectul.

– Ha! Ce bine arată!

– Îi vezi fața, dar nu inima.

– Du-te, du-te, du-te, deschide camera de interogatoriu. Îl voi lăsa pe inspector să se ocupe de asta.

– O cameră e ocupată, doi plutonieri repară dispozitivele video și audio, iar cealaltă e folosită de personal.

– Atunci pune-l într-o celulă de izolare deocamdată.

– Păi atunci nu poți să-l închizi singur, locotenente?

– Nu mai spune prostii, du-te și-l închide repede. Dacă inspectorul

se întoarce și îl găsește pe puști încă în libertate, sigur ne va certa.

Băiatul aruncă o privire către polițiști. Aceștia continuară să se certe o vreme, apoi îl conduseră spre celula de izolare, după ce trecu pe lângă alte câteva celule.

Atmosfera din interiorul secției de poliție era atât de liniștită, încât puteai auzi sunetul pantofilor răsunând de fiecare dată când picioarele lui atingeau podeaua. Tânărul se uită cu teamă în stânga și în dreapta când ajunse în fața ușii celulei celei mai îndepărtate. Ochii lui frumoși zăriră un bărbat stând acolo. Atmosfera acestei celule era diferită de a celorlalte: întunecată, rece și singuratică.

Sunetul ușii de oțel a ușii care se deschidea….

Metalul scârțâi și îi răni urechile.

Ofițerul de poliție scoase cătușele și îl împinse de spate pe tânăr.

– Du-te înăuntru.

– Așteaptă aici, nu provoca haos până la sosirea ofițerului criminalist.

– Oh, îmi pare rău, dar… dar chiar trebuie să rămân aici?

– Nu avem ce face. Camera de interogatoriu nu este disponibilă. Nu va dura mult. Mă duc. Voi chema un doctor să te consulte.

– Dar…dar aici…ce…va fi ceva?

– Eh, băiatul ăsta chiar pune cam multe întrebări.

– Deci…atunci asta înseamnă că eu trebuie să stau singur în această celulă, nu?

– Și ce, vrei să stăm și să te privim? Ce întrebare ciudată.

……………………………………

Tânărul se așeză încet pe podea cu mâinile lipite strâns de gratii în timp ce ochii îi tremurau ușor. Începu să se roage și o Mantra îi ieși dintre buze.

– Namo tassa bhagavato a raha…

– Probabil că va trebui să-i omor pe toți. Nu ar trebui să rămână nimeni.[1]

Arahato sammasambuddhas namo tassa, recită băiatul.

Se ruga stând ghemuit cu capul plecat între picioare.

– Nu vreau să fiu închis, închis, închis…

Bhagavato a arahato sa sammasambuddhassa.

Senzația de furnicături îl făcu pe tânăr să înceapă să cânte o incantație incoerentă. Se auzi un sunet ca și cum un corp se mișca în spatele lui. Palmele frumoase se strânseră și mai tare în jurul gratiilor până ce venele deveniră vizibile.

–Evadează, trebuie să scapi.

Sunetul mișcărilor din spatele lui deveniră tot mai puternice, dar tânărul încercă să-l ignore. Sunetul a ceva care era târât și legat continua să se audă împreună cu cineva care încerca să se zbată.

– Mai mult! Au! Mai mult! Mai mult!

Strigătul sfâșietor răsună puternic, îl făcu pe tânăr să-și acopere în grabă urechile. Se amestecau sunetele hainelor care se frecau unele de altele, sunetul corpurilor care se ciocneau unele de altele și țipetele pline de agonie păreau a aparține unor oameni strangulați.

Sunetele continuară să răsune timp de aproape patru minute, până când, în cele din urmă, totul reveni la tăcere.

Tânărul, tremurând, își îndepărtă încet mâinile de la urechi. Se uită cu colțul ochiului și nu văzu nimic în depărtare. Încetul cu încetul, îndrăzni să se uite în spatele lui. Cu toate acestea, tot ce văzu fu un spațiu gol. Ușurat, exact în clipa în care începea să fie încrezător, o picătură de apă îi căzu pe frunte, făcându-i inima să bată din nou repede. Tânărul respiră greu și-și ridică încet privirea.

!!!

Silueta unui tânăr purtând haine rupte, mutilat, atârna de grinda de deasupra. O frânghie groasă îi ținea gâtul, ochii îi ieșeau din orbite. Fața lui era de culoare verde, diferită de cea a cuiva care tocmai murise. Picătura de apă care îi căzuse pe frunte mai adineaori, venea de la limba care atârna afară din gură.

Vederea din fața lui îl înspăimântă atât de mult încât se dădu înapoi până se lipi de peretele celulei. Făcu ochii mari, în timp ce silueta agățată se umflă încet, încet până când căzu în cele din urmă la pământ. Apoi dispăru de parcă nici nu existase.

Colierul amuletă a lui Luang Phor Yu se dovedi însă a nu fi de folos de această dată… Silueta revenise.

Ea se mișca încet cu fața umflată, fioroasă. Avea o privire criminală și se târa încet spre băiat chinuindu-se să formeze cuvinte. Băiatul îl înțelese imediat.

– Să evadăm, să evadăm împreună, fă-o.

– Te rog…e de ajuns, nu fi supărat , nu o pot face, se rugă tânărul cu mâinile împreunate spre fantoma din fața lui. Aceasta continuă să se târască până când fu aproape de el.

– Vei trăi cu mine, vei merge cu mine, vei muri cu mine!!!

Tânărul închise ochii cu trupul tremurând. Dacă ar fi ascultat măcar puțin ceea ce spunea fantoma, viața lui ar fi avut un alt destin.

În timp ce stătea în genunchi ținând ochii închiși, spera doar ca acest coșmar să se termine. O briză răcoroasă suflă, exact ca atunci…exact ca în pădure.

………………………………………………

O voce joasă se auzi din față.

– Oricum, am spus să-l aduceți pe acel puști. Și du-te și găsește-o pe Darin.

– Da…adică Khun Darin a spus să stăm cu suspectul în celulă, dar nimeni nu a îndrăznit să o facă.

– Vă speriați de prostii. Cum pot să lucrez? Sunt nervos!

Sunetul asurzitor îl făcu pe tânărul a cărui față era încă în lacrimi să deschidă ochii. Privi de la vârful unor adidași până la perechea de picioare lungi îmbrăcate în pantaloni închiși la culoare și un tricou negru. Acesta era lipit de mușchii abdominali, iar deasupra purta o geacă de piele neagră din care răsăreau două brațe fine. Bărbatul își trecu mâna prin păr ducându-l spre spate ca pentru a-și elibera frustrarea.

– Ridică-te și urmează-mă. Dacă te gândești să fugi, nu te aștepta să supraviețuiești.

Dispăruse…. Fantoma dispăruse…

Singha îl privi pe tânărul care se uita cu o expresie uluită în stânga și în dreapta, la fel ca atunci când se întâlniseră prima dată în pădure.

După ce dăduse indicații oamenilor săi, Singha se îndreptase spre celula de izolare pentru a-l vedea pe acest tânăr. Pe drum, auzise suspine și incantații și se gândise că veneau de la acel puști.

Tânărul era încătușat, cu Singha mergând în față și cu un pluton de soldați în spatele lui. Îl duceau la cabinetul medical pentru examinare. Singha împinse ușa camerei de un alb pur, fără să-i pese de ceea ce făceau oamenii dinăuntru.

– La naiba, m-ai speriat, ticălosule, spuse femeia cu ochelari cu rame groase, înainte de a arunca mărul din care tocmai mușcase. Apoi se întoarse spre Singha.

– Nu știi să bați la ușă? Ai uitat de bunele maniere?

– Sunt inspector!

– Și?

– Ia-l pe suspect pentru un examen fizic.

Singha îl trase de braț pe tânăr și-l împinse înainte.

– Suspect?

– Hm, crimă.

– Cele șapte cadavre găsite în pădure?

– De unde știi?

– Gura prietenului tău Say e la fel de mare ca o oliță. Ar trebui să i-o acoperi.

Darin fusese medic legist care devenise doctor la spital pentru că nu mai suporta frica de fantome. Luă dosarul înainte de a intra în sala de examinare cu suspectul și cu prietenul său cel mai apropiat, locotenentul de poliție Singha.

– Saytro m-a sunat și mi-a spus să pregătesc sala de autopsii. În plus, mi-a spus că scena i-a dat halucinații.

– Delirează.

– Așa este. Oamenilor ca tine nu le este frică de nimic.

Darin prezentă documentele prin care solicita aprobarea pentru o examinare fizică.

– Citește-le cu atenție. Când ai terminat, semnează aici ca să putem începe examinarea fizică, spuse tânărului.

– Eu…eu…

Tânărul se opri brusc din vorbit și începu să citească documentul din mână. Darin se apropie și se așeză lângă Singha și-i șopti discret:

– Ești sigur că nu e persoana greșită?

– Era la locul crimei, răspunse Singha pe același ton.

Ochii aceia ascuțiți încă nu părăsiseră expresia panicată a copilului.

– Are cam aceeași înălțime ca tine, dar pare atât de slab. Dacă sufli peste el, se va prăbuși. A ucis șapte oameni și chiar i-a spânzurat de un copac foarte înalt? Nu se poate.

– Mânie excesivă, crimă intenționată, crimă ascunsă, crimă premeditată, orice e posibil până când va fi declarat inocent. Să investigăm mai întâi.

– S-a făcut.

Tânărul le înmână dosarul.

– Pentru că sunt femeie, inspectorul Singha va trebui să fie prezent. Ești de acord cu asta?

– Da.

Tânărul se uită la persoana cu ochi strălucitori care stătea cu brațele încrucișate, rezemat de perete.

– Bine. Să începem.

Darin puse o lanternă frontală și începu să examineze corpul tânărului. Imediat ce-i fu ridicat cracul pantalonilor, observă o rană deschisă. Chiar dacă nu era foarte adâncă, era totuși considerată o rană suspectă care nu trebuia ignorată. Examinarea fizică continuă urmând pașii de bază. Erau momente în care tânărul se uita la inspectorul de poliție care stătea lângă perete. Dar când cealaltă parte stabilea un contact vizual, își ferea imediat privirea.

– Numele?

– Ce?…Da?

– Cum te numești?

– Thup, numele meu este Thup.

– Vârsta?

– Douăzeci și cinci.

Darin interveni în conversație:

– Oh, douăzeci și cinci. Ai’Singha.

Darin examină corpul tânărului și făcu fotografii, apoi înregistră datele într-un dosar până la finalizare. După aceea, se apropie și încercă să trateze rana.

– Următorul pas este interogatoriul. Așa că nu complica lucrurile și nu te gândi să minți sau să fugi.

– Chiar nu m-am gândit la asta.

– Toți cei care sunt suspecți spun același lucru.

– Pot să vă întreb un singur lucru?

– Singurul drept pe care îl poți cere este un avocat.

– Eu… pot să stau în altă parte? Mă puteți duce oriunde, dar vă rog… nu mă lăsați să stau în celula aceea, spuse tânărul cu lacrimi în ochi.

– Celula de izolare?

– Da.

– Du-l de acolo. De aceea ți-am spus să îl aduci! E bântuită celula, îl întrerupse Darin.

– Când o să încetați cu toții să mai credeți toate prostiile astea?

– Dacă nu mă crezi, nu-mi pasă. Dar cum îți explici prizonierii care au fost duși acolo și apoi s-au spânzurat? Și nu e vorba doar de doi oameni!

Atât Singha, cât și Darin se uitară la tânăr în același timp.

– De unde știi? spuse Darin surprinsă.

– Primul suspect care a fost arestat și încarcerat și-a ucis întreaga familie. Și-a folosit propriul sânge pentru a scrie o mărturisire pe podea, înainte de a folosi o frânghie pe care o ascunsese în pantaloni pentru a se spânzura. După aceea, suspecții care au fost închiși în acea celulă, toți au încercat să se sinucidă. Sunt unii care au reușit, dar sunt și cei care au eșuat de cinci ani încoace.

– Încetează cu prostiile, trezește-te! îi ordonă Singha tânărului.

– Când vor ieși rezultatele testelor, dă-mi-le imediat. Iar dacă Say se întoarce, spune-i să vină la mine, spuse Singha înainte de a-l duce pe Thup în camera de interogatoriu.

……………

– Thup Ramawat Veerakitthada, în vârstă de douăzeci și cinci de ani. Lucrează ca artist liber profesionist. Fără părinți, fără cazier judiciar,  Singha citi rând pe rând trecutul persoanei care stătea în fața lui.

În ceea ce-l privește pe Thup însuși, acesta doar stătea și asculta în timp ce dădea din cap.

– Reședința ta actuală se află la douăzeci de kilometri de locul crimei. Poți să-mi spui de ce și cum ai ajuns acolo? Pentru că nu am găsit nicio înregistrare că ai permis de conducere aici.

– Nu știu să conduc.

– Și?

– Am chemat un taxi.

– Trebuie să-ți cer toate detaliile?

– Oh, îmi pare rău. Eu… Am visat. Am visat că ceva rău se va întâmpla acolo, așa că am plecat. I-am spus taxiului să mă aștepte, dar nu sunt sigur că mă aștepta.

Thup se uită la tânărul inspector de vizavi, care părea serios.

– Spune-mi adevărul sau vrei să mai petreci încă o noapte în închisoare?

– Spun adevărul. Poate că nu mă credeți, dar v-am spus tot ce mi-am putut aminti. Îmi amintesc numărul de înmatriculare și îmi amintesc tot ce s-a întâmplat.

– Atunci spune-mi.

Tânărul notă numărul de înmatriculare al taxiului pe o bucată de hârtie și i-o înmână persoanei din fața sa.

– După ce am coborât din taxi, am văzut o bătrână care se îndrepta spre pădure, așa că am urmărit-o. Am văzut-o și eu. Cu cât mă adânceam mai mult, cu atât mai mult simțeam că alunecam într-un loc în care nu ar trebui să fiu. Când mi-am dat seama că mă aflam acolo, am fost atât de șocat încât am încercat să fug. Dar, oricât de mult aș fi încercat să fug, mă tot întorceam în același loc, până când m-am împiedicat de o creangă și am căzut, apoi m-a găsit poliția și m-a arestat imediat.

– Ai spus că ai văzut o femeie bătrână, cine era? Unde este? Ai urmărit o străină în pădure?

– Nu i-am putut vedea fața, dar purta o cămașă albastră și un sarong verde cu flori și ținea în mână un felinar antic. Când am auzit un zgomot puternic, m-am întors și, după aceea, a dispărut.

Singha suspină înainte de a-și folosi limba pentru a se apăsa pe obraz pentru a-și descărca frustrarea.

– Tu îți imaginezi că va crede cineva ceea ce spui? spuse Singha ridicându-se în picioare înainte de a trânti dosarul pe care îl ținea pe masă, făcându-l pe băiat să tresară.

– Crezi că vei scăpa de închisoare cu povestea asta stupidă?

– Vorbesc serios, spun adevărul.

– Du-te naibii! spuse Singha plecând supărat.

Nu cuvintele tânărului îl înfuriau, ci faptul că limbajul corpului și mișcările tânărului atunci când vorbea nu erau deloc suspecte. Acestea fiind spuse, tânărul nu mințea. Iar dacă nu spunea adevărul, atunci tânărul era un mincinos profesionist.

Singha dădu ordin să investigheze numărul de taxi dat de tânăr și îl luă la interogatoriu.

[1] Propozițiile cu litere mai mari sunt propoziții inconștiente, spuse parcă de o fantomă