Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 2

Cazul 2:

Declarația șoferului de taxi

Singha era în așteptare. Cu ochi ageri îl privea pe tânărul cu pielea albă din camera de interogatoriu. Ușa camerei de observație se deschise și intră locotenentul Khem. Acesta îi înmână dosarul cazului superiorului său, care continuă să se uite la tânăr fără să clipească.

– A răspuns de fiecare dată la întrebări, domnule inspector.

– Ați mai văzut pe cineva la fața locului?

– Nu, ofițerii care au păzit scena de la început nu au văzut pe nimeni.

Locotenentul Khem se întoarse să se uite la puștiul din camera de interogatoriu înainte de a ofta.

– Nu știu, domnule inspector. Cred că acest copil nu arată deloc ca un criminal. Nu doar din cauza feței inocente, dar și din cauza declarației. Nu am găsit nimic suspect decât că a luat un taxi până la locul faptei. Oricum, nu ar fi putut transporta și atârna toate cadavrele. Chiar e posibil?

Singha nu răspunse pentru că citea dosarul cazului de câteva minute. În același moment, ușa camerei de observație fu deschisă din nou de un tânăr ofițer de poliție care era nou la locul de muncă.

– Inspectore, aceasta este declarația taximetristului. Acum a fost emisă o citație pentru interogatoriu.

– Mmm…

– Celălalt lucru este că doctorul Say s-a întors.

– Și cum rămâne cu cadavrele victimelor?

– Au fost trimise și ele.

– Mm, spuse Singha întorcându-se în camera de anchetă.

Când intră tânărul polițist, Thup se simți tensionat. Nu știa ce să facă.

– Ridică-te!

– Unde mergem?

– Înapoi la celulă.

– Pot să stau în altă parte? În altă celulă, într-o cameră de depozitare sau oriunde, dar nu în celula aceea, te rog, cerși tânărul care deveni imediat neliniștit.

–Care este problema?

– Când vă voi spune, nu o să mă credeți… nu-i așa?

Singha își folosi limba pentru a-și apăsa obrazul și a-și descărca frustrarea din suflet.

– Inspectore, sună doctorul Say, spuse locotenentul Khem deschizând ușa pentru a-și alerta superiorul.

– Oh, mă duc, spuse Singha apucându-l de guler pe Thup și trăgându-l după el.

Nu-i păsa că cealaltă parte plângea din toate băierile.

– Sergent, mai sunt celule libere?

– Doar o celulă de izolare goală, inspectore.

– Doar atât?

– Da.

Singha ținea gulerul cămășii băiatului din spate, obligându-l să îl urmeze în birou. Chiar dacă nu făcea pașii prea mari, se părea că Thup nu putea ține pasul cu persoana din fața lui.

– Eu…inspectore, eu… nu pot ține pasul.

Gulerul cămășii era ținut așa de strâns încât abia mai putea respira. Dar nu exista niciun indiciu că persoana din fața lui ar încetini câtuși de puțin.

Când ajunseră în fața biroului unde se afla o plăcuță cu numele inspectorului, Thup își strânse imediat buzele. Singha deschise ușa și îl împinse pe tânăr înăuntru. Apoi  luă o cheie din sertarul mesei și încuie ușa. Această încăpere avea o singură intrare și o singură ieșire. Prin urmare, dacă era reținut aici temporar, cheia era suficientă pentru a rezolva conflictul, cel puțin până la terminarea anchetei. Thup alese să se așeze politicos pe canapeaua lungă și se uită suspicios în jurul camerei.

– Dacă vei încerca să-mi creezi probleme, te voi duce înapoi să dormi în același loc.

– Mulțumesc.

Telefonul din buzunarul blugilor sună, așa că Singha trebui să răspundă, dar tot nu-și luă ochii de la copilul din fața lui.

– Da?

– Unde ești?

– În biroul meu.

-Coboară prietene, am ceva să-ți arăt.

– Stai.

Singha închise imediat telefonul înainte să meargă să deschidă micul frigider din birou, să scoată o sticlă cu apă și să o arunce spre copilul care stătea liniștit pe canapea.

– Rămâi aici și nu te gândi să faci probleme.

– Mulțumesc, inspectore Singha.

Persoana al cărei nume fusese rostit se uită ușor cu coada ochiului înainte de a ieși fără să uite să încuie biroul.

Se îndreptă spre departamentul de medicină legală și intră în sala de autopsii.  Singha nu se simți suspicios sau speriat. Când intră, prietenul lui purta un halat alb care contrasta cu părul roșcat. Se plimba printre trei paturi de autopsie și patru uși ale frigiderului de la morgă erau deschise în spatele lui.

– Ce ai găsit?

– Vino și aruncă o privire. Pune-ți mănuși.

Singha luă mănușile din cutie și le puse înainte de a merge să stea lângă prietenul său.

– Corpurile celor șapte victime nu seamănă deloc fizic. Prima victimă e un băiat de optsprezece ani, a doua, un bărbat de patruzeci și trei de ani și a treia e o fată de paisprezece ani.

Say arătă spre cadavrele întinse pe masă. Se întoarse apoi spre frigiderul de morgă din spatele lui, arătând spre cadavrele e acolo.

– Acest cadavru aparține unui băiat de cincisprezece ani, celălalt, al un transsexual de treizeci de ani, acolo e un băiat de nouăsprezece ani și ultimul e o fată de cincisprezece ani.

Singha se uită la fiecare cadavru, mai ales la cadavrul uneia dintre fete.

– Știu asta. Criminalul nu a specificat astfel ce l-a atras la victime. E o muncă foarte grea, ticălosule.

– Încă nu este sigur că nu există nicio legătură. Să ne uităm în detaliu la trecutul fiecărei victime și apoi să vorbim din nou despre asta.

– Ei bine, sper să fie așa.

Say se întoarse la locul unde se afla primul cadavru.

– Fiecare cadavru a fost tratat la fel. Adică, fiecare cadavru are ambii ochi și buzele cusute cu ață roșie. Firele au fost încrucișate până la închiderea completă. Uite, sunt urme de sfoară pe gâtul victimei, dar există și alte semne mult mai profunde.

– Sârmă?

Singha se aplecă să examineze ceafa victimei. În plus, semnele de frânghie erau strânse până când semnele se repetau.

Existau, de asemenea, și niște tăieturi mici mai adânci decât putea tăia frânghia.

– Încă nu sunt sigur. Dar probabil că asta e. Această incizie a fost cauza morții pentru că a provocat sufocarea victimei. E foarte probabil că victima era în acel moment inconștientă. A fost strangulată cu forța cu ceva asemănător unei sârme, din spate. Cu cât se zbătea mai mult, cu atât sârma îi săpa mai adânc în carne. Cred că ucigașul ar putea avea optsprezece ani sau ceva de genul ăsta.

– Și ce obiecte au mai fost găsite la locul crimei?

– Nimic suspect, dar voi lua fotografile și mă voi uita din nou la ele. Există două amprente. Una dintre ele este de la poliție, iar a doua este a  suspectului.

– Puștiul ăla are peste optsprezece ani, mormăi Singha pentru sine.

– Dar mă întreb de ce criminalul a trebuit să coasă ochii și gura victimei sale?

– Te rog să verifici piesa de la gât și firele, cine știe, poate vei găsi ceva. Și dacă victima a fost strangulată în timp ce era încă conștientă, cel mai probabil încerca să riposteze sau să se zbată. Încearcă să verifici țesutul dintre unghii, poate găsim ADN-ul criminalului blocat în el.

– Bine, o să am grijă de asta.

– Dacă mai găsești ceva, anunță-mă. Am cerut și rezultatele autopsiei.

– O să ți le dau.

Cei doi se despărțiră pentru a-și îndeplini propriile sarcini.

Singha se întoarse în sala de interogatoriu pentru că subordonații săi îl informaseră printr-un mesaj că șoferul de taxi sosise și aștepta să dea o declarație.

Dar pașii tânărului polițist se opriră brusc și-și schimbară direcția spre propriul birou.

…………………………..

Thup se uită în stânga și în dreapta  sprijinit de spătarul  canapelei. Privi în gol la tavanul alb și suspină. Dacă nu ar fi pierdut talismanul pe care i-l dăduse Luang Phor, probabil că nu ar fi visat la asta și nu ar mai fi văzut niciodată acele lucruri.

– Ce ar trebui să fac?

Thup mormăi încet pentru sine, dar deodată simți o umbră trecând pe lângă geamul ușii. Inima, care fusese calmă, începu să bată din nou. Băiatul își spuse că probabil gândea prea mult sau era din cauza oboselii și pentru că nu mâncase sau dormise de ore întregi. Perechea lui de ochi frumoși se concentră pe geamul mat din fața ușii unde văzu imaginea unei femei devenind din ce în ce mai clară până când o putu distinge perfect. Forma era în afara ușii.  Thup își îmbrățișă genunchii, își aplecă din nou capul și nu mai ridică privirea pentru a nu mai vedea nimic. Temeri îi învăluiau inima, iar sunetul clanței îl făcu să tremure.

Nu mă păcălești…nu mă păcălești…nu mă păcălești…

– Va exista vreodată vreun moment în care să te văd într-o poziție normală?

O voce familiară îl făcu imediat pe Thup să ridice privirea.

– Inspectore!

– Îți amintești chipul șoferului de taxi?

– Da.

Când Singha primi răspunsul pe care îl dorea, îi desfăcu cătușele.

– La ce te uiți? întrebă tânărul polițist când îl văzu pe puștiul din fața lui  holbându-se la ușă.

– La nimic.

– Ridică-te și urmează-mă.

– Unde mergem? Domnule inspector, nu mă duceți în celula aceea, nu-i așa?

– Dacă spun da, ce vei face? întrebă irascibil Singha.

Văzând că tânărul refuza să îl urmeze și se retrăsese într-un colț, trase aer în piept și-și dădu ochii peste cap.

– Haide, hai.

Chiar când era pe punctul de a ajunge în camera de interogatoriu, Thup se opri brusc și se întoarse. Privind spre holul care ducea spre departamentul de criminalistică văzu o femeie stând la celălalt capăt. Ea plângea, dar nu erau lacrimi clare, ci picături de sânge de un roșu aprins care îi curgeau pe obraji.

– Fata…

– Ce ai spus?

– Am…am văzut o femeie care stătea acolo.

Singha se uită în direcția în care arăta degetul lui alb. Dar văzu doar…vidul

– Spune-mi cum arăta.

– Era încă tânără, avea părul negru și lung care îi ajungea până la mijlocul spatelui. Purta o cămașă galbenă și o salopetă de blugi mărimea…

Singha se încruntă, înainte de a-l trage pe Thup de guler pentru ca el să-l urmeze. La fel ca atunci, acest băiat spunea ciudățenii. Când se gândi la asta, Singha își împinse iar obrajii cu limba pentru a elibera frustrarea.

La urma urmei, băiatul acesta se afla în zona în care se întâmplase crima. Probabil că văzuse toate cadavrele morților înainte.

Cei doi intrară în camera de observație, iar ancheta începu. Singha era cu ochii pe cei doi oameni. Îl privea cu atenție pe taximetrist, dar și pe suspectul de lângă el.

– Aceasta este persoana? întrebă Singha.

– Da.

– Îți amintești numele lui?

– Numele lui este Danai.

– Ce culoare are taxiul?

– Roz.

Singha dădu din cap, înainte de a se uita spre camera de interogatoriu.

– Bună ziua, Khun Danai. Trebuie să fi fost foarte surprins când ați primit citația.

– Doar puțin.

– Atunci să începem. Sau vreți să beți niște apă mai întâi?

– Nu…mai bine nu.

– Atunci să începem. Astăzi, v-am invitat să vă întrebăm despre un pasager care a urcat în taxiul dvs. în noaptea precedentă.

– Nu sunt sigur dacă îmi pot aminti sau nu. Dar voi încerca.

– Vă puteți gândi. Să începem cu dvs. Sunteți șoferul unui taxi roz marca Toyota cu numărul de înmatriculare KS87. Este corect?

– Corect.

– Numele dvs. este Khun Danai. Este corect?

– Corect.

– Aseară, cu puțin înainte de miezul nopții, un pasager, un bărbat cu vârsta cuprinsă  douăzeci și cinci și  treizeci de ani a chemat taxiul în fața apartamentului xxx pentru a-l duce în pădurea din afara orașului, vă amintiți?

Taximetristul făcu o pauză pentru a se gândi o clipă înainte de a da din cap nervos.

– Da, puștiul acela…

– Vă puteți aminti ce purta?

– Ah, dacă nu mă înșel, purta un tricou alb și o jachetă gri. Nu sunt sigur de pantalonii lui, dar era înalt, avea pielea albă și era chipeș.

Thup se uită în jos la el însuși înainte de a se întoarce spre Singha cu ochii sclipitori, deoarece acel taximetrist îi descrisese cu acuratețe aspectul.

– Puteți să-mi spuneți cum s-a comportat înainte să urce, în timp ce se afla în mașină și când a ajuns la destinație?

– Când a urcat în mașina mea, părea foarte agitat. În timp ce eram în mașină, nu am vorbit prea mult, dar l-am întrebat ce voia să facă în pădure în mijlocul nopții, așa. Tânărul a răspuns: „Cred că se va întâmpla ceva rău.”

– Și ce s-a întâmplat în continuare?

– În timpul călătoriei, străzile erau foarte liniștite și am ținut muzica pornită, așa că nu am vorbit prea mult. Băiatul mi-a spus brusc să mă opresc și după ce a plătit, mi-a spus să aștept. Apoi a mers în pădure.

– Ce a adus cu el? Sau era cineva cu el?

– Cred că plecase cu mâna goală și nu era nimeni cu el, dar…

– Dar ce?

– Dar un prieten mi-a spus odată că erau o mulțime de apariții în acea zonă. Mulți dintre colegii mei șoferi de taxi au spus că le vedeau des. Eu sunt o persoană căreia îi este frică de fantome. M-am oprit doar o clipă. Și m-am simțit atât de singur încât am plecat imediat cu mașina de acolo.

– Unde v-ați dus după aceea?

– Am parcat la un magazin aflat la aproximativ doi kilometri distanță, pentru că nu eram sigur dacă o să-l aștept sau nu.

– Apropo de poveștile alea, puteți să-mi spuneți care este istoria?

– În acea zonă, se spune că unii oamenii văd o femeie în vârstă, iar alții, o femeie tânără. Stând lângă pădure, la marginea drumului, ea poartă o cămașă albastră cu guler înalt, un sarong cu model floral verde și îi place să se plimbe ținând în mână un felinar. Oricine trece prin zonă  cu mașina, devine amețit și o va vedea aruncându-se în fața lui. Au fost multe accidente, așa încât nimeni nu se mai oprește acum.

– E o fantomă?

– Se spune că e Phra Mae Thorani, dar alții [1]spun că e Tha Pha Cea Khao[2], spuse șoferul de taxi cu o expresie emoționată, înainte de a-și freca brațele înainte și înapoi.

Singha inspiră adânc. Se întoarse să se uite la tânărul de lângă el, care se ridicase deja și se uita la sine.

– Chiar nu am mințit! spuse Thup.

– Încă nu am întrebat.

– Nu știu cum să-ți spun, inspectore. Dar eu chiar nu am ucis pe nimeni. V-am spus deja că a fost opera unei fantome.

– Fantomele nu folosesc sârmă pentru a ucide oameni. Ele nu cos ochii și gura oamenilor. Așa că păstrează-ți teoriile despre fantome.

Se părea că acest caz nu va fi ușor.

[1] Mama Pământului

[2] Mama pădurilor și a munților